N-am mai folosit fond de ten sau BB cream de câteva luni bune, prin urmare BB Cream-ul meu preferat, de la Garnier, a expirat. Şi cum m-am gândit eu să reîncep să folosesc astfel de creme, măcar la evenimente, am început să mă uit prin Carrefour, Kaufland, în căutare de ceva nou. Nu că nu eram mulţumită de ce am avut înainte, dar am vrut să încerc ceva diferit. Şi tot am auzit eu de CC Cream-uri, că-s ceva nou, mai bun decât BB Cream-uri (adică cu formule mai complete), aşa că m-am oprit asupra a CC Cream de la Elmiplant (15 lei – Carrefour sau Kaufland). Mai puteam alege unul antirid de la Nivea parcă şi un BB Cream tot de la Nivea, dar despre care citisem un review mai puţin bun. (more…)
În ultimele zile am văzut foarte multe filme şi poate le voi menţiona într-un articol, dar până atunci vreau să vă vorbesc despre două dintre aceste filme. Le-am ales pentru că au fost realizate după două cărţi care mi-au plăcut nespus şi am ţinut să le văd tocmai din acest motiv. Am vrut să văd dacă se compară cu cărţile pe care le-am citit.
Ca noutate, m-am hotărât să nu vă mai descriu filmele pe care le-am văzut. N-are niciun rost, puteţi să căutaţi pe imdb informaţii şi chiar o să vă pun link-uri, ca să vă fie cât mai uşor.
The Fault in our Stars (2014)
De-abia aşteptam să văd acest film. Cartea am citit-o de curând şi mi-a plăcut foarte mult, mi-a rămas întipărită în minte. Aşa încât ştiam exact ce se întâmplă în film. Pentru că nu au suficient timp, filmele de obicei mai scurtează acţiunea. Dar în acest caz am simţit că s-a atins tot ce trebuia şi au avut şi timp, filmul a durat 2 ore şi un pic.
Filmul are la bază o poveste romantică, cu adolescenţi, dar nu vă grăbiţi să judecaţi. Nu e ceva greţos de dulce, nu e superficial. Doi copii cu cancer se cunosc şi se îndrăgostesc. Ştiu amândoi că sunt sortiţi să moară, cu toate acestea trebuie să găsească puterea de a-şi continua viaţa, de a continua să lupte. Se spun multe adevăruri, atât de către cele două personaje principale, Hazel şi Gus, cât şi de către Van Houten, autorul beţiv şi nesimţit. Îţi rămân în minte, ajungi să te gândeşti la acele vorbe mult după ce s-a terminat filmul.
O parte din film este filmat în Amsterdam şi putem să vedem străduţele de acolo, pieţele, restaurantele, şi chiar şi Casa memorială Anne Frank. Aceasta din urmă este prezentată destul de în detaliu şi acum îmi doresc şi mai mult să ajung acolo.
Cartea sau filmul? Cartea şi filmul. Merită amândouă.
Am citit cartea la începutul lui 2012, nu mai ţineam foarte bine minte despre ce e vorba. Asta poate a fost un plus, au fost mai multe şanse să-mi placă filmul, nu mai eram aşa impresionată de carte.
Filmul a durat 2 ore, destul de mult. Pe parcurs mi-am amintit cartea destul de bine, cu toate acestea nu mai ştiam exact cum se termină (un plus, după cum ziceam mai sus). Mi-a plăcut firul poveştii, detaliile, distribuţia. Nu este un film dinamic, lucrurile se derulează destul de încet, este un film liniştit, despre iubire, prietenie şi sacrificiu. Fără să dau detalii, acţiunea se petrece în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în Germania, şi are în mijlocul poveştii persoane vânate de nazişti, respectiv evrei şi comunişti.
Recunosc că pe alocuri m-am plictisit, însă nu am abandonat, am continuat să mă uit. Şi per total mi-a plăcut filmul şi îl recomand. Povestea este una foarte frumoasă.
Cartea sau filmul? Cartea mi-a plăcut mai mult, din câte îmi amintesc.
Azi o să fiu cam rea. Nu-mi place să scriu articole negative, să comentez de rău pe alţii, dar în acest caz nu mă pot abţine să nu fac câteva precizări. Nu e cu răutate, e doar o părere, care probabil nici măcar nu o să fie citită de cei în cauză, pentru că nu voi da nume. Însă ce voi scrie eu mai jos e valabil pentru noi toţi, în caz că ne gândim vreodată să ne facem o afacere.
V-am scris de câteva ori aici despre hăinuţele de pe site-ul Raspberry. Am făcut câteva cumpărături de la ei, hainele sunt frumoase, de calitate, au trecut şi doi ani şi sunt în stare impecabilă. Mai vreau să fac cumpărături şi-n viitor, au câteva modele interesante şi preţuri foarte bune. Cei de la Raspberry vând şi en gros şi de aceea am întâlnit haine făcute de ei, cu eticheta Raspberry, în diverse magazine mai mici din Iaşi. De exemplu le-am regăsit în Complexul Comercial Egros. N-am făcut atunci comparaţie de preţuri, pentru nu mai ţineam minte exact cât costă en detail hainele pe site.
Mai nou am întâlnit haine Raspberry şi pe alte magazine online. Chiar şi-un pic reduse, sunt cu câţiva lei mai ieftine. Ce nu mi s-a părut mie o idee bună e că acele site-uri vând doar haine Raspberry, disponibile online şi pe site-ul Raspberry. Nu văd ce aduce acea firmă nou, cu ce ajută potenţialii clienţi. Sunt practic un mic site Raspberry, vând doar câteva din produsele de pe site-ul mare, şi deşi au şi ei promoţii, site-ul mare are promoţii mai mari şi mai interesante. Raspberry are şi showroom în Buzău, produsele pot fi ridicate de acolo. Site-urile de care vă zic nu oferă această opţiune, vând doar online, chiar de eşti din acelaşi oraş cu ei nu poţi să ridici personal produsul.
I-ar fi ajutat dacă firma mare (Raspberry adică) n-ar fi vândut produsele online en detail. Atunci ar fi fost grozav. Sau dacă magazinul online vindea produse de la mai multe firme, să poţi să-ţi cumperi în cadrul aceleiaşi comenzi o haină Raspberry şi una de la altă firmă, şi să plăteşti o singură dată transport (chiar şi magazinele din Egros, de care vă scriam mai sus, vând produse de la mai multe firme, nu doar Raspberry). Sau nu ştiu, dacă veneau cu reduceri mai mari de preţ, nu doar o diferenţă de câţiva lei/produs. Dar asta nu prea ai cum să faci.
Ştiu că nu sunt ei singurii care procedează aşa. Spun doar că nu cred în succesul unei astfel de afaceri, din punctul meu de vedere ei nu vin cu plus-valoare. Singura lor scăpare este ca ei să se promoveze mai bine şi Raspberry mai puţin.
Am observat un pic promovarea lor şi s-au investit bani. În reclamă Facebook, în fotografii, în advertoriale. S-a muncit mult şi consider că au avut rezultate, a auzit lumea de ei. Numai că şi Raspberry se promovează bine, chiar dacă nu apelează la aceleaşi tehnici. Şi Raspberry trimit newslettere, periodic şi cu un design ok, folosesc şi Facebook, şi o fac destul de bine, comunicând cu aproape 20.000 de fani. Nu investesc în advertoriale, adică nu oferă haine gratuit pentru articole, dar asta poate pentru că nu au simţit că au nevoie. Au apărut articole online fără ca ei să plătească, scrise de clienţi mulţumiţi…cum aş fi eu. Eu una am cumpărat haine de la ei de vreo 700 lei până acum şi cam pe toate le-am arătat pe blog. Bine, şi asta cere timp, până te descoperă lumea, până are curajul să-ţi încerce produsele, până se decide să te recomande şi altora…Dacă vrei rezultate sigure, mai rapid, atunci apelezi la advertoriale.
Prevăd că site-urile de care am vorbit nu vor avea viaţă lungă. Atât timp cât nu vin cu o strategie corespunzătoare pentru mărirea numărului de clienţi, eu una nu-i pot lua în serios. Nu pot să nu mă gândesc la banii aruncaţi degeaba, pe asemenea pseudo afaceri. Dacă ar trebui să văd şi partea bună, aceasta ar fi că din orice încercare câştigi experienţă din care poţi învăţa pentru viitor.
Mi-am propus să nu mai cumpăr cărţi până nu le termin de citit pe cele noi de acasă. V-am arătat şi vouă cât de multe cărţi mi-am luat, impulsionată de reducerile frecvente de 50% pe care le-am găsit, însă dacă nu le şi citesc, n-am rezolvat nimic. 🙂
Hibiscus purpuriu este una dintre “comorile” cumpărate şi uitate într-un maldăr de cărţi. Când am plecat spre mare m-am uitat prin acele cărţi, căutând o carte mai subţire, să o iau cu mine în vacanţă. Şi am găsit-o pe aceasta. M-am apucat de citit la mare, dar de-abia acum am terminat-o, pentru că în vacanţă mai mult de 10 pagini n-am apucat să citesc.
Acţiunea cărţii are loc în Nigeria, ceea ce mi-a permis să mai descopăr nişte tradiţii şi obiceiuri, să mai aflu de nişte locuri frumoase de pe acest pământ. Pe de o parte avem familia lui Eugene, un bogat om de afaceri, fanatic religios, care-şi terorizează familia, compusă din soţie, fiica Kambili şi fiul Jaja, şi pe de altă parte familia lui Ifeoma, sora lui Eugene, o femeie puternică, văduvă, cu picioarele pe pământ, care trăieşte în semi-sărăcie alături de copiii ei. Kambili şi Jaja au un program pregătit de tatăl lor, învaţă la o şcoală misionară exclusivistă, unde dacă nu sunt mereu primii sunt bătuţi crunt de tatăl lor, şi au grijă să-şi respecte îndatoririle religioase, care nu-s deloc puţine. Cu tot acest stil de viaţă, Kambili îl idolatrizează pe tatăl ei, tot ce face este ca să obţină aprobarea şi iubirea lui. Şi Eugene are dese momente când îşi îmbrăţişează copiii, când se simte mândru de ei iar atunci când este violent consideră că o face că să-i aducă pe drumul cel bun, religios vorbind. Bineînţeles că asta nu e o scuză. Persoanele păgâne, precum tatăl lui Eugene şi al Ifeomei, care încă se roagă la zei, nu sunt acceptaţi în casă lui. Bunicul nici nu are voie să-şi vadă nepoţii. (more…)
Am citit toate comentariile, au fost câteva care mi-au plăcut foarte mult, dar am putut alege un singur câştigător. Şi acesta este Raluca Patrolea, felicitări!
Comentariul tău mi s-a părut natural şi interesant. Nu am ales câştigătorul în funcţie de locaţia cât mai fancy, ci de descriere, de autenticitate. Cu atât mai mult m-am bucurat să citesc despre Palma de Mallorca, o destinaţie pe care am luat-o în considerare vara aceasta, numai că a rămas în stadiu de proiect neavând la dispoziţie bugetul necesar.
Încă o dată, felicitări Raluca! Şi vă invit şi pe voi să citiţi comentariul ei, e bun de guest post. 🙂
Cea mai frumoasă vacanţă am petrecut-o în Palma de Mallorca, insula perlelor şi insula iubirii dintre fabulosul compozitor şi pianist Frederic Chopin şi scriitoarea George Sand.
A fost o excursie de 7 zile extraordinară, împreună cu mama mea, din care am venit mai obosită decât am plecat, însă a meritat la maxim!
Îmi plac excursiile în care am multe locuri frumoase de vizitat, aşa că în fiecare zi am făcut un circuit, astfel că, la sfârşitul sejurului, am reuşit să văd cele mai minunate locuri ale insulei.
Am stat în Ca’n Pastilla, o zona plină de englezi, ruşi şi nemţi puşi pe distracţie, cu palmieri şi spectacole de stradă şi Sangria delicioasă servită cu paie uriaşe, colorate şi mâncăruri cu miros îmbietor de peşte şi fructe de mare.
Am mers în croazieră până aproape de Ibiza, ne-am oprit pe insule “secrete” de o frumuseţe cum n-am mai văzut niciodată, cu apă turcoaz şi limpede de-ţi venea să nu mai ieşi din ea. M-am îndrăgostit iremediabil de acele insule intime, liniştite, unde te puteai bucura de o carte bună şi de compania celui iubit, de sunetul valurilor, de pescăruşii vorbăreţi. Acolo am găsit un magazin cu haine atât de frumoase, încât cred că aş fi lăsat la ei toţi banii de vacanţă, rochiţe albe şi ii vaporoase, cusute fin, deosebite, haine pe care le-am luat mereu cu mine în vacanţele următoare.
În croazieră am mâncat cea mai bună paella cu fructe de mare, făcută la ceaun, bună să te lingi pe degete, merită experienţă sută la sută.
Am vizitat şi fabrica de perle Orquidea, unde se produc bijuterii extrem de frumoase. Mi-am luat şi eu 2 perechi de cercei, în formă de scoică şi de fontita, cu perle fine în mijloc, ca şi amintire.
Am ajuns şi în Porto Portals, un port unde ancorează doar ambarcaţiuni de lux: yacht-uri şi vaporaşe şi maşini cum vezi doar în filme. Am fost în oraşul Palma, unde am vizitat catedrala şi m-am plimbat prin centrul plin de magazine, care mai de care mai de lux.
Dintre toate excursiile ce le-am făcut în Palma de Mallorca, cel mai mult mi-a plăcut turul insulei. Drumuri cu serpentine, opriri la magazine cu parfumuri, degustare de dulciuri (Turon-ul lor este genial) au făcut ca turul insulei să fie plăcut şi atractiv, însă nimic nu se compară cu frumuseţea unui mic sat, Valldemossa, unde Chopin şi Sand şi-au trăit povestea de dragoste, unde casele sunt mici, simple şi frumoase, cu ghivece cu flori lipite pe zidurile caselor, cu pisici leneşe pe scări, cu străzi înguste şi cu ceva-n aer care te face să te îndrăgosteşti de acest loc şi să-ţi doreşti să vii aici iar şi iar.
A fost cea mai frumoasă excursie din viaţa mea de până acum şi îmi doresc să o repet, împreună cu logodnicul meu, de data aceasta. Vreau să trăiască şi el dragostea de Insulele Spaniei, să înţeleagă dorul de frumos. Şi asta vă doresc tuturor.
P.S. Îţi mulţumesc pentru acest concurs minunat, care m-a făcut să-mi reamintesc şi să retrăiesc cu drag clipe frumoase din viaţa mea.
Serios acum, numai mie mi se pare că iPhone6 arată grozav? Pe toate blogurile pe care am intrat în aceste zile se scrie despre cât de urât e, că Apple se duce la vale, că se vede lipsa geniului lui Steve Jobs. Eu nu sunt deloc de acord.
N-am să insist asupra specificaţiilor tehnice, ci asupra design-ului. Când a apărut iPhone 4, lumea s-a plâns că e urat, că nu mai are acele margini rotunjite care îi dădeau un farmec special. Şi eu la fel am considerat, mi-au plăcut foarte mult marginile de la iPhone 3gs şi dacă telefonul nu s-ar fi învechit (că soft) şi n-ar fi apărut nişte ocazii pentru a cumpăra mai ieftin, n-aş fi trecut la iPhone 4 şi apoi la iPhone 5. Acum, o dată cu revenirea la marginile rotunjite, lumea se plânge iarăşi. Că s-au întors la primele modele, că n-o să mai cumpere că nu mai sunt acele margini drepte. Bine, ştiu şi eu de acum că nu ai cum să îi împaci pe toţi. Eu una sunt extrem de mulţumită de acele margini rotunjite şi asta mă face să îmi doresc mai mult acest model.
Ştiu că acum mai este la modă să spui că nu-ţi doreşti un nou model, cu cât vorbeşti mai rău de telefoanele sau gadget-urile astea de “fiţe”, cu atât eşti mai tare. Eh, pe mine să mă scuzaţi, dar eu n-am să mă apuc să zic din astea. Sunt fan Apple, în ultimii 3 ani am avut numai telefoane de la ei şi am fost foarte mulţumită. Iar de când am iPhone 5 n-am mai simţit nevoia să achiziţionez o tabletă sau să stau prea mult pe laptop acasă. Îmi rezolv treburile online de pe el. Şi asta mi se pare grozav. Telefonul meu stă mereu într-o husă groasă, care îi acoperă complet spatele, astfel încât nici nu se vede că e iPhone, pentru că eu nu de asta l-am luat. Ţin mult să îl protejez astfel, pentru că-l mai scap pe jos iar în geantă stă la un loc cu chei şi alte lucruri.
Şi acum câteva informaţii tehnice care mă încântă la iPhone 6 (nu sunt toate, doar ce mă interesează pe mine în mod deosebit):
autonomie mai bună a bateriei, lucrul cel mai important pentru mine şi singurul lucru pe care îl pot reproşa la iPhone-uri. Autonomia este mult mai bună (cu peste 20%) la iPhone 6 Plus, comparativ cu iPhone 5S, dar din păcate este cam mare pentru mine. iPhone 6 are o autonomie mai bună cu doar 10%.
grosime mai mică
procesor de mişcare care ştie să facă diferenţa între mişcările utilizatorilor din timpul alergării sau a plimbării pe bicicletă
cameră foto secundară mai bună (2.1 megapixeli în loc de 1.2 megapixeli)
Cu toate acestea, telefonul meu e cumpărat de mai puţin de un an, aşa încât nici prin gând nu-mi trece să-l schimb acum. Îmi place noul iPhone, dar sunt destul de raţională când vine vorba de bani. Mi-am propus să folosesc telefonul curent măcar 2 ani. În plus, nu am de gând să cheltui o grămadă de bani pe un telefon care într-un an va avea cu siguranţă un preţ mult mai mic.
Dar când va veni momentul voi cumpăra iPhone 6, pe negru. Modelul Plus este prea mare şi nu ar fi asta o problemă, dar nu cred că-mi încape în mână. Vreau totuşi să-l ţin cu uşurinţă. Dacă aş fi fost însă bărbat şi-aş fi avut o mâna suficient de mare, cu siguranţă alegeam modelul Plus, mă încântă teribil autonomia bateriei şi ecranul mare. 🙂
Ştiu că acesta este cel mai aşteptat articol din seria celor despre vacanţa mea în Sunny Beach aşa că nu vă fac să mai aşteptaţi.
Mie îmi este teamă de înălţime. Teamă, nu frică. Adică dacă ar merita, aş înfrunta înălţimile. M-aş urca în Turnul Eiffel (tare mult regret că n-am făcut-o atunci când am vizitat Parisul), aş lua masa la un restaurant la înălţime, m-aş da cu parapanta. Şi de aceea atunci când am văzut că se face parasailing în Sunny Beach am fost total de acord şi mi s-a părut grozav că voi avea parte de o asemenea experienţă. Nu ştiu, am ajuns la o vârstă la care îmi doresc să încerc cât mai multe, vreau mereu să am parte de experienţe noi.
De-a lungul plajei (la malul mării) din Sunny Beach sunt o serie de chioşcuri care oferă diferite activităţi: jet ski, plimbarea pe o saltea gonflabilă tras de un jet ski şi parasailing. Este un chioşc din ăsta chiar şi în zona plajei hotelului Bellevue. Dintre toate, cea mai greu de suportat este, surprinzător, plimbarea pe salteaua gonflabilă. Intenţionat jet ski-ul trăgea salteaua aia peste valuri, o zdruncina groaznic, o răsturna, s.a.
Saltelele gonflabile de care va povesteam – aveau niste chingi de care te tineai (cu greu) cand te tragea jet ski-ul
Preţul pentru parasailing este de 60 leva/persoană, dar cum se practică în 2, preţul este de 110 leva/cuplu (la cursul valutar de la hotel, ne-a costat cam 250 lei). Sunt şi diverse promoţii, dacă achiziţionezi un pachet (aveţi mai multe detalii în poza de mai jos).
După ce-am plătit parasailing-ul, am fost îndrumaţi la un chioşc situat la vreo 200 metri mai încolo. Acolo am aşteptat câteva minute, până s-a întors barca, ni s-au pus veste de salvare şi alături de alte 4 cupluri, ne-am urcat în barcă.
Pentru această activitate te îmbraci în costum de baie pentru că vei intra în apă, cel puţin pe jumătate. Şi când te urci în barcă, până ajungi la scări, intri în apă până la piept. Eu şi o fată din grup am zis să avem totuşi şi o pereche de pantaloni scurţi, ni s-a părut mai igienic, pentru că corzile de la paraşută te prindeau şi de zona inghinală. Am luat ochelarii cu mine pe barcă, voiam să urc cu ei, dar pe parcurs m-am răzgândit. Am văzut la cuplurile din faţa mea că la coborâre mai erau aruncaţi în apă, cu totul, şi mi-era frică să nu îi pierd. Nu de alta, dar fără ochelari nu mai sunt bună de nimic. 🙂 Cât am fost în aer am lăsat ochelarii la o prietenă de pe barcă.
Coafura nu rezista. 🙂
Dar să revenim la parasailing. După felul în care ne-am aşezat în barcă, noi am fost al 4-lea cuplu care urma să fie ridicat în aer. Am avut ceva de aşteptat, aş putea zice că pentru cei 110 leva am primit şi o plimbare cu barca între Nessebar şi Sunny Beach, de vreo oră. Plimbarea era destul de zdruncinată pentru că barca trebuia să prindă viteză ca paraşuta să se ridice în aer. Şi lua curbele cam brusc sau trecea violent peste valuri. A fost ok şi plăcut primele 30 de minute dar apoi am început să mă simt cam ciudat.
Ne-a venit şi nouă timpul să ne ridicăm. Cei doi tipi de pe barcă care se ocupau de noi ne-au pus nişte corzi, ne-au legat de paraşută, care la rândul ei era legată de barcă, ne-a zis cum să stăm, cum să ne ţinem…şi ne-a ridicat în aer. Ridicarea a fost destul de lină, nu m-am simţit aiurea.
Am ajuns foarte repede sus, priveliştea era superbă, se vedea toată staţiunea Sunny Beach. Văd eu prost fără ochelari, dar aşa în mare vedeam şi mă puteam bucura. 🙂 Pe de altă parte fără ochelari nu se vede la fel de bine distanţa de la paraşută până jos, la mare. Adică se vede, dar în ceaţă şi parcă nu poţi aproxima exact cât este. Cei miopi ca mine vor înţelege. Asta a fost un lucru bun, nu m-am speriat când am ajuns sus.
Zborul a fost plăcut, sus nu ne brusca nimeni, nu ne învârtea, nu ne zbuciuma. Era o linişte deplină, mi-a plăcut la nebunie acest lucru. Era aşa, pace…m-am simţit super liniştită, ştiam că sunt în siguranţă, aveam şi o companie dragă lângă mine. El a filmat totul, a făcut şi vreo 2 poze, am folosit aparatul meu foto Sony TX10, rezistent la apă (ne-au şi întrebat cei de pe barcă speriaţi dacă este rezistent la apă).
La un moment dat, când eram în larg, am văzut o mulţime de meduze în apă. Era plină apă de meduze. M-am mirat şi eu că am reuşit să le văd aşa bine. 🙂
Zborul durează vreo 10 minute. Apoi am început să fim traşi în jos, încet (aşadar coborârea este lină, nu simţi acel sentiment aiurea în piept, de picaj). Am ajuns aproape de apă, am intrat puţin cu picioarele în apă, şi apoi am fost ridicaţi la loc. Asta s-a întâmplat în cazul nostru, alţii de pe barcă au intrat tare în apă, chiar şi cu capul…depinde de cum manevrează cei de pe barcă corzile. Apoi ne-au tras uşor către barcă, am pus picioarele pe barcă şi…gata. Ne-au scos corzile, ne-am aşezat la locul nostru şi au urcat sus prietenii noştri.
Eh, şi a început iar zdruncinarea, pentru ridicarea ultimei paraşute în aer. Şi mie mi s-a făcut rău. 🙂 Niciodată în viaţa mea n-am avut rău de mare şi am fost într-o plimbare de vreo 6 ore pe Oceanul Atlantic, dar de data asta mi s-a făcut. Dar deja ne îndreptam spre mal aşa încât n-a fost mare lucru, mi-a trecut repede. În 30 de minute eram fresh. Şi trebuie să menţionez că din 10 oameni numai mie mi-a fost rău, am fost eu mai sensibilă, aşa că să nu vă temeţi.
Cam asta a fost cu parasailing-ul. O experienţă făină, nu regret banii daţi, nu îmi pare rău că m-am dus chiar dacă mi-a fost un pic rău la final. Chiar mă bucur că am încercat aşa ceva. Dacă voi mai repeta experienţa? Nu cred…aş încerca însă altceva, datul cu parapanta de exemplu. Nu bungee jumping, că ne-au propus prietenii mei. 🙂 La asta spun pas, cu toată dorinţa mea de a încerca lucruri noi. :))
V-am povestit în articolul precedent cum am ajuns să mergem în staţiunea bulgărească Sunny Beach. După ce m-am hotărât asupra pensiunii am început să caut pe site-ul celor de la Travel Planner hoteluri care să ne satisfacă cerinţele.
Căutam un hotel de minim 4 stele, situat pe plajă sau foarte aproape de plajă, cu parcare, cu sistem all inclusive care să presupună şi şezlonguri şi umbrelă gratuite. De asemenea am verificat şi ca respectivele hoteluri să aibă libere 3 camere în perioada pe care ne-o doream. Şi după toate aceste verificări, am ajuns la o listă de 3-5 hoteluri, am citit toate review-urile pe care le-am putut găsi şi ne-am oprit asupra hotelului Bellevue. (more…)
Vă povesteam luna trecută că am făcut o vizită la CTS Corner, după ce nu mai intrasem în acest magazin de cel puţin câteva luni. Mi-am ales atunci nişte ceaiuri, printre care şi un ceai oolong nou, pe care nu-l mai văzusem şi nu-l mai testasem. Ştiţi voi că într-o perioadă cumpăram o grămadă de ceaiuri de la CTS Corner, cred că am băut cam 70% din sortimentele din magazin (mai puţin ceaiuri negre şi verzi, că nu-s pe gustul meu).
Honey Oolong conţine oolong semi-fermentat, miere (min. 1,5%). Producătorul ne îmbie în felul următor: “Ceaiul excepţional Ti Kuan Yin este amestecat cu miere naturală, apoi este uscat la foc. Frunzele verzi rulate oferă băuturii un parfum delicat şi un gust plăcut de miere.”
Pentru preparare se pune o linguriţă de ceai pentru fiecare 150 ml de apă şi încă una pentru ceainic. Se fierbe apa şi se lasă să se răcească 2 min până la 90°C. Se toarnă apă peste ceai şi se lasă la infuzat 3-4 minute. Se strecoară şi se serveşte. Din acelaşi ceai se pot face 5 infuzii. (more…)
După ce am zis că anul acesta sigur nu mai merg în Bulgaria, că m-am săturat după cele două vacanţe de anul trecut, tot aici am nimerit. Dar pentru că mie îmi place să descopăr locuri noi m-am hotărât că dacă alegem Bulgaria, măcar să mergem într-o staţiune nouă. După Albena şi Nisipurile de Aur, cea mai cunoscută staţiune de pe litoralul bulgăresc este Sunny Beach, aşa încât aici am ajuns.
Drumul a fost foarte lung şi obositor. Cred că şoferul nostru m-a înjurat de câteva ori şi ce-i drept, ar fi fost mult mai simplu să mergem iarăşi în Albena sau Nisipuri, care sunt atât de aproape de România. Dar Sunny Beach s-a dovedit a fi o staţiune foarte frumoasă şi cred că s-a meritat toată oboseală acumulată pe drum şi cei 120 km parcurşi în plus.
Cazare am cumpărat tot prin Travel Planner, este al doilea an consecutiv când apelăm la ei şi suntem foarte mulţumiţi. Ne-am cazat la hotelul Bellevue şi iarăşi, am fost foarte mulţumiţi. Despre hotel voi povesti în detaliu în alt articol, cu poze, preţuri şi alte detalii care v-ar putea interesa.
Am avut norocul să prindem vreme frumoasă. Am avut ceva emoţii, la meteo se anunţau temperaturi de 26 grade şi mi se părea cam puţin pentru mare, dar a fost foarte bine, mai cald decât se preconiza. Ne-a cam plouat pe drum, ploua şi la Constanţa, şi în Albena…şi de-abia când am ajuns în zona Sunny Beach (la vreo 30 km) a ieşit şi soarele. În acel moment chiar i s-a potrivit numele staţiunii, o vedeam de pe munte, frumoasă şi însorită. Ne-a binedispus imediat.
Imediat ce ne-am cazat am fugit pe plajă. Cu ce ne-a încântat plaja de pe litoralul bulgăresc?
Valuri mari (aproape în fiecare zi), apă foarte caldă (după-amiaza nici nu-ţi trebuia timp să te obişnuieşti, foarte fain a fost), nisip fin şi curat.
Şezlonguri şi umbrelă gratuite, saltea confortabilă.
Linişte şi siguranţă pe plajă, fără vânzători, fără persoane dubioase.
Băuturi şi gustări gratuite, oferite de hotel (detalii în articolul despre hotelul Bellevue).
La mare, program de vacanţă. Plajă dimineaţa şi după-amiaza, somn la prânz, înot, joacă în apă, plimbare prin staţiune, plimbare pe plajă, vizită la Nessebar (şi despre acest episod voi detalia în alt articol).
Cel mai memorabil lucru pe care l-am făcut în vacanţă a fost cu siguranţă parasailing-ul. A fost o experienţă interesantă, nu am mai făcut niciodată ceva asemănător. Voi povesti şi despre asta separat, în alt articol, dar pot spune că mi-a plăcut, nu mi-a fost chiar atât de teamă precum am crezut că o să-mi fie, nu m-a speriat înălţimea (şi eu cică am teamă de înălţime), mi-a plăcut liniştea deplină care este sus. În schimb mi-a fost rău de mare, pe barca care ne-a zdruncinat o oră până când am făcut toţi oamenii de pe ea (5 cupluri) parasailing.
Cam asta a fost vacanţa mea la mare. Cum am tot zis în articol voi reveni sper (cât de curând) cu articole despre hotelul Bellevue, Old Nessebar, parasailing şi staţiunea Sunny Beach.
Acest site foloseste cookie-uri. Continuarea navigarii implica acceptarea lor.
N-am mai folosit fond de ten sau BB cream de câteva luni bune, prin urmare BB Cream-ul meu preferat, de la Garnier, a expirat. Şi cum m-am gândit eu să reîncep să folosesc astfel de creme, măcar la evenimente, am început să mă uit prin Carrefour, Kaufland, în căutare de ceva nou. Nu că nu eram mulţumită de ce am avut înainte, dar am vrut să încerc ceva diferit. Şi tot am auzit eu de CC Cream-uri, că-s ceva nou, mai bun decât BB Cream-uri (adică cu formule mai complete), aşa că m-am oprit asupra a CC Cream de la Elmiplant (15 lei – Carrefour sau Kaufland). Mai puteam alege unul antirid de la Nivea parcă şi un BB Cream tot de la Nivea, dar despre care citisem un review mai puţin bun. (more…)
