A trecut peste o lună de la ziua mea de naştere şi totuşi de-abia acum vă scriu despre unul din cadourile primite, o surpriză care m-a încântat foarte mult. Raluca, asa departe de mine cum e, m-a surprins cu un voucher la magazinul de ceaiuri Tashi, pentru ca să-mi aleg ceaiuri noi şi accesorii pentru servirea ceaiului. Cei de la Tashi au fost şi ei drăguţi şi au mărit valoarea voucherului, ca să-mi pot alege şi mai multe. Mulţumesc Raluca, mulţumesc Ionela!
Din toate lucrurile alese, cel mai încântată sunt de cana cu flori de cireş. Este absolut superbă, din porţelan fin, de calitate, pictată atât pe exterior cât şi pe interior cu flori de cireş. Cana aleasă de mine face parte din colecţia “Sărbătoarea ciresului” şi are o capacitate de 350 ml. Din aceeaşi colecţie mai fac parte o cană de 500 ml şi o cană cu încălzitor, care iarăşi, mi se pare foarte tentantă.
Am ales şi vreo 6 sortimente de ceaiuri, de plante sau rooibos, ca să le pot servi la orice oră. Astăzi vi-l prezint pe primul degustat, Micul Panda. Cu o astfel de denumire nici nu aş fi putut alege alt sortiment. Ingredientele sale sunt: bucăţi de mere, bucăţi de ananas, ceai alb, frunze de bambus, mentă creaţă, frunze de mure, aromă, petale de trandafir, gălbenele.
Pentru preparare se foloseşte apă la 100 grade Celsius şi un timp de infuzie de 6-8 minute. Cana cu flori de cireş nu are şi sită, am folosit una de la altă cană, şi culmea, se potriveşte perfect.
Prima impresie? Este un ceai cu adevărat delicios, atât de parfumat şi de aromat! Şi dulce, deşi n-am adăugat niciun îndulcitor. Notele principale sunt de mere şi mentă. Sunt un mare fan al ceaiului de mentă, aşa încât asta nu poate decât să mă bucure. Ca note secundare, simt ananasul şi petalele de trandafir.
Este într-adevăr un ceai revigorant, aşa cum este descris şi pe etichetă. Of, ce dor îmi era de un ceai de calitate. Parcă nu-i simţi dorul şi nu-ţi dai seama (după un timp mai lung) de diferenţa de calitate dintre un ceai obişnuit şi unul premium. Dar şi când deguşti un ceai bun…îţi aminteşti cât de mult iubeşti de fapt ceaiul.
Bravo pentru acest sortiment. Îmi place cu adevărat mult de tot.