La sfârșitul lunii trecute am decis că n-ar strica să-mi mai fac o pereche de ochelari, ca să-i am ca rezervă în caz că cei pe care îi port ar fi pățit ceva. Așa că m-am dus întâi la medic, la o consultație, unde am aflat că nu mi s-au mai mărit dioptriile de anul trecut, și apoi la Medoptica, unde mi-am ales ramele și lentilele.
Când vine vorba de vederea mea, nu încerc să fac economii. Nu cumpăr lucrurile cele mai ieftine, nu aleg lentile obișnuite și cât mai puțin costisitoare. Port mereu ochelari, așa că vreau să-mi fie cu adevărat buni, să mă simt bine cu ei și să nu se strice după câteva purtări.
Așa că am ales lentile de ochelari Crizal Forte UV de la Essilor International, cu filtru UV Broad Spectrum. Se pare că este primul filtru UV pentru lentile de ochelari, lansat chiar în acest an de Essilor și adus în luna mai în România. Te protejează 100%, atât de razele care vin din față cât și de cele care vin din spate și se reflectă pe suprafața interioară a lentilei. Se poate aplica atât pe lentile transparente cât și pe cele colorate.
Aveam încredere în Essilor, și cealaltă pereche de ochelari de-ai mei tot lentile Essilor au, gama Crizal Forte, cu rezistență la zgârieturi, protecție anti-murdărie și eficiență anti-reflex.
Din câte am aflat lentilele anti-reflex obișnuite protejează ochiul în proporție de 95% până la 100% împotriva razelor UV care vin din față, însă razele care vin din spate nu sunt luate în considerare. Acestea reprezintă între 10 și 50% din expunerea totală. Cele din noua gamă, Crizal UV, protejează ochiul atât de razele care vin din față cât și de cele care vin din spate și se reflectă pe suprafața interioară a lentilei direct în ochi.
Ce am aflat de la producători:
Pentru a măsura gradul de protecție oferit de Crizal UV, cercetătorii Essilor au creat E-SPF (Eye-Sun Protection Factor) un indice de măsurare a protecției împotriva razelor UV oferit de către lentilele de ochelari. E-SPF este un indice asemănător cu indicele folosit pentru măsurarea gradului de protecție oferit de către cremele pentru piele cu protecție UV. Pentru lentilele incolore gradul maxim de protecție este 25+, iar pentru cele colorate, 50+.
Pentru crearea acestor lentile, Essilor a colaborat cu cercetătorul Karl Citek, doctor în optometrie, membru al Fundației Academiei Americane de Optometrie, profesor de optometrie, primul cercetător care a publicat o lucrare despre pericolul reprezetat de reflexia UV pe suprafața concavă a lentilei.
Deși îi cumpărasem ca rezervă, am început să-i port tot timpul și am renunțat la cei vechi. Parcă mă simt mai bine cu ei, mai ales când e lumină puternică. Cu cei vechi mereu lăcrimam, mă dureau ochii de la soare, mai ales atunci când conduceam. Acum nu am mai simțit același disconfort. Rămâne oricum valabilă dorința mea de a-mi cumpăra și o pereche de ochelari de soare, însă deocamdată ochelarii cu lentile Crizal Forte UV își fac treaba bine. Și-mi place și rama, cu acel model de pe părțile laterale.
Foarte utile informatiile tale, mai ales ce si eu vreau sa imi fac o pereche noua de ochelari care sa ma protejeze si mai mult de razele de soare.
As vrea sa stiu daca imi poti spune pretul lentilelor.
200 lei lentila. Manopera cam 40 lei, bineinteles depinde unde ti le faci. Iar ramele…in functie de preferintele tale. Ale mele au costat in jur de 200 lei. Dar difera si de problemele oftalmologice ale fiecaruia, daca vrei si subtiere, s.a.
Eu nu am probleme cu vederea dar din ce ne scrii ochelarii acestia sunt chiar buni! Bunica-mea a avut probleme cu ochii si stiu ca era suparata, nu stia de care sa isi cumpere sa fie buni
Eu mereu am avut doua perechi de ochelari, o pereche pentru calculator si tv si o pereche de ” afara ” care sunt si cu protectie UV. Este mai mult decat necesara aceasta… “functie” deci e bine ca ti i-ai schimbat!
Da, chiar e bine. Ma simt si eu mai bine.
chiar faini,iar rezultate zici ca sunt pe masura. foarte bine, mai ales pe caldurile astea, radiatiile-s peste tot, reflexia omoara ochii. sa-i porti sanatoasa si toate bune! 🙂
Multumesc! 🙂
Sunt foarte frumosi, sa-i porti sanatoasa, Mihaela. 🙂 Eu m-am obisnuit asa, sa nu port ochelarii de vedere pe strada, dar am neaparata nevoie de ochelari de soare.
Multumesc! Eu nu m-as descurca fara ochelari. Trebuie sa-i port tot timpul.
hey, am si eu o intrebare. se pot face ochelari cu dioptrii si cu lentila colorata, ca cei de soare clasici? eventual pe un model de ochelari pe care il am eu deja?
Nu stiu daca pe un model de ochelari pe care il ai deja…poate doar daca ai toate actele de la ele. Dar pe ochelari cu lentile colorate se pot face cu siguranta.
Are o colega ochelarii de astia, ii foloseste si ca ochelari de vedere dar sunt buni si ca ochelari de soare :D.