Category: cumpărături

Wishlist [1]

Majoritatea femeilor sunt înnebunite după pantofi. Eu, după genţi. Am şi prostul obicei de a purta o geantă până la epuizare, până mă satur de ea, după care rămâne abandonată în dulap pentru totdeauna, făcând loc uneia noi.

Zilele trecute am dat peste un site de poşete online unde am găsit 2 modele pe placul meu. Una mare, roşie, frumoasă, tocmai bună de a-mi ţine toate prostioarele (portofel, telefon, şerveţele de mai multe tipuri, s.a.) şi una mică, elegantă, potrivită pentru nunta la care voi participa în septembrie. Mi-au atras atenţia mai multe modele de poşete damă, dar cea roz se potriveşte şi cu rochia pe care o voi purta, despre care poate vă voi povesti mai multe în zilele ce urmează.

50% reducere pe Elefant.ro!

Ce bine îmi pare acum că am rezistat impulsului de a comanda ceva de pe elefant.ro cu 35% reducere în acest weekend. De ce? Pentru că astăzi, 17 iunie, în intervalul orar 17.00 şi 19.00, pe Elefant.ro sunt reduceri de 50% la toată gama de carte! 🙂

Iarăşi am aflat datorită Facebook-ului – pentru a nu rata nicio ofertă urmăriţi pagina lor de Facebook.

Spor la cumpărat cărţi!

P.S. E foarte posibil să se mai blocheze site-ul de la atâtea accesări, dar încercaţi în continuare. Eu zic că se merită pentru 50% reducere!

Review: Gama Mineral – Bourjois

Zilele trecute am prins o reducere destul de bună la Carrefour – 2 geluri de duş/un gel de duş şi un deodorant din noua gamă Mineral de la Bourjois la doar 10.50 lei. Din câte ştiu, doar un gel de duş e 10 lei iar deodorantul 12 lei, deci reducerea este una consistentă (primeşti 2 produse la preţ de unul).

Am ales pachetele de produse astfel încât să am câte un gel de duş din fiecare tip (Hidratant, Eclat şi exfoliant cu nisip alb) iar deodorantul cu care m-am ales din cele 3 disponibile este Fresh (cel pe albastru).

DEODORANT SPRAY MINERAL FRESH

  • fără parabeni, aluminiu
  • fără alcool
  • protecţie 24 ore
  • eficienţă naturală, prospeţime răcoritoare mulţumită conţinutului de oligoelemente marine

Impresii:

Îmi place parfumul său şi într-adevăr este şi răcoritor. În ceea ce priveşte eficienţa…eu aş zice că este medie. Ah, şi în nici un caz nu oferă protecţie 24 ore…de fapt aceste texte cu “protecţie 24/48 ore” mi se par chiar hilare – totuşi nu stăm atâtea ore fără să ne spălăm. Eu aş fi mulţumită dacă ar rezista 4, 5 ore.

Mă bucur însă că este mai natural – poate de aceea nici nu oferă o protecţie foarte mare.

În gama Mineral de la Bourjois sunt disponibile 3 variante de deodorante: Fresh (cel pe care vi l-am prezentat), Beaute şi Respect. Preţul lor este de 12 lei, se găsesc în varianta Deo Spray şi Deo roll-on.

GEL DE DUŞ MINERAL HIDRATANT

  • formulă 98% naturală
  • îmbogăţit cu oligoelemente marine
  • potrivit pentru toate tipurile de piele, chiar şi cele mai sensibile
  • nu conţine parabeni, săpun
  • este hipoalergenic

Impresii: Din cele 3 încercate, este preferatul meu. Parfumul este plăcut, lasă pielea curată şi catifelată. Nu usucă pielea şi poate fi folosit după epilat, fiind foarte permisiv cu pielea – nu ustură deloc.

(more…)

The MEN Test

Domnul Iubit a fost în sfârşit răsplătit pentru răbdarea de care a dat dovadă, susţinându-mi blogging-ul, chiar şi atunci când era practicat la 12 noaptea, din patul conjugal. A primit din partea Dove 4 produse din noua gamă, Dove Men+Care, pentru a le testa şi a formula câteva impresii despre ele. Eu m-am bucurat că am putut să-i fac un astfel de cadou, el s-a bucurat de această surpriză neaşteptată. Aşa că mulţumim Dove! 🙂

Înainte de toate, trebuie să ştiţi că această gamă, Dove Men+Care, a fost lansată la începutul lunii mai 2011 şi este creată special pentru bărbaţi. Gelurile de duş, săpunurile şi antiperspirantele din gamă oferă pe lângă senzaţia de curăţenie şi prospeţime îndelungată, şi o îngrijire superioară, pentru un confort total al pielii.

Primele produse testate au fost două geluri de duş, din sub-gamele Extra Fresh şi Aqua Impact.

Aqua Impact este un gel de duş cu minerale marine şi parfum revitalizant. Parfumul combină note de mentă cu pin şi coajă de portocală. Din câte mi s-a zis (şi din ce am observat şi eu) curăţă eficient, face suficientă spumă şi are un parfum plăcut. De fapt a fost şi preferatul meu dintre cele două încercate. Lui Felix i-au plăcut ambele la fel de mult, dar eu m-am îndrăgostit de Aqua Impact şi de parfumul său atrăgător.

Gelul de duş Extra Fresh este cu agenţi de răcorire şi are un parfum revigorant, cu caracter citric şi lemnos, ce conţine bergamotă, lămâie şi lavandă, cu note de bază ce includ lemn de santal, patchouli şi mosc alb. La fel ca şi Aqua Impact curăţă foarte bine, face spumă şi nu irită în vreun fel pielea. Mirosind gelul de duş din sticluţa sa, mi s-a părut mai plăcut parfumat ca celălalt gel de duş, dar după aplicarea pe corp mai atrăgător mi s-a părut Aqua Impact. Se ştie foarte bine că esenţele de parfum se exprimă diferit, în funcţie de ph-ul pielii şi de mirosul natural al fiecăruia.

După ce am testat gelurile de duş, am trecut şi la cele două antiperspirante, unul spray şi unul roll-on. Eu personal prefer roll-on-urile sau deodorantele stick, dar Felix n-are preferinţe. Ambele antiperspirante sunt din gama Extra Fresh, sunt potrivite pentru pielea sensibilizată, protejând activ împotriva iritaţiilor pielii. Nu conţine alcool, este anti-iritare şi susţine că protejează timp de 48 ore.

Asta cu protejarea timp de 48 ore nu am putut să o verificăm deoarece totuşi nu pot trece atâtea ore fără să ne spălam şi să reaplicam un deodorant. 🙂

Dar să trecem la cel mai important lucru al acestor deodorante: eficacitatea lor. Felix practică arte marţiale de câteva luni şi asta l-a inspirat să devină mult mai activ, să facă mai mult efort fizic. De aceea are nevoie de un deodorant bun, care să-l protejeze intens pe durata activităţilor întreprinse.

Dintre spray şi roll-on, el a preferat iniţial roll-on-ul, pe care l-a folosit mai des. Are un parfum plăcut, este puternic şi oferă protecţie. Ce ne-a plăcut la amândoi este că nu irită pielea.

Spray-ul, faţă de roll-on, este mai răcoros, ceea ce e o binecuvântare în aceste zile călduroase de vară. Am fost amândoi mulţumiţi şi de el, şi în final a devenit şi preferatul lui Felix. Cu siguranţă îl vom cumpăra, când se termină.

După finalizarea acestor teste putem spune că Dove a trecut cu brio The MEN Test. Ne-am bucurat amândoi să testăm produse de calitate şi chiar mi-a plăcut mult această activitate de analizare în doi.

Compania ceaiului

Vă anunţ cu multă bucurie deschiderea oficială a magazinului online Compania Ceaiului. Veţi găsi aici sortimente de ceai de calitate superioară precum şi accesorii foarte frumoase şi care vă asigur, nu se găsesc în magazinele din ţară.

Compania ceaiului ne încântă cu o selecţie de ceaiuri albe (Silver Needle, Bai Mu Dan), verde (Pouchong, Mao Jian), oolong (ali shan, anxi rou gui, ţie guan yin), negru (yunnan black, keemun hao ya), puerh, blooming teas (osmanthus, precious blossom) şi iasomie (perle de iasomie). Vă recomand şi selecţiile Canton Tea disponibile pe site – câte 5 sortimente a 10 grame fiecare.

Pe mine m-au atras în special accesoriile de pe site – ceainice Piao I, gaiwan, ceşti yixing sau gong fu din porţelan, set instrumente gong fu.

Şi asta nu e tot. Încă se lucrează la site, vor mai fi adăugate şi alte produse interesante. Partea bună este că nu se plăteşte transport, deci nu se mai adaugă taxe în plus la comanda voastră.

Am şi o surpriză de final pentru voi: un cod de reducere “MIHAELAANGHEL” în valoare de 15% pentru cumpărăturile realizate pe magazinul online Compania Ceaiului.

De asemenea, anunţ oficial colaborarea dintre Compania Ceaiului şi Tea Mug – Compania Ceaiului a devenit partenerul nostru şi foarte curând veţi găsi pe site prezentări la sortimente de ceai disponibile pe magazinul online. Le vom testa pentru voi şi vă vom spune părerea noastră (de pasionaţi dar începători în ale ceaiului).

Vitacook?

De câteva zile sunt foarte tentată să-mi comand cuptor cu halogen Vitacook. Am zile când sunt aproape decisă să mi-l iau, altele în care zic că nu, că dacă nu e bun sau nu o să-l folosesc. Aşa că m-am gândit să apelez la voi, poate unii dintre voi aţi mai avut acest tip de cuptor sau poate aţi auzit ceva de el, bun sau rău.

Câteva informaţii despre el:

  • 1400 W
  • capacitate de 12 litri, cu posibilitate de extindere la 14 litri (am înţeles că poţi prepara şi un pui întreg în el)
  • are tigaie pentru gătit, ţepuşe pentru grătar, frigărui, steamer, raft superior şi inferior
  • funcţie decongelare
  • tipuri de gătit: fierbere, coacere, grătar, prăjit, cu abur
  • costă 230 lei

Review-urile de pe emag sunt toate pozitive, nu i-a dat nimeni mai puţin de 5 stele.

Este recomandat persoanelor cu puţin timp liber, care nu pot să supravegheze ore în şir cuptorul şi nu au timp să gătească. Deci după descriere, mi s-ar potrivi perfect. 🙂 Nu se face fum sau miros excesiv în bucătărie, se curăţă uşor, spre deosebire de aragaz sau cuptor. Cuptorul meu este şi destul de vechi şi se foloseşte greoi, deci încă un plus pentru Vitacook.

Mi-a plăcut mult site-ul Vitacook: conţine o descriere completă şi multe reţete culinare (text şi video) care pot fi preparate cu Vitacook. De pe unele bloguri culinare (care au primit produsul gratuit, pentru testare) am aflat că au preparat şi pâine în el…

Cam asta e tot ce am aflat eu. Ce mă sfătuiţi? Aţi avut vreodată cuptor cu aburi sau chiar acest tip de cuptor? Se găteşte uşor? Se merită a fi cumpărat?

Mulţumesc pentru ajutor! 🙂

Review: Perie rotativă pentru volum Remington AS7060

Mi-am făcut şi acest moft, mi-am cumpărat perie rotativa pentru volum Remington AS7060. De mult timp îmi doream un produs calitativ de îngrijire a părului, dar din diverse motive (financiare sau din pură comoditate) am amânat momentul achiziţionării unuia. Menţionez că am mai avut un aparat de la Phillips, de tip 5 în 1, care avea accesorii pentru îndreptat, ondulat şi făcut diverse modele, dar n-am fost deloc mulţumită – l-am folosit cred că de maxim 3, 4 ori.

La coafor mi-am exprimat dorinţa cumpărării unei plăci de întins părul de la Remington, însă am fost sfătuită să-mi cumpăr o perie rotativă deoarece este mai potrivită pentru tipul meu de păr. Părul meu este doar uşor ondulat, se aranjează uşor şi are nevoie de puţin volum. Cu o placă de întins părul nu aş fi reuşit decât să-l fac să arate şi mai lins decât este.

Am început astfel să inspectez piaţa în căutare de o perie rotativă de la Remington – da, am vrut neapărat Remington deoarece are cele mai calitative produse de îngrijire a părului – şi am găsit iniţial chiar pe site-ul românesc Remington această perie rotativă, dar la preţul de 200 lei (fără transport). Ulterior am găsit-o mai ieftină pe emag, la 180 lei (fără transport, cu ridicare din showroom-ul din Iaşi).

La prima vedere am fost nemulţumită de lipsa mai multor instrucţiuni. Mă aşteptam măcar la o broşură, cu câteva idei de folosire, coafuri care s-ar putea realiza, detalii asupra butoanelor de pe aparat. Dar nu, n-am găsit decât un manual al utilizatorului, care într-adevăr oferă câteva sfaturi generale, de întreţinere şi de protejare a mediului şi atât. Am căutat apoi şi pe net un filmuleţ sau o descriere…n-am găsit absolut nimic. Pe site-ul american Remington nici măcar nu există vreo perie rotativă (cel puţin nu am găsit eu) iar la o căutare pe google am văzut că apar detalii doar pe site-uri româneşti şi ruseşti.

Pentru mine acest fapt a fost un mare minus. Sunt începătoare în folosirea de aparate de îngrijire a părului, nu mi-am aranjat părul singură decât de vreo 3, 4 ori, şi chiar aş fi avut nevoie de nişte sfaturi, de nişte propuneri de coafuri.

Ce n-am găsit la ei, am găsit la BaByliss. L-am folosit ca exemplu căci până la urmă tot aia e. Sper să vă ajute şi pe voi să vă daţi seama cam care sunt rezultatele unei perii rotative şi cum se foloseşte în mod corect.

Sfaturi şi informaţii

Peria rotativă nu se foloseşte pe păr ud! Aşteptaţi să se usuce puţin părul (sau folosiţi un uscător de păr), descâlciţi-vă cu grijă părul şi separaţi părul în şuviţe înainte de coafare.

Peria rotativă nu se foloseşte pe păr încâlcit, tapat sau pentru extensii de păr.

Puteţi alege între peria de 50 mm (pentru păr lung şi volum maxim) şi peria de 38 mm (pentru păr scurt). Aveţi opţiune pentru 2 direcţii pentru crearea de coafuri cu părul spre exterior sau spre interior.

Impresii

Am fost mulţumită încă de la prima încercare, chiar dacă nu aveam chiar tot ce aveam nevoie şi îmi lipsea şi îndemânarea de a umbla cu un produs destul de voluminos în jurul capului. 🙂

Am nevoie neapărat de o oglindă mai mare, pentru a putea să-mi aranjez părul stând la birou – mi se pare mai simplu decât să stai în picioare în faţa unei oglinzi mari (baie, hol). Vreau să-mi cumpăr şi o spumă de păr, poate şi un fixativ pentru un efect de durată.

Atât cât m-am priceput şi eu, am reuşit să-mi îndrept părul destul de bine, să-i dau o formă mai elegantă, mai finisată. Şi într-adevăr are şi un luciu deosebit.

O placă de întins părul lasă vârfurile ascuţite, ca nişte ţepi, lucru care mie nu-mi place deloc – peria rotativă nu face asta, oferă vârfurilor un aspect natural.

Avertizez că nu este deloc uşor să îţi aranjezi singură părul, nu este chiar ca în acel video, cel puţin nu pentru începători ca mine. Data viitoare mă va ajuta o prietenă, să vedem dacă apar diferenţe mari la rezultat (voi reveni cu informaţii).

Concluzie

Sunt mulţumită de achiziţie, îşi face treaba bine. Trebuie eu să mă obişnuiesc şi să mai exersez cu ea, pentru un look final cât mai reuşit.

Acest articol rămâne deschis, adică voi reveni pe parcurs cu informaţii, cu sfaturi, poate şi cu poze. Nu am găsit nicăieri pe net informaţii despre această perie rotativă aşa încât sper că acest articol să fie util pentru fetele care vor să achiziţioneze un astfel de produs.

Update: L-am folosit weekendul trecut în fiecare zi, încep să mă pricep mai bine iar rezultatul este din ce în ce mai plăcut. 🙂

Înainte să-l folosesc aplic şi o spumă de păr, pe părul umed – nu mult, doar o palmă. Ultima dată când am folosit peria mi-au trebuit cam 20-30 de minute să-mi aranjez tot părul.

Singurul lucru care nu-mi place este că efectul nu ţine foarte mult – a doua zi deja părul începe să se onduleze uşor la vârfuri şi se mai vede foarte puţin că a fost coafat cu o zi înainte. Însă nici eu nu folosesc fixativ şi de asemenea şi umiditatea din aer contribuie la această neplăcere a mea.

Ah, şi încă n-am reuşit să-mi ondulez părul cu peria rotativă. O să încerc cu prietena mea să vedem dacă ne reuşeşte. Dacă nu, îmi cumpăr bigudiuri electrice. 😛

Coafuri realizatehttp://www.mihaelaanghel.com/2012/02/17/coafuri-realizate-cu-peria-rotativa-si-bigudiuri-electrice/

Review: Fond de ten Normateint – Vichy & Affinitone Mineral – Maybelline

În urmă cu câteva săptămâni am primit de la Laura Rus un plic cu multe mostre, atât de ceai cât şi de creme şi fonduri de ten. Cremele de la Gerovital încă n-am reuşit să le testez dar weekendul ăsta am reuşit să-mi fac o părere despre fondurile de ten primite – Normateint de la Vichy şi Affinitone Mineral de la Maybelline.

Menţionez că până acum nu am încercat decât două fonduri de ten: Colour Adapt de la Max Factor (de care sunt foarte încântată) şi Wonder Finish de la Maybelline (o mare dezamăgire pentru mine). Am povestit mai multe despre cele două aici.

Primul fond de ten încercat a fost Normateint de la Vichy. M-a atras descrierea sa – “fond de ten anti-imperfecţiuni”, speram să acopere bine, fără să creeze impresia de mască. Nuanţa primită este 25 – Nude, care s-a dovedit a fi prea închisă, arătam de parcă eram arsă de soare. 🙂 Cred că mi-ar fi mai bun 15 – Opal, care este chiar cea mai deschisă nuanţă disponibilă.

Am citit foarte multe păreri pozitive despre acest fond de ten pe bloguri, însă mie nu mi se potriveşte. Mi s-a părut că mi-a încărcat prea tare tenul şi parcă mi-a scos mai tare în evidenţă imperfecţiunile. Nu am avut răbdare sa-l păstrez pe faţă, l-am şters după 10 minute, deci nu vă pot da detalii despre rezistenţa sa, apariţia sau nu a luciului după un timp.

Acest fond de ten se găseşte în farmacii şi costă aproximativ 54 lei. E bine ca înainte să-l cumpăraţi să vă găsiţi o mostră şi să-l testaţi. Dacă mie nu mi se potriveşte, asta nu înseamnă că vouă nu o să vă placă, însă e mai bine să vă asiguraţi înainte să plătiţi o sumă atât de mare.

După dezamăgirea cu Normateint, nu aveam mari aşteptări de la Affinitone Mineral.

Mostra pe care am primit-o are nuanţa 21 – Nude; aceasta este a treia nuanţă din cele disponibile. Mi s-a potrivit foarte bine.

Apropo de nuanţele acestea…denumirile sunt asemănătoare de la o firmă la alta, dar culorile nu corespund. Eu folosesc nuanţa Sand de la Colour Adapt (Max Factor); Sand de la Maybelline cred că m-ar face aproape mulatră. Apoi Nude de la Vichy era prea închis, Nude de la Maybelline e bun. Ciudat. 🙂

Dar să revin la prezentare. Acest fond de ten este pentru ten sensibil, nu conţine ulei, talc sau parfum. Este foarte fin la aplicare, se întinde uşor pe ten, nu-l încarcă şi nu lasă aspect de mască. Într-adevăr, nu are o acoperire mare, ci una medie, dar eu prefer un aspect natural. Nu mi-a iritat tenul; este un fond de ten foarte “uşor”, aproape nici nu-l simţi pe faţă. Nu mi-am simţit pielea strânsă, nu se adună. În plus, am înţeles că are şi factor de protecţie 18.

Deşi am auzit că nu rezistă la transfer, chiar am făcut un test la 10 minute de la aplicare, cu telefonul, şi din câte am observat, nu au rămas pete pe ecranul acestuia.

Preţul fondului de ten Affinitone Mineral este de aproximativ 35 lei. Sincer, acest fond de ten m-a pus pe gânduri, mă tentează să îl cumpăr şi să-l folosesc în locul fondului de ten Colour Adapt de la Max Factor.

Voi mai face nişte teste, parcă Colour Adapt acoperă mai bine – însă la el chiar mă deranja că se mai adună uneori şi nu lasă un aspect la fel de natural ca Affinitone Mineral. Şi Colour Adapt nici nu are factor de protecţie şi este şi mai scump.

Voi ce fond de ten folosiţi şi recomandaţi? Poate găsesc cu ajutorul vostru un fond de ten şi mai bun. 🙂

Review: sapun cu proteine din ou – Lavandine

Acum vreo doua luni, la targul din martie mai exact, am cumparat de la Claudia (a.k.a. Lavandine) mai multe produse, printre care si sapunul cu proteine din ou.

Sapunul are 100 grame si a costat 10 lei. Dupa cum stiti, sunt foarte atenta la detalii si apreciez un ambalaj frumos – Claudia isi impacheteaza fiecare produs, le pune cate o fundita si o eticheta cu toate informatiile necesare. E placut sa cumperi un produs ambalat in acest mod – imi face chiar placere sa desfac produsele, ma simt de parca mi-as fi luat un cadou.

De pe eticheta aflam ca este un sapun nutritiv si vitaminizant, cu un continut mare de galbenus de ou, ce este cunoscut ca fiind cel mai eficient produs pentru catifelarea pielii. Bogat in lecitina, vitamine, betacaroten si in special vitamina A, amelioreaza cuperoza, reda luminozitatea si moliciunea pielii. Actioneaza sinergic cu uleiul de masline pentru o piele sanatoasa si stralucitoare.

Ingredientele sale sunt: galbenus de ou, uleiuri saponificate din masline, cocos, ricin, samburi de struguri, apa distilata, ulei esential de menta.

Eu il folosesc pentru spalarea mainilor. Imi place ca nu usuca pielea si lasa un parfum subtil, placut. Este un sapun destul de mare, asa incat cred ca va ajunge cateva saptamani bune.

Tot de la Lavandine am mai incercat in ultimul timp sapunul anticelulitic cu cafea si balsam de buze (altul decat cel prezentat aici). Voi reveni cu detalii cat de curand.

Daca va intereseaza produsele Claudiei, intrati pe site-ul ei, acolo puteti vedea toate produsele disponibile. Eu o rog pe Claudia sa se gandeasca poate realizeaza mai multe tipuri de lotiuni de corp sau unturi de corp. Sunt innebunita dupa ele. 🙂

Bijuterii Tea Time

Nu demult va povesteam ca mi-as dori niste accesorii care sa exprime pasiunea mea pentru ceai. Atunci m-am hotarat sa comand o pereche de cercei si o brosa de la Pumpkin Design si acum, dupa cateva zile de cand le port, vreau sa va spun ca sunt extrem de incantata!

Le-am purtat separat (mi s-a parut prea mult sa le port impreuna) si mereu am primit complimente, au fost remarcate imediat si toata lumea cerea sa le vada mai bine. Inca nu am fost cu ele la facultate, dar la birou…au placut mult de tot.

Accesoriile sunt pictate manual cu culori acrilice si lacuite. Brosa a costat 20 lei iar cerceii 17, la care s-a adaugat si transportul de 7 lei. Bijuteriile au venit impachetate intr-o punguta de cadou delicata, si erau ambele dispuse pe un cartonas cu logo-ul Pumpkin Design.

Imi plac teribil de mult asa incat recomand cu caldura acest site – gasiti aici si accesorii cu pisici, prajiturele, flori, buburuze, fluturasi. Daca vreti sa fiti la curent cu noutatile Pumpkin Design, urmariti-le pagina de Facebook.

Tare-s multumita de achizitia mea. 🙂