Am așa impresia că vremea asta își cam bate joc de noi, de cei care lucrăm de luni până vineri, și ne dorim ca în weekend să ieșim în aer liber, să ne plimbăm, să socializăm cu prietenii și cu familia.

Prima dată (anul acesta) am observat asta prin ianuarie. Toată săptămâna era uscat, sâmbătă dimineață începea să ningă puternic. Renunțam la toate planurile de ieșit, nu avea rost să scoatem mașina, nu puteau ajunge prietenii pe la noi sau în locurile unde trebuia să ne întâlnim. Așteptam să vină cineva de la țară…primeam telefon sâmbătă că nu mai vine, ninge prea tare și drumurile sunt blocate. Asta e, am zis, este iarnă, acceptăm și trecem mai departe.

Și a venit primăvara. Prima săptămână de martie a fost splendidă, cum am povestit și aici. În fiecare zi soare, s-a topit zăpada, s-a făcut uscat și frumos afară. Până în wekeend, când a început să fie foarte frig. Apoi încă o săptămână rezonabilă, după care un weekend ploios, de nu aveai unde ieși decât în centrele comerciale. Și nu știu alții cum sunt, dar eu tare aș prefera să mă plimb prin parc sau să merg într-o pădure, ca să alerge și Albert și să respir și eu aer curat. Merg și prin mall-uri, dar nu vreau ca asta să fie singura activitate posibilă în weekend-uri.

Săptămâna asta s-a făcut iarăși frumos. Soare în fiecare zi, temperaturi de peste 10 grade. Și ce citesc eu în ziar? Că se întorc ploile reci, lapovița și ninsoarea (în Moldova cel puțin). Nu cred așa că mă uit și pe telefon, la temperaturile preconizate pentru următoarele zile. Miercuri (când am scris articolul) 15 grade, soare. Joi, 13 grade. Vineri, sâmbătă, duminică? 4, -6, -3 grade, cu ploi/ninsoare. De luni începe să-și revină vremea.

Așa că da, se pare că vremea ține neapărat să stăm în casă, înfofoliți, dar asta numai în weekend. În rest e frumos și cald, ca să privim cu jind prin geamul de la birou și să sperăm că weekend-ul viitor vremea va ține în sfârșit cu noi. 🙂

18 Comments on Ce ți-e și cu vremea asta

  1. Ah, si pe mine ma enerveaza vremea asta.. In anumite zile ale saptamanii e atat de cald si frumos, incat n-ai crede ca vreun strop de ploaie va mai cadea pe pamantul asta belgian. Da de unde.. am parte de toamna, primavara si iarna zi de zi..

    • Macar daca ar fi invers. Sa fie urat si sa ploua de luni pana vineri, iar in weekend sa fie frumos. 🙂

  2. Sunt de acord cu tine, vremea isi cam bate joc de noi. Exact cand ma bucuram astazi ca am parte de o zi minunata de primavara, cu soare, numai buna de plimbare, vad la meteo ca urmeaza cod galben toata tara… Ah!

    • Da…nici nu stiu ce sa cred. Au mai zis o data ca o sa ninga, cod galben, si nici macar nu a fulguit. Deci nu stiu la ce sa ma astept…o sa ninga sau nu? Vom vedea maine sau sambata.

  3. Iti dau mare dreptate! Si eu asteptam incantata weekendul sa ma pot plimba cu bicicleta mai mult, dar daca va fi frig si urat, nu pot decat sa raman in casa. Nu ma pasioneaza in mod special plimbatul in complexurile comerciale, incat nu pot decat sa astept weekendul de saptamana viitoare.

    Dar si cand va fi cald….!

    • Da…astept cu nerabdare acele weekend-uri…vreau sa ma plimb, sa ies pe afara…nu sa stau in casa (sau in alte spatii inchise). 🙁

  4. E o primăvară capricioasă.
    La Cluj arată pentru weekend -12 grade, peste zi doar, 2,3 cu plus, iar primăvară poate, poate vine din 2 aprilie.
    Mă consolez când nu pot să ies să mă plimb, să citesc și să mă bucur de nepoțelele mele.

  5. Pe mine ma intereseaza sa fie frumos in special vinerea, cand am zi libera si ceilalti merg la serviciu/scoala. Atunci pot sa ies si eu unde am chef fara sa fie aglomerat in jur. In weekend, sincer, e mare imbulzeala, nu imi place sa ies, asta nu e destinere, nu e relaxare. Poate in Iasi e alfel, mai liniste, mai putina lume.

    Dar ce am vazut ieri la prognoza m-a ingrozit. Se anunta trei saptamani cu nori si ploaie. Ca sa nu mai spun ca luni si marti va ninge… E adevarat ca apoi se incalzeste semnificativ, dar eu am nevoie de lumina buna. :))

  6. Anul asta am avut la Toronto o iarna urata de tot, si inca n-am scapat de tot de ea. La inceputul lui martie s-a mai incalzit putin, incat ma bucuram ca in sfarsit pot sa port fuste dupa ce luni de zile am purtat doar blugi si pantaloni, si am crezut ca in sfarsit vine primavara, dar m-am bucurat degeaba, caci dupa cateva zile mai caldute a venit un nou val de frig peste noi. M-am saturat de haine groase, de blanuri, de frig, anul trecut pe vremea asta deja era vara, aveam 23 grade, pe cand anul asta primavara e foarte-foarte “fashionably late”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.