DA pentru protecţia solară [1]

În colaborare cu IWOSTIN mi-am propus ca în perioada 6 – 10 iunie 2011 să organizăm o campanie de conştientizare a importanţei protecţiei solare, ţinând cont de riscurile majore pe care le presupune absenţa unei protecţii adecvate.

În fiecare din cele 5 zile vă voi oferi câte un motiv pentru care protecţia solară este extrem de importantă. Scopul demersului pe care îl iniţiem este să ajutăm cât mai multe persoane să conştientizeze importanţa protecţiei solare adecvate, regulile care trebuie respectate pentru ca soarele să ne rămână prieten.

PROTECŢIE ÎMPOTRIVA CANCERULUI DE PIELE

Pentru mine cel mai important motiv este cel de protecţie împotriva cancerului de piele. Din păcate cancerul de piele a devenit cel mai frecvent tip de cancer la om. Majoritatea cazurilor de cancer de piele au ca punct de plecare epidermul, însă în unele cazuri se extinde şi la alte părţi ale corpului.

Riscul de a face cancer de piele este crescut la persoanele cu tenul deschis la culoare, cu părul blond, ochi de culoare deschisă. Alţi factori de risc: istoricul familiei, expunerea repetată la raze X, vârsta înaintată, expunerea la anumite chimicale sau substanţe radioactive.

Interesant este că bărbaţii sunt mai predispuşi să facă cancer de piele decât femeile. Şi spunând asta, realizez că rareori am văzut vreun bărbat care de bună voie să folosească creme cu factor de protecţie.

CE TREBUIE SĂ FACEM

Să nu mai fim atât de inconştienţi şi comozi.

  • Trebuie să folosim creme cu factor de protecţie, cosmetice cu SPF, să ne încăpăţânam să le aplicăm de fiecare dată când ieşim afară din casă.
  • Trebuie să stăm cu moderaţie la plajă, să nu insistăm cu dorinţa de a ne bronza complet într-o singură zi.
  • Trebuie să nu exagerăm cu solarul.
  • Dacă avem posibilitatea, să evităm a ieşi din casă la orele prânzului; dacă o facem, măcar să purtăm o pălărie sau şapcă, ochelari de soare, o umbrelă.
  • Trebuie să avem grijă de bătrânii noştri – să le explicăm situaţia, să nu-i lăsăm să petreacă multe ore afară, în arşiţă.

Şi mi-aş dori mult să se conştientizeze că folosirea cremelor cu factor de protecţie mare nu este o ruşine. Încă din adolescenţă am obiceiul de a folosi la plajă creme cu SPF mare – peste 30, deşi nu am părul sau ochii de culoare deschisă şi nu mă ard, ci mă bronzez frumos. Dar aşa am vrut eu să procedez, iar acest lucru a atras glume şi râsete din partea unor prieteni de-ai mei, care preferau să nu folosească absolut nimic.

Vă aştept mâine cu un nou motiv pentru a spune DA protecţiei solare.

Later edit:

Un film pe care trebuie să-l urmăriţi – descoperit pe blogul Oanei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Thanks for passing by↓

Dogaru Goncea Anelia Haisan Laura

24 Comments on DA pentru protecţia solară [1]

  1. Raluca
    June 6, 2011 at 1:35 pm (6 years ago)

    Si eu sunt pentru protectia solara. Mereu am folosit protectie. Din pacate insa, multe produse de pe piata cu SPF ne fac mai mult rau decat bine. Contin atatia parabeni si substrante periculoase si totusi aprobate, incat uneori prefer sa stau in casa, decat sa ma dau cu ceva in care nu am incredere deplina. Plus ca cremele organice sunt destul de scumpe si mi-ar trebui 2-3 recipiente pentru toata perioada verii. Dar pentru toata familia? In final, o sa gasesc o solutie. Daca stiti creme cu factor de protectie bune, cat mai naturale si mai accesibile ca pret, va rog sa imi spuneti.

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 2:40 pm (6 years ago)

      Ma bucur ca folosesti mereu protectie solara. Si da, ai dreptate din pacate, multe contin parabeni…
      Eu voi incerca cateva creme de la Iwostin – pentru aceasta campanie ni s-a oferit sansa si de a testa cateva din cremele lor. Voi reveni cu impresii ulterior.

      Reply
  2. Nice
    June 6, 2011 at 2:27 pm (6 years ago)

    Ma bucura initiativa ta, desi cred ca populatia e deja constienta de pericolele care deriva din expunerea prelungita la soare mai ales la ore neindicate. Eu nu sunt blonda si nici ochii deschisi nu-i am, dar am un ten extrem de alb, care se arde, nu se bronzeaza frumos, uniform. Dupa o ora de expunere imi ies mii de alunite pe corp si riduri in jurul ochilor. Sa ziceam ca soarele(pe care il ador de altfel) nu e prea prietenos cu pielea mea. Intotdeauna am folosit creme cu factor de protectie ridicat(peste 25)

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 2:30 pm (6 years ago)

      Sper sa fie constienta. Eu inca am prieteni care merg la plaja fara creme cu factor de protectie si folosesc doar uleiuri de plaja (fara spf) pentru ca sa se bronzeze cat mai mult si mai repede.
      Si nu prea ai ce discuta cu ei…stii sentimentul “mie nu mi se va intampla niciodata”. Si apoi, Doamne fereste, se trezesc bolnavi.

      Reply
  3. Aliceee Traveler
    June 6, 2011 at 2:45 pm (6 years ago)

    Si eu ridic mana pentru protectia solara, am o crema de la Vichy cu factor de protectie 40, e foarte buna, o folosesc atat pe timp de vara cat si iarna! Deasemenea port ochelari de soare cu factor de protectie.
    Cand merg la plaja nu mai zic, am un intreg aresenal de creme, uleiuri si solutii :))

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 11:43 pm (6 years ago)

      Bravo tie. Uite, eu sunt mai comoda, iarna nu folosesc creme cu factor de protectie, desi ar trebui.
      Ar trebui sa port si ochelari de soare, dar mi-ar trebui speciali, cu dioptrii si sunt cam scumpi…si nu m-am gandit pana acum sa investesc in asa ceva. Iar heliomatici nu-mi plac.

      Reply
  4. Diana
    June 6, 2011 at 3:31 pm (6 years ago)

    Pentru mine motivul principal e alergia solară și pielea fotosensibilă.
    Dacă nu aplic un strat generos de cremă cu spf 30+ sau 50+ (mai ales vara)… gata bubițele.
    Cu palmele mi-e mai greu. Pe brațe e ok, dar de pe palme, mâini, imediat se duce crema și tot mai fac. Că mai pui mâna pe o sticlă udă, pe tot felul de obiecte…

    Dar pe mulți nu îi avertizează pielea înainte… din păcate am ajuns să cunosc multe persoane cu boli de piele, cauzate de expunerea la soare fără protecție, mai ales la mare. Unii n-au înțeles încă că spf ca 5 sau 15 nu înseamnă absolut nimic, în plus.

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 11:44 pm (6 years ago)

      Prietenii mei sunt si mai si. Ei nici macar creme cu spf 5 sau 15 nu folosesc. Nu se dau cu nimic sau folosesc uleiuri de plaja pentru prajit intens…

      Reply
  5. Katyna
    June 6, 2011 at 3:34 pm (6 years ago)

    Si eu am fost de aceeasi parere in postarea publicata de mine.
    Initial am vrut sa aleg un alt motiv cu care sa incep acest sir de postari, insa citind despre cancerul de piele…m-am razgandit.

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 3:36 pm (6 years ago)

      Mi se pare cea mai grava consecinta a inconstientei si a neprotejarii corespunzatoare. Daca nu te protejezi pentru frumusete (riduri, piele uscata, acel bronz intens urat), macar pentru sanatate.

      Reply
      • Diana
        June 6, 2011 at 3:46 pm (6 years ago)

        Mulți nu se gândesc la asta. La orice chestie (nu doar probleme de piele) mulți merg pe principiul „Nu o să mi se întâmple mie.”

        Sau, „Bunica mergea la sapă și era neagră arsă de soare și nu a avut nimic. Eu ce-am să pățesc pentru 2-3 ore?”

        Reply
        • Mihaela
          June 6, 2011 at 4:03 pm (6 years ago)

          Da, da, exact asa gandesc.
          Am citit acum cativa ani intr-o revista povestea unei tipe obsedate de solar – se ducea de foarte multe ori, nu suporta sa nu aiba pielea bronzata. Si bineinteles ca s-a imbolnavit si chiar zicea ca nu s-a asteptat niciodata sa i se intample ei.
          Pana la urma s-a operat si era in recuperare…si de-abia acum se invatase minte si avea grija de ea.

          Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 11:45 pm (6 years ago)

      Mersi pentru link, ma apuc acum de citit.
      Da, si asta e o motivatie buna, am si pregatit articolul de maine pe baza lui. 🙂

      Reply
  6. Hapi2233
    June 6, 2011 at 8:32 pm (6 years ago)

    E din nou la moda bronzatul…si cand te gandesti ca stra-stra bunicile noastre apreciau o piele alba, perfecta, curata…..strabunica mea folosea var de pe pereti in loc de pudra :)) si nu numai ea
    FPS- la mine merge si 50% si mai mult decat atat. Am vazut cateva cancere de piele…e groaznic

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 8:36 pm (6 years ago)

      Si mie imi place pielea alba. Recunosc ca nu-s foarte incantata de pielea alba a Nicolei Kidman, de ex, dar asta e, are farmecul ei, nu mi-ar placea sa o vad innegrita.
      Eu una n-am fost niciodata la solar si niciodata nu m-am bronzat excesiv. Mereu am venit de la mare cu un bronz usor, putin perceptibil. Prefer asa, nu-mi place deloc acel bronz intens, de parca ai devenit mulatru – am insa prietene care sunt adepte ale acestui stil.

      Reply
  7. Hapi2233
    June 6, 2011 at 10:04 pm (6 years ago)

    Poate ca mai demult, soarele era mai putin nociv pentru piele dar acum radiatiile au cale libera si in afara de faptul ca lumina solara ne ajuta sa sintetizam vitamina D ,ne poate face mult rau
    Sunt creme care bronzeaza foarte frumos. Adesea apelez la ele si mentin un aspect natural

    Reply
  8. Ninu
    June 6, 2011 at 11:35 pm (6 years ago)

    Super articol, si eu am patit-o odata cu soarele..si m-am prajit asa de tare incat doar cu iaurt pe mine am stat 2 zile 🙁 apoi m-am cojit ca banana :(..e incredibil, M-am speriat foarte tare cand am vazut ce am patit…
    De atunci folosesc si eu creme cand merg la pescuit..s-au undeva prin soare…
    Chiar nu e de glumit cu soarele….
    Minte au cartitele ca stau doar la umbra ferite de soare.

    Reply
    • Mihaela
      June 6, 2011 at 11:37 pm (6 years ago)

      Exact. Trebuie avut mare grija cu iesirile astea in aer liber, la gratare, pescuit…cremele cu factor de protectie sunt absolut necesare. La fel si pentru cei care lucreaza in aer liber.

      Reply
  9. addicted
    June 7, 2011 at 8:40 am (6 years ago)

    Mie nu-mi va lipsi niciodata din geanta vara cutiuta de crema cu factor de protectie mare. Daca ma prinde soarele ma fac rosie ca focul si-mi ies mici bubite deci nu ma risc! Nici in celelalte anotimpuri nu imi neglijez pielea si folosesc crema doar ca e cu un factor de protectie mai scazut logic.

    Reply
    • Mihaela
      June 7, 2011 at 9:48 am (6 years ago)

      Foarte bine! Asta ii ziceam si lui Alice, ca faceti foarte bine ca folositi creme si in sezonul rece.

      Reply
  10. laura
    June 7, 2011 at 11:01 am (6 years ago)

    foarte buna acesta initiativa si felicitari ca faci parte din echipa celor care vor scrie , stiu ca iti vei expune gandurile si sfaturile cum stii tu mai bine, si foarte sincer.nici eu nu ies afara fara sa aplic o crema fara parabeni, cu fps 50 pe fata si fps30 , pe maini, gat si picioare. Pentru pitic folosesc o crema naturala si certificata organic, cu factor de protectie natural, intrucat pielea lui este mult mai sensibila decat a noastra,. Si da! trebuie sa fim constienti de riscul la care ne expunem zilnic si este de datoria noastra sa avem grija de pielea noastra .

    Reply
    • Mihaela
      June 7, 2011 at 11:06 am (6 years ago)

      Si mie mi se pare o initiativa buna Laura, de aceea m-am si implicat. Realizand aceste articole chiar si eu ma mai informez, mai aflu de pericolele expunerii la soare. Si aici nu e vorba doar de creme cu factor de protectie, e vorba sa invatam sa ne protejam prin orice mijloace (haine de culoare deschisa, palarie, ochelari de soare, evitarea iesirii afara la orele pranzului, s.a.).

      Reply

1Pingbacks & Trackbacks on DA pentru protecţia solară [1]

  1. […] ceea ce trebuie să facem pentru a ne proteja v-am vorbit în articolul 1 şi 2. Pentru mai multe informaţii şi sfaturi contactaţi medicul de familie. Dacă suferiţi de […]

Leave a Reply