Îmi place să vorbesc mult. Sunt vorbăreaţă, mereu am fost, prin urmare vorbesc ore în şir cu mama mea, cu prietenele mele. Cu toate acestea sunt capabilă nu numai să vorbesc, ci să şi ascult. Mai exact, nu vreau să ţin un monolog, vreau să port un dialog.
Am aflat însă că sunt şi oameni care nu pot să-i asculte pe cei din jur. Am cunoscut oameni de treabă, prietenoşi, vorbăreţi, dar care nu ştiu când să se oprească şi să dea şi altuia posibilitatea de a vorbi. Când îi întâlnesc mi se par nişte potenţiali prieteni grozavi, până când realizez că de fiecare dată când vreau să exprim ceva, sunt întreruptă brusc, chiar în repetate rânduri, nu sunt ascultată, nu primesc nici măcar o scuză de tipul : “Scuză-mă, povesteai ceva, te-am întrerupt, te rog spune-mi încă o dată despre ce era vorba.”
Am crezut că mi se pare mie, că nu povestesc eu lucruri interesante, dar când lucrul acesta se tot repetă, când şi alţi prieteni spun că au păţit acelaşi lucru cu acea persoană, începi să realizezi că nu eşti tu nebun şi că pur şi simplu acea persoană, oricât de binevoitoare e, are o problemă. Am făcut şi un test, voiam să povestesc în vreo 3 fraze despre un anumit lucru, am fost întreruptă de 5 ori şi cu toate astea, m-am încăpăţânat şi mi-am dus povestirea la capăt. Bineînţeles că a fost o situaţie ciudată, nu s-a înţeles mai nimic, dar măcar m-am lămurit.
Această problemă afectează prietenia cu oamenii din jur pentru că, să fim serioşi, cine şi-ar dori să petreacă ore în şir cu o astfel de persoană? Vă spun din proprie experienţă că este foarte obositor să asculţi pe cineva şi să nu poţi zice nici 5 cuvinte fără să fii întrerupt. De fiecare dată m-am dus cu dureri de cap acasă şi am preferat să renunţ la astfel de întâlniri. Mai răruţ că e mai drăguţ.
Mama mea m-a sfătuit să vorbesc cu acei prieteni şi să le zic să vorbească mai puţin. Dar cum pot face asta? Nu e vorba de prieteni foarte apropiaţi (adevărul e că nu cred că m-aş putea apropia foarte mult de cineva care procedează aşa) şi oricum, nu mi se pare politicos să-i spui unei persoane că vorbeşte prea mult. Sunt sigură că dacă aş zice aşa ceva persoana în cauza s-ar supăra şi n-ar mai vorbi deloc ulterior, de teamă că iarăşi mă deranjează. Probabil contează foarte mult de felul în care îi spui că are această problemă. Eu totuşi nu vreau să-mi iau această responsabilitate şi cred că ar fi mai bine ca părinţii sau prietenii foarte apropiaţi să le transmită că au această problemă.
Voi aveţi astfel de cunoştinţe?
17 Comments on Vorbesc prea mult şi nu ascult deloc
Leave a Reply to Mihaela Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
🙁 Din pacate toti din jurul meu sunt asa. Si prietenii apropiati si rudele si cunostintele. De asta m-am si refugiat pe blog. Nici macar iubitul meu nu ma asculta. Cum zic ceva, cum sunt intrerupta si trebuie sa tac pentru a asculta povestile lor interminabile. De asta nici nu mai sun pe nimeni decat foarte rar. Eu nu m-am gandit niciodata ca ar avea ei(toti) o problema. Ar fi culmea, e clar, nu-i interesez eu, spun numai lucruri plictisitoare, discursul meu nu e suficient de captivant. Macar articolele sa-mi fie citite, daca reusesc sa atrag o singura persoana si tot e ceva.
Am scris in cel mai recent articol despre un hater. Daca o sa citesti o sa intelegi. El cu siguranta nu a pierdut un singur cuvintel din articolele si comentariile mele. Partea frumoasa e ca aseara mi-a scris un mesaj lamuritor pe facebook si m-am topit toata. Nu e hater, am inteles eu gresit, e un tip foarte de treaba si acum mi-e o jena teribila de el. :)) Deci da, macar in virtual am garantia ca cineva este atent la problemele mele. Este extraordinar sentimentul. 🙂
Imi pare rau ca se intampla asta. Nu te gandi ca ai tu o problema, nu se poate sa nu te asculte si pe tine…ei au o problema.
Mie mi se pare nesițire sau egoism să nu lași pe cel cu care (cică) ai un dialog să deschidă gura.
Aveam și eu o astfel de prietenă, și de fiecare dată când ne vedeam, ea îndrepta toată discuția spre persoana ei. Deja îmi era urât să mă mai întâlnesc cu ea pentru că devenise obositor să o ascult mereu și să fiu atentă la tot ce povestește.
Si mie mi se pare la fel. Dar unii cred ca nu-si dau seama ca procedeaza gresit, pentru ca in general sunt oameni de treaba, sufletisti, prietenosi. Si e cu atat mai rau, in acest fel garanteaza ca se indeparteaza toti oamenii de ei.
Cunosc astfel de persoane si incerc sa stau departe de ele!
Pe la noi este o vorba “vorbesti mult si prost” fiindca daca ai vb doar lucrurile utile nu ar trebui sa turui non-stop ….
Asa e. Mie imi pare rau pentru ca acei oameni pe care ii cunosc sunt chiar foarte de treaba si mi-ar placea sa petrec mai mult timp cu ei. Daca ar vorbi un pic mai putin si ar invata sa asculte.
Din pacate, multi vor sa vorbeasca, si nu sunt niciodata interesati de ceea ce ai tu de spus. De astfel de oameni ne indepartam. Nu am astfel de cunostinte, dar am trecut printr-o experienta lipsita de bun simt cand am fost intrerupta de o persoana de cateva ori la rand, iar cand sotul meu i-a facut la fel, abia atunci si-a dat seama, dar ma indoiesc ca nu va mai face. Cel putin, nu cu mine.
E pacat ca nu sunt interesati, pentru ca daca asculti si pe altul, subiectul se dezvolta si iti da mai multe posibilitati de a vorbi mai mult. Daca vorbesti singur…la un moment dat nu o sa mai ai nici tu ce zice.
Din păcate am și eu câțiva oameni de genul ăsta în jurul meu. Am decis să-i fac cumva să înțeleagă și am luat poziția mutului. Unii s-au prins, alții încă vorbesc. 🙂
Am incercat si eu sa tac, dar nu prea a mers. 🙂
Am si eu o logoree… si ca sa nu-i mai inebunesc pe cei din jurul meu, ma afund in carti pana amutesc de tot, pe urma ma pornesc din nou sa le povestesc ce am citit 🙂 Ultima data mi-am zapacit prietenele tot povestindu-le despre cartea Mireasma trandafirilor salbatici de Sorina Popescu. Cand au cumparat si ele cartea asta, mi-au dat dreptate ca este excelenta. Acum povestim impreuna despre carte, avem toate logoreoflebita 🙂
Cred ca mai degraba vei genera conflicte daca pui problema cuiva ca vorbeste prea mult. Mai bine te indepartezi treptat de persoana respectiva si rezolvi asa problema.
Da, asa m-am gandit si eu. Am lasat-o balta..
Eu mai mult ascult decat vorbesc si nu-mi dau cu parerea. Zic ceva doar de mi se cere un sfat si atunci fac astfel incat sa nu se ia ca pe o “influentare”! Oricum de multe ori ni se cere sfatul, il oferim si cel care il cere tot ca el face. 🙂
Eu vorbesc mult, recunosc. 🙂 Imi place sa vorbesc. Dar trebuie sa stii cand sa te opresti si sa asculti si pe cel de langa tine.
Ați pus în cuvinte foarte potrivite, o experiență pe care și eu o trăiesc.
Vă mulțumesc!
Multumesc si eu pentru comentariu, apreciez!