Când am dat peste această carte pe elefant, n-am rezistat şi am cumpărat-o. Aşa cum mă şi aşteptam este o carte uşurică, interesantă, un fel de articol mai lung despre viaţa unei guvernante în Rusia.
Marie Freyssac a locuit în Franţa până la 30 de ani, când a plecat să lucreze la Moscova ca guvernantă şi profesoară de limba franceză pentru cei doi copii dintr-o familie de oligarhi.
Din cele relatate, Marie s-a îndrăgostit de familie şi s-a considerat norocoasă că a ajuns să aibă grijă de nişte copii bine crescuţi şi modeşti, mai ales că auzise diverse poveşti, care de care mai înspăimântătoare, de la alte guvernante care lucrau în familii bogate.
Cu toate acestea, comportamentul familiei şi a celor 2 copii este pe măsura avuţiei lor. Marie povesteşte de sărbătorile în familie, despre călătoriile dese şi cazările luxoase, de mersul la şcoală în limuzine, de cartierul cu vile de minim 5 milioane de dolari, de viaţa înconjurată de agenţi de pază. Sau poate v-ar interesa poveştile despre vacanţa pe iahtul din Monaco, despre dorinţa oligarhilor de a ajunge la nivelul nobililor vechi, despre prietenii de familie, despre cum sunt trataţi copiii când sunt bolnavi, despre vodka care este privită ca un medicament de către ruşi.
Marie, ca şi celelalte 2 guvernante, a fost tratată foarte bine de şefii ei, avea un salariu de 5000 de euro/lună, era cazată mereu la cele mai luxoase hotele, mergea în vacanţe cu şefii ei, primea de la aceştia cadouri scumpe.
Mărturiile ei sunt perfecte de citit într-un weekend în care vreţi să vă relaxaţi, se promite satisfacerea curiozităţii legate de miliardarii ruşi. 🙂 Eu am cumpărat-o cu 50% reducere, adică cu 10 lei de pe elefant.
Interesanta cartea, pentru calatorii as citit-o dar ma gandesc ca poate as intra in depresie sa citesc despre job-ul altora care le permite sa calatoreasca mult, in destinatii exotice si hoteluri de lux … 🙂