Mihaela Anghel

De multe ori mi-e ruşine să recunosc că nu ştiu să merg singură cu tramvaiul, cu trenul sau nici măcar cu maxi-taxi-ul. Nu ştiu de unde se cumpără bilete, nu ştiu cum se compostează un bilet, nu ştiu cât costă un bilet. Şi asta pentru că mereu am mers cu maşina.

M-au şi răsfăţat părinţii, dar adevărul e că situaţia o cerea. Am locuit mare parte din copilărie şi adolescenţă la vreo 20 km de oraş (şi la vreo 30 de şcoală), nu erau mijloace de transport în zonă şi chiar de ar fi fost, le-ar fi fost frică părinţilor să mă lase singură, pe întuneric (nu erau luminate acele străzi).

Şi aşa m-am obişnuit eu cu maşina. Atât de tare m-am obişnuit încât îmi este foarte greu să concep mersul pe jos (sau cu mijloace de transport). Când maşina este în service, pentru revizie sau alte reparaţii, mi se pare că nu-mi pot desfăşura activitatea aşa cum trebuie. Trebuie să mă rezum la minimul necesar, să amân diverse activităţi.

Problema e când nu prea poţi amâna aceste activităţi. De exemplu luna martie, luna declaraţiilor şi a plăţilor de impozite. Nu vreţi să ştiţi cât am umblat săptămâna trecută şi cât mai am de umblat. Am mers la Paşcani, la Finanţe, mai am de mers la Primărie. Dacă nu aveam maşină la dispoziţie, nu m-aş fi descurcat. Dacă mergi cu taxiul, te costă de nu mai poţi, dacă mergi cu mijloace de transport, durează mult, te enervezi şi ajungi şi transpirat tot pe unde ai treabă.

De aceea e bine că există posibilitatea de a închiria o maşină, fie că e vorba de închirieri pe termen lung, pe termen scurt, cât ai nevoie ca să-ţi rezolvi treaba. E o soluţie bună şi pentru cei care n-au maşină şi ştiu că într-o anumită perioadă au de rezolvat multe treburi, de umblat în foarte multe locuri sau de ieşit din oraş. Pentru cei interesaţi, în Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj, Touring Rent Auto (ce activează sub numele de Entreprise) oferă servicii de închirieri auto.

Acestea fiind zise, urez succes tuturor celor, ca şi mine, umblă luna asta pentru îndeplinirea obligaţiilor către stat. Cozile să fie mici, declaraţiile uşor de completat şi funcţionarii prietenoşi. 🙂

Acest început de primăvară înseamnă pentru mine mai mult decât renaşterea naturii, mărţişoare şi flori. A presupus până acum o mulţime de activităţi, majoritatea de realizare şi depunere acte, plată impozite şi în general, de organizare.

Şi încă mai am multe de făcut. De exemplu, legat de maşină. Trebuie să-mi reînnoiesc RCA-ul şi CASCO-ul acuşi, trebuie să duc maşina la o revizie, unde să-mi rezolve şi o problemă apărută la ştergătoare, trebuie să-mi pun pe maşină anvelope auto vară.

Din fericire le am deja, nu trebuie decât să le încarc în maşină şi să merg la o vulcanizare ca să mi le monteze. Mai greu este să mă mobilizez şi să nu las timpul să treacă, până când le schimb, aşa cum am procedat de multe ori. Nu de alta, dar şi cauciucurile de iarnă sunt nou-nouţe şi nu ar fi chiar grozav să le uzez acum doar pentru că mi-e lene/n-am timp să mă duc să le schimb. În plus, nu au fost chiar cauciucuri ieftine. Au fost ani când am luat ce am găsit mai ieftin (cu toate acestea nou, nu vreau să folosesc cauciucuri la mâna a doua), dar toamna trecută am investit în nişte cauciucuri de firmă, sperând că vor fi mai bune şi/sau vor rezista mai mulţi ani.

După ce schimb anvelopele, vreau să merg şi la o spălătorie, să o fac frumoasă. Deşi uneori nu ştiu dacă e cea mai bună variantă. Am păţit-o şi eu, am auzit şi la mulţi alţii, că se cam practică zgârierea cu cheia, fără niciun motiv, şi uneori mă gândesc că dacă maşina arată mai jalnic, nu va mai atrage atenţia şi poate va scăpa de mâna frustraţilor care fac din astea.

Cam astea sunt unele din preocupările mele la început de martie. Treburi de organizare, de administrare. Bine ai venit primăvară!

Născută în 1987, aş putea spune că jucăriile de care îmi amintesc au fost cele din anii 1990-1998. Pe atunci nu erau aşa de multe sau aşa de sofisticate, dar n-aş putea spune că mi-a lipsit ceva. Cu ce m-am jucat? Jucării din pluş, biciclete sau triciclete copii, puzzle-uri, păpuşi Barbie? O să le iau pe rând.

Jucării din pluş

Sunt primele jucării de care îmi amintesc. De când mă ţin minte, aveam un urs pe nume Ţuţu, de care se săturase sora mea şi îl primisem eu. Era maro, mare şi vai de capul lui. Nu-i lipsea nimic, dar cred că fusese murdărit cu ulei sau ceva, pentru că arată în ultimul hal. Dar vai, cât îl iubeam. A doua mea jucărie de pluş a fost un măgăruş parcă, pe nume Muţu. Pe măsură ce au trecut anii am primit din ce în ce mai multe jucării de pluş, aveam la un moment dat vreo 20 şi ţineam neapărat să dorm cu toate în pat. Pat pe care îl împărţeam cu sora mea, mai mare cu 7 ani, adolescentă la acel moment şi care nu prea aprecia dorinţa mea de a aglomera patul cu tot felul de jucării de pluş.

Bicicletă

Am trecut direct la bicicletă, n-am avut tricicletă. Bicicleta a fost şi ea la mâna a doua, folosită întâi vreo 7 ani de sora mea. Dar era într-o stare foarte bună, era Pegas, şi-mi plăcea foarte mult. Cu toate stickerele cu Pif şi Hercule şi alte desene animate din copilăria surorii mele. 🙂

La un moment dat am primit o bicicletă nouă, BMX, pe care n-am folosit-o aproape deloc. O fi fost ea nouă, frumoasă, modernă, dar nu se compara cu Pegasul meu.

Păpuşi Barbie

Păpuşile Barbie erau foarte populare pe atunci. Şi scumpe bănuiesc. Am primit şi eu câteva de la părinţii mei. Îmi amintesc de una cu adevărat deosebită, era o prinţesă, cu păr lung blond, cu rochie lungă, voluminoasă, superbă. Avea şi o caleaşcă, cred că şi un cal. Tare confuză am fost când, după ceva timp, am rătăcit-o prin casă. Nici acum nu ştiu misterul, pur şi simplu a dispărut şi n-am mai găsit-o.

Pe atunci nu erau şi altfel de păpuşi de acest tip, cum sunt acum o mulţime (din ce am văzut pe rafturile de la Noriel). Erau doar păpuşi Barbie, scumpe dar frumoase. Şi tocmai de aceea le apreciai, ştiai că cu o astfel de păpuşă nu te joci doar până la următoarea sărbătoare, ci câţiva ani buni.

Ţin minte că mi s-a povestit atunci de o fetiţă care îşi ţinea toate păpuşile Barbie în cutie, frumos, nu se juca cu ele ca să nu le strice. Şi o admiram, pentru că eu nu aveam puterea să am o jucărie şi să nu mă bucur de ea. Dar acum mă gândesc că nu proceda bine, cred că ar fi învăţat mai mult dacă s-ar fi jucat cu acele jucării, în loc să le ţină pentru expoziţie.

Cam astea au fost jucăriile copilăriei mele. N-am inclus aici cărţile, pe ele le consider prietene bune, din copilărie şi până acum.

Discutam zilele trecute cu nişte prieteni despre cât de scump este să-ţi amenajezi o cameră în casă, de cât de mult costă gresia, faianţa, parchetul, obiectele sanitare sau mobila. Dacă vrei să faci ceva drăguţ, te poate ajunge o camera chiar şi 10.000 lei sau mai mult. Şi nu vorbesc de lux aici. Şi de aici s-a ajuns discuţia şi la camera copilului şi mă întrebam dacă se poate amenaja această cu o sumă modică, să zicem 1500 lei.

Care sunt acele produse de care avem neapărată nevoie? Pat, dulap, scaun masa bebe, masa de înfăşat, lenjerie de pat. Cât ne costă toate acestea? Ni le putem permite, alături de toate celelalte cheltuieli?

Pornim de la premisa că totul este pregătit pentru mobilare. Nu mai iau în considerare preţul pentru tâmplărie, var, parchet, plinte, prize, calorifere, uşi, altfel ar ajunge suma la peste 7000 lei.

Primul lucru, de care avem neapărat nevoie, este patul pentru bebeluş. La masa de înfăşat sau scaun pentru masă se poate renunţa, dar la pat nu. Pentru maxim de economie, patul se poate cumpăra la mâna a doua. Poate aveţi prieteni/părinţi care nu mai au nevoie de astfel de paturi. Eu totuşi, dacă aş avea posibilitatea, măcar patul l-aş lua de nou. Din ce am văzut la Noriel, un pat porneşte de la preţul de 260 lei. Adăugăm o lenjerie de pat de aproximativ 120 lei. Plus o saltea de aproximativ 80 lei. TOTAL: 460 lei.

Un alt obiect important este dulapul. Cu siguranţă se găsesc şi dulapuri mai ieftine, eu am văzut ceva la 460 lei. Dar poţi face economie dacă cumperi o comodă cu sertare şi rafturi, care are şi masă de înfăşat. Preţ: 550 lei. Totalul ajunge acum la 1010 lei.

Să recapitulăm, în acest moment avem pat, lenjerie, saltea, dulap şi masă de înfăşat cu 1010 lei. De restul banilor adaug un scaun auto (300 lei), este absolut obligatoriu dacă deţii maşină, scaun de masă (150 lei), un mare ajutor atunci când începi diversificarea, şi mai rămân încă vreo 40 lei pentru jucării (sau jucărie, cu 40 lei să fim serioşi, nu putem cumpăra atât de multe lucruri). Bineînţeles, mai rămâne necesarul de produse pentru igienă, scutece, haine, servicii medicale, care nu sunt ieftine deloc şi care în total cred că se vor dovedi mai scumpe că produsele din camera copilului.

Răspuns final: se poate amenaja cu 1500 lei camera copilului. Chiar şi cu mai puţin, dacă cumpăraţi produse la mâna a doua sau le primiţi de la prieteni.