Am fost într-o relaţie serioasă timp de atâţia ani. Am crescut împreună, am învăţat împreună, ne-am maturizat împreună. Mi-ai fost alături la bine şi la greu şi ştiu că şi datorită ţie am devenit ceea ce sunt acum.
Dar în ultimul timp lucrurile nu au mai mers la fel de bine. Nu am mai simţit nevoia să vorbesc cu tine, să mă destăinui. Înainte îţi spuneam orice, acum nu mai vreau să-ţi zic nimic. Înainte simţeam că pot avea încredere în tine, că ai grijă de ceea ce-ţi spun, că nu transmiţi acele informaţii mai departe, la persoane care nu mă iubesc, la persoane care îmi doresc răul. Dar tu ai devenit atât de vorbăreţ încât acum, orice îţi spun, ştiu că ajunge şi la cine nu trebuie. Nu pot să-ţi zic când sunt supărată pentru că tu vei spune mai departe şi ştiu că există oameni care s-ar bucura că mă simt aşa. Nu pot să-ţi zic când sunt bucuroasă, pentru că sunt anumite bucurii care pe unii i-ar supăra.
Ştiu că nu e vina ta. Eu am pornit această relaţie, eu am definit-o, eu i-am stabilit regulile. Iar acum, din cauza acestor reguli, am momente când simt că te urăsc.
Te-am înşelat. Am avut nevoie să exprim ceea ce simt şi pentru că ştiam că nu mă pot baza pe tine, am apelat la altcineva. El mă ascultă, el îmi păstrează secretele, el nu mă judecă. Cu el pot vorbi atât de uşor! Cu tine…nu mai pot. Aş vrea să spun că-mi pare rău, dar nu-mi pare. Până la urmă scopul tău este că să mă faci pe mine să mă simt mai bine iar atunci când nu mai poţi, e normal să caut alte soluţii, alte alinări.
Blogul meu drag! 5 ani cu tine…Ne întâlnim din ce în ce mai rar, nu te mai iubesc la fel, nu mă mai gândesc aşa des la tine. Nu mai eşti activitatea mea preferată din zi. Încă nu pot încheia, nu sunt pregătită, nu te abandonez. Însă se apropie acel moment.
* Articolul ăsta e ca bancurile cu gripa:
Mi-e dor de tine… vreau să te văd. Îmi doresc să te ating, să îţi stimt fiecare vibraţie. Vreau să te am şi să fii sclavul meu. Vreau să te perpelesc în călduri, vreau să te tăvălesc în tot patul, vreau să te fac să transpiri. Am să te am şi îţi promit că zece zile nu ai să ieşi din casă. Ai să fii doar al meu şi ai să mă simţi în fiecare părticică a corpului tău! Te sărut, Gripa
Am vrut să vă povestesc ceva trist (apropierea momentului când voi abandona acest blog), însă pe parcurs am zis să mă joc un pic cu emoţiile curioşilor. 🙂 Nu vă supăraţi pe mine, mă mai distrez şi eu.
14 Comments on Te-am înşelat şi nu-mi pare rău
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Cred ca le-ai dat multe palpitatii curiosilor. :)) In aceeasi situatie sunt si eu, am alte prioritati, s-au adunat lucrurile importante, am alte planuri si… altfel ma ocup de blog. Asta e, mie mi se pare o chestie inevitabila. Poate totusi tu nu renunti de tot. 🙂
Da :))) Am transformat un lucru trist pentru mine in ceva oarecum amuzant. 😛
Da..sunt alte prioritati, cea mai importanta fiind munca. Nu stiu, nu ma mai pot ocupa la fel de bine de el, si decat sa public ceva de care nu-s multumita..mai bine il las balta. Inca nu il inchid de tot, o sa mai public, dar mai putine articole. Doar cand chiar simt nevoia sa povestesc ceva.
Si blogul ce parere are despre asta? :))
:)) Pai cred ca e dezamagit ca dupa 5 ani ii fac asa ceva.
Ce articol trist! 🙁 Asa mi se pare mie, care sunt inca foarte legata de blogul meu si as suferi foarte mult daca as ajunge intr-un asemenea moment.
Eu mi-am luat insa precautii pentru ca cei care nu trebuie sa nu citeasca ce scriu eu sa nu o faca. O colega cu care ma inteleg mai bine la serviciu(una din putinele, ca nu am timp de socializare si de legat prietenii acolo)mi-a cerut adresa blogului. Oh, cat as fi vrut sa i-o pot da. Doar ca e extrem de vorbareata si in scurt timp toata institutia citea articolele mele in care povesteam problemele cu sefele… Cred ca s-a suparat ca nu am avut incredere in ea. Dar vreau sa fiu libera sa scriu pe blog ce vreau eu, nu sa ma gandesc de o suta de ori inainte de a publica un articol. In ceea ce ii priveste pe prietenii si cunoscutii mei din offline care cunosc blogul, stau linistita, ca ei detesta sa citeasca. Orice! Mai bine ii pui la deszapezire… 😀
Mie mi se pare ca intru cu bocancii in viata unor colegi sau fosti colegi care se destainuie pe facebook(nu suntem prieteni acolo). Am asa un sentiment ciudat cand le citesc marturisile, conversatiile. Cam asa cred ca simte orice om cand aterizeaza intr-un loc unde un cunoscut se confeseaza intr-un mod diferit de cel pe care el il stie.
Mihaela, nu renunta la blog!
Este trist. Nu vreau sa renunt la el iar de inchis, nu o sa-l inchid. Insa e posibil sa-l abandonez. O sa incerc sa mai scriu, din cand in cand. Poate peste un timp o sa-mi revin si o sa fiu iar pregatita sa-mi afisez viata.
Nu e nevoie să îți afișezi viața. Pe aici poți să faci și alte nu doar să îți expui viața pe tavă 😛
Da, asa e. Asta o sa si incerc sa fac. O sa scriu doar de hobby-urile mele…numai ca in acest fel nu pot scrie 20 de articole pe luna. 🙂
Vai, pana si eu, care te cunosc, am inceput sa citesc articolul cu putina panica :)) Ce-am ras la final :))
Asa a zis si o prietena, dupa ce a citit. 🙂
Nu trebuie sa scrii 20 de articole pe luna, scrie despre ce te face sa te simti bine, inspira-i si pe altii prin serialele, cartile, povestile pe care le auzi. Poate fi mai putin despre tine 🙂
:))) excelenta abordare Mihaela. Sincer, ma gandeam inca din primele randuri, fata asta s-a schimbat 80 de grade, i-au crescut aripi,i se rupe, e oare trista , vesela? Ce conteaza, e Mihaela Anghel!
😛 Sper ca v-a amuzat si pe voi.
Da, la final da!