Am ales să vă povestesc despre sarcina mea în speranța că această experiență va ajuta și încuraja viitoarele mămici. Nu a fost cea mai ușoară perioadă, în schimb am fost foarte norocoasă să-l am alături de mine pe soțul meu, care a avut foarte mare grijă de mine, și bineînțeles familia. Nu știu cum m-aș fi descurcat fără ei.

Primul trimestru de sarcină

Am aflat că sunt însărcinată pe 1 decembrie. Îmi doream de ceva timp, făcusem diverse tratamente pentru a regla nivelul de hormoni și pentru a rezolva problema cu tiroida, dar tot am rămas surprinsă. Mă așteptam să duc o luptă tare grea, de ce, nu știu, așa sunt eu, pesimistă. L-am anunțat pe soțul meu și cam atât. Nu am vrut să zic nimănui până când nu am fost sigură că sarcina este viabilă, așa încât am așteptat să merg la doctor. M-am dus și mi-am făcut și analizele de sânge, am căutat pe net ce ar trebui să cer, nu m-am mai complicat cu mersul la medicul de familie pentru trimitere. Bun, analizele au confirmat ceea ce știam iar la doctor mi s-a zis că momentan totul e în regulă și că nu e extrauterină, lucrul de care mă temeam. Așa încât mi-am dat voie să le zic celor dragi.

Și așa a început primul trimestru de sarcină. După câteva săptămâni am început să am grețuri. Nu am vomat niciodată, în schimb mi-era greață destul de des. Nu doar dimineața, asta e chiar un mit. Nu mai reușeam să mănânc mai nimic. Doar pâine, eventual cartofi. Și normal, am început să slăbesc, am dat vreo 2-3 kg jos rapid.

Pofte nu am avut. Eu am zis că și asta e un mit, o alintare a femeilor însărcinate, dar acum cred că pur și simplu eu nu am avut. În schimb în acea perioadă am tot mâncat pâine. Au fost multe zile când mâncam la serviciu și câte o pâine proaspătă întreagă, la prânz. Era și cam singurul lucru pe care-l puteam mânca fără să-mi fie greață. Și așa și-a dat seama o colegă de serviciu că sunt însărcinată. 🙂

În această perioadă am fost plecați și la Barcelona, în ultima vacanță pe care am făcut-o înainte să nasc. Mi-a fost foarte bine acolo, am mers mult dar am avut și grijă să mă odihnesc după-amiaza și să nu exagerez.

Tot în acest prim trimestru am început și cu analizele de sânge. La TORCH am aflat că nu am anticorpi pentru toxoplasmoză, așa încât a fost nevoie să repet acest test în fiecare lună, am evitat pisicile (oricum e periculos doar dacă cureți nisipul unde își fac nevoile) și mai trist pentru mine, m-am cam ferit de carne tocată, de frică să nu fie gătită corespunzător. Dublul test a ieșit bine.

Pentru că am fost diagnosticată cu hipotiroidie, a fost nevoie ca lunar să fac analize de sânge pentru ft4 și tsh și să iau Euthyrox în fiecare dimineață, până la naștere. Hipotiroidia trebuie să fie cunoscută atât de ginecolog, cât și de spital, pentru că după naștere se prelevează sânge de la bebeluș pentru analize. Sângele a fost luat fix înainte să fim externate și l-am dus imediat la Synevo pentru analiză. Din fericire totul este în regulă. Nu am mai luat Euthyrox,  la indicația medicului endocrinolog, însă la 6 luni de la naștere mi-am refăcut analizele și sunt în regulă. Din ce mi-a zis endocrinologul, se pare că valorile hormonilor mei sunt ok și sunt suficiente pentru mine. Când am vrut să rămân însărcinată nu erau suficiente și pentru mine și pentru un bebeluș și de aceea a trebuit să iau pastile.

Al doilea trimestru de sarcină

Al doilea trimestru de sarcină este și cel mai frumos. Dispar grețurile, începe să se vadă burtica dar doar cât să primești complimente, nu să te și îngreuneze.

Am continuat să merg la controale și să-mi fac analizele recomandate. După 3 luni, doctorul ne-a anunțat la ecografie că este aproape sigur că așteptăm o fetiță. Eu eram sigură că voi avea un băiat și recunosc că pe moment am fost dezamăgită. Fusesem atât de sigură că voi avea băiat încât nu luasem în considerare și această opțiune. Însă apoi (și mai ales acum) îmi dau seama ce binecuvântată sunt că am fetiță, este fix ce aveam eu nevoie.

Lăsând aceste lucruri deoparte, pentru că până la urmă cel mai mult contează că bebelușul să fie sănătos, vine acum și partea cea mai grea din acest al doilea trimestru de sarcină. Ecografiile. Înainte să rămân însărcinată credeam că ecografiile sunt momente fericite și liniștite, dar pentru mine au reprezentat mereu stres maxim. Mi-era frică de fiecare dată că doctorul va vedea ceva rău. Și la un moment dat a văzut niște chisturi în zona capului și mi-a zis că pot fi semne ale trisomiei 18 (sper să nu greșesc, nu mai țin minte chiar perfect) și că aș putea să fac o amniocenteză sau și mai bine, testul de sânge Neobona, ca să fim siguri că totul e în regulă. Și cu asta m-a terminat. Eu în general mă panichez ușor și mă gândesc la toate prostiile, acum ce să mai zic?

Am discutat cu familia, la început eram sigură că voi face amniocenteza, testul de sânge mi se părea scump, nu prea mi-l permiteam (e în jur de 1900-2000 lei parcă). La sfatul lor am mers la consultație la dr Iliev, un doctor foarte bun, specializat pe ecografii. Are și aparatură performantă așa încât poate să-ți facă o analiză mai amănunțită. Și costul e pe măsură, în jur de 400-500 lei. Cabinetul este în Palas, totul este foarte modern, arată foarte bine. Am stat câteva ore acolo pentru că bebelușul nu era ideal poziționat, nu se vedea tot ce trebuia, până la urmă însă s-a putut face consultația. Concluzia doctorului a fost că deși sunt într-adevăr acei chiști, este ceva normal, care se mai întâlnește în acea perioadă a sarcinii și vor dispărea de la sine. Având în vedere și rezultatele bune ale dublului test + faptul că ecografic totul arăta bine (doctorul a analizat fiecare organ al copilului, ecografia durează minim 30 de minute), a recomandat că nu este necesară amniocenteza sau analiza de sânge. Și până la urmă am ales să-i urmez sfatul. Chiștii au dispărut după câteva săptămâni, însă asta nu însemna neapărat că totul este bine. Și dacă ar fi fost acea boală cică ar fi dispărut, apariția lor temporară fiind un simptom.

Al treilea trimestru de sarcină

Cel mai greu dintre toate. Burtica a devenit din ce în ce mai vizibilă, deși per total nu a fost una mare. Am început să iau din ce în ce mai mult în greutate. Doctorul mi-a recomandat să nu depășesc 14 kg în plus așa încât în momentul când am văzut că mă apropii am început să mănânc mai cu grijă. Nu țineam regim, dar evitam dulciurile, sucurile și alte prostii. De asemenea doctorul mi-a recomandat să-mi iau tensiunea zilnic, să mă odihnesc bine și să-mi iau concediu de odihnă de acum (asta după ce am avut o mică sângerare). În ultima lună de sarcină am început să mă trezesc de câteva ori pe noapte să merg la baie, nu mai reușeam să dorm bine pe nici o parte și au început să mi se umfle și picioarele. Nu ajuta nici faptul că afară erau peste 30 de grade.

La sfârșitul lui iunie a fost și finala Roland Garros, pentru mine motiv de mare stres. 🙂 Nu m-am uitat la meci (pentru sănătatea mea), în schimb după deznodământ am fost chiar foarte supărată. Nu e acesta motivul, dar cam din acel moment bebelușa mea a început să crească mai puțin. Nu mă mai îngrășam foarte tare, nu aveam nici poftă de mâncare, ba la un moment dat m-am speriat că văzusem că începeam să slăbesc. Și la ecografii bebelușa lua puțin în greutate de la o vizită la alta, era cu dezvoltarea în urmă puțin. Din acel moment am început să mănânc mai mult, chiar dacă simțeam că nu mi-era foame (luam Altrifer, supliment pentru fier, pentru că probabil lipsa fierului era cauza) și mă bucuram de câte ori vedeam că am mai pus câteva sute de grame pentru că așa știam că și bebelușa crește. Am depășit cele 14 kg recomandate de doctor, cred că am ajuns la vreo 17-18 kg în plus. Și Ilinca a mai crescut iar la ultima vizită avea cred 2.6 kg și puteam spera să aibă spre 3 kg la naștere.

După cum am scris în alt articol, nașterea era programată pe 1 august dar am ajuns în spital cu 2 zile înainte din cauza unei sângerări. Până la urmă totul s-a desfășurat așa cum era programat și pe 1 august s-a născut Ilinca, cu 2.8 kg și 49 cm înălțime.

Ce îmi amintesc cu cel mai mare drag din aceste 9 luni de sarcină? Faptul că am fost răsfățată de toți din jurul meu. A fost o sarcină ușoară din multe puncte de vedere, dacă nu aș fi genul de persoană care se sperie din orice poate m-aș fi bucurat mai mult de această experiență. Acestea fiind zise, vreau să recomand viitoarelor mămici să aibă grijă de ele, să nu depună prea mult efort, să meargă regulat la vizite, să-și facă analizele recomandate și să mănânce cât se poate de sănătos. Dacă aveți întrebări, vă rog să-mi scrieți.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 comments on “Jurnal de sarcină”

  1. Felicitări Mihaela! Dar orice experiență interesantă trebuie repetată. Deci, asteptam a 2a bebelina!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.