De unde cumpărăm materiale handmade

Fiind la început nu am știut unde aș putea găsi cele mai ieftine/bune/de calitate materiale handmade, așa încât…am căutat pe google. 🙂 Am stat și-am analizat diverse site-uri, am aflat ulterior și de un magazin cu materiale handmade din Iași. Nu sunt sigură 100% că sunt cele mai bune soluții, dar vă prezint astăzi câteva locuri de unde am cumpărat materiale, poate vă ajută.

ZÂNA MĂRGELUȚĂ (online)

La a doua comandă căutam să cumpăr perle, de diferite mărimi și culori. Am găsit pe acest site o mulțime de variante, la prețuri foarte bune. Și accesoriile pentru cercei par un pic mai ieftine aici decât pe samargelim.ro. Tot de aici am comandat mărgele abacus, rhinestones, cristale bicon și mărgele crackle, precum și accesorii pentru bijuterii: lanț, ace cu cap, ață elastică, crimp, zale.

Produsele au venit ambalate în pungi ziplock. Aproape fiecare pungă avea lipită o etichetă cu codul produsului și cantitatea. Din păcate mai erau câteva pungi pe care nu scria nimic și era mai dificil de realizat care erau cristale simple și care cristale Cehia.

Mi-a plăcut și cadoul primit – o pereche de cercei.  Am apreciat gestul.

Livrarea este gratuită (prin poștă) pentru comenzi de peste 100 lei. La comenzi mai mici se plătește 9 lei. Voi mai comanda.

  

Perle, cristale Cehia, mărgele Abacus

 

mărgele crackle – cu bliț și fără

 

mărgele crackle diferite culori – cu bliț și fără

SĂ MĂRGELIM (online)

V-am povestit deja de acest site aici. Am comandat kit-ul de confecționare bijuterii, tortițe cercei, mărgele din metal, charm-uri, organza și un foarfece cu centimetru. Transportul a fost gratuit (este gratuit la comenzi de peste 60 lei).

Aș fi comandat și a doua oară tot de aici însă nu au foarte multe modele de perle în stoc. Îmi mai doresc de la ei briolete negre, din ametist și lacrimi din Lapis Lazuli. Poate și alte modele de mărgele din pietre semiprețioase.

Am fost foarte încântată de modul de ambalare al produselor – așa nu ai cum să încurci mărgelele între ele, știi exact ce ai primit și ce găsești în fiecare punguță.

Și ei oferă cadouri la comenzi. Eu am primit un ceas dar s-au primit și mărgele sau alte accesorii.

DSC04844 300x224 Kit de confecționare bijuterii handmade 

MAGAZINUL DE MĂRGELE – Iași, Str. Ștefan cel Mare, clădirea Casa Cărții, la parter

Căutând pe net magazine care să vândă diverse tipuri de mărgele am dat de site-ul lor și așa am aflat că există în Iași un magazin cu materiale handmade. Au și cont de facebook, unde puteți să le adresați întrebări. Chiar răspund la ele. 🙂

Programul de lucru este de luni până sâmbătă, de la 9.00 la 18.00. Am trecut pe acolo și am fost uimită să văd cât de aglomerat era. Bine, și spațiul este foarte mic. Am cumpărat de aici niște mărgele din metal, de diferite mărimi. Tot de aici am luat mărgele brioleta, în formă de lacrimă și un charm. Aș fi luat mai multe dar nu prea aveam loc să mă uit cu atenție, să aleg mărgelele pe care mi le doream. Mă așteptam să fie scump, fiind magazin fizic, dar au produse la prețuri foarte bune, unele chiar mai ieftine decât ce găsisem eu online.

Am dat pe 20-22 mărgele din metal 1.10 lei. Online găsisem același produs (arată la fel) la 2.20/20 de bucăți. Deci dublu.

  

  

Sursă poze

MĂRGELUȚA MEA (online)

Am comandat de pe acest site pentru că am găsit o mulțime de cristale Bohemia, de diverse mărimi și culori. Tot aici am găsit ace cu cap și cu buclă de diferite mărimi. Aveam de 3-4 mm acasă, voiam și mai lungi și mai scurte. Așa că mi-am comandat de 5 și 7 mm (ace cu cap) și mix de diferite mărimi (ace cu buclă). Am cumpărat și charm-uri cu tot felul de modele, care de care mai drăguțe (modele de Crăciun, fluturi, flori, animăluțe, frunze, ș.a.)

Coletul mi-a ajuns mai repede (2 zile cu poșta, față de 3 zile la celelalte). Nu mi-a plăcut în mod deosebit modul de ambalare, mărgelele erau puse în pungute ziplock, dar fără etichete, și unele mai erau combinate, ca să se umple punga. Și nici n-am găsit factura în colet. Și a fost și singurul loc unde nu am primit ceva cadou, nu c-ar fi obligatoriu dar am văzut că celelalte site-uri așa procedează.

După ce am primit produsele am realizat că acele cristale de Bohemia nu-s cine știe ce, adică mie personal mi-au plăcut mai mult cristalele abacus sau cele fațetate. Nu mi s-a părut că acestea strălucesc mai tare sau sunt mai deosebite. Cred că pur și simplu sună mai bine dacă scrii lângă produs că e făcut cu cristale mai prețioase decât cele ordinare. 🙂

Recomand acest site pentru diversitatea de produse și prețurile foarte bune.

  

 

Acum, după aceste comenzi, mi-am cam dat seama care sunt cele mai bune locuri de comandat anumite lucruri. E păcat că nu le regăsim pe toate, la prețuri bune, în același loc.

ZÂNA MĂRGELUȚĂ: mărgele abacus, perle, crackle; plus pentru cadoul oferit la comandă

SĂ MĂRGELIM: kit-uri; un mare plus pentru modul de ambalare al produselor + cadou oferit la comandă

MĂRGELUȚA MEA: charm-uri, cristale de Bohemia, ace cu cap și cu buclă de diferite mărimi

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

22 Comments on De unde cumpărăm materiale handmade

  1. Chocolate
    October 30, 2012 at 9:27 am (4 years ago)

    Vezi ca am pe blog o postare cu alte site-uri de margele si furnituri. Poate gasesti si alte variante.
    Cele trecute de tine in postare sunt mai nou aparute, nici nu stiam de ele. Eu nici nu mai comand de pe site-urile din Ro.

    Reply
    • Mihaela
      October 30, 2012 at 9:30 am (4 years ago)

      Multumesc! Ma duc sa caut si sa citesc.
      Da, mi-am dat seama ca Zana Margeluta si SaMargelim sunt mai noi. Imi place mult design-ul la ele…si asta conteaza cand alegi produsele si cumperi. Alte site-uri mai vechi aratau aiurea, ma descurcam greu cu interfata lor.

      Reply
  2. miki
    October 30, 2012 at 10:34 am (4 years ago)

    Stai sa-ti zic si eu unul, care-i din Iasi, dar nu cunosc proprietarii, nici cum decurg cumparaturile pe site-ul lor: gemsale.ro

    Reply
    • Mihaela
      October 30, 2012 at 10:38 am (4 years ago)

      Oo, multumesc! 🙂

      Reply
  3. Anca
    October 30, 2012 at 11:46 am (4 years ago)

    Eu la inceput foloseam margelutze.ro si margele.net . Dupa am trecut la simoshop.ro si momentan cumpar furniturile de pe breslo. 🙂

    Reply
    • Mihaela
      October 30, 2012 at 12:06 pm (4 years ago)

      Si eu voiam sa cumpar de pe margelutze prima data, dar apoi am descoperit kit-ul de pe samargelim.

      Reply
  4. MihaelaC
    October 30, 2012 at 12:32 pm (4 years ago)

    Foarte foarte util acest articol! Imi doresc atat de mult acel kit pe care ti l-ai luat si tu, acum sa vad si cand. Se pot face atat multe lucrusoare frumoase si colorate din margelute. Astept articole sa vaf cu ce ai mai realizat si tu.

    Reply
    • Mihaela
      October 30, 2012 at 12:34 pm (4 years ago)

      O sa apara saptamana asta un alt tutorial si o sa mai vezi niste produse realizate. Cred ca o sa le pozez pe toate sa le arat.

      Reply
      • MihaelaC
        October 30, 2012 at 1:51 pm (4 years ago)

        Super! Abia astept sa le vad! 🙂

        Reply
  5. Nice
    October 30, 2012 at 9:00 pm (4 years ago)

    Ce frumoase sunt margelele crackle in diferite culori, abia astept viitoarele realizari! Spor la treaba. 🙂

    Reply
    • Mihaela
      October 31, 2012 at 12:52 pm (4 years ago)

      Da, si mie imi plac foarte mult. Mi-am facut o gramada de bijuterii cu ele, bratari, cercei. Trebuie sa-mi mai cumpar. Multumesc!

      Reply
  6. proiect casa
    October 31, 2012 at 11:56 am (4 years ago)

    Nu stiu exact dar cred ca criza asta a indemnat multe persoane sa faca chestii handmade…din ce in ce mai multe cunostinte incep sa vanda tot felul de produse de genu…mie personal imi plac…foarte informativ articolul tau.

    Reply
    • Mihaela
      October 31, 2012 at 12:53 pm (4 years ago)

      Multumesc. Da, multi fac. Eu fac pentru mine, nu intentionez sa vand.

      Reply
  7. Laurentiu
    November 1, 2012 at 1:30 pm (4 years ago)

    De obicei, folosesc astfel de produse doar pentru a face un cadou si nu le cumpar, sunt destule persoane care le confectioneaza si le-ar face placere sa aiba ‘piata de desfacere’ pentru ele.

    Reply
  8. adizzy
    November 20, 2012 at 9:27 pm (4 years ago)

    iar ma faci sa ma apuc de margelit

    Reply
    • Mihaela
      November 21, 2012 at 2:07 pm (4 years ago)

      Pai foarte bine, e o activitate placuta si cu rezultate utile. 🙂

      Reply
    • Mihaela
      December 26, 2012 at 4:43 pm (4 years ago)

      Grozav! Multumesc de informatie!

      Reply
  9. Andreea
    June 4, 2013 at 10:37 am (4 years ago)

    Buna. Iti recomanda magazinul Jocul.Margelutelor de pe Breslo. Gasesti acolo tot felul de charms-uri, conectori, margele semipretioase, ambalaje, etc

    http://www.breslo.ro/Shop/jocul.margelutelor

    Reply
  10. Margelbeads
    August 28, 2013 at 9:49 am (3 years ago)

    Buna ziua!
    Suntem un nou magazin on line specializat pentru confectionarea bijuteriilor si
    dorim sa ne facem cunoscuti in lumea “handmade”!
    La noi se gasesc pietre semipretioase deosebite, margele din portelan, din
    sticla, din cochilii, acrilice si componente metalice pentru confectionarea
    accesoriilor.
    Va invitam sa vizitati site-ul nostru:
    http://www.margelbeads.ro
    Va asteptam cu drag!!!
    O zi frumoasa

    Reply
  11. Zana Margeluta
    October 27, 2013 at 5:29 pm (3 years ago)

    Buna ziua,

    Ne bucuram ca v-au placut produsele noastre. Noi sortam totdeauna margelele si accesoriile astfel incat clientele noastre sa fie intotdeauna multumite de comanda ce o primesc. Ne intereseaza foarte mult ca toate comenzile sa fie expediate cat mai repede. De aceea, orice comanda efectuata pana la orele 15:00 o e expediem in aceeasi zi.
    Ne dorim sa fiti pline de inspiratie in tot cea ce creati iar site-ul nostru va sta la dispozitie cu tot ceea ce aveti nevoie pentru a pune ideile in practica.
    http://www.zanamargeluta.ro

    Cu stima,
    Zana Margeluta 😉

    Reply
  12. Margeluta Mea
    March 6, 2014 at 11:41 am (3 years ago)

    Buna ziua! Ma bucur ca v-au placut produsele. Ma voi axa pe viitor pe margele Cehia si Toho deoarece sunt cele mai bune calitativ, rezista mai bine la socuri, au o varietate maaare de culori/combinatii si sunt cu totul deosebite. Eu personal am fost extrem de dezamagita pe margelele din China/India/etc., am avut multe probleme cu ele (sparte, asimetrii, zgarieturi vizibile, usor casante si nici gama de culori nu exceleaza) asa incat de la ei iau orice altceva in afara de margele din sticla.
    Incerc sa mentin preturi mici din start, deci cadourile le ofer clientilor fideli sau celor care fac comenzi mult mai mari.
    Tocmai ca sa fie timpul de procesare cat mai mic, nu mai scriu pe pungi ce e fiecare… asta si din motive ecologice; iar factura o fac cand incasez deoarece imi pierd timpul aiurea cu ele si ma trezesc cu coletele retur de atatea ori 🙂 Daca doriti factura in colet e suficient sa-mi mentionati acest lucru si vi-o ofer cu cea mai mare placere, eu oricum le facturez, dar pastrez totul pe calculator (tot din motive ecologice).
    Oricum, e bine de stiut ce parere au clientii mei, ca sa imi pot imbunatati micile neajunsuri 😀
    Multumesc pe articol!
    Numai bine si va mai astept pe site!
    Cu drag, MargelutaMea.ro
    http://margelutamea.ro/

    Reply

Leave a Reply

More in cumpărături
Ce am găsit, ce mi-a plăcut, ce am cumpărat

Vineri mi-am făcut timp și chef și am mers la cumpărături cu sora mea. Am ales Palas pentru că e...

Close