Așa cum vă spuneam și aici, de Paște vremea nu a ținut cu noi. Tare mult mi-am dorit să fie senin și cald, ca să putem petrece cât mai mult timp în aer liber, să ieșim la plimbări, să facem un grătar, să mergem într-o excursie. Mai ales știind că nu am decât câteva zile libere, după care revin iar la programul de acum obișnuit cu muncă și învățat de dimineață până seara, de luni până duminică inclusiv. Dar n-a fost să fie. A plouat, a fost frig. Și am și răcit (s-a repetat istoria de anul trecut, când de Paște am fost răcită).
Însă n-am lăsat toate astea să mă țină în casă. Am fost în vizite, am fost la Înviere (deși ne-a plouat bine), am fost în excursie, mai exact la Putna.
După o călătorie frumoasă de câteva ore, am ajuns la Putna unde ne-am întâlnit cu mama mea și viitorii mei socri și împreună ne-am plimbat puțin, am vizitat Mănăstirea Putna și biserica de lemn din Putna (cea mai veche biserică de lemn din Europa). Am avut noroc că măcar acele ore au fost fără ploaie.
Mai jos vă prezint câteva poze – sper să vă bucure să revedeți Putna iar dacă nu ați ajuns încă aici, poate veți fi convinși să vizitați această zonă într-o viitoare vacanță.
* Taxa foto la Mănăstirea Putna este de 6 lei (rezonabilă, față de 50 lei cât este la Grădina Botanică, dacă nu mă înșel).



















