Tag: barcelona

La grădina zoologică din Barcelona

De-a lungul timpului am vizitat cam toate grădinile zoologice din oraşele mari în care am ajuns. Aşa că nu era cazul să o ratăm pe cea din Barcelona, despre care cineva mi-a zis în urmă cu câţiva ani că este una dintre cele mai frumoase din Europa.

Am avut speranţe mari, dar am cam fost dezamăgită, pentru că am avut cu ce să compar. Este frumoasă, dar nu se compară cu cea din Viena (preferata mea), Tenerife (pe locul 2 în preferinţele mele) sau Munchen (locul 3). Preţul pentru un bilet de intrare este de 20 euro/persoană. Noi am ajuns dimineaţa, pe la 10.30, lucru pe care nu-l recomand pentru că am avut surpriza să nu găsim aproape niciun animal afară. Toţi erau înăuntru, mâncau sau dormeau. 🙂

Ne-am învârtit vreo oră, am admirat plantele, păsările (care se pare că sunt mai matinale), am fost şi la micul acvariu, la maimuţe sau pinguini. Am depistat într-un final şi rinocerul, elefanţii sau girafele. Urşii bruni pe care tare îi îndrăgim dormeau, dar măcar am putut să-i vedem, fiindcă dormeau afară, la soare.

După ce-am parcurs toată grădina zoologică (lucru care îţi ia vreo 2 ore, cu mici pauze pentru fotografiat şi admirat), ne-am reîntors la feline şi de data aceasta le-am văzut, se pare că se treziseră, acum moţăiau la soare. Grădina a început să capete viaţă mai pe la prânz, când au început să ajungă mai mulţi vizitatori, animalele au terminat de mâncat şi de dormit şi soarele a început să se simtă un pic.

  

Fiind mijlocul săptămânii, iarna, cafenelele şi restaurantele din interiorul grădinii zoologice erau goale şi nici nu erau foarte îmbietoare pentru că erau totuşi afară şi în acel moment tare mi-aş fi dorit să stau câteva minute în interior, bând un ceai cald.

Concluzia? Este un obiectiv turistic interesant, un loc care nu trebuie ratat dacă mergeţi cu copiii în Barcelona şi care poate nu trebuie ratat dacă staţi suficiente zile acolo şi aveţi un buget cât de cât generos. Dacă aţi fost la grădina zoologică din Viena, de exemplu (fiind şi cea mai aproape de noi, nu o iau în seama pe cea din Bucureşti), s-ar putea să fiţi un pic dezamăgiţi.

Barcelona: plimbare cu autobuzul turistic

Cel mai uşor mod de a vedea ce are Barcelona de oferit este să apelezi la autobuzul turistic. Am mers cu un astfel de autobuz şi-n Paris sau Bruxelles, aşa că eram şi acum interesaţi, dar am lăsat această activitate mai pe la sfârşitul excursiei.

De ce? În primul rând pentru că în prima zi ne-am trezit că am cumpărat bilet la metrou valabil pe toate rutele pentru 2 zile, aşa că trebuia să-l folosim. După ce-am văzut şi preţurile la autobuz ne gândeam foarte serios dacă se merită şi dacă n-ar fi mai bine să renunţăm la această idee. Şi aşa zilele au trecut, noi am devenit din ce în ce mai obosiţi, nu mai aveam chef să mergem mult pe jos, aşa că am cumpărat bilet pentru autobuzul turistic, valabil 2 zile (39 euro/persoană/2 zile, pentru o singură zi costă 29 euro). Am făcut bine că am luat pe 2 zile, una singură nu ne-ar fi ajuns.

Autobuzul merge pe 2 rute, poţi coborî şi urca la orice staţie de pe aceste 2 rute. Bineînţeles trebuie să păstrezi biletul, ca să-l poţi arăta de fiecare dată când te urci.

În prima zi am folosit acest autobuz turistic mai mult pe post de transport, pentru că spre deosebire de metrou ne lasă destul de aproape de Park Guell şi de CosmoCaixa. În a doua zi am avut însă răbdare şi-am stat aproape 5 ore în total în autobuze, pentru a parcurge complet cele 2 rute.

Ruta portocalie: Placa de Catalunya – Arc de Triomf – El born, Ciutadella, Zoo – Passeig de Colom – World Trade Center – Miramar Gardens – Miro Foundation – Olimpic Ring – Museo Nacional de Arte de Catalunya (MNAC) – Spanish Village (Poble Espanyol) – Caixa Forum – Placa Espanya – Sants Train Station – Camp Nou Stadium – Placa Pius XII – Illa Diagonal Shopping Mall – Avenida Diagonal – La Pedrera (Casa Mila) – Casa Batllo – Placa de Catalunya.

Ruta verde (valabilă iarna): Placa de Catalunya – Gothic Quarter – Old Port – History Museum – Barceloneta – Olimpic Port – Ciutadella / Zoo – National Theater – Torre Agbar – Sagrada Familia – Hospitel Santa Creu – Parc Güell – Tibidabo – La Pedrera (Casa Mila) – Casa Batllo – Placa de Catalunya.

Pe traseu poţi asculta la căşti informaţii despre obiectivele turistice văzute. Se poate sta şi la etajul autobuzului, pentru a avea o panoramă mai bună a oraşului. Chiar şi acum, iarna, era destul de aglomerat, au fost staţii în care ne-am găsit greu un loc în care să ne aşezăm. Îmi imaginez că vara e şi mai şi…

Dar se merită? Eu zic că da. Pentru noi a fost chiar perfect. A fost exact ce aveam nevoie în acele ultime zile, când afară era şi mai frig, când eram obosiţi şi nu ne mai simţeam în stare să mergem pe jos. Este într-adevăr foarte scump, aşa că decizia o ia fiecare, în funcţie de câte zile stă în oraş, ce buget are şi bineînţeles, ce doreşte să vadă.

După cum am menţionat, noi am luat biletele în ultimele zile, după ce deja vizitasem o mulţime de obiective turistice. Dar acest bilet pentru autobuzul turistic vine cu o serie de reduceri interesante, care ne-ar fi fost de ajutor. Aşa încât, dacă aveţi posibilitatea, poate ar fi bine să mergeţi mai întâi cu autobuzul turistic şi să lăsaţi alte activităţi mai la sfârşit.

Reducerile care mi s-au părut utile:

  • Casa Battlo – 3 euro reducere
  • Hash Marihuana & Hemp Museum – 20% discount
  • Grădina Botanică – 20% discount
  • Museu Blau – 20% discount
  • Museu de Historia de Barcelona – 20% discount
  • Museu d’Art Contemporani de Barcelona – 20% discount
  • Museu del Modernisme Catala – 20% discount
  • Museu de l’Erotica – 1 euro reducere
  • Museu del Perfum – 40% discount
  • Museu Nacional d’Art de Catalunya – 20% discount
  • Grădina zoologică – 20% discount
  • Acvariul – 2 euro reducere

Barcelona: Parc del Laberint d’Horta

Voi începe seria de articole despre obiectivele turistice vizitate în Barcelona cu Parcul Labirint, cel mai vechi parc din oraş, datând din secolul al VIII-lea. Încep cu el pentru că este un loc despre care nu ştiam, am aflat întâmplător când ne uitam pe hartă, căutând obiective turistice interesante. Despre Sagrada Famila, Park Guell sau Casa Battlo ştiţi cu toţii, aşa că hai să vă prezint ceva nou.

Parcul Labirint are o suprafaţă totală de 9.1 hectare şi este format dintr-o parte în stil neoclasic (din secolul al XVIII-lea) şi una în stil romantic (secolul al XIX-lea). Grădina în stil neoclasic are trei terase: cea de jos are un labirint, cea de la mijloc prezintă statui, coloane, pavilioane, iar cea de sus are un pavilion şi un iaz. Grădina în stil romantic încântă cu vegetaţia deosebită. Ar mai fi multe de spus despre istoria acestui loc, dar pentru asta vă recomand acest articol. Nu am avut ghid în parc, nu se oferă broşuri informative. Biletul de intrare costă în jur de 2-3 euro.

Mi-a plăcut mult acest loc. Liniştit, verde, incredibil de frumos. Nu mai fusesem niciodată într-un labirint, a fost o noutate pentru mine. Mi se pare un loc unde te poţi relaxa sau te poţi plimba ore în şir. Îmi imaginez că primăvara, când temperaturile sunt mai ridicate dar totuşi suportabile, este şi mai frumos aici.

 

Nu ştiu dacă pozele v-au convins, eu însă vă recomand să vizitaţi acest loc. Staţia de metrou Mundet este (relativ) aproape, se urcă pe un mic deal, biletul de intrare este foarte ieftin (în comparaţie cu alte obiective turistice din Barcelona), aveţi ce vedea şi ce fotografia.

Ianuarie în Barcelona – primele impresii

Anul acesta am zis să fac ceva deosebit de ziua mea de naştere, mai ales că am împlinit “frumoasa” vârstă de 30 de ani. Cum ar fi să plecăm într-o excursie în străinătate. De prin noiembrie am început să mă informez, să văd unde am putea pleca, cum am putea face să fie cât mai ieftin dar şi cât mai comod.

Nu vă mai plictisesc cu tot procesul de gândire, concluzia e că am ales să plecăm din Iaşi (nu mai cheltuim timp şi bani pe drumul spre Bucureşti) iar ca destinaţie am ales Barcelona, deşi eu am mai fost acolo şi de obicei îmi doresc să văd locuri noi. Dar ianuarie în alte ţări europene (cu zbor direct din Iaşi) n-ar fi fost o idee prea bună, era prea frig în Londra, de exemplu.

Despre bilete de avion Iaşi – Barcelona

Bineînţeles că am căutat să cumpăr bilete de avion cât mai ieftine. Aş fi putut pleca mai în apropierea zilei mele de naştere, dar erau mai scumpe cu câteva sute de lei, aşa că am ales perioada 17 – 22 ianuarie, care era şi cea mai ieftină. În total biletele pentru 2 persoane, dus-întors, cu un bagaj de cală inclus, au costat 930 lei (plătit prin transfer bancar, cu cardul direct pe site ar fi fost mai scump).

Se putea mai ieftin? Da! În primul rând Blue Air are frecvent reduceri de 20%. Eu n-am ştiut asta când am comandat biletele, mă abonasem la newsletterul lor de doar o zi. Am cumpărat biletele iar după o zi am primit pe mail promoţia cu 20%, prea târziu însă să mai pot beneficia de ea.

Se putea fără bagaj de cală? În principiu da. Şi ar fi fost mai ieftin cu vreo 200 lei. Noi însă ne-am gândit că hainele de iarnă sunt mai voluminoase şi ce-i drept, nu ştiu dacă ne-ar fi încăput toate într-un bagaj mic (pulovere, blugi, pijamale groase).

Despre cazare în Barcelona

M-am uitat pe booking şi pe airbnb, dar până la urmă am ales să mergem undeva la sigur. Prietenii noştri fuseseră toamna trecută în Barcelona şi ne-au recomandat hotelul Ibis din zona Sagrada Familia. Ştiam că e ok, că netul merge bine, aşa că am preferat să dau un pic mai mulţi bani, dar să ştiu că nu am parte de surprize. Cazarea a costat 330 euro pentru 5 nopţi, cumpărat direct de pe site-ul Ibis (nu include mic dejun).

Pe booking mi-era şi greu să aleg ceva pentru că părerile oamenilor erau contradictorii. La fiecare hotel unii erau super încântaţi, alţii super dezamăgiţi. Chiar nu ştiam pe cine să cred, dacă e bine sau rău.

La Ibis a fost perfect. Camera mică, dar cu tot ce trebuie, curată, comodă, în centrul oraşului, nu era zgomot, personal politicos şi prietenos. Nota 10.

Nu am plătit atunci când am făcut rezervarea. Puteam anula rezervarea până la ora 12.00 în ziua sosirii (17 ianuarie). Dacă nu anulam şi nici nu ajungeam, mi-ar fi luat de pe card (îţi cer datele cardului când te înregistrezi) banii pentru o noapte de cazare.

Cum a fost zborul

Am avut un pic de noroc, am fost singurul zbor care a plecat în acea zi din Iaşi. Era ceaţă, aşa că s-au anulat toate zborurile, şi din acea zi şi din ziua precedentă. Am aşteptat vreo oră, nu ştiam sigur dacă plecăm, noi nici nu voiam să mergem cu autocarul până în Bacău sau Bucureşti şi să plecăm de acolo. Am zis că dacă nu putem pleca din Iaşi, cerem banii înapoi şi plecăm pe undeva prin ţară, într-o mică excursie.

Zborul a fost ok, nu a fost un avion plin, aşa că nu am stat înghesuiţi. Au mai fost mici turbulenţe pe drum, la aterizare a fost un pic mai greu pentru mine, au fost iarăşi turbulenţe, şi mi s-a făcut un pic rău. La întoarcere a fost mult mai lin, aterizare perfectă în Iaşi.

Barcelona în ianuarie

Aş fi preferat mai cald, dar nu pot să mă plâng. Pe când în Iaşi erau -10 grade, în Barcelona erau tot atâtea, dar cu plus. Într-una din zile a picurat un pic. Bineînţeles că acolo nu era zăpadă, în schimb palmieri şi flori peste tot, soare (dar şi puţin vânt).

Un prieten care ajunge des în Barcelona ne-a zis că e de preferat o vizită în extra-sezon pentru că oraşul de obicei este unul foarte aglomerat. Ne-a povestit că în sezon aproape că nu te poţi plimba pe La Rambla, de câţi turişti sunt. Şi că nu găseşti loc la cafenele sau restaurante, totul este plin. Probabil atunci se întâmplă şi micile furturi din buzunare, de care am tot citit înainte, dar de care din fericire am scăpat.

Mici observaţii

  • spaniolii care lucrează în aeroporturi, metrou, magazine, nu ştiu şi cred că nici nu vor să vorbească în engleză. La aeroport am atras atenţia unui tip care îmi cerea detalii în spaniolă atunci când verifica laptopul, să vorbească în limba engleză. În schimb mi-a răspuns tot în spaniolă, zicandu-mi că în Spania se vorbeşte spaniola. Mi se pare pură nesimţire ca un angajat al unui aeroport atât de mare să nu vrea să vorbească în engleză. Şi toţi erau la fel. Strigau după japonezi în spaniolă, cereau bilete/informaţii despre bagaje în spaniolă. Prietenul de care vă scriam mai sus mi-a zis că localnicii nu prea suportă turiştii, din cauza că oraşul este supra-aglomerat mai mereu din cauza lor. Dar eu zic să fie mai înţelegători, că pe seama acestor turişti fac o grămadă de bani. Zău că nu-i înţeleg, ce e aşa greu să înveţe engleză? Aşa erau şi francezii, şi lor li se pare o jignire să-ţi vorbească în engleză.
  • mi-au plăcut brutăriile şi patiseriile. Mereu produse proaspete, gustoase. Pâine caldă cam la orice oră din zi, produse de patiserie minunat de gustoase.
  • nu există câini vagabonzi. În schimb am văzut pe străzi o mulţime de câini cu stăpânii lor, foarte bine dresaţi, toţi mergeau frumos în lesă, indiferent de mărime. Sunt parcuri speciale pentru câini, au voie să călătorească cu metroul (între anumite ore cred).
  • mi-au plăcut staţiile de metrou, curate şi organizate. E o plăcere să mergi cu metroul.
  • curat peste tot. O mulţime de coşuri de gunoi pe stradă, nu ca la noi, unde-s puse cu zgârcenie.

Momentan atât despre Barcelona. Urmează articole despre obiectivele turistice vizitate, poate vă ajută să vă decideţi dacă merită sau nu să le vedeţi şi voi.