Tag: remington

Coafuri realizate cu peria rotativă și bigudiuri electrice

Mai demult am publicat review-uri la două aparate de aranjat părul de la Remington, mai exact o perie rotativă și o trusă de bigudiuri electrice, dar nu am pus și poze cu părul aranjat și mi s-a reproșat asta. Așa că acum, după o grămadă de timp, vin cu niște poze și păreri, poate vă ajută în decizia de cumpărare a celor două produse.

Încep cu peria rotativă AS7060 de la Remington, preț 180 lei. Am cumpărat-o de pe emag, acum acel model nu mai este pe stoc, găsiți însă altele. Am povestit despre perie în articolul de aici.

Părul meu este de obicei ca în poza 3, adică drept cu mici onduleuri la vârf. Peria rotativă îi dă un aspect mai elegant, pare mai sănătos și strălucitor, și bineînțeles îl îndreaptă bine. M-am mirat și eu ce lung pare când e drept, drept.

La un păr de lungimea mea ai nevoie cam de 15-20 de minute ca să-l coafezi pe tot. Dacă nu aplicați produse de styling, efectul durează cam 24 de ore.

  

Trusa de bigudiuri electrice KF40E de la Remington a fost cel mai bun prieten al meu în lunile decembrie și ianuarie, când am tot avut de mers la petreceri și voiam să-mi aranjez părul mai altfel, să nu mă duc cu el drept. L-am cumpărat din Carrefour, cuu 118 lei (zilele astea l-am văzut la reducere cu 112 lei), dar este disponibil și pe emag, la 160 lei. 129 lei.

Nu am găsit poze prea clare cu coafura, sper că cele trei de jos să fie cât de cât edificatoare. Uitați-vă și în articolul cu petrecerile din ianuarie, în toate pozele am părul făcut cu aceste bigudiuri.

Cum spuneam și în articolul de aici, coafura realizată cu bigudiuri electrice nu iese aproape niciodată la fel. Depinde câte bigudiuri îți pui, de care (mici, medii, mari), unde le așezi pe cele mari/mici/medii, ș.a. Eu nu mă consider mare expertă, le pun cum am eu chef în momentul ăla, fără să mă gândesc prea mult la rezultatul final.

Fără produse de styling buclele rezistă foarte puțin, vreo 2-3 ore. Eu folosesc fixativ la sfârșit și atunci se mai prelungește puțin efectul, până pe la 5-6 ore (poate). O să încerc și alte produse, cum ar fi o spumă de păr, poate rezistă mai mult.

Prefer bigudiurile electrice pentru că nu e mult de muncă – le așez în 5 minute în păr, le las până se răcesc și gata coafura. Spre deosebire de peria rotativă care-mi muncește bine mâinile.

Dacă părul iese prea buclat, îl prind cu o clamă sau mai multe, sau îmi pun o bentiță și arată foarte bine. Și e mai bine de alternat coafuri, nu are nici un farmec dacă îți aranjezi mereu părul la fel.

  

După câteva luni de folosire pot spune că sunt foarte mulțumită. Poate nu iese coafura exact cum ar ieși la salon, dar dacă îți dai silința, ești pe aproape. Pentru evenimentele mai deosebite poți continua să mergi la coafor (așa am procedat și eu când a fost vorba de o nuntă, logodnă, o zi de naștere mai importantă) iar pentru restul te poți descurca și singură.

Link Vexio.

Review: Trusa de bigudiuri electrice Remington KF40E

După ce mi-am cumpărat perie rotativă, am început să-mi doresc și bigudiuri electrice, pentru a putea încerca mai multe tipuri de coafuri. Cam știam ce fel de trusă îmi doresc, am mai așteptat puțin să văd dacă se mai ieftinește și eram aproape hotărâtă să o cumpăr de pe emag, atunci când a fost redusă până la 150 lei, când am găsit-o în Carrefour cu doar 118 lei. Ce noroc, nu? 🙂

Am avut ocazia să o încerc de câteva ori așa că pot reveni cu un review. Așadar am cumpărat trusa Remington KF40E. M-am hotărât să cumpăr numai produse Remington pentru aranjarea părului, mi se pare cea mai bună firmă, cu produse de calitate, care rezistă în timp.

La fel ca și la peria rotativă, am fost nemulțumită de broșura cu informații, mi-aș fi dorit să ofere mai multe informații, cum ar fi sugestii de aranjare a părului. Trusa conține 20 de bigudiuri, pe 3 mărimi (4 mici, 10 medii și 6 mari) și felul în care le aranjezi în păr chiar contează mult, poți crea diferite coafuri, cu bucle mai lejere sau mai strânse, cu mai mult sau mai puțin volum. De aceea aș fi apreciat niște idei de aranjare…

Sfaturi şi informaţii

  • Înainte de fixare, părul trebuie să fie uscat sau ușor umed, niciodată ud. – pot să-mi fac bucle zilnic, pulverizez puțină apă pe păr și gata, pot utiliza bigudiurile.
  • Bigudiurile se încălzesc în 5-8 minute și ajung la temperatura optimă în 12-14 minute. – timpul de încălzire mi-a cam dat de furcă. Le-am lăsat și 15 minute, dar nu mi s-au părut că au ondulat bine părul, era doar ușor cârlionțat. Următoarele dăți le-am lăsat la încălzit cam 22-24 minute și atunci a fost foarte bine.
  • După ce se încălzesc bigudiurile, se deschide capacul, se așteaptă 1 minut (cât să se mai răcească) și apoi se folosesc.
  • După ce se pune un bigudiu, se prinde cu clipsul.
  • După ce au fost aranjate bigudiurile, se așteaptă până se răcesc complet și apoi se îndepărtează.
  • Unitatea (unde se țin bigudiurile) se scoate din priză și se așteaptă să se răcească complet și de-abia apoi se depozitează. Durează cam 10 minute procesul de răcire.
  • Nu se utilizează pentru meșe sau peruci din păr artificial.
Impresii

Sunt foarte mulțumită de trusă. Este mult mai comod de utilizat decât peria rotativă. În primul rând utilizatorul nu are foarte multe de făcut. Pune unitatea în priză, așteaptă 15-20 de minute, o scoate din priză, deschide capacul, mai așteaptă 1 minut, după care poate începe să aplice bigudiurile. Mai mult de 7-10 minute nu durează aplicarea lor. Mai greu e să alegi cum să le pui, dacă vrei să utilizezi și bigudiurile mici sau doar pe cele mari, dacă vrei bucle mai lejere în față sau în spate, ș.a. În timp ce aplici bigudiurile, precum și în următoarele 15-20 minute, cât aștepți să se răcească (și să onduleze părul) poți să te uiți liniștită la un film sau serial. Nu-ți obosesc mâinile ca la peria rotativă, nu ești deranjată de zgomot ca la aceasta.

După cele 20 de minute, le scoți și te bucuri de onduleuri. Tot ce pot spune că mă deranjează este că nu țin foarte mult dacă nu folosești și alte produse, cum ar fi un fixativ. Pe mine m-au ținut cam o zi, a doua zi deja nu se mai vedeau deloc. Așa că am cumpărat un fixativ.

Concluzie

Le recomand cu drag. Sunt ușor de folosit, nu sunt așa de scumpe și cu ajutorul lor poți crea diferite coafuri. Eu mereu am admirat buclele (în special cele lejere) și am visat să-mi fac și eu la fel…acum am posibilitatea. 🙂

      

Coafuri realizatehttp://www.mihaelaanghel.com/2012/02/17/coafuri-realizate-cu-peria-rotativa-si-bigudiuri-electrice/

Review: Perie rotativă pentru volum Remington AS7060

Mi-am făcut şi acest moft, mi-am cumpărat perie rotativa pentru volum Remington AS7060. De mult timp îmi doream un produs calitativ de îngrijire a părului, dar din diverse motive (financiare sau din pură comoditate) am amânat momentul achiziţionării unuia. Menţionez că am mai avut un aparat de la Phillips, de tip 5 în 1, care avea accesorii pentru îndreptat, ondulat şi făcut diverse modele, dar n-am fost deloc mulţumită – l-am folosit cred că de maxim 3, 4 ori.

La coafor mi-am exprimat dorinţa cumpărării unei plăci de întins părul de la Remington, însă am fost sfătuită să-mi cumpăr o perie rotativă deoarece este mai potrivită pentru tipul meu de păr. Părul meu este doar uşor ondulat, se aranjează uşor şi are nevoie de puţin volum. Cu o placă de întins părul nu aş fi reuşit decât să-l fac să arate şi mai lins decât este.

Am început astfel să inspectez piaţa în căutare de o perie rotativă de la Remington – da, am vrut neapărat Remington deoarece are cele mai calitative produse de îngrijire a părului – şi am găsit iniţial chiar pe site-ul românesc Remington această perie rotativă, dar la preţul de 200 lei (fără transport). Ulterior am găsit-o mai ieftină pe emag, la 180 lei (fără transport, cu ridicare din showroom-ul din Iaşi).

La prima vedere am fost nemulţumită de lipsa mai multor instrucţiuni. Mă aşteptam măcar la o broşură, cu câteva idei de folosire, coafuri care s-ar putea realiza, detalii asupra butoanelor de pe aparat. Dar nu, n-am găsit decât un manual al utilizatorului, care într-adevăr oferă câteva sfaturi generale, de întreţinere şi de protejare a mediului şi atât. Am căutat apoi şi pe net un filmuleţ sau o descriere…n-am găsit absolut nimic. Pe site-ul american Remington nici măcar nu există vreo perie rotativă (cel puţin nu am găsit eu) iar la o căutare pe google am văzut că apar detalii doar pe site-uri româneşti şi ruseşti.

Pentru mine acest fapt a fost un mare minus. Sunt începătoare în folosirea de aparate de îngrijire a părului, nu mi-am aranjat părul singură decât de vreo 3, 4 ori, şi chiar aş fi avut nevoie de nişte sfaturi, de nişte propuneri de coafuri.

Ce n-am găsit la ei, am găsit la BaByliss. L-am folosit ca exemplu căci până la urmă tot aia e. Sper să vă ajute şi pe voi să vă daţi seama cam care sunt rezultatele unei perii rotative şi cum se foloseşte în mod corect.

Sfaturi şi informaţii

Peria rotativă nu se foloseşte pe păr ud! Aşteptaţi să se usuce puţin părul (sau folosiţi un uscător de păr), descâlciţi-vă cu grijă părul şi separaţi părul în şuviţe înainte de coafare.

Peria rotativă nu se foloseşte pe păr încâlcit, tapat sau pentru extensii de păr.

Puteţi alege între peria de 50 mm (pentru păr lung şi volum maxim) şi peria de 38 mm (pentru păr scurt). Aveţi opţiune pentru 2 direcţii pentru crearea de coafuri cu părul spre exterior sau spre interior.

Impresii

Am fost mulţumită încă de la prima încercare, chiar dacă nu aveam chiar tot ce aveam nevoie şi îmi lipsea şi îndemânarea de a umbla cu un produs destul de voluminos în jurul capului. 🙂

Am nevoie neapărat de o oglindă mai mare, pentru a putea să-mi aranjez părul stând la birou – mi se pare mai simplu decât să stai în picioare în faţa unei oglinzi mari (baie, hol). Vreau să-mi cumpăr şi o spumă de păr, poate şi un fixativ pentru un efect de durată.

Atât cât m-am priceput şi eu, am reuşit să-mi îndrept părul destul de bine, să-i dau o formă mai elegantă, mai finisată. Şi într-adevăr are şi un luciu deosebit.

O placă de întins părul lasă vârfurile ascuţite, ca nişte ţepi, lucru care mie nu-mi place deloc – peria rotativă nu face asta, oferă vârfurilor un aspect natural.

Avertizez că nu este deloc uşor să îţi aranjezi singură părul, nu este chiar ca în acel video, cel puţin nu pentru începători ca mine. Data viitoare mă va ajuta o prietenă, să vedem dacă apar diferenţe mari la rezultat (voi reveni cu informaţii).

Concluzie

Sunt mulţumită de achiziţie, îşi face treaba bine. Trebuie eu să mă obişnuiesc şi să mai exersez cu ea, pentru un look final cât mai reuşit.

Acest articol rămâne deschis, adică voi reveni pe parcurs cu informaţii, cu sfaturi, poate şi cu poze. Nu am găsit nicăieri pe net informaţii despre această perie rotativă aşa încât sper că acest articol să fie util pentru fetele care vor să achiziţioneze un astfel de produs.

Update: L-am folosit weekendul trecut în fiecare zi, încep să mă pricep mai bine iar rezultatul este din ce în ce mai plăcut. 🙂

Înainte să-l folosesc aplic şi o spumă de păr, pe părul umed – nu mult, doar o palmă. Ultima dată când am folosit peria mi-au trebuit cam 20-30 de minute să-mi aranjez tot părul.

Singurul lucru care nu-mi place este că efectul nu ţine foarte mult – a doua zi deja părul începe să se onduleze uşor la vârfuri şi se mai vede foarte puţin că a fost coafat cu o zi înainte. Însă nici eu nu folosesc fixativ şi de asemenea şi umiditatea din aer contribuie la această neplăcere a mea.

Ah, şi încă n-am reuşit să-mi ondulez părul cu peria rotativă. O să încerc cu prietena mea să vedem dacă ne reuşeşte. Dacă nu, îmi cumpăr bigudiuri electrice. 😛

Coafuri realizatehttp://www.mihaelaanghel.com/2012/02/17/coafuri-realizate-cu-peria-rotativa-si-bigudiuri-electrice/

Placa de indreptat parul Remington

Imi doresc de ceva timp o placa de intins parul buna..am un set de la Phillips, 6 in 1 – pentru indreptat, ondulat in 5 feluri…dar care nu prea isi face treaba. Si parul meu nu e asa greu de indreptat, el este deja drept. O placa de intins parul totusi aranjeaza altfel parul, il face sa arate mai ordonat, mai elegant. Ar avea cred acelasi efect si  o perie mai mare si un feon (sau foehn – cum vreti sa-i ziceti)…dar ambele imi lipsesc si cred ca pretul ar fi acelasi (o perie mai mare si buna costa peste 50 lei). Plus ca dureaza mai mult sa stai cu feonul si peria – si mi se pare mai dificil.

Am analizat azi la Carrefour oferta lor – au multe tipuri, dar vreau neaparat Remington…am inteles ca e cel mai bun. E si cel mai scump din pacate. Cel mai mult m-a atras setul Sleek & Curl (parca asa se numeste). Costa in jur de 200-250 lei, dar poate sa si onduleze parul, nu numai sa-l indrepte. Placile sunt cu ceramica bineinteles, am observat ca toate de la Remington au placi de buna calitate, se incalzesc repede, se sting singure dupa nu stiu cat timp…

Mai era un set Protect & Shine – pentru parul uscat, deteriorat. Acesta era mai scump, 250 lei, dar cica protejeaza parul, il face sa straluceasca.

Nu mai stiu cum se numeau si celelalte seturi – pe unul scria Professional iar altul avea niste floricele pe el…

Nu prea stiu ce sa aleg…inca ma gandesc daca merita sa dau 200 lei pe asa ceva si daca il voi folosi…Daca cumpar vreau totusi ceva de calitate. Voi ati folosit vreo placa Remington? Care e cea mai buna?

Seturi disponibile pe eMAG.ro – vad ca au preturi destul de bune, placile sunt mai ieftine decat pe site-ul Remington.