Necredincioasa – Ayaan Hirsi Ali

Nov 12, 2013 by

necredincioasa ayaan hirsi ali 186x300 Necredincioasa   Ayaan Hirsi AliAţi auzit de Ayaan Hirsi Ali? Este o femeie absolut extraordinară, care a trecut peste barierele impuse de religia şi cultura ei şi a devenit unul dintre cei mai influenţi oameni din lume (conform revistei Times, 2005). Necredincioasa este biografia ei, cartea care mi-a încântat serile în ultimele 2 săptămâni.

Ayaan îşi începe povestea cu copilăria ei din Somalia, cu învăţăturile pe care le primea în special de la bunica ei. Trebuia să înveţe pe de rost, alături de fratele şi de sora ei, numele strămoşilor ei, pentru că ei aveau puterea de a o proteja. Strămoşii, clanul din care provii, era familia ta. Când două persoane se întâlneau pe stradă îşi transmiteau numele strămoşilor pentru a vedea dacă au ceva în comun. Faptul că aveai un strămoş comun cu altcineva îţi oferea atât drepturi cât şi obligaţii, cum ar fi suportul financiar. Tot în această primă parte ni se povesteşte cum au fost circumcişi cei trei copii, Ayaan, Haweya şi Mahad.

Tatăl ei era împotriva regimului politic din Somalia aşa încât fugea de autorităţi şi nu putea fi alături de familia sa. La un moment dat mama lui Ayaan şi-a luat copiii şi a fugit în Arabia Saudită pentru a fi alături de el. Numai că acolo a avut surpriza să afle că el plecase în Etiopia, pentru a lupta de acolo împotriva conducerii din Somalia. În Arabia Saudită nu puteai ieşi (cred că e valabil şi în zilele noastre) fără un însoţitor bărbat, aşa încât au trebuit să aştepte câteva zile în aeroport până când a venit o rudă să le ia. Au trăit câţiva ani în Arabia Saudită, unde religia este foarte importantă şi se respectă la sânge. Femeile nu ies neînsoţite de bărbaţi, se acoperă în întregime, bărbaţii sunt superiori. Mama lui Ayaan, frustrată de faptul că trebuia să fie întreţinută de membrii clanului şi nu de soţul ei, împovărată de greutăţi, îşi tratează urât copiii, în special pe cele două fete, care primesc des bătăi îngrozitoare. Ayaan este bătută şi de un profesor care trebuia să o înveţe Coranul, până când îi sparge capul. Supravieţuieşte cu greu şi după această poveste, mama ei renunţă la a o mai lovi.

Din Arabia Saudită familia ajunge în Etiopia. Sunt reuniţi cu tatăl şi stăpânul familiei. Din Etiopia pleacă în Kenya. Aici Ayaan este obligată de tatăl ei să se căsătorească cu un somalez stabilit în Canada. Acceptă dar cu prima ocazie fuge şi ajunge în Olanda, unde primeşte statutul de refugiat. Din Olanda Ayaan va ajunge şi în Statele Unite, dar am povestit încă prea multe, vă invit să citiţi cartea pentru a afla întreaga poveste a lui Ayaan Hirsi Ali.

Veţi afla cum de o simplă fată din Somalia, cu mult prea puţine drepturi, ajunge în Parlamentul Olandei, cum reuşeşte să lupte la nivel internaţional împotriva circumciziei fetiţelor şi cum în ciuda ameninţărilor, luptă pentru a avea dreptul la opinie. Ayaan vorbeşte în carte de lucruri grave care li se întâmplă femeilor musulmane, lucruri extrem de triste. Vorbeşte de religia ei. Şi e impresionant să vezi cât de puternică a fost, cum a reuşit să treacă prin atât de multe greutăţi.

Ayaan Hirsi Ali este unul dintre cele mai controversate personaje din Europa, o ţintă pentru terorişti şi o eroină a timpurilor noastre. Crescută într-o familie nomadă musulmană din Kenya, autoarea a supravieţuit războiului civil, mutilării genitale şi bătăilor crunte. A fost educată de către imami în Kenya şi Arabia Saudită că dacă nu îşi acoperea capul, tragedii cumplite se abăteau asupra ei, a fugit din Africa în Europa pentru a scăpa de o căsătorie impusă, a cerut azil politic şi şi-a început studiile politice şi mai apoi lupta pentru dreptul femeilor musulmane şi reformarea Islamului. Deşi trăieşte sub permanentă ameninţare, renegată de propriul tată şi de întreaga familie, refuză tăcerea. O carte care o să-ţi acapareze imaginaţia, purtându-te într-o lume despre care probabil n-ai fi ştiut niciodată. Pornind de la povestea ei individuală, creează o operă de dimensiuni universale, triburi, clanuri, familii, mutilare genitală, căsătorii aranjate dezumanizare sunt doar câteva din problemele pe care Ayaan Hirsi Ali ni le aduce la lumină.

Recomand din suflet. M-a impresionat, de mult aşteptam să citesc o carte atât de palpitantă, interesantă, care să mă înveţe despre alte culturi (acţiunea se desfăşoară în Somalia, Etiopia, Arabia Saudită, Kenya, Olanda, Statele Unite, Germania) şi despre alte religii. Şi totul e cu atât mai extraordinar ştiind că este adevărat.

pixel Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali

Thanks for passing by↓

 Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali  Necredincioasa   Ayaan Hirsi Ali

9 Comments

  1. Mulțumesc de recomandare! Sună bine. happy

  2. Era la un moment dat cartea la reducere si tare m-a tentat sa o iau, dar m-am razgandit. Data viitoare cand o mai gasesc la pret bun, o sa iau. Mie imi plac tare mult cartile care prezinta povesti reale din alta cultura. Iti recomand Suad – Arsa de vie, daca nu ai citit-o deja.

    • Mihaela

      N-am citit “Arsa de vie”, dar am auzit de ea si este in Wishlist. O sa o cumpar cat de curand. Mersi pt recomandare!

  3. Cred ca mi-ar fi relativ greu sa citesc asa ceva.
    Da, sunt oameni nebuni si bestii in toate culturile si traditiile . Iar faptul ca femeia a ajuns sa scrie o carte atat de buna dupa tot acel calvar spune multe despre taria ei de caracter

    • Mihaela

      Viata ei e dovada tariei de caracter. Mi se pare o femeie extraordinara, o adevarata luptatoare.

    • Comentariile foarte favorabile la adresa saudiţilor şi altor specii asemenea care apar de câţiva ani în presa noastră mă face să cred că nebunii şi bestiile nu sunt doar câteva excepţii nefericite…

  4. Stii, imi spunea cineva ca acesti oameni(se referea mai ales la femeile fara prea multe drepturi), crescuti in spiritul unor culturi si religii diferite, nu se revolta, nu au nevoie de alceva, sunt foarte multumiti si linistiti pentru ca sunt obisnuiti astfel, pentru ca asta e normalitatea lor si o accepta ca atare. Nici nu se pune problema sa isi doreasca altceva.
    Se pare ca lucrurile nu stau tocmai asa cum le percepe el, iar cartea despre care ne povestesti tu e cea mai buna dovada…

    • Mihaela

      Poate nu toate femeile se revolta, intr-adevar, din carte am inteles ca unele asa sunt obisnuite, dar mai sunt si altele care isi dau seama de anumite lucruri, inteleg ca ceva nu e in regula cu sistemul lor.

Trackbacks/Pingbacks

  1. “Necredincioasa” sau cea mai buna carte citita in 2013 | - […] simtit cum, mai ales ca pe parcursul acelor zile, mintea mea a fost prinsa in cartea primita de la …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

More in cărţi
Sînt o babă comunistă! – Dan Lungu

Întâi am auzit de film, de-abia apoi de carte. Acum am citit cartea şi vreau să văd şi filmul, dar...

Close