Jul
2018

Jurnal de sarcină

categories: personal

Am ales să vă povestesc despre sarcina mea în speranța că această experiență va ajuta și încuraja viitoarele mămici. Nu a fost cea mai ușoară perioadă, în schimb am fost foarte norocoasă să-l am alături de mine pe soțul meu, care a avut foarte mare grijă de mine, și bineînțeles familia. Nu știu cum m-aș fi descurcat fără ei.

Primul trimestru de sarcină

Am aflat că sunt însărcinată pe 1 decembrie. Îmi doream de ceva timp, făcusem diverse tratamente pentru a regla nivelul de hormoni și pentru a rezolva problema cu tiroida, dar tot am rămas surprinsă. Mă așteptam să duc o luptă tare grea, de ce, nu știu, așa sunt eu, pesimistă. L-am anunțat pe soțul meu și cam atât. Nu am vrut să zic nimănui până când nu am fost sigură că sarcina este viabilă, așa încât am așteptat să merg la doctor. M-am dus și mi-am făcut și analizele de sânge, am căutat pe net ce ar trebui să cer, nu m-am mai complicat cu mersul la medicul de familie pentru trimitere. Bun, analizele au confirmat ceea ce știam iar la doctor mi s-a zis că momentan totul e în regulă și că nu e extrauterină, lucrul de care mă temeam. Așa încât mi-am dat voie să le zic celor dragi.

Și așa a început primul trimestru de sarcină. După câteva săptămâni am început să am grețuri. Nu am vomat niciodată, în schimb mi-era greață destul de des. Nu doar dimineața, asta e chiar un mit. Nu mai reușeam să mănânc mai nimic. Doar pâine, eventual cartofi. Și normal, am început să slăbesc, am dat vreo 2-3 kg jos rapid.

Pofte nu am avut. Eu am zis că și asta e un mit, o alintare a femeilor însărcinate, dar acum cred că pur și simplu eu nu am avut. În schimb în acea perioadă am tot mâncat pâine. Au fost multe zile când mâncam la serviciu și câte o pâine proaspătă întreagă, la prânz. Era și cam singurul lucru pe care-l puteam mânca fără să-mi fie greață. Și așa și-a dat seama o colegă de serviciu că sunt însărcinată. 🙂

În această perioadă am fost plecați și la Barcelona, în ultima vacanță pe care am făcut-o înainte să nasc. Mi-a fost foarte bine acolo, am mers mult dar am avut și grijă să mă odihnesc după-amiaza și să nu exagerez.

Tot în acest prim trimestru am început și cu analizele de sânge. La TORCH am aflat că nu am anticorpi pentru toxoplasmoză, așa încât a fost nevoie să repet acest test în fiecare lună, am evitat pisicile (oricum e periculos doar dacă cureți nisipul unde își fac nevoile) și mai trist pentru mine, m-am cam ferit de carne tocată, de frică să nu fie gătită corespunzător. Dublul test a ieșit bine.

Pentru că am fost diagnosticată cu hipotiroidie, a fost nevoie ca lunar să fac analize de sânge pentru ft4 și tsh și să iau Euthyrox în fiecare dimineață, până la naștere. Hipotiroidia trebuie să fie cunoscută atât de ginecolog, cât și de spital, pentru că după naștere se prelevează sânge de la bebeluș pentru analize. Sângele a fost luat fix înainte să fim externate și l-am dus imediat la Synevo pentru analiză. Din fericire totul este în regulă. Nu am mai luat Euthyrox,  la indicația medicului endocrinolog, însă la 6 luni de la naștere mi-am refăcut analizele și sunt în regulă. Din ce mi-a zis endocrinologul, se pare că valorile hormonilor mei sunt ok și sunt suficiente pentru mine. Când am vrut să rămân însărcinată nu erau suficiente și pentru mine și pentru un bebeluș și de aceea a trebuit să iau pastile.

Al doilea trimestru de sarcină

Al doilea trimestru de sarcină este și cel mai frumos. Dispar grețurile, începe să se vadă burtica dar doar cât să primești complimente, nu să te și îngreuneze.

Am continuat să merg la controale și să-mi fac analizele recomandate. După 3 luni, doctorul ne-a anunțat la ecografie că este aproape sigur că așteptăm o fetiță. Eu eram sigură că voi avea un băiat și recunosc că pe moment am fost dezamăgită. Fusesem atât de sigură că voi avea băiat încât nu luasem în considerare și această opțiune. Însă apoi (și mai ales acum) îmi dau seama ce binecuvântată sunt că am fetiță, este fix ce aveam eu nevoie.

Lăsând aceste lucruri deoparte, pentru că până la urmă cel mai mult contează că bebelușul să fie sănătos, vine acum și partea cea mai grea din acest al doilea trimestru de sarcină. Ecografiile. Înainte să rămân însărcinată credeam că ecografiile sunt momente fericite și liniștite, dar pentru mine au reprezentat mereu stres maxim. Mi-era frică de fiecare dată că doctorul va vedea ceva rău. Și la un moment dat a văzut niște chisturi în zona capului și mi-a zis că pot fi semne ale trisomiei 18 (sper să nu greșesc, nu mai țin minte chiar perfect) și că aș putea să fac o amniocenteză sau și mai bine, testul de sânge Neobona, ca să fim siguri că totul e în regulă. Și cu asta m-a terminat. Eu în general mă panichez ușor și mă gândesc la toate prostiile, acum ce să mai zic?

Am discutat cu familia, la început eram sigură că voi face amniocenteza, testul de sânge mi se părea scump, nu prea mi-l permiteam (e în jur de 1900-2000 lei parcă). La sfatul lor am mers la consultație la dr Iliev, un doctor foarte bun, specializat pe ecografii. Are și aparatură performantă așa încât poate să-ți facă o analiză mai amănunțită. Și costul e pe măsură, în jur de 400-500 lei. Cabinetul este în Palas, totul este foarte modern, arată foarte bine. Am stat câteva ore acolo pentru că bebelușul nu era ideal poziționat, nu se vedea tot ce trebuia, până la urmă însă s-a putut face consultația. Concluzia doctorului a fost că deși sunt într-adevăr acei chiști, este ceva normal, care se mai întâlnește în acea perioadă a sarcinii și vor dispărea de la sine. Având în vedere și rezultatele bune ale dublului test + faptul că ecografic totul arăta bine (doctorul a analizat fiecare organ al copilului, ecografia durează minim 30 de minute), a recomandat că nu este necesară amniocenteza sau analiza de sânge. Și până la urmă am ales să-i urmez sfatul. Chiștii au dispărut după câteva săptămâni, însă asta nu însemna neapărat că totul este bine. Și dacă ar fi fost acea boală cică ar fi dispărut, apariția lor temporară fiind un simptom.

Al treilea trimestru de sarcină

Cel mai greu dintre toate. Burtica a devenit din ce în ce mai vizibilă, deși per total nu a fost una mare. Am început să iau din ce în ce mai mult în greutate. Doctorul mi-a recomandat să nu depășesc 14 kg în plus așa încât în momentul când am văzut că mă apropii am început să mănânc mai cu grijă. Nu țineam regim, dar evitam dulciurile, sucurile și alte prostii. De asemenea doctorul mi-a recomandat să-mi iau tensiunea zilnic, să mă odihnesc bine și să-mi iau concediu de odihnă de acum (asta după ce am avut o mică sângerare). În ultima lună de sarcină am început să mă trezesc de câteva ori pe noapte să merg la baie, nu mai reușeam să dorm bine pe nici o parte și au început să mi se umfle și picioarele. Nu ajuta nici faptul că afară erau peste 30 de grade.

La sfârșitul lui iunie a fost și finala Roland Garros, pentru mine motiv de mare stres. 🙂 Nu m-am uitat la meci (pentru sănătatea mea), în schimb după deznodământ am fost chiar foarte supărată. Nu e acesta motivul, dar cam din acel moment bebelușa mea a început să crească mai puțin. Nu mă mai îngrășam foarte tare, nu aveam nici poftă de mâncare, ba la un moment dat m-am speriat că văzusem că începeam să slăbesc. Și la ecografii bebelușa lua puțin în greutate de la o vizită la alta, era cu dezvoltarea în urmă puțin. Din acel moment am început să mănânc mai mult, chiar dacă simțeam că nu mi-era foame (luam Altrifer, supliment pentru fier, pentru că probabil lipsa fierului era cauza) și mă bucuram de câte ori vedeam că am mai pus câteva sute de grame pentru că așa știam că și bebelușa crește. Am depășit cele 14 kg recomandate de doctor, cred că am ajuns la vreo 17-18 kg în plus. Și Ilinca a mai crescut iar la ultima vizită avea cred 2.6 kg și puteam spera să aibă spre 3 kg la naștere.

După cum am scris în alt articol, nașterea era programată pe 1 august dar am ajuns în spital cu 2 zile înainte din cauza unei sângerări. Până la urmă totul s-a desfășurat așa cum era programat și pe 1 august s-a născut Ilinca, cu 2.8 kg și 49 cm înălțime.

Ce îmi amintesc cu cel mai mare drag din aceste 9 luni de sarcină? Faptul că am fost răsfățată de toți din jurul meu. A fost o sarcină ușoară din multe puncte de vedere, dacă nu aș fi genul de persoană care se sperie din orice poate m-aș fi bucurat mai mult de această experiență. Acestea fiind zise, vreau să recomand viitoarelor mămici să aibă grijă de ele, să nu depună prea mult efort, să meargă regulat la vizite, să-și facă analizele recomandate și să mănânce cât se poate de sănătos. Dacă aveți întrebări, vă rog să-mi scrieți.


Jul
2018

Aniversări

categories: articole publicitare

Parcă ieri aveam 19 ani și mă mutam cu prietenul meu. Prin câte am mai trecut de atunci, câte lecții am mai învățat…Și acum viața ne găsește la 31 de ani, căsătoriți de aproape 3 și cu un bebeluș simpatic de 1 an.

Sunt multe zile importante pentru noi. Chiar și cele care ar fi trebuit să fie importante și până la urmă nu au mai fost nimic, le păstrez în sufletul meu. Le serbez și pe alea. Ziua în care am devenit prieteni. Ziua în care ne-am mutat împreună. Ziua în care ne-am logodit. Ziua în care trebuia să ne căsătorim. Ziua în care ne-am căsătorit până la urmă, civil. Ziua în care ne-am căsătorit religios. Ziua în care s-a născut Ilinca. Pe care să o sărbătorești, că sunt atât de multe și atât de frumoase?

Se fac aproape 3 ani de când suntem căsătoriți legal. Știu că o bucată de hârtie nu are o însemnătate atât de mare dar parcă mai multe emoții am avut atunci decât la biserică. 3 ani și vom serba nunta de piele. O aniversare care pentru noi înlocuiește toate celelalte aniversări, pentru că ele erau despre iubirea dintre 2 copii iar aceasta este despre cea dintre 2 adulți.

Nunta de piele poate nu sună foarte romantic, dar oferă multe posibilități de cadouri rafinate, dar și utile. Cum ar fi casete pentru ceasuri. Pentru că ceasurile soțului meu sunt momentan aruncate într-un sertar și ne chinuim să le găsim de fiecare dată când vrea să le poarte. Sau poate globuri tip bar, un cadou potrivit pentru cuplu, care ar merge de minune ca decor în living și ar păstra bine și băuturi mai selecte, pentru ocazii speciale. Ideile de cadouri sunt de la iLUX, magazin online de care v-am mai scris de multe ori, și unde cadourile se pot vedea/cumpăra și din showroom.

Până la urmă orice cadou, fie el și homemade, contează. Arată că îți pasă, că te gândești la cel de lângă tine, că vrei să îi faci o bucurie. Și nu cred că trebuie ratată vreo oportunitate de a aduce un zâmbet omului drag. Aniversarea unei zile frumoase să fie cu multă veselie și speranță pentru viitor.

Voi ce zi ați ales pentru serbarea relației? Cea de căsătorie (civilă sau religioasă), cea în care v-ați cunoscut, cea în care v-ați îndrăgostit?


May
2018

Nașterea la maternitatea Cuza Vodă din Iași

categories: personal

A trecut atât de mult timp încât sper să reușesc să-mi amintesc lucrurile cele mai importante. Știu că multe viitoare mămici sunt interesate de cum decurge nașterea la maternitatea Cuza Vodă din Iași, dacă sunt condiții bune, ce produse au nevoie, dacă personalul este prietenos și de ajutor, așa încât voi încerca să povestesc despre experiența mea.

Înainte de naștere mi s-a recomandat să mă îndrept către Arcadia, dar am ales maternitatea Cuza Vodă, bazându-mă pe experiența pozitivă a surorii mele, care născuse acolo cu 2 ani în urmă, și pe faptul că dacă apare vreo urgență, tot spre maternitatea de stat aș fi fost îndreptată.

Am născut prin cezariană. Eram programată pentru ziua de 1 august însă pentru că la sfârșit de sarcină, ca de altfel toată sarcina, n-am putut sta locului liniștită, am avut niște sângerări și pentru a evita vreo problemă mai gravă, am fost internată cu 2 zile înainte.

Înainte de naștere

Așadar m-am internat duminică seara, după ce timp de câteva zeci de minute încă am sperat că doctorul, după verificări, va spune că pot să merg înapoi acasă. El îmi spusese că dacă apar sângerări să mă duc imediat la spital, eu însă l-am și sunat, nu știu ce credeam, că îmi va zice că e normal, să stau liniștită acasă? 🙂 Așadar m-a trimis la spital. Am intrat la registratură, am fost consultată acolo de niște rezidente cred, după care am intrat pe mâna rezidentei doctorului, care m-a luat sus, m-a consultat iar, mi-a făcut ecografie, au văzut că nu era grav, dar pentru a fi siguri, m-au internat.

După ce a fost clar că voi primi bonus încă 2 zile de stat în spital, m-am resemnat, nu înainte de a vărsa pe furiș câteva lacrimi. Mi-era groaznic de ciudă pe mine că mă apucase gătitul fix atunci, în loc să stau cuminte în pat. Căci da, asta făceam, mâncare de mazăre și plăcintă cu brânză. 🙂

Duminică și luni am stat într-un salon cu vreo 4 paturi, din care erau folosite doar 2 (de către mine și altă fată) iar al treilea pat era ocupat ocazional. Mi s-a părut foarte trist atunci când acest al treilea pat a fost ocupat de o doamnă mai în vârstă, care aștepta să i se facă chiuretaj, pentru că fătul murise sau avea probleme grave (nu mai rețin exact). Știu că nu-și dorea așa ceva, a întrebat de mai multe ori dacă sigur este diagnosticul corect, dacă nu se mai poate face ceva. Și asta în timp ce stătea în salon cu 2 fete (eu și cealaltă), însărcinate ambele in 9 luni, aproape de naștere.

Condițiile în acest salon erau bune. Beneficia de baie, de plase de țânțari la geamuri, curățenie, prize la fiecare pat, mobilă nouă. Patul de spital nu era chiar cel mai comod, mai ales când ești însărcinată în 9 luni (dar nici acasă nu dormeam prea comod ce-i drept). Mi-am petrecut zilele citind reviste, jucându-mă pe telefon și “răsfoind” Instagram și Facebook. Am ieșit și afară, când m-a vizitat soțul meu, dar cu temperaturile de atunci de peste 30 de grade nu prea îți venea să stai afară la povești. Mai important, în fiecare dimineață mergeam la ecografie, se verifica starea copilului și bineînțeles, am fost vizitată și de doctorul meu.

La început credeam că pot plăti să beneficiez de o rezervă, ca să stau singură, dar nu este cazul. Știu că multe mame întreabă acest lucru. La maternitatea Cuza Vodă din Iași nu sunt rezerve pentru o singură persoană, prin urmare nu se poate plăti pentru așa ceva. În schimb toate saloanele sunt de 2 sau 3 paturi deci este relativ confortabil.

Nașterea

Până la urmă nașterea a avut loc fix atunci când trebuia, adică pe 1 august. Când a venit timpul am fost mutată la terapie intensivă, adică într-un salon imens, cu vreo 7-8 paturi, răcoros și plăcut, curat. Fiecare pat avea noptieră, priză. De baie nu știu, că nu am avut nevoie. M-am schimbat într-o cămășă lungă și apoi am răspuns la câteva întrebări legate de alergii. Nu cred că a durat o oră până când am fost dusă spre sala de operație, care apropo, e foarte modernă și bineînțeles curată. Lucrurile mi-au rămas pe noptieră de lângă patul de la terapie intensivă (aveam emoții, dar e ok, nu rămâi fără ele). Mi s-a făcut anestezia, în coloană (nu a durut deloc apropo), mi s-a pus sondă urinară și am așteptat să amorțesc (clismă nu s-a făcut). Apoi a început și operația. Eram perfect conștientă, dar amorțită de la brâu în jos. Este o senzație tare ciudată. Țin minte că nu ma simțeam foarte confortabil și de-abia așteptam să termine și să îmi simt din nou picioarele. Nu a durat foarte mult, cred că maxim 15-20 de minute. Au scos bebelușul, eu așteptam cu nerăbdare să o aud cum plânge, ca să știu că e ok. S-a întâmplat și asta, mi-au arătat-o un pic, m-au felicitat și apoi a fost luată de neonatologi. Eu am mai stat la cusut, după care am fost dusă înapoi la terapie intensivă.

Mă simțeam ok, încă amorțită, nu reușeam să mă mișc. Nici să iau telefonul, să îi scriu soțului meu, că am ieșit din operație și sunt ok. La un moment dat am ridicat privirea și el era lângă mine, de-abia intrase și încă nu mă văzuse (patul meu era fix lângă intrarea în sală). Am vorbit puțin cu el, îmi era în continuare foarte somn. Cred că atunci a venit și o asistentă cu Ilinca, să o văd încă o dată, a văzut-o și soțul meu, ne-a făcut o poză, după care au dus-o înapoi. A plecat și soțul și eu am rămas să mă odihnesc. Încet, încet a trecut amorțeala, dar oricum nu mă puteam mișca, începeau durerile. Nu eram singură în salon, mai erau vreo 4-5 femei, toate după operația de cezariană. Toate ne reveam cam în același timp. Nu știu dacă mi se făcuse vreun calmant după operație, posibil, dar ni s-a zis că dacă e nevoie, ni se mai face. Știu că la un moment dat am cerut, aveam dureri destul de mari, iar după calmant a fost mai bine, am putut să dorm. Am dormit cam toată noaptea, ne-au mai trezit pe la miezul nopții cred, să ni se mai pună câte o perfuzie, să ne mai curețe. Pe la 6 dimineața ne-au trezit ca să ne mute în saloane. Au avut răbdare cu noi, să încercăm să ne ridicăm, să vedem dacă putem. Eu am reușit imediat, fără probleme, și nu aveam dureri. Infirmiera m-a curățat, m-a ajutat să-mi pun brâul (adus de acasă), să mă îmbrac, m-a pus in scaunul cu rotile, mi-a luat bagajele și m-a dus spre salon. Și așa a făcut și cu celelalte fete, cât s-a putut de repede, pentru că la terapie intensivă urmau să vină alte fete, să se pregătească pentru operațiile de cezariană.

După naștere

Salonul în care am fost dusă avea 3 paturi, dar doar unul mai era ocupat. Și așa a fost până am plecat acasă. Fiecare salon are câte o baie, care este curățată zilnic. Și sunt și aparate de aer condiționat, numai că al nostru nu funcționa. La scurt timp după ce-am ajuns în salon a venit asistenta cu bebelușul meu. Întâi mi l-a pus la piept și m-a învățat cum să alaptez, apoi mi-a arătat cum se schimbă scutecul. Încercam să rețin cât mai repede pentru că nu mai schimbasem niciodată un scutec și mi-era și jenă să o rog să-mi mai arate o dată. Din fericire am prins repede. 🙂 Asistentele aduceau periodic și căni cu lapte praf și lingurițe și după fiecare încercare de alăptare, îi dădeam la sfatul lor și câteva lingurițe de lapte praf. Eu, in naivitatea mea, credeam că ne lasă bebelușii doar până noaptea iar apoi îl iau înapoi, ca să putem dormi. :)) Bineînțeles că nu a fost cazul.

De cele 3 zile în care am mai stat în spital cu bebelușul ce pot să vă zic? Îmi petreceam timpul încercând să alăptez, hrănind bebelușul cu lingurițe de lapte praf, schimbând scutece și dormind iepurește, atunci când dormea bebelușul. Era extrem de cald, peste 30 de grade atât afară cât și în salon, dar aproape că nici nu mai simțeam căldura. Eram obișnuită. Nu au fost zile ușoare. Dormeam foarte puțin, cu lumina deschisă, cu ochelarii puși, mâncam de regim (supă strecurată, biscuiți speciali) și incercam să învăț să am grijă de bebeluș. În fiecare zi mergeam alături de celelalte mame la o sală de tratament, unde eram curățate, ni se dădeau calmante la cerere (eu nu am avut nevoie, chiar nu am mai avut dureri după ce am plecat de la terapie intensivă) și alte medicamente necesare.

Și bebelușii erau vizitați zilnic de medic. I s-a făcut și screening auditiv. Am avut emoții, în prima zi nu a trecut testul, dar mi s-a zis să nu mă îngrijorez și a doua zi totul a fost în regulă, se pare că se întâmplă să aibă multă ceară în urechi și să audă mai prost în unele momente. Asistentele ii făcea băiță, mai întrebam și eu una, alta, ca să mai învăț, și mereu am fost ajutată.

Ilinca mea a fost un bebeluș micuț, de 2.8 kg, și cât am fost în spital a mai scăzut până la 2.5 kg. Mi-era teamă că nu ne vor da voie să plecăm (trebuia să aibă peste 2.5 kg), dar din fericire în ultima zi avea peste greutatea minimă și am putut pleca.

Și acum, pe scurt, câteva informații care zic eu că v-ar fi utile:

  • Personalul spitalului, de la asistente, infirmiere și până la medici, a fost de nota 10. Se purtau impecabil, erau prietenoși și de ajutor. Nu am dat șpagă. Nici nu era nevoie.
  • Curățenie și condiții bune. Maternitatea a fost modernizată acum câțiva ani așa încât acum beneficiază de mobilă nouă, băi cu duș la fiecare salon de 2-3 paturi, săli de operație moderne. Chiar arată bine. Tot ce poți zice că-ți lipsește este un TV în cameră (cine are timp de așa ceva) și eventual rezerve cu un singur pat.
  • Pe site-ul maternității scrie că trebuie să ai cu tine la internare următoarele: cămășă cu deschidere în față, lenjerie intimă, periuță și pastă de dinți, gel de duș, șampon, prosoape, absorbante, papuci din plastic, halat, îmbrăcăminte bebeluș și scutece. Din experiența mea a fost nevoie de următoarele: lenjerie intimă, periuță și pastă de dinți, gel de dus și șampon (eu nu am avut timp să ma spăl pe cap, poate dacă aveți părul mai scurt…), prosoape, hârtie igienică (se pune zilnic la baie hârtie igienică dar nu strică să aveți la voi), papuci din plastic, absorbante, brâu pentru operația de cezariană, sticle cu apă plată, șervețele umede, dezinfectant pentru mâini, scutece, îmbrăcăminte bebeluș.
  • Nu vă trebuie bani, nu e nevoie să dați șpagă.
  • După naștere puteți fi vizitată la terapie intensivă de soț și eventual de mamă. În salon puteți fi vizitată de soț doar câteva minute, pentru că nu e chiar ok să intre persoane din afara spitalului acolo. La parter sau pe holul etajului puteți să mai primiți vizite, dar având în vedere că bebelușul este în salon și nu aveți voie să-l scoateți de acolo, nu prea aveți cum ieși mai mult de câteva minute odată.

Dacă mai aveți întrebări lăsati comentariu sau trimiteți mail și vă voi răspunde cât de repede pot.


May
2018

Când e timpul să faci un copil?

categories: personal

Nu există un răspuns universal la această întrebare. Important e să te gândești la asta în timp util și să te gândești bine, nu superficial, să iei în considerare toți factorii și să iei o decizie.

Trăim alte vremuri. Ne maturizăm mai târziu. Față de părinții noștri avem la dispoziția noastră o mulțime de posibilități. Cui îi mai vine să facă copii când este atât de ușor să călătorești? Când ai ocazia să-ți dezvolți cariera? Când, dacă muncești, se poate câștiga atât de bine și poți să-ți oferi o viață atât de distractivă și interesantă?

La 30 de ani încă mai vrei să copilărești. Simți că mai ai atâtea de făcut, nu vrei să te gândești la responsabilități, la renunțarea libertății nici măcar pentru căsătorie, dar pentru un copil…În același timp, din când în când, îți amintești că timpul nu e de partea ta. Deja e târziu, deja pot fi probleme.

În ceea ce mă privește mi-am răspuns la întrebare în urmă cu vreo 2 ani. M-am gândit la viața mea, la experiențele pe care le-am avut, la ceea ce aș vrea să mai fac cât încă sunt aici. Vreau să mai călătoresc? Cu siguranță da. Dar în același timp am realizat că vreau să am un copil. Dintre călătorii și copii ce îmi doresc mai mult? Copii.

Auzisem în jurul meu multe povești despre infertilitate la cupluri tinere. N-am putut să mă conving că mie nu mi se va întâmpla, că eu o să pot face copii sănătoși și la 40 de ani. Călătoriile se pot face și mai târziu, copii…nu eram sigură. Și așa am luat decizia să încep să încerc, ca să am suficient timp la dispoziție, în caz că ceva va merge rău.

Și a fost ceva în neregulă. Descoperit devreme, pentru că n-am încercat un an să am copii înainte să merg la doctor. M-am dus de la început, am făcut toate investigațiile la ginecolog și endrocrinolog și am început să iau tratamente pentru problemele avute. Întâi cu hormonii…prolatina era prea mare, progesteronul prea mic. După ce au fost acestea reglate am ajuns la tiroidă, se pare că aveam probleme și aici, deși erau mici, la început și mai greu de descoperit. Și s-au rezolvat și astea și apoi, imediat, a venit și ceea ce-mi doream.

Concluzia, sfatul meu? Gândiți-vă bine la ceea ce vă doriți în viață. Nu vă bazați că totul va merge ușor. Dacă vă doriți copii, nu o lăsați pe ultima sută de metri. Iar dacă nu vă doriți copii, foarte bine, dar să fiți foarte siguri pentru că nu este drum de întors. În România sunt puține alte posibilități iar acestea sunt incredibil de anevoioase și costisitoare (adopție, fertilizare în vitro, de mamă surogat nici nu mai zic).


May
2018

O să vă cam usture – Adam Kay

categories: cărţi

Uite că reușesc să mai citesc și câte o carte. Doar câteva pagini pe zi, cu un ochi pe carte și unul la bebeluș. Stilul acesta de citit merge doar pentru cărți ușoare, cu multe capitole sau împărțite în mai multe bucăți. Cartea de care vă scriu astăzi este perfectă din acest punct de vedere. Ușor de citit, în mod normal o lectură ce vă ia maxim 2 zile.

O să vă cam usture conține jurnalul unui medic junior, Adam Kay, în care se povestește despre cele mai interesante experiențe ale lui Adam ca rezident, rezident-șef și medic specialist. El a ales specializarea de obstetrică-ginecologie, așa că vă puteți imagina că multe din aceste experiențe sunt destul de amuzante. (more…)


Mar
2018

Sunt bine!

categories: personal

Am revenit pe blog după 4, ba chiar aproape 5 luni de pauză, pentru a face update-uri, nu pentru a scrie ceva. Dar pentru că am găsit comentarii în care eram întrebată dacă sunt ok, m-am gândit să vă liniștesc. N-am reușit atunci, reușesc acum, la peste 7 luni de pauză.

Noutățile mele?Numele ei este Ilinca, are 7 luni și astăzi va mânca pentru prima dată broccoli. 🙂


Jul
2017

Ce-am mai comandat de la Ikea

categories: cumpărături

Camera mea preferată dintr-o casă este biroul. Da, pentru mine este foarte important să am o masă mărişoară, unde să aibă loc calculatorul, să am sertare, să pot să-mi ţin cât de cât organizate documentele şi munca. Şi deşi nu au ce căuta acolo, şi produsele de machiaj, bijuteriile şi alte prostioare.

De mult timp îmi doream un birou alb. Am căutat prin magazinele de la noi dar n-am găsit ce voiam. Ori erau mici, ori erau prea scumpe. De-abia la Ikea am văzut biroul visurilor mele, birou pe care-l şi văzusem peste tot pe Pinterest. Problema e că fiind greu, comanda depăşea 40 kg şi mă ajungea transportul 169 lei. Am căutat să văd dacă pot comanda împreună cu cineva, să mai reduc costul transportului, am găsit nişte grupuri pe Facebook şi dacă comandam acolo mă ajungea transportul 70 lei, cu condiţia să merg să ridic coletul/coletele de la persoana care făcea comanda. Dar pentru că se făcea comandă o dată pe lună şi am ratat data şi nu voiam să mai aştept încă 3 săptămâni să intru în posesia biroului, am comandat singură până la urmă.

Cu toate acestea am găsit o soluţie un pic mai ieftină. Biroul dorit este compus din mai multe piese, care pot fi cumpărate şi separat. Am împărţit comanda în 2 colete, care se încadrau în 20-40 kg şi astfel transportul pe colet a fost de 59 lei – 118 lei în total în loc de 169 lei.

Buuun…după această introducere vă pot arăta şi ce am comandat. Cu poze de pe site-ul Ikea, poze cu biroul vă arăt când îl montez şi îl aranjez frumos, adică în câteva zile maxim.

Birou Linnmon/Alex – 537.50 lei

În afară de faptul că-mi place nespus cum arată, l-am ales şi pentru lungime/lăţime – lungime 200 cm, lăţime 60 cm. Voiam un birou cât mai lung şi cât mai lat. El este descris ca fiind un birou pentru 2 persoane şi cu siguranţă o să-l şi împart, dar mă bucur să am cât mai mult loc pentru mine. Vreau să am spaţiu şi pentru nişte flori şi pentru alte chestiuţe de-ale mele.
Pentru că fiecare comodă depăşeşte 20 kg, am împărţit biroul în 2 comenzi separate. El conţine următoarele piese:

  • comodă cu sertare ALEX (2 bucăţi) – 200 lei/bucata
  • picior ADILS – 12.50 lei
  • blat LINNMON – 125 lei

Suport pixuri DOKUMENT (set de 2 bucăţi) – 4.90 lei

Mi-au plăcut cum arată produsele din gama DOKUMENT, mi se par elegante iar preţul este decent. Poate o să mă ajute să ţin biroul cât mai ordonat.

Cos hârtie DOKUMENT – 9.90 lei

Din aceeaşi colecţie am ales şi un coş de gunoi. Să se asorteze frumos. 🙂

Cam atât am comandat. Am o listă mare de produse pe care mi le mai doresc, dar momentan mai aştept, să mai strâng nişte bani. Sper să revin cât de curând cu biroul amenajat, sper să arate aşa cum îmi imaginez şi doresc eu să arate. 😛


Jul
2017

Espressor gratuit – promoţie Carrefour

categories: cumpărături

Una dintre marile mele plăceri zilnice este savurarea cafelei de dimineaţă. Când am ocazia îmi iau o cafea bună de la The Beginning, când nu, îmi prepar ceva acasă, la ibric sau la espressor. Până de curând foloseam mai mult ibricul pentru că nu prea mă împăcam cu espressorul meu de la Tassimo. V-am scris aici o comparaţie între espressorul de la Tassimo şi cel de la Nescafe – preferatul meu este cel de Nescafe, numai că nu aveam acasă unul din acesta.

Espressor Nescafe am la serviciu iar ulterior am primit unul mai vechi, dar care săracul deja era destul de vechi şi mi s-a defectat imediat. Se poate repara (trebuie curăţat), dar nu m-am mai chinuit. Şi am stat aşa, cu gândul la Nescafe Dolce Gusto, mult şi bine, până când zilele trecute domnul din familie a pus piciorul în prag şi a luat la ofertă unul.

Oferta în cauză a tot fost pe la Carrefour: espressor Piccolo gratuit, la achiziţionarea a 12 cutii de capsule de cafea, la alegere. Preţul a fost de 257 lei, mai ieftin decât e espressorul la vânzare prin diverse magazine. O mai bună ofertă ca asta nici că se poate…cafelele oricum le bei, oricum aveai nevoie de ele. Şi e fain că poţi să-ţi alegi orice fel de sortimente de cafea vrei, nu te obligă să iei doar anumite tipuri, eventual alea care se vând mai greu.

Acum avem espressor nou-nouţ + 12 cutii de capsule, de tot felul, de la cafele tari, pe gustul domnului, la prostioare de-ale mele, adică Latte Macchiato, Cafe au Lait, Chococino sau lapte cu cacao. Ele expiră pe la mijloc de 2018, dar cred că în maxim 6 luni dăm gata în 2 cele 12 cutii. Şi ne-am hotărât ca după ce terminăm cutiile de cafea, dacă mai dăm peste oferta asta (care tot apare de vreo 2 ani), mai luăm încă o dată 12 cutii de capsule şi un espressor nou gratuit.

Promoţia este valabilă până pe vreo 7 iulie cred, dacă vă interesează şi pe voi. Eu sunt foarte încântată că în sfârşit deţin espressorul preferat şi că pot să-mi fac tot felul de cafele fancy. 😛


Jul
2017

Frica de bau-bau (microbi)

categories: diverse

Eu sunt una dintre acele persoane care simte nevoia să se spele pe mâini de o sută de ori pe zi. Ating o bancnotă, repede, mă spăl pe mâini. Ating orice, într-un loc public, cu prima ocazie mă spăl sau mă şterg cu vreun şerveţel umed. Primul lucru pe care-l fac când intru în casă e să mă spăl pe mâini.

Mai prost stau cu spălatul pe mâini după folosirea laptopului sau a telefonului, care ştiu că-s probabil mai murdare decât multe alte lucruri pe care aş putea să le ating. Le curăţ eu cât de des pot, dar sunt conştientă că s-ar putea chiar mai des. Apropo, ştiţi cu ce aş putea dezinfecta telefonul mobil?

Acestea fiind zise, am fost cam şocată anul trecut când am văzut cum copiii unor prieteni, veniţi în vizită, puneau mâna şi gura cam pe orice, fără să se spele sau fără ca părinţii lor să intre în panică. Au pus mâinile pe jos, în praf, apoi pe măr, pe care l-au mâncat. Au pus mâinile pe Albert, l-au mângâiat, aşa plin de păr şi praf cum era, apoi au pus mâna pe mâncare. Mai pe scurt în vreo 2 ore au pus mâna pe orice de afară, după care au mâncat, fără să se spele măcar o singură dată.

De-abia ulterior am aflat şi eu că este ceva normal pentru copii. Şi că probabil este de ajutor pentru sistemul lor imunitar, contactul cu toate acele bacterii întărindu-l. De atunci am auzit de copii care au lins pisica, care au mâncat de pe jos, care ling barele de metal de prin mijloace de transport şi supermarket. Şi care-s perfect sănătoşi.

Această informaţie se pare că nu m-a ajutat să mă schimb, rămân la fel de obsedată să mă spăl pe mâini de câte ori posibil. Dar măcar nu mai rămân cu gura căscată când văd vreun copil extrem de curios şi pe părintele lui calm alături. 🙂


Jul
2017

Ispita lui Albert

categories: personal

Vă povesteam zilele trecute despre aventura lui Albert, care a evadat din curte de 2 ori într-o noapte, speriindu-ne teribil. De atunci v-aţi gândi că s-a liniştit, dar nici gând. Şi în caz că vă întrebaţi ce l-a apucat aşa deodată vă spun eu: o “domnişoară”.

Domnişoara în cauză este o căţeluşa mică, a nimănui, probabil abandonată pe strada noastră şi care tot intră pe sub un spaţiu mic de sub poartă. Albert nu încape pe acolo, dar ea da. Şi chiar dacă am încercat să blocăm temporar acel spaţiu, este isteaţă şi împinge până-şi face loc.

Nu contează asta dar este cred cel mai urât câine pe care l-am văzut vreodată. Cu toate acestea la început ni s-a părut simpatică relaţia de prietenie între ei doi, aşa încât i-am permis temporar să stea, avea apă, mâncare şi culcuş (de la Albert), fără să o adoptăm. Nici nu aveam cum să nu-i permitem să stea pentru că găseşte modalităţi să intre în curte. Albert nu e castrat dar (sper) nu este asta o problemă, fiind diferenţă foarte mare de statură între ei.

Între timp însă căţeluşa a început să-l înveţe numai prostii pe Albert. Ei nu-i este suficient să stea în curte ci pleacă când şi unde vrea. Găseşte găuri în gard, dacă nu, şi le face, împinge, iese prin toate părţile posibile. Noi venim din urmă şi încercăm, pe măsura posibilităţilor financiare, să reparăm, dar de cele mai multe ori aflăm de noile găuri de-abia după ce Albert e dispărut.

Albert e îndrăgostit, merge numai după ea şi cum vede că ea şi-a găsit un loc pe unde poate ajunge afară sau la un vecin, împinge şi măreşte acel spaţiu ca să iasă şi el. La un moment dat erau amândoi la un vecin în curte, fugeau pe acolo, noi ne uitam prin gard la el şi nici gând să vină înapoi. A fost nevoie să o chem pe ea, să îi ofer mâncare ca să vină, să o prind, să o iau în curte şi de-abia apoi a vrut să vină şi Albert.

Din acest motiv sunt nevoită să-l ţin legată pe Albert, lucru care nu-mi convine deloc. În plus, din motive evidente, am ajuns să o urăsc pe domnişoara lui, mă enervează teribil când o văd în curte. Când îi văd împreună, cum se joacă sau cum se plimbă prin curte, îmi mai trece supărarea, ca apoi, la câteva ore distanţă, să mă trezesc iarăşi că Albert a dispărut.

Încercăm să găsim acum o soluţie, să punem o bandă de cauciuc sub poartă, ca să nu mai intre căţeluşa. Nu prea găsim ce avem nevoie. Între timp ne chinuim şi noi şi Albert. Ce să-i faci…cu dragostea asta.

*În poză e Albert cu alt prieten de-al lui. Pe căţeluşă nu reuşim să o fotografiem.