Excursie prin ţară: Colibiţa

Anul acesta ne-am gândit să mai facem o excursie prin ţară, după modelul celei din 2012. Partea frumoasă e că România este o ţară superbă, cu atât de multe de oferit, încât două săptămâni de călătorii, la care se adaugă zile întregi din ani diferiţi, nu sunt suficiente pentru a vedea tot ce e de văzut.

Am început excursia noastră cu Colibiţa. Acum câţiva ani am văzut pe Facebook poze de la un teambuilding organizat la Fisherman’s, în Colibiţa, şi am fost impresionată de loc. De atunci mi-am tot dorit să ajung acolo şi în acest an mi s-a îndeplinit dorinţa.

Nu ne-am cazat la Fisherman’s şi nici la o altă pensiune de lângă lac. Noi ne-am dus în excursie fără vreo rezervare sau vreun traseu prestabilit, aşa încât am înnoptat şi noi pe unde am găsit disponibil. La Colibiţa m-a surprins să aud, când incercam să găsesc cazare, că rezervările se fac cu câteva luni înainte. Mi se pare uşor exagerat, nu e chiar Paris acolo, dar probabil locurile puţine de cazare îşi spun cuvântul.

Cu toate acestea am găsit cazare. Mai exact la pensiunea Ily, 3 stele, 120 lei/camera, cu toate condiţiile necesare (baie în cameră, wireless). Am ajuns destul de târziu la pensiune, aşa că ne-am cazat, am făcut o scurtă plimbare prin zonă şi am lăsat vederea lacului Colibiţa pe a doua zi.

Am dormit tare bine în acea noapte, ajutaţi de aerul tare de munte, dar şi de temperatură. 15 grade, câteva picături de ploaie, apreciate după ce-am suferit în oraş – canicula şi umiditatea de la sfârşitul lui iunie.

IMG_7893 IMG_7895

A doua zi am căutat ieşiri către lac. Am găsit două locuri. În prima imagine este unul dintre ele, loc unde mai pescuieşte lumea, unde mai sunt şi câteva mizerii la malul apei. Al doilea loc este de pe baraj. Aici da, am fost impresionaţi de vedere. În dreapta se vedea şi o mică cascadă. Priveliştea este superbă oriunde te-ai uita.

IMG_7896 IMG_7917

Nu am mai zăbovit aici, ne gândeam să mergem să mâncăm la Fisherman’s, să mai stăm o noapte, dar până la urmă ne-am îndreptat către următoarea destinaţie, Băile Felix. Detalii în următorul articol.

Despre port-bebe

baby-499976_640Când am început să mă interesez despre marsupiu bebe, am fost uimită să observ câte controverse sunt în legătură şi cu acest subiect. Se pare că înainte să ai un copil e bine să citeşti despre fiecare produs în parte, e posibil să ai parte de surprize, mai plăcute sau mai puţin plăcute.

Marsupiul pentru bebe face parte din categoria de port-bebe-uri, care mai cuprinde şi sling, wrap, soft structured carrier, mei-tai. Acest tip de produse au apărut din necesitatea părinţilor de a-şi transporta copii cu uşurinţă, înlocuind în anumite momente căruciorul sau căratul în braţe.

Cum se foloseşte corect un port-bebe?

  • poziţia corectă este cu faţa spre părinte, fie că e purtat în faţă sau în spate.
  • capul bebeluşilor trebuie să aibă un suport, dacă nu, trebuie susţinut cu mâna.
  • genunchii copilului trebuie să fie flexaţi în lateral, mai sus decât funduleţul (poziţie fiziologică – broscuţă).
  • funduleţul trebuie susţinut de sub genunchi, poziţie asemănătoare cu cea dintr-un hamac.
  • coloana trebuie susţinută în forma de C a bebeluşului.
  • corpul copilului trebuie să fie cât mai aproape de părinte.
  • copilul nu trebuie să stea atârnat de oasele pubiene.

De avut grijă:

  • alegerea unui port-bebe se face în funcţie de vârsta şi greutatea copilului.
  • în port-bebe-urile de pe piaţă, copiii pot fi purtaţi şi cu spatele către părinte – se pare că sunt studii care spun că bebeluşii trebuie purtaţi mereu cu faţa spre părinte, pentru a putea avea contact vizual cu aceştia. La fel, se spune că sunt prea mulţi stimuli pentru un bebeluş şi că astfel nu poate dormi liniştit.
  • port-bebe-uri în care copilul stă atârnat de oasele pubiene – poate avea efecte negative asupra şoldurilor, dezvoltării oaselor, coloanei vertebrale.
  • înainte de folosirea unui port-bebe trebuie luate câteva măsuri de siguranţă. Se verifică cataramele, curelele, se verifică că este potrivit pentru greutatea bebeluşului, se verifică materialul (pentru vara se recomandă un port-bebe din pânză, pentru iarnă unul din catifea).

Dintre tipul de port-bebe-uri care par a fi cele mai recomandate, vă dau câteva exemple, găsite pe Noriel:

Wrap bebe King Bear – wrap cu inele, confecţionat din material elastic,  se mulează anatomic pe formele mamei şi bebeluşului, permite circularea aerului. Este uşor de adaptat mai multor poziţii ale bebeluslui: vertical când este treaz, înclinat în timpul alăptării. Oferă susţinere continuă a spatelui şi a capului bebeluşului.

Marsupiu bebe Babymoov Bay Wrap – greutatea este distribuită ideal, nu există puncte de presiune pentru bebeluş, uşor de utilizat (zonele de prindere sunt însemnate), uşor de utilizat şi pentru o alăptare discretă. Distribuie uniform greutatea bebeluşului pe umeri şi pe spate, evitând riscul apariţiei deformărilor coloanei vertebrale.

Voi ce tip de port-bebe aţi ales?

Zeiţa orezului – Rani Manicka

zeita-orezului_1_fullsizeSingurul lucru de care îmi pare rău când vine vorba despre această carte este că n-am cumpărat-o mai devreme. Este apărută din 2014, aflasem de ea de prin 2015 şi de-abia acum câteva săptămâni am intrat în posesia ei.

De ce mi-a plăcut aşa de mult? Pentru că Zeiţa orezului prezintă o lume diferită de a noastră, cu alte tradiţii, altă istorie, alte poveşti. Pentru că este scrisă din perspectiva mai multor personaje. Pentru că prezintă povestea unei familii din Malaysia, pe durata a 4 generaţii. Pentru că în ciuda celor 600 de pagini, nu te lasă să te plictiseşti deloc.

Povestea începe cu Lakshami, care la vârsta de 14 ani este măritată cu un bărbat din Malaysia. Mama ei speră să o mărite cu un bărbat bogat, ca să ducă o viaţă liniştită, fără griji. În schimb a fost păcălită iar Ayah, noul soţ al lui Lakshami, este nu numai un bărbat urât, dar şi sărac, modest şi fără vreo ambiţie. În schimb este blând şi va ajunge să o iubească nespus pe Lakshami. Cei doi vor avea 6 copii. Povestea fiecăruia este prezentată în carte, din perspectiva lor. Aceştia se vor căsători şi aflăm şi povestea celor noi din familii. Nepoţii şi strănepoţii au şi ei oportunitatea de a se exprima. Şi aşa se ţese o poveste de familie interesantă, plină de suspans, mistere şi tragedii, cu mituri şi superstiţii, cu iubire, ură şi pasiune. O poveste de nota 10, care a primit de la mine maximul de puncte pe Goodreads. (more…)

Pisica de sub capotă

Începutul meu de săptămână m-a lăsat fără cuvinte. Pe scurt, despre ce e vorba: viaţa unei pisici a fost salvată de norocul ei imens şi de o serie de coincidenţe.

Am rămas fără lichid de parbriz în rezervor de vreo 3 săptămâni. Aveam soluţie în maşină, dar pur şi simplu ba uitam şi îmi dădeam seama când deja eram în mişcare, ba mi-era lene. Geamul era curat, îl mai spălam când mergeam la benzinărie. Luni dimineaţă însă, când m-am urcat în maşină, am găsit geamul murdar din cauza copacilor. De data aceasta chiar nu puteam pleca aşa. Erau 2 posibilităţi. Ori îmi turnam rapid nişte apă pe parbriz, cât să-l curăţ şi să pot pleca, ori puneam lichid în rezervor. Eram şi pe fugă, nu voiam să mă murdăresc şi trebuie să recunosc, mi-era şi lene. Dar am luat decizia să pun lichid în rezervor.

IMG_7863
Prima zi

Ridic capota şi şoc. Lângă furtunul pentru lichid de parbriz, ghemuită, era o pisică mică. Poza cred că spune tot. Frumoasă foc, micuţă, cu ochi albaştri.

Am rămas fără cuvinte. Am încercat să o mângâi, dar tremura de frică, scuipa şi era pregătită să zgârie. Deci nu puteam să încerc să o prind ca să o scot de acolo. Am observat că singură putea ieşi de acolo, dar nu voia. Am mai încercat să o alung, dar se speria şi mai tare şi stătea şi mai ghemuită.

În scurt timp un vecin mi-a oferit ajutorul. A adus el din maşină o mănuşă mai groasă, a băgat mâna să o scoată, dar micuţa a fugit. Cel puţin nu o mai vedeam, însă nu eram sigură că a plecat din ascunzătoarea ei. Ne-am mai uitat 5 minute şi apoi am plecat, cu inima cam strânsă totuşi. Am condus fără muzică, la serviciu am mai ridicat încă o dată capota să mă uit. Nici urmă de pisoi.

A doua zi

Povestea trebuia să se încheie aici. Voiam să vă spun că dacă s-ar fi lăsat prinsă, aş fi adoptat-o. Şi că nici acum nu-mi vine să cred cum s-au aliniat toate, de n-am plecat la drum cu maşina, cu pisica sub capotă. Nu ştiu dacă ar fi reuşit să iasă în timpul mersului. Nu ştiu dacă, în caz că putea să coboare, nu ar fi nimerit sub roţile mele. Nu ştiu dacă, în caz că ar fi coborât şi n-ar fi nimerit sub roţile mele, n-ar fi ajuns direct pe stradă, în faţa altor maşini.

Continuarea? Marţi dimineaţă, înainte să plec la drum, am zis că mai ridic încă o dată capotă. Aşa, de nebună, să trag un ochi. A cui privire am întâlnit-o în scurt timp? Pisoiul buclucaş era fix în acelaşi loc. Acelaşi vecin m-a ajutat şi de această dată să o alung. Nici nu-ţi dai seama când fuge, nu o vezi, tot ce poţi observa e că nu mai este sub capotă.

Mă aştept că mâine să găsesc pisoiul în acelaşi loc. Poate voi reuşi să îl prind şi să-l adopt. Dacă tot îi place aşa mult de maşina mea, poate o să-i placă şi de mine.

Later edit: În stilul meu caracteristic, am publicat acest articol la o săptămână de la întâmplare. Completarea e că am găsit pisica şi miercuri în acelaşi loc, de unde n-am mai putut să o scot, şi am plecat pe jos să-mi rezolv treaba. Ieri în schimb nu mai era şi sper că de acum încolo mă va lăsa să-mi folosesc maşină liniştită. 🙂

Despre prima mea comandă online de la H&M

Într-o lună în care chiar nu am bani de aruncat, m-am apucat să fac prima comandă online la H&M. Am vrut să profit de reduceri, mai ales când am văzut că o fustă care-mi plăcea pe site era acum cu 50% mai ieftină. Şi astfel am cumpărat cu 200 lei o fustă, 2 maiouri, un tricou şi un cardigan. Destul de bine cred.

De ce am dat comandă online pe H&M?

În Iaşi este un magazin H&M şi deşi intram des pe site, mereu am zis că nu cumpăr online, văd ce-mi place şi mă duc în magazin să probez. Eh, am avut de mai multe ori dezamăgirea să nu găsesc în magazin ce îmi plăcuse pe site şi am ajuns la concluzia că în magazin nu sunt nici măcar jumătate din hainele prezentate pe site. Iar la ultimele mele vizite la H&M chiar nu am găsit nimic care să-mi placă. Pe când pe site wishlistul meu depăşeşte 1000 lei.

Cum alegi mărimile pentru comenzi online pe H&M?

Într-una din vizitele în magazin am observat că mărimile la haine sunt un pic ciudate. Eu port mărimea S, dar am probat pulovere mărimea S care erau extrem de largi. Chiar şi alea XS sunt largi. De ce, nu ştiu…Poate aşa se poartă anul ăsta, haine largi…

Aşa încât la această comandă am avut emoţii. Fusta am luat-o mărimea 36, speram să nu-mi fie mică, şi din fericire este perfectă ca mărime. La maiouri sau tricouri am cumpărat ce-am găsit disponibil. XS sau S, în funcţie de stoc. Culmea e că nu am văzut mari diferenţe între cele 2 mărimi. Nici XS şi nici S nu sunt mulate sau strâmte, ba chiar sunt un pic largi (deci probabil că aşa se poartă…).

Ce am comandat pe H&M?

Am comandat produsele din imaginea de mai jos. Singurul produs la reducere este fusta, în rest le-am luat la preţ întreg, dar unul ok. Bluzele (maiourile, tricourile şi cardiganul) sunt din materiale de calitate, plăcute la atingere. Maiourile sunt cam transparente, lucru care mă enervează, dar asta e, mă aşteptam. Fusta este dintr-o ţesătură mai groasă, aşa încât poate fi purtată şi iarna, cu dresuri. Are şi jupă şi astfel nu se mai ridică fusta în timpul mersului. Faţă de alte haine comandate de la diverse magazine online acestea mi s-au părut mai de calitate.

comanda-h-m

Transportul produselor H&M

Am făcut comanda pe 16 iunie seara (într-o joi) iar pe 20 iunie (luni) produsele erau la mine. Livrarea a fost făcută de Econt Express.

Mă declar mulţumită şi de-abia aştept să mai fac o comandă. 🙂

Despre Lego Ninjago

master-wu-dragon_2Săptămâna trecută am învăţat împreună despre Nexo Knights, astăzi a venit rândul unei alte serii populare – lego Ninjago. Poate vă întrebaţi de ce ar trebui noi, adulţii, să cunoaştem astfel de lucruri. Eu cred că ar trebui să fim familiarizaţi cu ceea ce îi interesează pe copii, fie că e vorba de prietenii sau colegii lor, sau de jucăriile lor preferate.

Lego Ninjago respectă profilul colecţiilor Lego – se bazează pe aventurile a 6 prieteni, care luptă împreună pentru a proteja lumea. Seria a fost introdusă în 2011, are deja 5 ani de existenţă, iar popularitatea sa a dictat crearea unui serial pe Cartoon Netwoork intitulat Ningajo: Masters of Spinjitzu. În 2013 s-a discutat despre anularea colecţiei şi înlocuirea ei cu Legendele din Chima, dar până la urmă Ninjago a avut susţinere din partea cumpărătorilor şi tema continuă şi astăzi, fiind mai longevivă ca Legendele din Chima.

Personajele principale din colecţie sunt: Lloyd Montgomery Garmadon/ Ninja Verde/ Ninja de Aur, Kai Smith/ Ninja Roşu /Ninja al focului, Nya Smith/ Samurai X/ Ninja al Apei, Jay Walker/ Ninja Albastru /Ninja al fulgerului, Zane Julien/ Ninja Alb/ Ninja de Titan/Ninja al gheţii şi Cole Brookstone/ Ninja Negru /Ninja al pământului.

Lloyd Montgomery Garmadon – Lloyd a fost pentru o perioadă de partea inamicilor, având alianţe cu Hypnobraii, Colţoşii şi cu PythorP. Chumsworth. A devenit Ninja Verde pe parcurs iar după ce-l învinge pe Overlord, devine Ninja de Aur.

Kai Smith – Kai este o persoană furioasă, impulsivă şi egoistă. Este un bun strateg.

Nya Smith – Nya este sora lui Kai şi Ninja al Apei.

Jay Walker – Jay este un ninja glumeţ, vorbăreţ, superficial. Glumeşte în orice situaţie şi nu-şi da seama de gravitatea situaţiei decât când e prea târziu, moment în care se panichează. Este îndrăgostit de Nya Smith.

Zane Julien – Zane este un robot, şi deşi este apreciat în echipa sa de ninja, se simte deseori diferit şi singuratic.

Cole Brookstone – Cole este oaia neagră a echipei. Este în schimb cel mai matur dintre ei, realist, concentrat, prudent, precum şi puternic.

Cei 6 prieteni au şi un mentor, Sensei Wu. Este unchiul lui Lloyd.

Colecţia Ninjago de la Lego este disponibilă la Noriel, la preţuri începând cu 40 lei şi până la 560 lei.

Multe informaţii, nu? În timp ce mă documentam mă gândeam dacă copii chiar ţin minte toate aceste lucruri, dacă chiar ştiu istoria fiecărui personaj. Apoi mi-am amintit de cum eram eu, cum citeam tot ce prindeam despre Sailor Moon, cum ştiam până şi zodia fiecărui personaj, hobby-urile şi ce le plăcea să mănânce. Şi nu cred că eram singura.

În ultimul an ne-am familiarizat împreună cu diferite colecţii de la Lego. Nu ştiu despre voi, dar acum voi şti mai bine ceea ce cumpăr pentru copiii prietenilor mei.

Despre Nexo Knights

lego-nexo-knights-catapulta-70318_5Acum câteva luni nu ştiam absolut nimic despre NERF, aşa încât când mi-am auzit prietenii vorbind despre aşa ceva şi povestind despre cum s-au şi jucat cu acele blastere, am realizat că am cam rămas în urmă cu noutăţile în materie de jucării. Aşa încât astăzi învăţăm împreună despre lego Nexo Knights.

Nexo Knights a fost lansat de LEGO în ianuarie 2016 şi este un joc bazat pe combinaţia dintre castele şi spaţiu. Sunt 5 cavaleri Nexo, Clay Moorington, Aaron Fox, Lance Richmond, Macy Halbert şi Axl, care au ca misiune protejarea tărâmului Knighton. Fiecare cavaler are diferite calităţi/puteri şi arme.

Clay Moorington – Este un cavaler tânăr, dar pe care te poţi baza mereu. Are o gândire matură, se concentrează pe lucrurile importante şi este dedicat să fie cel mai bun în meseria să, fiind visul sau din copilărie. Este conducătorul cavalerilor.

Aaron Fox – Cel mai curajos şi îndemânatic cavaler. În luptă se bazează pe scutul sau, pe care îl foloseşte ca un hoverboard, şi de cele mai multe ori atacă din aer.

Lance Richmond – Cavalerul bogat, frumos şi charismatic. Răsfăţat dintotdeauna, este obişnuit să obţină orice îşi doreşte. Deseori ajunge să se certe cu Clay.

Macy Halbert – Printre cavaleri este şi o domnişoară, fiica regelui, care însă nu evita să ridice buzduganul şi să se lupte cu monştri. Preferă viaţa de luptător decât o viaţă singuratică şi plină de îndatoriri în castel.

Axl – Cel mai puternic cavaler, este un gigant blând.

Cei 5 cavaleri îl au ca ajutor pe Merlok, mentorul lor. Acesta este un vrăjitor cu atitudine tinerească, care foloseşte magia digitală pentru a-i susţine pe cavaleri. Duşmanul lor este Jestro, un fost bufon care doreşte să se răzbune, cartea monştrilor, o carte care reprezintă răul absolut şi Lava Monsters, o armată de monştri.

Aşa cum ne-am obişnuit şi din celelalte jocuri Lego, alături de aceste 6 personaje apar şi altele secundare, de exemplu părinţii prinţesei Macy (regele şi regina), un student de la Academia de Cavaleri şi alţi prieteni de-ai cavalerilor.

Nexo Knights a avut un mare succes în rândul copiilor, aşa încât există nu numai lego-uri (găsiţi la Noriel diverse variante), ci şi un serial difuzat la Cartoon Network sau o aplicaţie pentru mobil.

Cam asta e povestea Nexo Knights. Ne-am informat împreună, acum dacă mergem în vizită pe la prietenii noştri care au copii fani Nexo Knights putem discuta de la egal la egal cu ei. Săptămâna viitoare învăţăm despre Ninjago.

Ce îi mai preocupă pe unii

Joi seara mi-am petrecut câteva minute uitându-mă live pe facebook la WTA Pre-Wimbledon Party, mai exact la sosirea sportivelor la eveniment. Am admirat cum s-au îmbrăcat, am aşteptat nerăbdătoare apariţia Simonei, declaraţiile ei. Dispoziţia bună mi-a fost însă schimbată brusc după ce am început să mă uit la comentarii.

Noi avem impresia că românii sunt cum sunt şi comentează (mereu) aiurea, da nici ceilalţi nu-s mai breji. Să zicem că înţeleg comentariile cu impresii personale despre vestimentaţia sportivelor. Dar nu înţeleg comentariile despre orientarea sexuală a lor. Comentariile erau făcute de bărbaţi, bineînţeles, care însă nu erau români (măcar atât).

Ce treaba are tenisul cu orientarea sexuală? Ce treaba are orice de pe lumea asta cu orientarea sexuală?

Cu ce îi încântă pe unii să comenteze în public de orientarea sexuală a altor persoane? Ce obţin din asta? Este o satisfacţie pentru unii să declare că sportiva X este lesbiană? Şi dacă este într-adevăr lesbiană, care e problema?

Ştiţi ce le doresc eu ăstora? Să îi întrebe şi pe ei cineva, non stop, dacă sunt heterosexuali sau nu. Să vadă cum se simt când se bagă cineva în viaţa lor cu atâta nesimţire.

Şi uite de la chestii din astea îmi dau eu seama de ce evit oamenii şi prefer să-mi petrec timpul în familie sau cu micul meu grup de prieteni.

Când ceasul biologic ticăie

woman-1209322_640Viaţa la 30 de ani. Unii dintre noi ne gândim la cum să facem mai mulţi bani, cum să ne mutăm la casa noastră, cum să călătorim mai mult. Alţii au deja copii, jonglează cu munca şi cu creşterea copiilor, cu luarea deciziilor precum cumpărarea de cărucioare 3 in 1 sau 2 in 1, premergătoare de la Noriel şi altele asemenea. Şi mai sunt şi cei nehotărâţi, care încă nu ştiu ce să aleagă, dacă e timpul să meargă într-o anumită direcţie sau mai pot aştepta.

Despre aceştia din urmă vreau să discut astăzi. Mai exact despre femeia de aproximativ 30 de ani, care lucrează şi/sau studiază şi care nu are încă copii. Sunt multe cazuri care trebuie luate în considerare.

Nu este interesată să facă copii. Şi punct.

Aici este simplu. Sunt alte dorinţe, alte priorităţi, nu e nimic de blamat. Fiecare face ce doreşte şi ceea ce îl face fericit.

Este interesată să facă copii dar nu are un partener.

Sau are un partener, dar pe care nu se poate baza. Sau este la începutul unei relaţii noi. Sau partenerul nu este suficient de matur sau încă nu-şi doreşte copii. De exemplu, sunt acele relaţii cu partenerii de aceeaşi vârstă care din păcate nu-şi doresc acelaşi lucru, în acelaşi moment. Multe femei de 30 de ani îşi doresc copii, dar cred că şi mulţi bărbaţi de 30 de ani vor să mai aştepte. Ei cred că momentul potrivit ar fi mai spre 40 de ani. Poate greşesc, dar bărbaţii sunt mai egoişti din acest punct de vedere. Nu stau să se gândească că atunci când copilul va avea 20 de ani, ei deja vor avea 60, că nu o să poată să-şi ajute copilul, că vor fi o greutate pentru ei de mult prea devreme.

Sunt amândoi interesaţi să facă copii şi încearcă.

Poate sunt încă la început, încearcă de câteva zile sau luni. Sau poate încearcă de mult timp şi nu reuşesc.

Nehotărâţii

În acest caz ar cam fi de dorit să se ia o decizie, pentru că nu mai este foarte mult timp la dispoziţie. Am aflat dintr-un serial despre ceva interesant, şi anume crioconservarea de ovocite (congelarea ovulelor) şi mi se pare o idee foarte bună. Ajungi la 25-30 de ani şi poate nu eşti convins că vrei să fii părinte. Nu ştii sigur sau nu ai cu cine. O astfel de soluţie îţi mai da câţiva ani de gândire, îţi lasă posibilitatea să te răzgândeşti (dacă cumva nu doreai să ai copii), îţi lasă timp să-ţi găseşti un partener. Nu ştiu unde se poate realiza sau cât costă, dacă ştie cineva, îl rog să lase un comentariu.


Am realizat în ultima perioadă că nu toţi doresc să facă copii şi nu toţi reuşesc să facă copii din prima. De aceea eu am învăţat să-mi ţin curiozitatea în frâu, să mă abţin să pun întrebări care nu au niciun rost şi care nu ajută pe nimeni cu nimic. Fiecare este liber să facă ceea ce doreşte şi fiecare este liber să-şi ţină viaţa privată secretă. Nu să ne dea nouă explicaţii despre aspiraţiile lor sau despre situaţia medicală.

Preţul aurului – Maria Olaru

pretul-auruluiAm aflat despre această carte de pe tolo.ro, Cătălin Tolontan fiind cel care a făcut şi prefaţa. Imediat mi-am dorit să o cumpăr, curioasă fiind să aflu cum este viaţa de gimnastă, cum e să creşti departe de familie, sub presiune constantă. Am avut un pic de aşteptat, până a fost lansată şi până a apărut şi pe elefant, de unde am cumpărat-o la jumătate de preţ (21 lei în loc de 39, transport gratuit, am ridicat-o de la punctul de livrare de pe B-dul Ştefan cel Mare şi am primit cadou şi o carte de colorat).

Povestea Mariei începe cu copilăria ei. Îşi aminteşte de o copilărie fericită, cu 2 părinţi care o iubeau şi 2 surori mai mari care o protejau. Dar include şi amintirile despre alcoolismul tatălui şi violenţa lui faţă de mama ei. Probleme care au sfârşit cu sinuciderea acestuia. Mama ei a recurs şi ea la alcool ulterior şi la parteneri de viaţă nepotriviţi. Maria a ales, prin anumite împrejurări, să devină gimnastă, s-a mutat la Deva, în cămin, unde a avut parte de diverşi antrenori.

Maria pomeneşte, printre altele, de cum erau pedepsite copilele, cu motiv sau fără, de cei care le instruiau şi aveau grijă de ele. Nu pe toţi îi învinovăţeşte, de cele mai multe ori îşi recunoaşte vina, dacă putem vorbi de un comportament al unui copil care justifică bătaie.

În timp Maria a trecut de la juniori la seniori, a ajuns să fie colegă cu Lavinia Miloşovici, SImona Amânar, Andreea Răducan, sub comanda antrenorilor Bellu şi Bitang. În aceşti ani va participa cu succes la o mulţime de concursuri, va deveni campioană mondială absolută şi campioană olimpică. N-am să scriu aici ce povesteşte ea în carte despre relaţia cu cei 2 antrenori, dacă sunteţi curioşi vă invit să o citiţi.

Am cunoscut în carte o Maria matură, o tânără puternică, inteligentă, talentată (şi) la scris. Mi-a făcut plăcere să cunosc un pic despre viaţa unui gimnast, despre emoţia competiţiilor, despre muncă, despre tăria de caracter care îţi este necesară pentru a reveni după o accidentare gravă. Nu e o carte axată pe bătăi, cum poate cred unii. Se pomeneşte destul de rar despre bătăi, poate mai mult despre abuzurile emoţionale.

Că a fost sau nu a fost bătută – fiecare cum doreşte să creadă. Însă toate acele comentarii cum că nu contează dacă a fost bătută, că trebuia să tacă pentru că a luat premii, că şi-a făcut un rost, mă scârbesc.