gandeste-fix-pe-dosNot impressed!

Două cărţi am citit de Paul Arden, aceasta şi Dumnezeu explicat într-o cursă de taxi. Pe cea din urmă am găsit-o şi citit-o la dentist în 20 de minute, cât am aşteptat să intru. Pe cea de care vă scriu astăzi am citit-o direct în librărie, în 20-25 de minute. Nu-s cărţi rele, da nu prea văd de ce aş plăti 30-40 de lei pe nişte cărţi care se citesc în 20 de minute. Da, înţeleg, prezintă idei valoroase, care ne vor schimba viaţa (Not!), dar totuşi…atâţia bani pentru câteva cuvinte motivaţionale şi o mulţime de poze? Singura soluţie este să o primeşti cadou.

Autorul, printre altele, sugerează să nu faci facultate, să te apuci direct de muncă. Eu din experienţa pe care o am până acum zic să faceţi şi facultate şi să şi munciţi. Poate în Statele Unite te mai angajează cineva fără facultate, dar la noi mai greu. Mai ales pe un job bun. Şi facultatea nu o faci numai pentru diplomă, obţii informaţii utile pentru cariera ta, cunoşti oameni care vor lucra în acelaşi domeniu ca şi tine, poţi aplica pentru internship-uri, înveţi să te descurci cu selectarea informaţiei, proiecte, deadline-uri, prezentări şi multe altele.

Mai zice că decât să lucrezi bine, să fii serios, dar nu foarte creativ, mai bine să fii mai nonconformist chiar dacă asta înseamnă să fii concediat la fiecare 6 luni. Că la bătrâneţe o să te ţină lumea minte, mai bine decât pe omul care a fost muncitor şi serios. Să-i văd eu pe cei care au lăudat această carte că aşa procedează la lucru şi că sunt ciudaţi cu clienţii, cu şefii, cu colegii. Încă o dată, poate în State îţi găseşti rapid de lucru, chiar dacă vede angajatorul că tu o dată la 6 luni îţi schimbi locul de muncă, dar la noi nu e chiar aşa.

Dar i-am dat şi dreptate:

Şedinţele sunt pentru cei ce n-au destulă treabă. O şedinţă este un spectacol, o reprezentaţie menită să convingă oamenii de propria lor importanţă.

Nu există un punct de vedere corect.  Există un punct de vedere convenţional sau popular. Există un punct de vedere personal. Există un punct de vedere larg, împărtăşit de toată majoritatea. Există un punct de vedere restrâns, împărtăşit doar de câţiva. Dar nu există un punct de vedere corect. Ai întotdeauna dreptate. Te înşeli întotdeauna.Totul depinde dinspre ce pol eşti privit.

Aş fi cumpărat cartea dacă ar fi avut un preţ mai bun (sub 20 lei). Dacă ar fi beneficiat de vreo reducere. Dar din martie 2010, când a fost publicată, nu i s-a micşorat deloc preţul. Şi nu ştiu, chiar mi se pare mult 33 de lei pentru o carte care se citeşte în 20 de minute!

6 Comments on Gândeşte fix pe dos – Paul Arden

  1. Da, nici eu n-as da atatia bani pe o carte pe care sa o citesti in 20 de minute. Parca-parca am vazut-o si eu prin librarii la Toronto, in engleza, dar n-am luat-o niciodata sa o rasfoiesc sau sa ma uit la ea, nici nu tin minte care e titlul in engleza exact.

  2. Nu am auzit de cartea asta dar titlul mi-a atras atentia. Insa daca zici ca e asa scurta si pretul atat de mare better not!
    Oricum chestiuni motivationale poti citi cu duiumul daca nu ai curajul sau ambianta unde sa le aplici. Cum ziceai si tu USA nu e Romania si fiecare autor scrie despre mediul lui.

  3. Cum spune si autorul…cartea si sfaturile date acolo…sunt doar un punct personal de vedere 🙂

    Nu stiu cum poti citi asa in librarie, am incercat o data dar ma simteam constrans si nu intelegeam cu exactitate ce spunea autorul.

    • Bineinteles. 🙂 Punctul lui de vedere iar asta e punctul meu de vedere. 🙂

      Am citit usor pentru ca e foarte scurta, mai mult are imagini. Sunt si unele paragrafe care m-au interesat in mod deosebit si le-am recitit ca sa inteleg mai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.