Umbla la un moment dat prin blogosferă o leapșă despre acțiunile/atitudinile care demască prostia. De asemenea, am tot întâlnit pe bloguri referiri constante la așa zisa “prostie” – se consideră proști oamenii cu un anumit fel de-a fi, cu un comportament care nu este pe placul tuturor.
Din câte am observat, se consideră proști următoarele categorii de oameni:
- persoanele care se comportă diferit de persoana care îi denumește în acest mod
- persoanele care nu au cei 7 ani de acasă
- oamenii îngâmfați
- oamenii încăpățânați
- persoanele care fac diverse lucruri ilegale/imorale
- oamenii răutăcioși
În mare, este vorba de persoane care au anumite defecte, dar în această lista intră și cei diferiți, cei care aleg să facă anumite lucruri altfel decât alții. Plus persoanele încăpățânate, care ar putea intra în categoria descrisă anterior, însă în nici un caz nu sunt oameni răi.
Nu am fost niciodată de acord cu această obișnuință de a folosi abuziv cuvinte ca “prostie” sau “proști”. În nici unul din cazuri nu consider că e vorba de prostie. Și Nice a zis într-un comentariu pe blogul Roșcatei exact ceea ce gândeam și eu și nu reușeam să exprim: “Pentru mine nu există prostie sau oameni proști. Există ignoranță și evident ignoranți, există indolență, răutate și infatuare.” Se vede că suntem născute în aceeași zi. 🙂 La ceea ce a zis ea, adaug că există și oameni diferiți de noi sau oameni care sunt extrem de încăpățânați.
Prost înseamnă om lipsit de inteligență sau de educație. Nu este cazul pentru marea majoritate a cunoscuților noștri. Putem să ne mințim pe noi zicând că e prost și că noi suntem destepți, poate pe unii îi ajută acest gând. Dar nu, nu caracterizăm corect, nu acesta este adjectivul pe care trebuie să-l folosim. Iar dacă într-adevăr omul nu este educat sau nu este suficient de inteligent, este chiar o cruzime din partea noastră să-l denumim astfel.
Și acum să luăm de la capăt categoriile menționate mai sus:
- persoanele care se comportă diferit de persoana care îi denumește în acest mod
Am tot observat frica și/sau dezgustul unora față de persoane diferite sau care procedează diferit. În primul rând nu înțeleg de unde atât de mult interes pentru activitățile altora, atât timp cât nu ne privesc. În al doilea rând, de unde știm sigur că noi procedăm bine și alții nu?
Și aici nu mă refer la exemple de genul “eu arunc gunoiul la pubelă, el pe jos”, ci la situații cum ar fi “eu mă duc în fiecare zi la școală iar colegul meu chiulește – asta înseamnă că e prost”. Nu, asta e alegerea lui, poate stilul lui de viață. Nu înseamnă că e prost, nu înseamnă că va deveni un ratat, nu înseamnă nimic. Alte exemple: “eu nu am blog, cei care au sunt niște proști, își pierd timpul pe net”, “eu citesc cărți serioase, X citește cărți chick lit – e o proastă”, “se căsătorește de tânără, e proastă”, “face copil la 22 de ani, ce proastă e”, ș.a. Exemple sunt multe, cred că v-ați dat oricum seama cam la ce mă refer.
- persoanele care nu au cei 7 ani de acasă
Am tot întâlnit astfel de persoane, dar n-am zis că-s proaste. Uneori sunt doar nesimțite, fără intenție, alteori o fac ca să deranjeze.
Nu știu dacă ați observat, dar de obicei oamenii își arată aroganța în grup. Când sunt singuri, sunt niște mielușei, dar când sunt cu gașca…au o atitudine complet diferită. În special la băieți am observat acest lucru. Am avut colegi care când erau cu prietenii, aveau niște mofturi pe ei de te scârbeau în ultimul hal. Dar când îi întâlneai singuri, aveai impresia că e cel mai politicos și de treabă om de pe lume.
Sunt bineînțeles și oameni care sunt aroganți și când nu au grupul de sprijin în apropiere. Eu cred că în realitate sunt oameni care nu au deloc încredere în ei, le este teamă de oameni, de posibilitatea de a se face de rușine, de a nu fi apreciat, de a nu fi stimat. Și de aceea aleg să procedeze astfel. Nu sunt oameni proști, sunt oameni care chiar au nevoie de ajutorul celor din jur.
Cu toții am fost încăpățânați măcar o dată în viață. Uneori suntem atât de siguri de un rezultat sau ne dorim atât de mult să facem un lucru într-un anumit mod încât nu mai luăm în seamă ce zic alții. Se poate să greșim, însă este posibil și să facem bine. Asta e, încăpățânarea poate fi atât un defect cât și o calitate.
- persoanele care fac diverse lucruri ilegale/imorale
Ce pot să zic despre această categorie de oameni? Mulți au fost traumatizați din copilărie și de aceea aleg să facă anumite lucruri (nu le găsesc însă scuze), alții pur și simplu procedează așa cum au văzut în jur. Unii sunt răi de la natură, alții o fac din disperare. Mai sunt și câțiva care nu au cei 7 ani de acasă.
Toate aceste categorii de persoane nu denumesc oameni proști. Părerea mea.