M-am decis să fac articole de acest tip pentru că uneori văd prin oraş reduceri chiar bune sau produse interesante şi cine ştie, poate cineva dintre voi ar fi interesat. Eu una m-aş bucura să citesc pe alte bloguri (de preferinţe ieşene, ca să şi găsesc acele oferte) asemenea informaţii, pentru că mai apar de la săptămână la săptămână diverse promoţii (la ceainice de exemplu 😛 ) prin Kaufland, Carrefour sau alte magazine, şi cum e practic imposibil să vizitezi toate magazinele în fiecare săptămână (şi nici nu mi-aş dori să-mi petrec astfel timpul liber), sunt mari şanse să pierzi o ofertă care ţi-ar fi plăcut.
Aşadar, astăzi vă prezint câteva oferte care erau încă valabile pe 8 septembrie, data la care am scris acest articol.
1. Imitaţie Piao I – Bobo Shop (27.5 lei)
La Bobo Shop au apărut produse noi, printre care şi multe căni, farfurioare şi câteva modele de ceainice. Am remarcat un ceainic imitaţie Piao I, cu acelaşi sistem de sită închisă, care se deschide de la un buton. Puteţi alege între varianta de 500 ml sau cea de 900 ml, ambele fiind la preţul de 27.5 lei.
2. Cană ceai cu infuzor – Bobo Shop (10 lei)
O cană asemănătoare cu modelul pe care vi l-am prezentat aici costa la Bobo Shop 10 lei.
3. Ceainic sticlă + plastic – Selgros (12.39 lei)
La Selgros merg foarte, foarte rar, şi doar când am chef să caut ceainice noi. Au modele rezonabile, la preţuri foarte mici. Eu mi-am cumpărat un ceainic de 750 ml, din sticlă şi plastic, cu sită din metal, la doar 12.39 lei. E perfect pentru servici, e mic, ceaiul se toarnă bine, nu curge pe alături; dacă îl scăpaţi nu se sparge pentru că este protejat de plasticul cu care este “îmbrăcat”. În sfârşit pot să-mi prepar şi la servici ceaiuri vrac, cu frunze mărunţite. Alte oferte de ceainice la Selgros: un ceainic asemănător, dar la 1.5 L, la 17 lei; ceainic de tip Tea For One (cu ceaşcă şi farfurioară) la 20 lei.
4. Seturi de cafea – Bobo Shop (reducere 50%)
În aceste zile găsiţi la Bobo Shop diferite modele de seturi de cafea la reducere de 50% (preţ final între 40-65 lei), cu farfurii, căni, linguriţe. Am văzut reduceri de 50% şi la seturi de baie.
5. Albastru pur – Tracy Chevalier (9 lei)
Săptămâna asta puteţi cumpăra “Albastru pur” de Tracy Chevalier cu 9 lei, împreună cu Ziarul de Iaşi. Despre carte am scris aici.
6. Aparat pentru gauffre – Kaufland (50 lei)
Am văzut această ofertă în pliantul Kaufland, nu mai ştiu însă sigur dacă era oferta pentru săptămâna asta sau cea care urmează. Dacă aveţi drum până în Kaufland verificaţi pe rafturi. O poză cu aparatul puteţi vedea aici, a mai fost această ofertă şi în octombrie anul trecut.
7. Cană termos cu pai – Selgros (13.63 lei)
Ofertă găsită tot la Selgros: cană termos de vreo 500 ml, cu pai, la 13.63 lei. Mai aveam în casă o cană termos, dar am observat că în maşină, de la zdruncinături, mai sărea cafea din ea, aşa încât am fost încântaţi să găsim versiunea cu pai, care ne va scuti de la a mai curăţa picături de cafea din maşină. Cana termos cu pai mai prezintă şi avantajul că se bea mai uşor din ea, nu riscaţi să vă murdăriţi (mai ales dacă sorbiţi cafea în timp ce conduceţi şi mai daţi prin vreo groapă sau treceţi peste vreo denivelare a străzii).
Dacă mai cunoaşteţi şi alte oferte interesante, lăsaţi un comentariu. Mulţumesc!
Inca ma las (mai) zapacita de Bucurestiul asta, inca nu stiu unde sa merg si sa-mi caut ceiuturi bune si accesorii. 🙁
Un ceainic de sticla i-am luat mamei mele acum 2 ani si inca il are, inca il foloseste deci il recomand si eu! 🙂
Este CTS Corner si in Bucuresti, in Cocor Mall, la parter. In rest nu mai stiu. 🙂
Nr.6.Aparat pentru gauffre – Kaufland (50 lei) – ioooi ce aventuri am avut cu asta! mi-l doresc foarte-foarte mult si cand am vazut in pliant (oferta actuala 5-11 sept) am sarit in sus de bucurie. Luni am fost la kaufland, aparat ciuciu. Marti am sunat la alt kaufland, mi s-a spus ca nu mai au. Am sunat si la cel la care am fost cu o zi inainte, mi s-a spus ca intr-adevar ieri nu aveau, dar acum au, insa au primit putine si nu stie daca mai tarziu vor mai fi. am rugat sa-mi puna deoparte ca vin imediat, dar n-am putut s-o conving pe d-na, a zis ca ei nu prodeceaza asa si nu se poate. m-am invoit de la servici si directia kaufland, atat de disperata eram. ajung acolo, ma invart cautand aparatul, intreb un agajat kaufland, imi arata raftul gol unde trebuia sa fie aparatul. 🙁 fata amabila s-a dus in depozit sa verifice si a venit cu vestea proasta ca nu mai au. pai zic acu juma de ora am sunat 🙁 mi-a zis ca au primit putine. apai nu-mi imaginez cat de putine au primit si cata lume s-a imbulzit sa le ia ca nu mai aveau in cateva ore. asa de necajita sint :((( pe net am gasit de cumparat, dar mai scump si adaugand transportul imi ajunge chiar si la 100 de lei. :((
Of Daiana. 🙁 Stiu ca asa a fost si anul trecut, in octombrie, foarte putine modele. Insa dupa ce am scris pe blog, tot au gasit vreo 2 fete. Si da, stiu ca pe net sunt mai scumpe, si chiar daca ar fi la acelasi pret, se mai adauga si transportul cu curierul si deja suma devine mult prea mare.
Termosul ăla îmi face și mie cu ochiul. 😀
cana termos cu pai e de departe cea mai utila. am sa merg si eu zilele viitoare prin selgros, poate am noroc si-o gasesc si p-aici.
Interesant! Astept si partea a doua. 🙂
Chestii interesante si mai ieftine sunt in Siraj. Eu mi-am luat un ceainic de sticla si inox in genul celui decorat cu plastic cu 11 lei. Daca la Selgros treci prin Poitiers, desi e aglomerat, merita sa incerci si in Siraj (este un stand unde vand tot soiul de articole pentru ceai, mai ieftine ca la Selgros cu cel putin 2-3 lei)
Stand cu articole pentru ceai? 🙂 Super, am sa trec cu prima ocazie! Sper sa-l gasesc. 🙂 Mersi pentru informatie!
E, nu doar pentru ceai. Au vesela si tot felul de articole de bucatarie. Am descoperit ca au si aparat de masaj cum arata la tv cu 80 ron (gen Relax & Tone). E cel mai mare stand de genul asta din Siraj. Sunt vreo 4 fete care se ocupa de el. Sper sa-l gasesti si macar de curiozitate sa vezi ce au pe acolo. Citesc cu placere atat blogul tau cat si Tea Mug. Datorita tie am devenit pasionata de ceai (CTS a intrat pe lista mea 🙂 ). Iti multumesc.
Arată foarte bine pentru cifrele astea.
Cana termos ma incanta foarte tare, mai ales la pretul asta (cineva mi-a aratat cani termos de genul la Starbuck si nu are rost sa va zic pretul ) Iar ceainicele sunt si ele foarte tentatne mai ales ca sunt in cautare de cand pe al meu mi l-a spart Nala, pisu meu care a reusit sa dea pe gat o cana intreaga de ceai alb Lipton.
A baut pisoiul tau ceai alb? Ce fain. 🙂 Eu i-am mai dat catelului meu ceai de menta pentru probleme digestive, da nu e mare fan. 😛
Mi-am rezolvat visul cu aparatul de gauffre 🙂 nu chiar cum trebuia, dar ne adaptam. saptamana trecuta am gasit la kaufland aparat pt sandwichuri de 1.400 W, compartimentat pe 8 triunghiuri. 59.99 lei. 😀
mi-am luat si un ceainic din sticla termorezistenta cu sita din plastic, de la penny market 9.99 lei, de 1.5 L. foarte fain 🙂 ceaiul a ramas cald timp de doua ore.
Foarte fain. 2 ore e destul de mult, am incercat si eu cu diverse cani si sticle si mai mult de o ora nu a stat ceaiul cald.