Tag: mare

Vacanţa 2011 – partea I

Tare greu m-am mobilizat să scriu acest post. Mă gândeam să trec peste, să scriu doar despre obiectivele turistice vizitate, şi deloc despre vacanţa în sine, dar ştiam că astfel voi dezamăgi pe unii cititori. Până la urmă, cu siguranţă se va bucura şi familia mea de articol, aşa o să vadă şi ei poze şi informaţii despre vacanţa noastră.

În prima parte a vacanţei am fost la mare, pe litoralul românesc, în Eforie Nord mai exact. Ştiu că mulţi dintre voi aţi ales Bulgaria, însă experienţa mea de anul acesta mi-a confirmat că şi litoralul nostru are ce arăta, şi aici te poţi relaxa şi te poţi simţi bine.

De data asta nu am mai plecat fără rezervare, m-am gândit să rezolv totul de acasă, ca să nu mai stăm dimineaţa, după ore întregi de condus, să umblăm şi să căutăm cazare prin staţiune. Am ales pensiunea Mery-Elize, unde am stat şi acum 2 ani. Deci am mers la sigur. Ştiam că voi găsi aici o cameră situată într-o zonă liniştită, curată, mare, cu tot ce ai nevoie, gazde primitoare şi politicoase. Voi prezenta pensiunea într-un articol viitor, mi-a plăcut foarte mult şi o recomand cu drag.

Deşi vremea se anunţa ploioasă, am avut parte de o temperatură perfectă. Nu a fost nici rece, nici caniculă, ci suficient de cald pentru plajă şi baie în mare, plimbări pe faleză sau prin staţiuni, şi nopţi un pic răcoroase, cât să nu fie nevoie să dai drumul la aerul condiţionat din cameră ci să te ghemuiesti lângă cel iubit. Eu am nevoie noaptea să fie puţin rece, să simt că pot respira, altfel nu dorm deloc bine. Apa a fost caldă, curată (deşi mă aşteptam să găsesc alge), au fost şi valuri în unele zile.

  

Peisaje din Eforie Nord

Activităţile la mare au constat în mers la plajă, vizitat obiective turistice şi staţiuni şi întâlniri cu prieteni. Mulţi prieteni erau la mare când am ajuns noi, însă n-am apucat să ne vedem cu toţi. Am reuşit să petrecem o seară cu sora şi nepoţica mea, şi astfel să vedem Jupiterul, şi să luăm prânzul cu Raluca – m-am bucurat atât de mult să o cunosc, să putem vorbi direct, nu numai prin intermediul e-mailurilor ca până acum. Nu mai zic cât de încântată am fost când am primit cadou zeci de sortimente de ceai, direct din Belgia, plus câteva dulciuri şi un săpun de la Muzeul Lalelelor din Amsterdam. Mulţumesc mult Raluca!

“Un ceai, două ceaiuri” – după cum bine a zis Raluca. 🙂 2 pasionate de ceai.  

Nu am venit foarte bronzată acasă deoarece nu obişnuiesc să stau mult la plajă iar atunci când o fac folosesc creme cu factor de protecţie mare – am încercat cremele primite de la Iwostin, cu SPF 30 şi 50 (foarte bune apropo). Chiar mi-am dat seama anul acesta că nu m-am mai ars şi n-am mai făcut vreo insolaţie de când eram mică. Totul e să nu doreşti să obţii totul într-o singură zi, în acest caz bronzul. Eu am o piele care se bronzează frumos, nu se arde, însă tot prefer să am grijă. De ce să petrec vacanţa la mare cu dureri de piele şi de cap, înghiţind la greu pastile, doar din dorinţa unora de a mă vedea extrem de bronzată? Din fericire observ că oamenii au devenit mai informaţi în acest domeniu, nu m-am mai trezit la sosirea acasă cu remarci “vai, da nu te-ai bronzat deloc”, ci chiar am fost felicitată că am avut grijă de mine şi de pielea mea.

De ajutor pentru protecţia contra razelor nocive ale soarelui a fost şi umbrela. Era foarte aglomerat pe plajă aşa încât a fost necesar să închiriem zilnic şezlonguri (şi astfel am avut şi umbrelă). Costă 15 lei zi/închiriatul, poţi folosi şezlongul atât ziua cât şi după-amiaza, nu trebuie decât să păstrezi bonul.

Mi-am îndeplinit şi toate dorinţele exprimate în acest articol: am înotat şi m-am jucat în mare, am citit presa pe plajă (deşi am fost cam şocată să constat că ziarele sunt de două ori mai scumpe dacă le cumperi direct de pe plajă sau de la chioşcurile din apropiere), am mâncat porumb fiert (nu prea m-a impresionat, mai bun era cel pe care mi l-a făcut iubitul meu înainte de plecare), am făcut poze (cam 600 numai la mare 😛 ), am filmat, am vizitat alte staţiuni, mai exact Jupiter, Costineşti şi Eforie Sud, plus peştera Sf.Andrei. Dacă anul trecut mergeam aproape în fiecare seară în Constanţa, anul acesta n-am mai avut chef. De-abia în ziua de plecare am trecut pe acolo, ne-am plimbat puţin pe faleză. În schimb am mers de vreo 2 ori în Jupiter, care chiar mi-a plăcut.

 

Poze din Costineşti. Epava a fost însemnată de nesimţiţii care au “vizitat-o”.

 

Cazinoul şi faleza din Constanţa. M-aş plimba în fiecare zi pe aici dacă aş putea. 

 

Eforie Sud

 

Poze făcute pe un drum de ţară, când ne întorceam de la peştera Sf.Andrei. Le-am pus aici pentru a vă arăta cum se aşază cerceii cu ceainice (de care v-am povestit aici) şi noul meu obiect vestimentar preferat, o fustă de la Orsay. Aceasta din urmă este uşoară, foarte puţin transparentă, răcoroasă şi feminină. Mi-a plăcut atât de mult încât am cumpărat-o deşi mi-era mare, am preferat să o duc la croitoreasă să o modifice decât să renunţ la ea.

Mâncarea din Eforie Nord nu a fost grozavă anul acesta. Eram şi eu plictisită şi săturată de shaorme, kebab-uri şi pizza. Nu mi-a plăcut mâncarea nici la autoserviri (deşi anul trecut am fost încântată de acelaşi local), nici la restaurant. Am cumpărat nişte mâncare din Lidl (Mangalia) şi am mai mâncat şi în cameră (noroc că aveam frigider).

La final am cumpărat şi suveniruri pentru cei dragi, în special magneţi de frigider, brelocuri şi căni. M-am săturat să dăruiesc rame foto cu scoici sau bibelouri.

Aşadar, vacanţa la mare a fost exact ceea ce mi-am dorit. Am primit vreme frumoasă, apa caldă şi curată, gazde amabile şi cazare ireproşabilă, companie plăcută. A urmat vacanţa în Maramureş, la doar 2 zile după ce ne-am întors în Iaşi. Dar despre asta vă voi povesti zilele viitoare.

Planuri de vacanţă

În fiecare an, în iulie-august, mă apucă un chef nebun de a pleca din oraş, de a merge la mare sau munte, de a evada din rutina de zi cu zi. Simptomele sunt mai mult decât evidente: plictiseală, irascibilitate, lipsă de chef. Şi atunci, pentru a mă “vindeca”, nu-mi rămâne decât să încep să fac planuri pentru vacanţă.

Anul acesta nu a durat mult. Într-o singură zi am hotărât că mergem la mare, am sunat şi am rezervat, şi pe deasupra, m-am autoinvitat şi la o excursie în Maramureş, care de fapt e un fel de delegaţie, că se merge cu treabă, dar nu mă deranjează ca pentru câteva ore să particip la mese şi degustări, iar în restul timpului să vizitez minunăţiile de acolo, pe care doresc să le văd de câţiva ani buni de acum.

Ca în fiecare an, mi-am făcut anumite planuri pentru mare, adică mi-am dorit să merg într-o staţiune, şi până la urmă am ajuns să rezervăm tot în Eforie Nord. Anul trecut am vrut Neptun, dar când am ajuns acolo nu mi-a plăcut deloc cum arată. Anul ăsta am vrut Mamaia, dar am tot citit pe bloguri (şi apoi în ziare) că apa e plină de alge. Şi apoi am aflat de pe nişte site-uri că hotelul de 3 stele din Mamaia unde voiam să mă cazez, are uneori ca oaspeţi şi şobolani. Aşa încât merg la sigur, la o pensiune care ştiu că-mi place, într-o staţiune care deşi nu e grozavă, e ok.

Mă bucur şi că anul ăsta vom avea companie la mare, mergem cu nişte prieteni, ne întâlnim acolo şi cu alţii (sper eu şi cu Raluca :P). Despre una din persoanele cu care vom merge am scris aici – ce mă bucur să revăd prieteni dragi.

Având în vedere că încet, încet, ne apropiem de momentul plecării, am început deja să visez la activităţile mele preferate de la mare. Sunt în principal de relaxare, nu prea sunt eu cu cluburile şi cu distracţia. Aşadar, de-abia aştept:

  • să înot şi să mă joc în mare.
  • să citesc presa pe plajă sau să fac integrame, să citesc din cărţile pe care le aduc cu mine. Nu-mi place să stau întinsă pe nisip şi să nu fac nimic, mă plictisesc prea repede.
  • să mănânc porumb fiert.
  • să facem poze.
  • să vizitez alte staţiuni, Constanţa, obiective turistice din zonă.

Cam astea sunt activităţile mele preferate, cel puţin ce îmi amintesc şi ce e “safe” să scriu aici. 🙂 Glumesc!

Voi ce alegeţi în vacanţă? Relaxarea sau distracţia?

Îmi puteţi sugera obiective turistice din Constanţa şi Maramureş? Anul trecut am vizitat Muzeul Marinei din Mangalia şi Monumentul şi Cetatea Tropaeum Traiani – Adamclisi.

Gata si vacanta de vara…

Nu mai suntem copii ca sa avem o vacanta de vara de 3 luni. Ne obisnuim repede cu cele 2, 3 saptamani de vacanta (in cel mai bun caz) si ajungem sa le apreciem mai mult decat apreciam cele 3 luni ca adolescenti sau copii.

Vacanta de vara s-a sfarsit, dar au ramas acele amintiri frumoase, care ma vor motiva de-a lungul acestui an si ma vor face sa visez la urmatoarea vacanta. Pana atunci ma asteapta un an cu multa munca, un nou proiect care asteapta sa fie lansat si bineinteles, prezentarea disertatiei.

Cele mai frumoase marturii ale vacantelor la mare si la munte au ramas fotografiile, din care va prezint cateva, cu explicatiile necesare.

Prima poza este facuta pe un dig din Eforie Nord (se vede in spate si centrala eoliana a unuia dintre locuitori). 😛

A doua este realizata la Costinesti, statiune care ne-a uimit cu viteza de dezvoltare. De la an la an apar zeci de constructii noi, nici nu mai recunosteam statiunea, era sa ne ratacim.

Imi place mult poza din stanga datorita peisajului superb.

Ultima seara la mare – cautam scoici pe plaja pentru prietena mea cea mai buna, dupa care fugeam repede in apa pentru a le clati – Felix a imortalizat joaca mea. 🙂

A doua poza este facuta in fata cazinoului din Constanta. Am dorit sa o pun aici ca sa vedeti in ce hal arata aceasta cladire superba, cum este lasata in paragina. Mare pacat!

(more…)

Back home

Gata vacanta la mare. A fost foarte frumos, de-abia astept sa va povestesc si sa va arat poze, dar mai intai vreau sa ma linistesc putin, sa raspund la mailuri, sa despachetez.

Mi-era dor de casa si de Iasi… 🙂

Mare…

Caldura, munca, stresul…toate au inceput sa-si puna amprenta asupra starii mele generale. Asa ca m-am hotarat ca e cazul sa incepem sa ne gandim la mare, sa facem pregatirile necesare si sa plecam. Nu mai pot astepta pana la sfarsitul lunii, am nevoie de o vacanta cat se poate de curand.

Initial ma gandeam sa mergem la aceeasi pensiune la care am fost si anul trecut. Nu mai trebuia sa caut, stiam ca arata bine, ca e totul ok. Intre timp m-am razgandit. Nu mai vreau la Eforie Nord sau Costinesti, vreau ceva nou. Asa ca mergem la Neptun sau, daca nu gasim cazare acolo, la Mamaia.

Bineinteles ca intentionez sa vizitez toate statiunile, in special Costinestiul…avem amintiri foarte frumoase acolo, de cand mergeam la mare ca adolescenti, acum muuulti ani. 😛 Costinesti va ramane mereu statiunea mea de suflet, insa este mult prea aglomerata si zgomotoasa pentru persoana care sunt acum. Asta e, am imbatranit. 🙂

Voi incerca sa scriu cat mai des in aceste zile pentru a lasa suficient material de citit. Voi avea internet la mare, trebuie sa am – cand lucrezi pentru tine nu iti poti lua concediu, insa nu voi scrie nimic pe blog sau pe conturile mele de facebook si twitter. Tot ce am de povestit, voi povesti cand ma intorc.

Ce faceti vara asta?

V-ati gandit ce faceti vara asta? Va relaxati, munciti, plecati pe undeva?

Eu am terminat de curand primul an de master si de atunci m-am ocupat numai cu serviciul si cu proiectele ocazionale. Asa imi voi petrece timpul pana in octombrie, cand o iau de la capat cu nebunia scoala – serviciu – proiecte pentru bani in plus.

In rest am dori sa plecam la mare, in august cel mai probabil. Pana atunci strangem bani de transport + cazare. Nu prea stim ce statiune sa alegem in acest an. Aveti vreo sugestie? Stim doar ca nu vrem in Eforie Nord sau in Costinesti…am fost de prea multe ori in ambele locuri si nu am fost foarte incantati.

I’m back

M-am intors! 🙂 Incerc sa-mi fac timp azi pentru macar un post nou, ca nu a mai aparut nimic pe blog de o saptamana. Un record, dar nu in sensul bun.

La mare a fost foarte frumos, am prins soare in fiecare zi, desi a fost sfarsitul lui august. Au fost chiar si valuri, de 3 ani tot incercam sa prindem valuri. Am mancat bine, ne-am plimbat peste tot (Constanta si absolut toate statiunile), am fost si la Class One Romanian Grand Prix (am sa pun niste poze zilele acestea), ne-am bronzat. In mai putine cuvinte a fost o vacanta superba, binemeritata dupa evenimentele prin care am trecut.

Incerc sa revin deseara cu un post. Va urez o zi superba!

Plec la mare…

In seara asta, daca totul merge conform planului, plec la mare…Din pacate nu am avut timp sa pregatesc cateva posturi pentru saptamana aceasta, incerc in seara asta poate reusesc sa scriu ceva, sa nu las blogul total descoperit. 🙂 Mai am atat de multe lucruri de facut…incat nu stiu cand voi avea timp…

Saptamana asta imi doresc sa ma relaxez, sa mai uit de probleme si sa ma pregatesc pentru toamna, cand voi incepe un nou serviciu + masterul + cursurile de germana (sper sa reusesc sa ma tin si de astea).

Va urez un sfarsit de august placut si bucurati-va cat mai puteti de vacanta, ca acusi se termina.