Gomaj cu kiwi la Silhouette

După o pauză destul de mare, am revenit online…atât cu blogul, cât și cu un articol nou. Blogul nu a fost disponibil astăzi, a fost mutat pe un server mai performant. Cât despre lipsa de articole noi…am fost ocupată, preocupată și nici n-am prea avut inspirație sau chef. Nu vă promit că voi fi foarte activă pe blog, cel puțin nu până la începutul lunii august.

Și cu tot acest program super încărcat (de visez și noaptea lucrurile la care lucrez ziua), tare bine a mers un tratament gomant cu kiwi la Silhouette. E minunat acest loc, după 2 ore petrecute acolo sunt binedispusă și mă simt mult mai bine în pielea mea.

Ca de obicei, am fost întâmpinată de angajați politicoși și zâmbitori. Mi s-a oferit apă/ceai, după care am fost condusă la vestiare, am primit prosop, halat, papuci și lenjerie de unică folosință + o cheiță de la un dulap unde să-mi las lucrurile. Am trecut și pe la medic, unde mi s-a făcut un diagnostic corporal. Mai făcusem unul în martie, acum am fost iarăși informată despre greutate, masă musculară, grăsime corporală, rata metabolică (actualizate bineînțeles), și s-a făcut și o comparație cu situația din martie. Se pare că am slăbit un kilogram, deși după programul haotic din ultimele săptămâni chiar credeam că m-am îngrășat bine. Am primit și o foaie cu informații despre principiile în regimul alimentar, cu alimente permise și interzise, și câteva reguli.

A urmat gomajul cu kiwi, realizat în aceeași cameră de care vă povesteam aici. Muzica relaxantă și mica sursă de lumină creează o atmosferă plăcută, perfectă pentru a te elibera de griji și a te bucura de un tratament de înfrumusețare realizat ca la carte. Scrub-ul cu kiwi și zahăr mirosea superb, și nu numai că exfolia pielea și îndepărta celulele moarte, dar o și hidrata (lucru observat după duș). Are o textură plăcută și conține 100% ingredienți activi naturali: patru tipuri diferite de particule exfoliante: zahăr alb și brun, sare și semințe de kiwi. Datorită diferitelor mărimi ale  acestor particule, produsul oferă o completă și eficientă  acțiune de exfoliere și elimină eficient celulele moarte, impuritățile de la nivelul cutanat activând regenerarea celulară. Hrănește și catifelează pielea datorită untului de Shea, de cocos și de palmier.

Scrub-ul a fost aplicat prin masaj – chiar aveam nevoie de unul. Am apreciat mai ales masajul la tălpi și spate. Tratamentul gomant a durat aproximativ o oră, după care m-am dus la duș, am spălat scrub-ul de pe piele și mi s-a aplicat o cremă pentru fermitate de la Guinot. La final pielea mea arată mult mai bine, era hidratată, catifelată, plăcută la atingere. Iar eu, după cum spuneam și mai sus, eram binedispusă și încântată de tratament.

Am numai cuvinte de laudă la adresa angajaților Silhouette. Toți s-au purtat frumos cu mine, sunt zâmbitori, politicoși, prietenoși. Mi-au oferit sfaturi, mi-au răspuns la toate întrebările. Datorită lor, timpul petrecut la Silhouette este cu adevărat plăcut.

Îmi doresc pe viitor să încerc tratamentul relaxant cu bambus, cu lemn exotic sau cu sfere prețioase (detalii aici), cu roci vulcanice sau cu pietre naturale (calcite, lavă, rose quartz). Sună tare bine, nu? 🙂

King of Queens

…e cel mai fain serial! Îl ador! L-am descoperit acum câțiva ani, m-am uitat cu Felix la toate episoadele (are 9 sezoane), iar acum, din lipsă de alte seriale, am început să-l revedem.

Este cu adevărat un serial de comedie, cu multe faze amuzante, un scenariu realist și cu personaje cu care te identifici. De fapt, mă regăsesc foarte mult în acest serial, relația celor 2 seamănă destul de mult cu a noastră, cu bune și cu rele. 🙂

Urmărim împreună episoadele și cred că la fiecare 10 minute, unul dintre noi spune: “uite, așa fac și eu” sau “exact așa procedăm și noi”. Poate de asta ne și place atât de mult. Și într-o anumită măsură, cred că are și efect terapeutic, pentru că observăm anumite probleme ale unui cuplu, prezentate cu umor, și-ți dai seama că pentru anumite chestii chiar nu are rost să te cerți sau că ceea ce te deranjează pe tine nu este neapărat un defect al celui de lângă tine, ci poate un simplu moft de-al tău.

Să vă povestesc și câte ceva despre actorii din serial:

(more…)

Recreare la Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă din România, întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul în anul 1659 în satul Schitu Hadâmbului din comuna Mogosesti (județul Iași). Mănăstirea se află la o distanță de 30 de kilometri față de municipiul Iași.

Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004.

Mai multe informatii aici.

Nu o să vă povestesc despre Mânăstire astăzi, ci despre activitățile de recreare pe care le oferă. Știam de această Mânăstire de mult timp, dar nu am reușit să ajungem până la ea. Acum câțiva ani ne gândeam să venim aici în seara de Paște, dar în ultimul moment s-au schimbat planurile și am mers la altă biserică. Astă iarnă am ajuns cu mașina până la ea, dar pe drum începuse să ningă și s-a făcut frig, și am renunțat să o mai vedem. De-abia ieri ne-am gândit să facem o mică excursie, să îndurăm temperaturile caniculare de 35 grade, și să o vizităm.

După un drum lung și prost pe alocuri, am ajuns la Mânăstire. M-au impresionat grădinile, pline de flori, curățenia de peste tot, liniștea, și mica grădină zoologică. Nu știu dacă e foarte corect spus grădină zoologică, dar sunt tot felul de păsări (păuni, găini, porumbei, struți), ponei, un pui de căprioară și un iaz cu rațe și lebede.

În afară de animale, locul de relaxare conține alei, leagăne, un mic pod peste iaz cu băncuțe. Este cu adevărat un loc unde te liniștești.

Nu există taxă de intrare, taxă foto, nu se uită nimeni urât la tine, trebuie bineînțeles să fii îmbrăcat decent și…să te bucuri de împrejurimi. Singurul lucru care nu-mi place și care mă va opri să vin mai des aici este drumul prost. Chiar foarte prost. Aveți grijă cu ce mașină mergeți pe acest drum, să nu fie foarte joasă, că sunt o mulțime de gropi, denivelări (chiar mari).

    

Delicii de La Folie

Am avut niște treabă la Palas zilele trecute (căutam un cadou) și m-am gândit să trec și pe La Folie, să iau niște pâine și ceva dulce. Din păcate n-am găsit pâine, în schimb erau tot felul de prăjiturele și tarte, care de care mai sofisticate și arătoase, așa că n-am rezistat și am cumpărat de tot felul. Mi-am dat seama că prefer aceste tarte cu fructe sau alte specialități franțuzești, decât tradiționalele noastre prăjituri, Profiterol sau negrese. Sunt mai mici, mai cute, mai răcoroase și conțin de cele mai multe ori fructe și/sau cremă de brânză/vanilie, decât grețoasa frișcă.

Tartele de La Folie mi se par foarte potrivite pentru întâlnirile cu prietenii sau pentru a servi niște musafiri. O tartă/brioșă/alt desert este suficient pentru o persoană, care cu siguranță va fi foarte încântată.

Înainte să vă prezint deserturile, menționez că fiecare a fost ambalat în cutii (veți vedea în poze mai jos), ca atunci când ajungeți acasă cu ele să aibă aceeași formă, să nu cadă fructele de deasupra sau să se lipească de hârtie.

Galette cu fructe (8 lei)

 

N-am mai încercat până acum galette (specialitate franțuzească), am văzut mai multe rețete pe net cu măr și scorțișoară. Aceasta este cu zmeură, nectarine și alte fructe. Este delicioasă. Nu este aproape deloc dulce, acea crustă este subțire și funcționează ca o farfurioară pentru fructe. Mi-a plăcut foarte mult, o recomand.

Tartă vișine (6 lei)

 

Alt desert gustos cu fructe. Deci este o bază de ciocolată, umplut cu o cremă (cred că de brânză sau poate smântână, dar e posibil să mă înșel) și deasupra muuuulte fructe, în cazul acesta vișine, fără sâmburi bineînțeles. Crema nu este dulce. Tarta e destul de mare, ajunge ca desert pentru o persoană sau două.

Tartă zmeura (8 lei)

 

Este la fel ca tarta de vișine, dar este cu zmeură. Sunt proaspete și delicioase.

Brioșe ciocolată (5 lei)

 

Când așteptam să mi se împacheteze deserturile, am fost invitată să degust o brioșă – aveau bucățele mici la testat. Și mi s-a părut incredibilă, este foarte bună. Nu seamănă cu alte brioșe încercate de mine.

La prima vedere pare foarte dulce și…obișnuită. Dar de fapt în interior are cremă (de vanilie, smântână, ceva de genul) + o zmeură (da, în interior!) + zmeura de deasupra și topping-ul de ciocolată. Și este foarte mare. Dacă vă vine să credeți, n-am putut să mănânc o brioșă întreagă, am mâncat 3/4, și restul de 1/4 am servit-o mai târziu.

Bezea cu ciocolată și banane + sos de căpșuni (4.5 lei)

Dintre deserturile cumpărate, bezeaua nu mi-a plăcut în mod deosebit deoarece este foarte, foarte dulce. Ne-am chinuit două persoane să terminăm o bezea, dar mai mult de jumătate n-am reușit să mâncăm. Mi-a plăcut în schimb sosul de căpșuni oferit.

Cum spuneam ieri și Simonei, La Folie a devenit cofetăria mea preferată. Dacă am de cumpărat prăjituri cu vreo ocazie, de aici le voi lua.

Ce mesaje mai primesc [7]

În ultimul timp parcă n-am mai primit la fel de multe mesaje amuzante, lucru care mă bucură, poate a înțeles lumea că aici nu e bazar unde se vând de toate. 🙂 Bine, nu lipsesc mesajele privind dresajul de câini, și de aceea cred că voi șterge acel articol în care am recomandat pensiunea pentru că m-am săturat să fiu asaltată cu mesaje aici, pe facebook, pe mail, cu privire la acel subiect.

From: catalin

Subject: tineti-o

Message Body:
tineti-o tot asa sunteti cele mai frumoase fete

Un mesaj de încurajare. Singura problemă e că aici este numai o fată.

te pup si iti doresc safii fericita. te iubesc ADRIAN>

Mesaj primit pe pagina de Facebook a blogului. Chiar eram cam nervoasă în momentul când am citit mesajul și m-a făcut să zâmbesc. 🙂 Ah, și nu știu cine este acest Adrian, pagina lui de Facebook nu este relevantă, știu doar că a dat like blogului, dar n-a comentat niciodată. O fi vreun participant la concursuri care își dorește să se pună bine cu mine. 😛

Subiect: George, preaiubitul meu prieten
Preaiubitul meu prieten, George Dumitrescu, vinde un apartament 3 camere, cf. I,
decomandat, et. 7/10, in bloc construit pentru armata, cu 

adapost antiaerian, suprafata 72 mp, balcon cat toate cele 3 camere, in apropiere
scoala, cresa, spital, piata, bloc contructie 1976, finisat 

1977. Locatie: prelungirea Ferentari, la intersectie cu str. Toporasi. Pret. 51000
EUR, negociabil. Accepta si credit bancar. Adresa lui de 

e-mail:
Un mail ca acesta chiar n-am mai primit. :)

La Folie

În ultimul timp au apărut o mulțime de cafenele noi în Iași și multe din ele mi se par interesante, dar nu apuc să le vizitez, din cauza locației (nu au locuri de parcare, sunt în cartiere mai depărtate) sau a lipsei de timp liber. Eh, dar vine ea și vacanța și chiar vreau să merg, să încerc tot felul de limonade, deserturi sau cocktail-uri. 🙂

Săptămâna trecută am reușit să ajung și La Folie, singura boulangerie & café din regiunea Moldovei. După ce am văzut minunățiile de poze de pe Facebook cu produsele cafenelei, mi-a fost foarte greu să-i rezist, chiar de este amplasat la Palas, loc de care mă cam feresc în ultimul timp (de ce, nu știu, cred că de saturație, am văzut prea multe poze, am citit prea multe informații despre el, prea multă lume m-a invitat în zonă la plimbare sau mi-a povestit de cum au fost acolo).

La Folie au în meniu o mulțime de prăjituri, toate apetisante, sandvișuri, tot felul de băuturi, și poți cumpăra și pentru acasă pâini mai deosebite. Eu am ales o prăjitură cu ciocolată, caramel și cocos, iar persoana cu care eram o tartă cu căpșuni. Până la urmă am servit din amândouă. Prăjitura mea era foarte bună și cremoasă, însă mult prea dulce. Mai mult de 2-3 guri n-am reușit să iau. Tarta cu căpșuni era și mai grozavă, căpșunile erau delicioase, crema de vanilie ușoară. Prăjitura a costat aproximativ 7.5 lei (prețul e în funcție de gramaj) iar tarta 6 lei (dacă nu mă înșel). O apă plată costă 6 lei, un cocktail în jur de 12 lei.

Când mai ajung pe aici vreau neapărat să încerc specialitățile de pâine, precum baguettes, sau bezelele cu ciocolată și banane.

Puteți citi despre La Folie și pe blogul Alexandrei. Meniu + prețuri găsiți pe site-ul oficial.

 

O pisică și trei pisoi

Mai țineți minte pisica de care vă povesteam aici? În urmă cu vreo 2-3 săptămâni a devenit mămică, are 3 puiuți super simpatici și frumoși. Și bineînțeles că este o mamă tare bună, îi hrănește, îi urmărește peste tot și dacă cumva unul se depărtează de grup se duce după el și-l aduce înapoi în bot. 🙂 La ultimul grătar organizat ea a fost vedeta, tot timpul mesei ne-am uitat la ea, am mai râs de câte un pui, care mai cădea pe acele scări sau de cum stăteau atârnați pe scări (uitați-vă la prima poză).

   

OOTD: rochie maxi by Raspberry

Joi seara am aflat de reducerile de 40% la produsele Raspberry, așa că am profitat de ofertă și am cumpărat câteva din hainele care erau în wishlist de la ultima achiziție. Am comandat astfel 2 rochii, un sacou și o bluză cu doar 160 lei, și deoarece am depășit 150 lei, am primit transportul prin curier gratuit. Ce mi-aș fi putut dori mai mult? 🙂

Dintre toate hainele am apucat să îmbrac doar rochia maxi care îmi place FOARTE mult, m-am îndrăgostit de ea de cum am văzut-o. Când am comandat-o nici nu m-aș fi gândit că o să-mi placă atât de mult. Pozele de mai jos nu știu dacă vă vor lămuri prea mult, nu sunt eu prea fotogenică și nici nu prea știu să stau la poze, dar ador rochia asta și cred că se va uza de tot de cât de mult o voi îmbrăca vara asta. 🙂

Rochia e destul de lungă, eu am purtat-o cu sandale cu talpă ortopedică (înalte cam de 10 cm). Nu este transparentă, este căptușită. Căptușeala este un pic îngustă, dacă pot spune așa, nu pot face pași prea mari – eu una fiind obișnuită să merg repede, cu pași mari. Dar nu e mare problemă, dacă mă va deranja mult, pot să fac o tăietură în căptușeală, ca să-mi permită să fac mișcări mai largi.

Prețul ei era de 85 lei, dar am cumpărat-o cu doar 51 lei. Căutam o rochie maxi de acest gen, fără bretele, și am văzut prin magazine la 100-150 lei, fără curea și unicolor. Din păcate de joi până azi văd că s-a terminat stocul (puteți vedea aici), dar poate vor mai aduce cei de la Raspberry rochii asemănătoare.

În caz că vă întrebați de ce sunt prețurile atât de mici: Raspberry este producător de îmbrăcăminte de damă, nu le importă, are și magazin în Buzău, unde vând atât en detail cât și en gros.

 

Redhead for a month

Cei care mă au în lista de prieteni pe Facebook deja au văzut schimbarea mea de look – am devenit roșcată, dar doar pentru aproximativ o lună. Nu m-am vopsit, m-am nuanțat, am vrut o schimbare care să nu fie permanentă, și care să se ducă rapid dacă nu-mi place/nu-mi vine bine.

Și dacă tot voiam să mă nuanțez, m-am gândit și să mă tund. M-am mai tuns acum o lună, dar doar vârfurile, acum voiam o tunsoare mai serioasă, că nu-mi mai suportam pletele pe căldurile astea. Și cum mie mi-e teamă să mă las chiar pe mâna oricui, am ales să merg la salonul Maviov, ca să mă tundă coafeza mea, Monica, care îmi aranjează părul de pe la 15 ani.

Nu o să vă descriu procesul de nuanțare, presupun că majoritatea știți ce implică, numai eu nu știam așa că i-am pus zeci de întrebări Monicăi. Pentru a obține nuanța aceasta, Monica a combinat alte 2. Știam de la început că roșcatul se duce repede, cu toate acestea tot am vrut să încerc. Cât despre tunsoare, aveam eu în minte mai multe lucruri: nu voiam să mai am fruntea liberă, dar nici nu voiam breton; în spate aveam părul mult mai lung și tuns în scări și nu-mi plăcea cum se vedea; am vrut mai mult volum. Mi-a plăcut că Monica a găsit soluții pentru toate. Mi-a făcut un breton lung, în scări, într-o parte – îl pot purta și ca breton, dar și cu fruntea liberă, dacă așa am chef. La spate mi l-a tuns drept și l-a scurtat, să fie cam la fel de lung cu părul din față. Și i-a dat volum printr-un fel de tunsoare la baza lui, dar nu mă pricep să vă descriu prea multe. Oricum, n-am emoții cu Monica, e foarte bună în ceea ce face, și mama și sora mea sunt cliente fidele și ele își fac chestii mult mai complicate decât ce-mi fac eu, și peste astea, Monica mai și predă la învățăceii de la Maviov, chiar am văzut-o “în acțiune” – apropo, nu credeam că tunsul ăsta e așa o mare filozofie, da chiar este complicat, sunt tot felul de tehnici, de tăieturi, de mod de a ține foarfeca când tai…nu detaliez, că nu cunosc termenii.

În afară de tuns și nuanțat, m-am bucurat și de un spălat al părului așa cum trebuie, lung de vreo 20-25 de minute, cu masaj, chiar o grămadă de masaj, de era să adorm pe scaun. Și scaunul pe care stai la spălat este scaun de masaj, deci și corpul meu s-a bucurat de puțină relaxare.

Prețul pentru spălat, tuns, coafat și nuanțat a fost de 243 lei (pentru păr lung). Că e mult sau puțin, nu știu, dar din punctul meu de vedere merită. Am fost foarte mulțumită, am primit o grămadă de complimente, și mi-am și îndeplinit un vis mai vechi de-al meu, de a fi roșcată. 🙂

Mi s-a sugerat să mă vopsesc în nuanța asta, adică să rămân un timp mai îndelungat cu ea, dar încă nu m-am decis. După o săptămână cu păr roșcat, începe să-mi fie un pic dor de brunetul meu. 🙂 Probabil când îl voi avea iar brunet, îmi va fi dor de el roșcat și tot așa. Eh, voi vedea pe parcurs.

Și în funcție de cât de mult îmi rezistă culoarea, având în vedere că eu am părul gras și mă spăl pe păr de cel puțin 3 ori pe săptămână, voi decide dacă pe viitor continui cu nuanțatul sau trec la vopsit. Poate părea ciudat, dar cunosc persoane care aleg să nu-și strice părul cu vopsea definitivă și se nuanțează o dată la 3 săptămâni. Însă pentru asta ai nevoie de un buget lunar dedicat îngrijirii mai generos.

  

Cel mai sănătos obicei

Sunt ferm convinsă că cel mai sănătos obicei este sportul. Și spune asta o persoană care niciodată nu a fost pasionată de sport, care a făcut sport numai din obligație, care de câte ori s-a putut s-a scutit de la această “corvoadă”. Și care a preferat să învețe pentru bac la obiectul Logică, să facă zeci de pregătiri (pentru că era un obiect făcut în clasa a X-a), teste, să învețe formule, decât să dea probă la sport. Știind foarte bine că la sport se lua foarte ușor 10, pe când la Logică nu prea. Și să nu uit, care a preferat să dea zeci de milioane pe electrostimulare, decât să încerce să facă un pic de mișcare.

(more…)