După mica trecere pe la Băile Felix, a urmat o nouă zi de vizite, care a inclus şi Peştera Scărişoara. Îmi doream de mult timp să ajung aici, nici nu ştiam la ce să mă aştept, credeam că o să fie cam la fel cu Peştera Muierii sau Peştera Urşilor. Dar este clar ceva diferit.
Am pornit de dimineaţă de la pensiune, am ajuns pe la ora 10, am parcat maşina, am urcat puţin pe jos şi am aşteptat să intrăm. Peştera Scărişoara cred că este mai potrivită pentru cei uşor claustrofobi, în schimb nu foarte prietenoasă cu cei care se tem de înălţime. Ai de coborât o mulţime de scări, trebuie să te ţii bine, este alunecos. În schimb priveliştea de sus…este superbă. De sus, de jos, de oriunde. Să tot faci poze aici.
Peştera se găseşte la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Scărişoara. Lungimea totală a peşterii este de 720 m, ea având o adâncime de 105 m. Accesul se face printr-un aven de 48 m adâncime şi 60 m în diametru. La baza avenului se găseşte poarta propriu-zisă a peşterii care permite accesul în Sala Mare continuată cu sala Biserică. În marginile din stânga şi dreapta ale Sălii Mari se deschid intrările spre cele două rezervaţii: Rezervaţia Mare şi Rezervaţia Mică.
Blocul de gheaţă se găseşte în Sala Mare, are o vârstă de 10500 ani. Se prelungeşte sub forma unor limbi de gheaţă în Rezervaţia Mare, Biserică şi Rezervaţia Mică. La o oarecare distanţă se dezvoltă stalagmite de gheaţă, cu dimensiuni variabile, de la câţiva cm la 10 metri.
Vizita nu a durat mult, cred că în jur de 30-45 de minute, mai mult făcând drumul până la peşteră şi înapoi. Însă cu siguranţă este un loc care nu trebuie ratat.
Sper că anul acesta să apuc să vă povestesc şi despre celelalte locuri pe care le-am mai vizitat. Următorul loc este unul cu adevărat interesant.