Follow pe Instagram – tenis

simona-halep

Cam de anul trecut, datorită Simonei Halep bineînţeles, m-am îndrăgostit de tenis. Asta e unul din meritele ei, prin rezultatele obţinute a transformat o ţară întreagă în pasionaţi de tenis. Ne-a adus la cunoştinţă acest sport frumos şi ne-a făcut să-l iubim.

Am devenit din ce în ce mai interesată de tenis, mai mult de cel feminin. Citesc toate articolele de pe wtatennis.com, tennis.com sau din ziarele noastre, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Nu contează că e vorba de Simona Halep sau de altcineva, citesc cu mare interes. Mă joc pe drawchallenge.wtatennis.com, o pagină cu pronosticuri pentru câteva din turneele de tenis. Nu prea le-am nimerit, pentru că din câte am văzut la tenis se poate întâmpla orice, nu e o regulă ca favoriţii să câştige.

După această lungă introducere, ajung la ce voiam să vă scriu. Fiind pasionată de tenis urmăresc pe Instagram conturile tenismenelor. N-am avut răbdarea să le caut pe toate, urmăresc câteva şi m-am gândit să le scriu aici, poate mai sunt şi alţii interesaţi.

Aşadar:

Ana Ivanovic – instagram.com/anaivanovic/

Caroline Wozniacki – instagram.com/carowozniacki/

Eugenie Bouchard – instagram.com/geniebouchard/

Maria Sharapova – instagram.com/mariasharapova/

Serena Williams – instagram.com/serenawilliams/

Sorana Cîrstea – instagram.com/soricirstea/

Venus Williams – instagram.com/venuswilliams/

Victoria Azarenka – instagram.com/vichka35/

Alize Cornet – instagram.com/alizecornet/

Karolina Pliskova – instagram.com/karolinapliskova/

Petra Kvitova – nstagram.com/petra.kvitova/

pagina oficială de Instagram WTA – instagram.com/wta/

Bine, mai sunt multe alte jucătoare care au conturi de Instagram, dar nu le urmăresc eu. Pentru alte conturi, intraţi pe contul de Instagram WTA şi vedeţi pe cine urmăresc ei – aveţi acolo o listă întreagă de conturi de Instagram oficiale (exemple: Carla Suarez Navarro, Garbine Muguruza, Sania Mirza, Martina Hingis).

Simona Halep nu are o pagină oficială de Instagram. Am găsit o pagină (instagram.com/simona_halep), care se prezintă ca pagină oficială, dar nu pare a fi. Apăreau postări atunci când Simona era în meci. Nici nu cred că este o pagină întreţinută de cineva din staff-ul ei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Thanks for passing by↓

Oana Roxana I Nice Ana Muraru Corina

10 Comments on Follow pe Instagram – tenis

  1. Roxana I
    May 18, 2015 at 10:30 am (3 years ago)

    Mie mi-a placut mereu tenisul si am urmarit meciuri,insa de cand e Simona parca e altfel 🙂 E frumos sa te uiti la acest sport cand esti si implicat emotional…In meciul de sambata cu Suarez Navarro am crezut ca fac infarct,asa de implicata sunt :))) Si da,pagina aceea de Instagram nu e a Simonei…Singurele pagini oficiale ale ei sunt cea de Facebook si cea de Twitter (pe asta nu o foloseste deloc,a si zis intr-un interviu ca e pagina ei oficiala dar nu scrie acolo mai nimic).

    Reply
    • Mihaela
      May 18, 2015 at 11:05 am (3 years ago)

      Daa, si eu sambata am zis ca fac infarct. Nu prind Dolce, dar ma uitam live la scor si in acelasi timp mancam. Iti poti imagina ca mi-a cazut tare prost mancarea, eram super nervoasa, imi doream asa mult sa castige…

      Reply
      • Roxana I
        May 18, 2015 at 4:58 pm (3 years ago)

        Nici eu nu prind Dolce,insa ma uit pe live stream pe net 😀 Iti las link-ul si tie,ca sa poti sa urmaresti toate meciurile:
        http://www.drakulastream.eu/tennis-live-streaming-video.html
        Aici se transmit toate meciurile care se desfasoara pe terenuri televizate,de la toate turneele 🙂
        Aaaa…si poti intra si pe grupul de pe Facebook dedicat Simonei…apar noutati,poze,stiri,informatii despre meciuri zilnic 🙂
        https://www.facebook.com/groups/simona.halep/

        Reply
        • Mihaela
          May 19, 2015 at 1:37 pm (3 years ago)

          Roxana, multumesc pentru link! Inca incerc sa vad ce trebuie sa fac ca sa mearga. 🙂 Imi zice sa downloadez diverse chestii si nu vreau sa ma trezesc cu virusi.

          Reply
          • Roxana I
            May 19, 2015 at 4:04 pm (3 years ago)

            Nu,nu trebuie sa downloadezi nimic…iti apar acolo meciurile,dai click pe meci si apoi click pe primul link,scrie in paranteza “recommended platform”.O sa iti apara o ferestra noua si trebuie sa astepti cam 20-30 de secunde pana dispar reclamele si apoi le poti inchide de tot de pe un X care apare pe ecran 😀 Nu ma prea pricep eu sa explic,dar sper ca ti-am fost de ajutor cat de cat 🙂

          • Mihaela
            May 20, 2015 at 9:15 am (3 years ago)

            Da, multumesc Roxana! Incerc diseara cand ajung acasa. 😛

  2. Nice
    May 20, 2015 at 1:50 pm (3 years ago)

    Si eu am urmarit toate meciurile Simonei (si ale adversarelor sale) din turneele din acest an pe streamingul postat de Roxana. De fapt asta e unul din motivele pentru care nu mai am timp de blog, sunt foarte multe turnee si Simona ajunge des in ultimele faze ale competitiilor. Comentez des cu iubitul meu meciurile, incerc sa-mi explic esecurile, dar instagramul nu ma mai pasioneaza demult. Am in minte de foarte mult timp un articol pe o tema oarecum asemanatoare, poate imi fac timp sa-l concretizez inainte de Roland Garros. :))

    Meciurile de tenis ale Simonei si nu numai le poti gasi, in intregime sau doar momentele cele mai interesante, si pe youtube. Scrii numele celor doua sportive care s-au intalnit, numele turneului si anul si iti apare meciul. 😛

    Reply
    • Mihaela
      May 20, 2015 at 3:27 pm (3 years ago)

      Am cautat pe youtube, dar le gaseam cum e si normal dupa ceva timp de la meci si eu voiam sa le vad macar in aceeasi zi. Si nu le-am gasit chiar pe toate.

      Reply
      • Roxana I
        May 20, 2015 at 10:35 pm (3 years ago)

        Iar intervin 😀 Meciurile Simonei le gasesti pe site-ul asta:
        http://thel.ro/tenis/
        Nu sunt chiar toate,insa cele mai recente,incepand cam de anul trecut, le gasesti aici si in plus cel care administreaza site-ul le uploadeaza foarte repede 🙂

        Reply
        • Mihaela
          May 22, 2015 at 9:40 am (3 years ago)

          Super! Multumesc mult Roxana!

          Reply

Leave a Reply

More in web
Numai mie îmi place noul iPhone?

Serios acum, numai mie mi se pare că iPhone6 arată grozav? Pe toate blogurile pe care am intrat în aceste...

Close