V-am rămas datoare cu un articol despre serialele dramă apărute în această toamnă. M-am gândit însă să acord un articol întreg acelor seriale care îmi plac mult, așa încât astăzi vă povestesc despre Nashville iar zilele următoare de 666 Park Avenue.

Când am auzit prima dată de Nashville nici prin gând nu mi-a trecut că o să fie un serial pe care îl voi urmări cu mare plăcere. Mă gândeam că a mai apărut un serial muzical de genul Glee, cu muzică country, plictisitor și fără mari șanse de a trece peste 2-3 episoade.

Am fost uimită să descopăr un scenariu interesant, mai diferit de ce urmărisem și cu actori buni și destul de cunoscuți. De exemplu Hayden Panettiere sau Eric Close.

În serial este vorba despre Rayna Jaymes, o legendă a muzicii country, care începe să nu mai aibă același succes, așa încât este sfătuită de casa de producție si managerul ei să cânte în deschiderea mai tinerei Juliette Barnes, un fel de Britney Spears a muzicii country. Bineînțeles că Rayna nu este de acord, însă are nevoie de bani, ultimul album nu se vinde, sălile de concert nu se umplu. Rayna se confruntă cu probleme și acasă – soțul ei decide, la sfatul socrului sau, să candideze la funcția de primar al orașului Nashville, fiicele ei o admiră mai mult pe Juliette decât pe mama lor și nu în ultimul rând, tatăl ei care face tot posibilul ca să o determine să se “pensioneze” și să stea acasă cu copiii.

Îmi place scenariul, îmi place și muzica dar și faptul că nu exagerează (doar o melodie, două/episod). Se prezintă și detalii din spatele scenei, informații despre contracte, înregistrări, ș.a.

Recomand acest serial în special doamnelor și domnișoarelor. Nu cred că va fi prea apreciat de bărbați. Vizionare plăcută!

5 Comments on Nashville

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.