De când călătoresc pe cont propriu am ales în fiecare an o nouă agenţie de turism. Am fost la Paris cu Paralela 45, în Creta cu Atlantic Turism, în Tenerife cu Travis Tourism şi în Bulgaria cu Icar Tours. Şi pentru următoarea vacanţă am ales o nouă agenţie de turism, de data aceasta din Bucureşti.

Poate aşa trebuie, să cauţi cea mai bună ofertă (de obicei asta înseamnă cel mai mic preţ), dar tare mi-ar plăcea ca o agenţie de turism să mă convingă cu atitudinea şi serviciile ei să fiu client fidel. Nu ar mai conta neapărat banii, aş aprecia implicarea lor, ajutorul pe care mi-l acordă pentru ca în fiecare an să ajung într-o destinaţie frumoasă şi să am o vacanţă plăcută.

Dintre toate agenţiile de turism cu care am colaborat, niciuna nu m-a contactat ulterior. Nu am primit niciun mail, nimic în poştă, niciun semn. Nimic care să-mi arate că mă apreciază şi că doresc să revin la ei. Probabil toţi aşteaptă să-i cauţi la birou, pentru fiecare întrebare, sau să umbli pe site-uri, multe din ele prea încâlcite, prea aglomerate, prea greoaie.

Şi e păcat, pentru că eu ador să călătoresc, fac tot posibilul să aleg o destinaţie nouă în fiecare an şi poate cel mai important, prefer să aleg o agenţie de turism şi nu să merg pe cont propriu. Mi-ar plăcea ca agentul de turism să priceapă asta despre mine atunci când eu merg (pentru prima dată) şi cumpăr un sejur/bilet de avion/circuit. Şi să mă sune peste câteva luni şi să mă întrebe ce planuri am, ce aş vrea să văd în acel an, ce unităţi de cazare m-ar interesa. Şi să-mi trimită oferte, pe mail sau poştă. Să-mi recomande. Să-mi spună ce mai ştie el din experienţa lui ca agent de turism. Şi peste un alt an, să mă sune din nou. Să ştie că eu am fost în Bulgaria şi Grecia şi vreau altceva nou.

Cer atât de mult?

* Am apreciat la Icar Tours biroul plin cu cataloage – am luat mai multe şi deja le-am răsfoit, am pus bileţele la paginile cu destinaţii şi hoteluri care mă interesează (pentru anul viitor).

13 Comments on Ce vreau de la o agenţie de turism

  1. Nu ceri prea mult insa agentii de turism nu sunt pregatiti pentru asta. Iti dai seama ca la cati clienti sunt ar trebui sa fie o persoana care sa faca numai asta. Sa te sune sa te convinga sa mergi din nou prin ei
    Ori majoritatea agentiilor nu isi permit un om in plus de platit. Si care isi permit probabil considera ca au suficient de multi clienti
    In plus cand suni dupa 1 an poti sa stai la telefon 30 min numai sa se planga clientul de hotelul nasol la care a fost, ca deja are alta vacanta rezervata sau ca din cauza crizei nici nu mai merge …

    • Da, intr-adevar, ar ocupa destul de mult timp. Dar sunt ei oare asa de ocupati? E vorba pana la urma de clientii vechi, nu vor sa-i fidelizeze? Eventual fiecare agent sa-si contacteze fostii clienti, sa-i intrebe daca nu mai sunt interesati. Nu stiu…eu vad la colegii mei care lucreaza in vanzari implicare, ei suna clientii, ii intreaba daca nu mai au nevoie de alte produse, de piese de schimb, daca sunt multumiti. Si documentarea despre un produs, piese de schimb, utilizare, preturi, importuri dureaza…Nu e ceva usor, gata in 5 minute. Si se poate.

  2. Desi inteleg perfect dorinta ta de a calatori si de a avea cele mai bune oferte,ceea ce cauti nu exista in Romania cu siguranta:))dar iti pot recomanda agentia cu care merg eu de multi ani in fiecare vacanta,city break sau ce-o mai fi:) dedal tur,langa moldova mall.dar trebuie sa te duci la dl sergiu sau dl vasile nu la tipa aia mica si noua care nu stie nimic:)))nu o sa tr sune o data la cateva luni sa te intrebe de sanatate si nici nu o sa ti trimita oferte decat daca ceri tu in mod expres dar eu de fiecare data cand ma duc stau cate 30-60 de min si nu exista sa nu gasesc ceva sa mi plaa(de atata timp la mine cam stiu ce vreau) so..iti recomand cu incredere

    • O sa incerc si Dedal Tur, cu ei n-am fost deocamdata nicaieri. Sper sa fie mai implicati si mai prietenosi decat cei cu care am colaborat pana acum. Anul trecut am dat peste un agent de turism care parea sa doarma. I-am zis exact unde vreau sa merg, i-am cerut oferte de cazare, mi-a trimis destul de greu pe mail vreo 5, pana la urma am intrebat eu prieteni si am ales alt hotel. O excursie de 2500 de euro si el n-a facut mai nimic. Eu am facut 80% din documentare. El doar a pregatit actele.
      Multumesc pt recomandare!

  3. Wou, sunt tare curioasa care este noua ta destinatie de vacanta, Mihaela. :)Mi-ar placea sa fie vorba de G. Persic sau de M. Caraibilor. 😛 😀 Si ce agentie de turism din Bucuresti ai ales. Eu am mers acum 100 de ani(vorba vine) cu Europa Travel in Grecia si de atunci ma bombardeaza cu mailuri, cu oferte care mai de care mai tentante, mai avantajoase. In rest…eu nu am incredere in agentiile de turism, de aceea nu prea apelez la serviciile lor. Oricum, la cat de des imi permit eu sa calatoresc…

    • Ah, nu e nimic spectaculos Nice. 🙂 Anul asta n-am buget de asa ceva. 😛 Ba chiar o sa fie surprinzatoare alegerea mea ptr multi dintre voi. 🙂 O sa vedeti in cateva saptamani de ce.
      Agentia din Bucuresti…nu mai stiu cum se cheama. Prietenii mei au vorbit cu ei. O sa mentionez agentia cand o sa povestesc despre excursie.

  4. Uite, mie de exemplu nu imi plac chestiile astea. Ma enerveaza oamenii care ma suna si-mi dau mailuri, atata timp cat eu nu solicit asta. Nu vreau asa ceva.
    Bine, de aceea si reduc la minim calatoriile prin agentii, prefer sa organizez totul pe cont propriu si sa ma documentez eu in legatura cu ceea ce doresc sa fac la fata locului.
    E o chestie subiectiva. Oricum agentiile nu cred ca au personal suficient incat sa “fuga” dupa toti clientii pentru a-i fideliza.

  5. Bun, trece-mă și pe mine în lista cu “vreau ce vrei și tu”. 🙂
    Da, aștept cam aceleași lucruri din partea unei agenții de turism: ca operatorii să aibă habar de ofertele lor, să aibă și ceva experiență personală, să aibă feedback real și decent de la alți clienți, să mă sfătuiască fără să mă preseze…
    Altfel, în afară de sejururile litorale, oriunde ar fi ele în lume, eu prefer călătoriile pe cont propriu. Am descoperit că sunt, de departe, cele mai avantajoase, din toate punctele de vedere (nu doar financiar). Trebuie doar să ai un pic de chef să cauți pe net. E greu? 🙂

    • Eu pentru Romania prefer excursiile pe cont propriu. In afara prefer sa am un loc de cazare asigurat, ca asa ca ajungem obositi de pe drum, sa nu mai stam sa cautam cazare.

      • Totul asigurat, asta sugeram și eu. Dar cu booking făcut pe net, în cea mai avantoajoasă situație. N-am mers niciodată la plesneală și am fost mereu mulțumit de ce rezervasem pe net. Fiindcă există tripadvisor.com . 🙂

  6. Mie mi-a fost recomandata de curand Roxytravel.ro. M-am abonat la newsletterul lor si primesc periodic pe mal tot felul de oferte interesanta. Inca nu i-am si ‘testat’ dar o voi face la urmatorul concediu. Imi place mult ce vad pe mail si faptul ca totul este transparent, ti se spune exact ce platesti si cr alte chestii aditionale nu sunt incluse in pachet. dar cel mai mare plus este ca ei cauta cele mai bune oferte si ti le trimit pe mail dar au si oferte pe site (e drept ca nu prea multe), plus ca le poti trimite un mail sa le spui -vreau sa merg in x tara si ei iti cauta cea mai buna oferta.
    nu prea stiu de ce ti-am scris asa mult despre ei :))) ideea e ca merita sa arunci un ochi.

Leave a Reply to drstoica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.