Până la sfârşitul anului îmi propun să renunţ la acei prieteni care nu mă merită şi să învăţ să nu-mi mai pese de ei. Pur şi simplu, asta e, nu se mai poate.
O dată la câţiva ani trebuie să trec prin aşa ceva. Uneori e mai uşor, aproape că nu-mi pasă, alteori e mai greu, am regrete, mă tot gândesc dacă puteam face ceva altfel, dacă puteam salva cumva relaţia de prietenie. Dar una peste alta, aceste prietenii ne sunt nocive, ne clatină încrederea în noi, ne umilesc, ne fac să ne simţim neapreciaţi sau mai rău, de parcă am cerşi iubirea şi prietenia celui de lângă noi, şi de aceea acest rău trebuie tăiat de la bază pentru a face loc unei noi prietenii, care să ne facă fericiţi.
În trecut prieteniile s-au destrămat din cauza unei trădări. Cel de lângă tine are cea mai mare putere pentru a-ţi face rău, te poate lovi exact unde te doare mai tare, poate să facă lucruri care să-ţi afecteze întreaga viaţă. De această dată prietenia se va destrăma deoarece nu este pe sistemul “dau şi primesc”. Simt că eu tot dau şi dau, ceea ce dau se primeşte cu bucurie, nu se întoarce nimic înapoi şi mai mult, încep să mă simt prost că dau, pentru că poate ceea ce ofer este prea mult sau nu este apreciat. Şi nu ştiu, nu se mai poate. Mie nu-mi place să insist, să mă umilesc, iar dacă am făcut asta, am făcut-o de dragul cuiva cu care mă lega o prietenie veche, pentru că pentru mine prieteniile din copilărie sunt nepreţuite. Dar totul are o limită şi cred că mi-am atins limita.
Dureros e că te gândeşti, ce ai făcut rău? N-ai dat suficient, nu te-ai purtat destul de bine, n-ai fost alături atunci când trebuia? Numai că se întâmplă să nu fie vorba de aşa ceva, mai intervine plictisul, monotonia, dorinţa de a cunoaşte alte persoane noi şi de a uita că ştii unele persoane “vechi”. Sunt oameni superficiali pentru care prieteniile adevărate de zeci de ani nu contează, care uită că de câte ori le-a fost rău au avut pe cineva aproape. Şi a fost de atât de multe ori rău…Sincer nu ştiu la ce se gândesc, ce au în cap. Eu una nu concep să-mi tratez astfel relaţiile, mai ales cele pe care le am de mic copil. Pentru mine o prietenie din copilărie e aur adevărat! Este atât de minunat să ai şi acum aproape pe cineva care te-a văzut crescând, care îţi ştie familia, cu care te-ai jucat, cu care ai plâns, cu care te-ai bucurat, care ţi-a împărtăşit toate deziluziile, care a fost alături de tine şi când ai fost sănătos dar şi când ai fost bolnav. Dar asta sunt eu, pentru unii contează mai mult noutatea, distracţia şi mai ştiu eu ce aduce o posibilă nouă prietenie.
Concluzia? Până la sfârşitul anului 2013 vreau să mă debarasez de astfel de relaţii care mă trag în jos. Vreau să las loc unor prietenii “sănătoase” pentru ambele părţi, vreau să mă liniştesc şi să scap de resentimente. Aleg să privesc în viitor şi să renunţ la trecut.
13 Comments on Viaţa merge înainte cu sau fără tine
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
ai dreptate mihaele noi femeile suntem mai des tradate fata de prietenia barbatilor am invatat in tot acest timp sa mai nu am mare incredere in unele persoane si bine am facut mai bine singur decat cu cineva care nu merita ajutorul , timpul sau sfaturile tale nu ca as fi eu priceputa in a da sfaturi dar asa macar din ce am trait eu .o zi cat mai frumoasa ..
Da, am observat si eu. De aceea e bine sa ai mai multi prieteni barbati decat femei, pentru ca…pur si simplu prietenia e mai simpla, fara complicatii inutile. O zi frumoasa si tie!
Mihaela, eu nu cred in relatiile in care unul da totul, iar celalalt primeste, dar nu ofera nimic in schimb. Ele sunt sortite esecului. In timp intervin, inevitabil, frustrarile. Resentimentele, cum spuneai tu. Nu are niciun sens sa insisti, sa te umilesti la infinit. Dragoste cu sila nu se face!
Ele, relatiile, mor de la sine, te indepartezi pe zi ce trece de o astfel de persoana indiferenta. Stiu ca se spune ca daca iubesti dai totul si nu ceri nimic in schimb, insa o relatie presupune implicarea a doua persoane. Prin definitie. Indiferent de natura ei.
Foarte bine si frumos zis! Chestia e ca acea relatie, fie ea de prietenie sau iubire, a mers o perioada, dupa aia una dintre persoane a inceput sa se poarte diferit. Nu poti incheia din prima, te gandesti ca poate este o faza, poate are niste probleme, incerci sa fii intelegator. Mai ales daca se vorbeste de o prietenie care dureaza de foarte mult timp. Iar cand a fost vorba de prietenii din copilarie eu mereu am lasat de la mine, pentru ca…sunt atatia ani in joc. Dar…se pare ca totul are o limita si-un sfarsit.
Intr-adevar, cel mai greu mi-a fost sa ma despart de relatiile din copilarie, dar care nu mai reprezentau nimic dupa maturizare. Erau relatii goale, fara cuvinte, fara amintiri si poate cel mai important fara implicare.
Am trecut prin doua astfel de situatii. Pe una am reusit sa o salvez recent si ma bucura acest lucru. Dar am salvat-o in urma unui soc. Ceea ce imi ridica niste semne de intrebare.
E bine ca ai reusit sa o salvezi…Cand e vorba de prietenii din copilarie as fi tentata sa dau tot, numai sa mearga mai departe. Dar macar sa fie ceva reciproc, ca altfel…ce sens are?
Exact, am ajuns la varsta la care nu mai sunt dispusa sa dau totul pentru o cauza. “Atributiile” trebuie impartite si completate pentru ca fiecare sa se simta complet. Mi-am dat seama ca odata cu inaintare in varsta scade nivelul meu de toleranta si de acceptare a relatiilor care sunt de umplutura. Stiu ca poate suna dur, dar niciodata nu i-am apreciat pe cei care se lauda cu zeci de prieteni, insa in momente critice revin tot la cei vechi, pe care i-au abandonat.
Da…faza e ca mi s-a intamplat sa fiu bucuroasa cand s-au intors in momentele grele. Ce prostie, nu? Si asta doar de dragul amintirilor, doar de dragul prieteniei ce a fost odata.
da, de cele mai multe ori, amintirile ne tin legati de ceva putred. Eu vad relatiile astea – bazate pe amintiri si nu pe prezent si viitor – ca un cancer. Indiferent ca e vorba de relatii de prietenie, colegialitate sau chiar iubire.
Și eu am astfel de perioade, iar după ce fac ceea ce mi-am propus, chiar totul parcă merge mult mai bine, pe toate planurile.
Cel mai bine este să păstrezi lângă tine doar pe cei care merită, cei pe care te poți baza indiferent de situație.
Este foarte important sa iti dai seama cine merita atentia ta si cine nu, nu incerca sa multumesti pe toata lumea. Multumeste-te pe tine in primul rand!
Pe mine multi oameni m-au dezamagit insa au fost mai multi cei care mi-au facut un bine gratuit de aceea am incercat sa uit si sa trec peste partile proaste.
Dar daca simti ca trebuie sa renunti atunci cred ca chiar merita sa faci asta! probabil ca ai incercat deja suficient de mult 🙁
Și eu am astfel de perioade, iar după ce fac ceea ce mi-am propus, chiar totul parcă merge mult mai bine, pe toate planurile.
Cel mai bine este să păstrezi lângă tine doar pe cei care merită, cei pe care te poți baza indiferent de situație.