Cred că am mai menţionat pe aici că eu nu-mi usuc părul cu foehnul. Eh, mai nou mi-am cumpărat foehn şi îl şi folosesc de fiecare dată. De fapt, de fiecare dată când vreau să îmi stea părul bine.

N-o fi sănătos, dar nu se mai putea fără. Mă săturasem de păr electrizat, care stă în toate direcţiile, fără nicio formă. Nici nu e de mirare că arată cum arată, având în vedere că eu îmi spălam părul seară şi cu părul semi ud mă culcam, probabil mă foiam toată noaptea, pe toate părţile, iar ziua părul arată aşa cum v-aţi putea imagina.

Acum părul stă foarte bine. Încerc să mă spăl dimineaţa, las vreo 30 de minute părul, să se usuce un pic, apoi îl pieptăn uşor şi-l usuc cu foehnul. Am cumpărat un Remington (aleg numai această marcă pentru toate produsele de coafare a părului), de 2400 W, cu generator de ioni pentru efect antistatic. Are 2 trepte de viteză, 3 nivele de temperatură, funcţie de aer rece pentru fixare coafură, concentrator de aer şi difuzor pentru volum. Preţul a fost decent, ceva gen 139 lei.

Bun, acum îmi convine cum îmi stă părul, prea dificil de aranjat nu e, nu trebuie să mă chinui să-l usuc şi în acelaşi timp să-l îndrept cu peria. Pur şi simplu îl usuc, în orice direcţie am chef şi se aranjează de la sine foarte frumos. Nu se mai electrizează, este drept fără a avea vârfurile ţepoase. E perfect, sunt mulţumită.

Dar ce fac ca să nu mi-l distrug? Recomandaţi-mi vă rog nişte spray-uri, creme de tratament, din cele care se aplică înainte de uscare, pentru protejarea părului. Eu nu ştiu ce să aleg.

P.S. Un articol despre cum aţi mai putea folosi un foehn. 🙂

4 Comments on Ce mai fac ca să-mi stea părul (mai) bine

  1. Eu folosesc serul termoprotector de la Gerovital. Pentru mine este foarte bun. In timp o sa vezi si tu ce produse ti se potrivesc. Trebuie doar sa incerci 🙂 .

    • Ce idee buna Mihaela! Uitasem complet de serul ala de la Gerovital, doar l-am avut si eu, acum vreo 2 ani. Da atunci nu foloseam foehn si deci nu prea l-am folosit nici pe el. Multumesc. 🙂

  2. Si eu am observat ca, daca nu-mi usuc parul cu foehnul, ma trezesc cu el extrem de moale, fara volum. Nu folosesc decat sampon si masca de par, dar nu mi se pare deloc degradat, dimpotriva, e chiar sanatos si stralucitor. Dupa atata timp…
    Singura problema e ca, am remarcat, cu cat ma spal mai des pe cap cu atat mi se ingrasa mai repede parul. Ceea ce nu-mi convine deloc. 🙁

    • Si la mine e la fel Nice. Da nici nu pot sa-l las nespalat…Mai folosesc sampon uscat, ma ajuta sa mai castig o zi pana sa-l spal, ca sa nu il spal chiar in fiecare zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.