Awakenings (Revenire la viață) este un film bazat pe cartea de memorii a lui Oliver Sacks (1973), neurologul care a scris și cartea Omul care își confunda soția cu o pălărie. Am aflat de el atunci când am căutat mai multe informații despre Oliver Sacks și am fost chiar uimită să aflu de succesul acestui film (a fost nominalizat la 3 premii Oscar) și bineînțeles și de distribuția excelentă, compusă din Robert de Niro și Robin Williams.

Doctorul Oliver Sacks este portretizat sub numele de Malcolm Sayer și este interpretat de Robin Williams. Acesta descoperă în 1969 efectele benefice ale drogului L-Dopa, folosit la pacienții cu Parkinson, și se gândește să-l folosească și pentru a trata bolnavii de encefalită letargică. El administrează acest medicament unuia dintre pacienți, Leonard (Robert de Niro) și este încântat să observe că acesta este readus la viață. După decenii de trai în stare catatonică, acesta se ridică, vorbește, se mișcă singur, nu mai are nevoie de ajutor.

După succesul cu Leonard, Sayer oferă medicamentul și celorlalți pacienți din salon (erau numeroși, fusese o epidemie de encefalită letargică în perioada 1917-1928) iar schimbările nu întârzie să apară. Acum însă pacienții trebuie să se descurce într-o altă perioadă, să realizeze că nu mai sunt copii sau tineri, ci au trecut chiar 40-50 de ani de când “au adormit”.  De asemenea și rudele trebuie să facă față noii realități.

Aș vrea să spun că totul s-a terminat cu bine, că medicul i-a vindecat complet pe pacienți, însă “revenirea la viață” a fost de scurtă durată. Veți afla mai multe urmărind filmul, nu vreau să vă stric chiar tot cheful.

Trailer:

9 Comments on Awakenings (1990)

  1. Am vazut filmul acum mult timp si mi-a placut tare mult. Un film tare bun! Nu stiam ca este facut dupa memoriile lui Oliver Sacks. De fapt…imi aminteam ades de el (poate printre primele ocazii cand mi-am dat seama ca ma intereseaza psihoterapia si bolile mintii in general). Nu am stiut insa cum sa-l caut, nu-mi aminteam numele sau anul in care il vazusem. ma bucur mult ca ai scris despre el!

    • Ma bucur si eu ca ti-a placut filmul. Iti recomand si cartile lui Oliver Sacks, nu stiu daca le-ai citit sau nu.

      • Am citit “Omul care isi confunda…” si mi-a placut tare mult. Am vrut sa mai citesc si altceva dar m-am luat cu altele si nici nu le-am observat prin librarii.

  2. După ce am citit la tine despre ”Omul care își confunda soția cu o pălărie” am început să o citesc și am ajuns deja la jumătate, îmi place foarte mult. Mersi pentru recomandare! Sper să văd în curând și filmul, mi se pare foarte interesant subiectul 😀

    • Ma bucur ca ti-a placut Miss S! Sper sa mai gasesc carti/filme de acest gen, mi se par foarte interesante.

  3. Robert de Niro este la fel de genial ca si filmul si aici (in film) m-a convins cat este de complex ca actor.

    Awakenings este un must seen pe care-l poti revedea de fiecare data cu alti ochi.

    Ma bucur ca l-ai vazut si ai citit si cartea. Din punctul meu de vedere iti imbunatateste viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.