Am mulţi prieteni care lucrează în IT. M-am obişnuit de acum ca majoritatea dintre ei să-mi spună că vor să plece în străinătate, să lucreze la mari firme de IT din ţări precum Germania. Am şi prieteni medici. Şi ei la fel îmi spun. Nu e de mirare că simt că am rămas cam fără jumătate din prieteni, ei fiind acum în ţări precum Belgia, Italia, Germania, Grecia.

Motivul pentru care unii încă nu au plecat, deşi au oferte, deşi nu-i ţin nimic aici, este că nu vor să plece singuri. Aşteaptă să cunoască mai întâi pe cineva sau aşteaptă ca persoana dragă să accepte să plece alături de ei. Există acele cazuri fericite când amândoi lucrează în domenii în care pot găsi job-uri bune în acelaşi oraş. Dar ce te faci când partenerul nu îşi poate găsi cu uşurinţă un serviciu în altă ţară? Sau când pur şi simplu nu vrea să plece pentru că sunt prea multe lucruri care-l ţin aici?

Îţi pui speranţa că va accepta. Te gândeşti că tu poţi să câştigi mult mai bine în străinătate, poate suficient de bine pentru amândoi. Te gândeşti că asta e şansa ta de a te remarca, de a munci cu plăcere, de a te simţi motivat de lucrul tău de zi cu zi. Încerci să-l convingi pe cel iubit să se sacrifice pentru tine. O să-i fie şi lui bine, poate nu acum, poate nu într-un an, dar într-o bună zi. Poate să-şi schimbe meseria, poate să înveţe limba, poate să-şi caute un loc de muncă în câţiva ani sau de ce nu, poate să stea acasă.

Când iubirea e mare, se întâmplă ca partenerul să accepte emigrarea. Cu riscul ca în viitor să te învinovăţească pentru că şi-a abandonat meseria pentru care a muncit ani de zile, familia şi prietenii.

Dar uneori oricât ai iubi nu vrei să abandonezi viaţa pe care deja ai construit-o aici şi care poate ţie îţi place aşa cum este. Nu vrei să mergi la străini, să stai într-o casă singur toată ziua, să nu ai decât un singur om pe care să te bazezi şi să fii întreţinut atâta timp cât nu eşti capabil să te întreţii singur. Nu vrei să fii cu cineva într-o lume străină, preferi să fii singur într-o lume familiară.

Este complicat. Complicat şi atunci când ai pe cineva lângă tine, complicat şi când nu ţi-ai găsit încă un partener. E greu să convingi pe cineva iubit să părăsească tot ceea ce ştie şi să vină cu tine, dar pe cineva necunoscut?

Aceste preocupări sunt o realitate a zilelor noastre. M-am gândit şi eu la ce aş face dacă mi s-ar propune să plec. Şi am ajuns la concluzia că aş accepta, că aş încerca de dragul celui de lângă mine. N-aş renunţa însă la ideea că mă voi întoarce la un moment dat şi mai ales n-aş renunţa la a-mi vizita cât mai des ţara şi cei dragi. N-aş considera că pierd din punct de vedere profesional pentru că ceea ce fac eu se poate face şi din altă ţară. Pot să lucrez pe cont propriu, pot lucra online, pot de asemenea să învăţ o limba străină şi să-mi găsesc, în timp, alt job. Ar fi greu, pentru că eu în Iaşi am tot ceea ce am nevoie, dar n-aş zice nu fără să încerc.

Voi aţi abandona tot ce aveţi aici pentru a însoţi partenerul în altă ţară? Sau vă doriţi să plecaţi şi să lucraţi în străinătate? Ce părere are partenerul/partenera de acest lucru?

24 Comments on Plec din țară. Vii cu mine?

  1. Nu, nu m-am gandit niciodata, nu mi s-a propus, nu as pleca. Nu mi-as parasi nici macar orasul natal… Dar nu pentru ca as avea ceva de lasat in urma, ci pentru ca nu ma vad traind intr-o alta…lume. Nu simt ca pot sa fac asta, nu ma intereseaza catusi de putin, e mai greu de explicat, e de simtit. Da, cred ca nu vreau sa plec, e felul meu de-a fi. Nu sunt deloc adaptabila si sunt extrem de comoda, mi-e bine asa, daca vrei adevarul gol-golut. Nu sunt deschisa la astfel de provocari.
    Uh, cata sinceritate, nu e un subiect despre care imi place sa vorbesc, am facut-o exclusiv de dragul tau, Mihaela. 🙂

    • Stii, asa gandeam si eu inainte. Ce rost avea sa plec cand eu aici am tot ceea ce am nevoie? De ce sa platesc chirie in strainatate sau alt oras, cand eu aici stau pe gratis? De ce sa renunt la job si la cateva proiecte bine platite ca sa-mi caut altceva in strainatate?
      Dar de atunci m-am mai schimbat, nu mai vad plecarea ca pe o renuntare ci ca pe o schimbare, o sansa la o noua viata.

      • Ai dreptate, Mihaela, insa cand faci pasul asta trebuie sa te bazezi pe ceva: pe anumite abilitati, cunostinte, pe o anumita pregatire, pe tineretea ta, pe spiritul tau de aventura, pe o fire optimista, puternica, deschisa, usor adaptabila, pe o dorinta uriasa de schimbare, de a avea alta viata (si) mai buna, pe o ruda sau cunostinta care traieste acolo, pe un job de care esti sigur din tara, pe studiile tale care sunt si acolo excelent vazute si cautate, pe partenerul de viata care iti poate oferi acolo un trai decent si impreuna sa construiti un viitor frumos.
        Cand nu ai nimic din toate astea, nici macar chef de plecare, e mai dificil. Eu iti doresc din inima sa reusesti! 🙂

        • Multumesc Nice! Este insa prea devreme ca sa-mi fac astfel de planuri, doar m-am gandit la cum as proceda in caz ca s-ar ivi vreo plecare.

  2. Interesant articol! Eu lucrez deja de ceva timp afara si am observat in acest timp ca sunt destule chestii bune in faptul de a lucra afara, insa sunt si multe chestii aiurea. Adica.. nu cred ca as putea sa raman intr-o tara straina, gandul e tot acasa, in Romania, sa fac ceva ce merita, sa ii am pe cei dragi aproape, chiar daca e mult mai mic castigul.

    • Clar gandul e tot acasa..
      Eu am fost plecata acum cativa ani o luna in Grecia si dupa vreo 2 saptamani deja nu mai puteam, muream de dorul celor dragi, de dorul tarii…

  3. Oh, Miha.. mi-ai citit sufletul.
    Tu stii prin ce am trecut cu putin timp in urma, cum omul iubit de atunci a lasat totul pentru mine, ca sa reusim impreuna intr-o tara si intr-un loc nou. Si-a lasat prietenii, familia, cu gandul ca eu sunt tot ceea ce el are nevoie. Si uite unde s-a ajuns. N-am reusit impreuna. Poate nu reuseam nici separat, dar am incercat, sa nu am niciun regret.
    Daca ambii parteneri sunt bine pregatiti profesional, da, recomand tuturor sa plece din tara si sa incerce altceva in afara acesteia. Poate nu pentru totdeauna, dar e o experienta care te ajuta enorm in viata, iar daca va fi sa se intoarca inapoi in tara, cu siguranta vor vedea altfel lucrurile si-o sa fie capabili sa schimbe ceva. In bine.
    Dar daca partenerii viseaza la vata de zahar si lapte si miere, mai bine sa ramana unde sunt. Mai ales daca calificarile lor nu sunt cerute pe piata. Si stii de ce? Pentru ca cel care a propus sa faca mutarea si sa isi ia partenerul in carca, el o sa fie invinovatit mai apoi. Pentru tot. Daca unul din parteneri nu reuseste nici in strainatate, o sa-l invinovateasca pe celalalt si n-are sa duca nicaieri bun. Si-or sa apara regretele apoi, certurile… End of story.
    Urmeaza sa fac din nou acelasi pas ca si in trecut, dar mi-am invatat lectia si nu plec cu temele nefacute. Sper doar ca de data asta sa fie bine. 🙂

    • Da, stiu Raluca… 🙁
      Eu sunt sigura ca acum o sa fie bine, pentru ca totusi acum nu este la fel ca atunci, porniti de la mai mult.

  4. Eu as abandona totul, dar asta fiindca deja vreau sa plec. Plecam impreuna sau intai unul dintre noi, vede cum e acolo, daca nu e in regula, se intoarce, mai incercam mai tarziu. Toate lucrurile se fac impreuna. Nu cred ca tine numai de iubire, cred ca tine si de cat de deschis la nou poti fi. Eu, una, abia astept o aventura ca asta. Sa-nvat o noua limba, sa-mi fac cunostinte noi, sa vizitez locuri noi, totul nou. Daca ar fi dupa mine, azi as fi in Mexic, maine in Thailanda, poimaine in Tibet si-asa mai departe. Numai aici in Romania nu. 🙂

  5. Eu nu prea sunt de acord sa lasi totul pentru partener, in ideea ca el are o oferta de lucru buna si poate sa sustina pe amandoi.
    Sunt atatea cazuri de femei abuzate ( psihic sau fizic) care nu pot pleca de langa partener pentru ca nu sunt independente financiar. Si poate ca si pentru ele totul era lapte si miere la inceput.

    Oamenii se schimba si e bine sa te tii de cariera orice ar fi, sa o duci la nivelul cel mai ridicat posibil pentru tine.

    Pe de alta parte, daca amandoi sunt bine pregatiti, atunci da, e o idee foarte buna. Poti asigura un viitor mai bun copiilor, sa poata beneficia de asigurari de sanatate la standarde mai inalte si de o educatie mai buna.

    In concluzie, independenta financiara este extrem de importanta din punctul meu de vedere.

    • Da, ca sa fie amandoi multumiti e bine ca si ea sa aiba ceva de lucru acolo. Altfel apar probleme de genul celor mentionate de tine.

  6. Noi am pleca doar pe joburi din domeniu, platite suficient incat sa ne putem descurca amandoi dintr-un singur salar fara mari compromisuri. Ca sa putem “regla” situatia pe parcurs.
    Cum asta e de vis, noi nu ne agitam cu plecatul, nu cautam sa plecam, nu facem planuri in directia asta. Ne e destul de ok aici si noua ne place (trecand peste anumite dificultati).

    • E bine daca amandoi sunt multumiti in Romania. Dar cand unul din ele poate face mult mai multe in alta tara…atunci apare problema plecarii.

    • Si eu as incerca…de ce nu? Insa daca nu aveam ce sa fac in alta tara, ce sa muncesc, cum sa ma intretin…nu stiu daca as mai fi zis la fel.

  7. Eu traiesc si aici si “acolo”. M-am obisnuit, nu am nicio problema, ai mei ma viziteaza cand doresc si-n plus vin des in tara.
    Nu stiu ce sa -ti raspund – cum m-as simti daca nu as avea lucrari si aici. Cred ca mi-ar fi dor.

  8. Exact asa a sunat cererea in casatorie in urma cu 6 ani. Si am plecat cu el, am trecut exact prin ceea ce ai descris tu, singuratate, lipsa prietenilor si a familiei, pierderea job-ului..tot..ne-am intors dupa 3 ani in tara si dupa inca 2 am divortat pentru ca vroia sa plecam din nou. Cu toate astea nu regret aia 3 ani, nu regret ca am incercat, imi pare rau ca efortul meu nu a fost apreciat, au existat mereu discutii pe tema asta, dar cred ca este doar un caz nefericit, daca partenerii se iubesc si se respecta reciproc cred ca ar putea iesi ceva frumos.

  9. Da, am pleca, cu condiția să fim pregătiți din mai multe puncte de vedere, nu să aflăm azi că plecăm mâine. Dacă mi s-ar oferi șansa unei vieți mai bune în altă parte, aș pleca cu el, da. Viața-i prea scurtă ca să stau să-mi plâng de milă undeva unde nu mi-e bine și să mă zgârii pe ochi fiindcă n-am avut curaj. Momentan ne e bine aici, dar dacă ar fi cazul n-am zice nu.

  10. E dificila intrebarea ta pentru ca apar multe necunoscute in joc. Am fi tentati sa spunem ca primeaza planul profesional insa, de cele mai multe ori, punem pe primul lor viata sentimentala. Ce pot spune este ca impreuna luam deciziile cele mai bune. Nu e musai sa mergem in strainatate acum, este importanta atat bunastarea noastra cat si sentimentele, incercam sa imbinam toate elementele si sa obtinem un intreg.

Leave a Reply to Nice Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.