Am momente când mă apucă un dor nebun de prietenii mei din trecut, cei de care m-am îndepărtat, dintr-un motiv sau altul, deşi speram şi credeam că vom rămâne împreună toată viaţa.

Mi-e dor de colega mea de bancă din clasele primare. Am reîntâlnit-o la facultate, dar parcă lucrurile nu au mai fost la fel, nu mai găseam foarte multe lucruri în comun, nu mai ştiam ce am putea vorbi. Acum e căsătorită şi e mamă, e atât de departe de ceea ce sunt eu acum.

Nu o voi uita niciodată nici pe Cristina, o altă foarte bună prietenă din clasele primare. Îmi voi aminti mereu cu drag de orele întregi vorbite la telefon, de cum glumeam împreună, de figura ei năzdravană. Ne-am întâlnit din întâmplare acum vreo 6, 7 ani, la o petrecere de Revelion, dar n-am avut ocazia de a discuta prea multe.

Mi-e foarte, foarte dor de verişoara mea dragă, cea mai bună prietenă a mea din gimnaziu. Nu cred că am mai râs atât de mult cu cineva aşa cum am făcut-o cu ea, eram amândouă atât de năstruşnice, mereu cu gândul la poante şi farse. Acum ea e în Grecia iar eu aici…mai vorbim, ne mai întâlnim o dată la câţiva ani. Tare mi-ar plăcea să fie mereu alături de mine, să ştiu că o pot vedea oricând.

Îmi mai este dor şi de grupul nostru din liceu – 4 fete, mereu împreună, mereu apropiate. Timpul ne-a îndepărtat, au apărut certuri sau probleme. Voi fi mereu recunoscătoare că nu am pierdut-o pe Alexandra, că am rămas cele mai bune prietene, în ciuda activităţilor diferite. Mă bucur că o mai revăd din când în când pe Petronela, că mai apucăm să ne povestim şi să discutăm de una sau de alta şi apreciez tare mult susţinerea ei – mereu a fost alături de mine. Însă mi-e dor de Bianca şi aş vrea să apucăm să ne întâlnim mai des, nu doar o dată la câţiva ani.

Mi-e dor de cea mai bună prietenă din primii doi ani de facultate, de clipele petrecute împreună, de toate acele ieşiri în oraş – cred că au fost unii dintre cei mai frumoşi şi mai distractivi ani şi m-au ajutat să trec peste momente foarte grele din viaţa personală.

Nu uit nici de cea mai bună prietenă de la facultate, care din păcate a plecat din Iaşi şi s-a întors în oraşul natal. Mai vorbim uneori pe internet, însă mi-e dor să o văd, să vorbim şi să ne plimbăm împreună.

Îmi este dor şi de Crina. Am fost foarte apropiate pentru un timp scurt, câteva luni, însă a fost o relaţie deosebită, atunci am simţit cum este să ai iarăşi o prietenă bună cu care să te întâlneşti foarte des şi chiar m-am distrat foarte bine. Şi pe Crina ţările străine au luat-o de lângă mine.

De-a lungul vieţii avem zeci, chiar sute de prieteni. Prieteni, nu amici sau cunoştinţe. Dintr-un motiv sau altul, ei pleacă de lângă noi – poate e vina noastră, poate e vina lor, poate timpul sau distanţa ne îndepărtează. Ei vor rămâne însă mereu prietenii noştri şi eu de acum îi voi recunoaşte. Nu voi mai folosi titulatura de “cunoştinţă” sau “amic” doar deoarece nu ne mai împăcăm sau nu ne mai vedem. Suntem prieteni sau am fost prieteni.

Îmi sunteţi toţi dragi şi regret că nu mai suntem împreună. M-aş lupta pentru fiecare dintre voi, ca să vă am iarăşi aproape, să fie şi acum aşa cum a fost.

34 Comments on Prietenii trecute şi (ne)uitate

  1. Te inteleg perfect .. Si mie-mi este dor de prietenii foarte dragi sufletului care mi-au marcat anumite perioade ale vietii , prieteni ce nu-mi mai sunt aproape fizic. Daca pana acum ei au fost cei care au plecat, acum sunt eu cea care pleaca si lasa alti prieteni in urma. Partea buna e ca acolo unde merg ma asteapta altii!

    • Si eu daca as pleca la Bucuresti mi-as regasi cativa prieteni dragi. 🙂 Imi pare asa de rau ca pleci si tu…Toata lumea pleaca din Iasi, as pleca si eu cateodata. 🙂

    • Si inca au mai fost. 🙂 Am avut prieteni foarte buni la gradinita, in scolile primare, in gimnaziu si tot asa. Din pacate foarte multi dintre ei au plecat din oras…se pare ca este o tendinta de a pleca. Au plecat la Bucuresti, in strainatate, in orasele natale…

  2. Buna!
    Si eu traiesc uneori aceste sentimente, de dor fata de prieteni pe care nu i-am mai intalnit de multa vreme. Din fericire insa, prietenii pe care ii consider cei adevarati imi sunt aproape chiar daca nu si fizic. De exemplu, pe prietena mea cea mai veche o cunosc de aproximativ 24 de ani; cu toate ca ea este in Anglia de ceva vreme pastram mereu legatura. Ne stim de la camin si chiar si acum cand stam de vorba ne reamintim cate nazbatii faceam..;)) Consider ca orice prietenie se stinge cu vremea; cand esti la gradinita ai unii prieteni, apoi in gimnaziu iti faci altii, in liceu altii si la facultate altii 🙂 Pt mine, cele mai solide prietenii sunt cele inchegate in liceu si in facultate 🙂

    • Buna Roxana! 🙂
      Da, prieteniile se sting, din pacate. Mai ales cele din copilarie, gradinita sau scoala primara. Ajungi la licee diferite si nu mai pastrezi legatura. Pe atunci nici nu aveai cum, in afara de telefon. Nu aveam adrese de email, messenger sau chat-uri ca sa putem vorbi. Iar de locuit, locuiam de cele mai multe ori departe unii de altii. Asta e, dar mie tare rau imi pare.
      Pentru mine cele mai solide prietenii au fost inchegate in gimnaziu si liceu – am fost 8 ani la acelasi liceu, cu acelasi colectiv, deci e usor de imaginat de ce. 🙂

      Cu prietenii din alte tari..pastrez legatura, dar nu chiar in fiecare zi din pacate.

  3. Majoritatea prietenelor mele sunt plecate demult in strainatate. La inceput mi-a fost greu, m-am luptat cu dorul cumplit si cu frustrarea ca nu le mai am aproape, apoi timpul a adus cu el uitarea. Intre timp ma bucur de noii prieteni din offline si chiar din online. Care au multe de oferit de fiecare data, pe care ii pretuiesc nespus si de prezenta carora sunt extrem de fericita si incantata.

    • Am observat si eu ca odata cu plecarea in afara, e foarte greu de intretinut o relatie, fie ea de prietenie sau iubire. Chiar si cu messenger e dificil…da, vorbesti de cateva ori, dar apoi incepi incet, incet, sa te instrainezi. Iti faci alti prieteni, vorbesti mai rar cu cei care sunt la distanta…

      Si eu ma bucur de prietenii din online; nu ma asteptam vreodata sa-mi fac prieteni in online, bloggeri sau simpli cititori, a fost o surpriza tare placuta. 🙂

  4. Cu aceasta postare m-ai determinat sa fac o calatoriein timp si parca,pe parcursul a cateva clipe,am vazut zeci de fete de oameni dragi.
    Am avut si eu foarte multi prieteni, cu o parte mai tin legatura,iar o parte au plecat o data cu trecerea timpului departe si de sufletul meu,dar amintirile frumoase au ramas si cu drag le voi retrai mereu.
    Multumesc pentru calatoria in timp :*

    • Da, amintirile frumoase au ramas. Ma bucur ca am avut sansa de a cunoaste atatia oameni frumosi si imi pare rau ca circumstantele nu ne-au permis sa fim alaturi mai mult timp. Oricum, poate asta a dat sansa crearii unor noi prietenii.

  5. E normal cu timpul prieteniile se racesc, si lantul se rupe insa ramanem cu amintirile. Si eu am zeci de prieteni de care m-am indepartat, din vina mea, din vina lor, din vina circumstantelor … insa cred ca acesta e ritmul vietii, ar fi pacat sa stam intr-un loc 🙂

    • Da…Ma gandeam cum ar fi sa fi pastrat toate aceste relatii de prietenie. Ar fi insemnat ca nu evoluam, catre alte si alte relatii, sau ar fi fost bine, am fi avut un cerc foarte larg de prieteni.

    • Nu ma mai astept…mi-a parut rau dupa fiecare prieten cu care s-au racit relatiile, am incercat sa pastrez legatura, dar cateodata chiar nu se poate. Nu ai timp, nu ai instrumentele necesare, nu ai cu cine.

    • Exact asa simt si eu Malli. Stiu ca nu e bine sa traim in trecut, dar nu se poate sa nu ma intreb “ce-ar fi fost daca…”.

  6. Unii oameni sunt să fie numai câteva momente în viața noastră… nu toată viața.
    Cred că tuturor ne e dor de acei prieteni… dar viața se schimbă, ne schimbă și evoluăm.
    Uneori cred că e mai bine așa, depărtarea asta, decât să se ajungă la o perioadă tensionată, pe baza schimbărilor. Una e să te trezești cu ele, după depărtare, și una să le lați să îți afecteze viața de zi cu zi. Așa rămâne amintirea mai frumoasă…

    • Da, e adevarat. Uneori tensiunea era mult prea mare, poate e mai bine ca nu ne-am mai intalnit, ca am incheiat o relatie. E si mai bine cand o inchei atunci cand relatiile sunt inca cat de cat bune si nu cand suntem la cutite.

  7. Mi-e dor de Mihaela, care e in Italia si cu care am racit relatiile…….as vrea sa mai fie cum era odata si sa nu imi fi spus acele cuvinte urate……..
    De Oana, cea mai buna prietena din liceu., o fata amuzanta , naturala, sufletista……..cu care m-am intalnit foarte scurt zilele trecute dar s-a comportat foarte oficial……..poate ca si-a pierdut ea candoarea sau eu……?
    De Adriana , care e in Portugalia si cu care vorbesc cateodata pe mess, dar destul de rar………as vrea sa ne mai revedem…….insa nu ne nimerim in tara deodata……
    Dar cel mai dor imi e de Aura, prietena mea roscata si grasuta la care am tinut foarte mult si inca tin……..dar din motive nestiute a ales sa nu ma contacteze desi am auzit ca e in tara………
    Te inteleg perfect Mihaela……….

    • 🙁 timpul mereu raceste relatiile. Cred ca din cauza ca noi mereu ne schimbam, evoluam si cand nu suntem alaturi sa vedem diferentele, ni se pare prea mult deodata.

  8. Eu sunt fericita ca prietenele mele cele mai bune sunt prietene vechi. Foarte vechi!
    Am insa prietene din copilarie pe care viata i-a dus pe un alt drum…Am prietene din liceu pe care nu reusesc sa le mai gasesc, pentru ca google nu stie chiar totul…Si mai am fosti prieteni de care acum ma desparte modul diferit de gandire si de a privi viata.

    • Pe prietena mea cea mai buna o cunosc de 12 ani, deci stiu la ce te referi. Imi place ca avem atatea lucruri in comun, ca am trecut prin atatea impreuna. Suntem si foarte potrivite una pentru alta, avem cam acelasi tip de gandire, aceleasi dorinte si principii de viata. Asta e foarte important pentru mine.

  9. Și eu îmi amintesc de unele persoane care îmi erau foarte dragi dar care în timp s-au departat din diferite motive, Cu unii dacă mă întâlnesc după mult timp vorbim ca și cum nu ne-am mai văzut de ieri, dar cu unii parcă nici nu te mai cunoști. Până la urmă se pare că e normal să se întâmple asta. Nu putem să păstrăm aproape pe toți oamenii cu care intrăm în contact.

    • Da, din pacate. Eu insa credeam ca se poate, ca vom fi prieteni pentru toata viata. Asta e, e foarte trist dar mergem mai departe.

  10. Este foarte important ca langa noi sa fie prieteni adevarati, pe care sa ne putem baza in orice situatie! Felicitari tie daca ai reusit sa ai atatia prieteni (nu amici :P). Eu am fost ceva mai zgarcit in aceasta privinta – nu am acumulat nici macar zeci in nicuin caz sute de prieteni!

    Din motive pe care nu le putem intelege de multe ori, prietenii pleaca de langa noi, se mai schimba (sau poate noi de schimbam)…in functie de ceea ce ne inconjoara ne dezvoltam diferit, cu nevoi diferite chiar daca adesea este trist si greu digerabil ca “prietena/prietenul ce/cel mai bun/a” nu mai are aceleasi interese ca si noi, insa viata ne poarta pe ale sale valuri fara sa ne intrebe ce dorim; si poate ca asa este cel mai bine – cu siguranta nu am putea alege cea mai buna cale. 🙂

    PS: este un articol minunat!

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.