Din dragoste sau obligație?

Nu sunt adepta milogirii. Nu mă rog de cineva pentru ceva, indiferent cât de mult îmi doresc acel lucru. Sunt și foarte mândră din fire, dar mă și gândesc că dacă omul vrea să-mi ofere acel ceva, o să mi-l dea, iar dacă nu, există două posibilități: ori nu-l primesc ori îl primesc din milă și saturație, și astfel nu mă voi bucura de acel ceva. Așa că, ce rost are?

În această categorie intră și căsătoria și copiii, cele două mari dorințe ale majorității femeilor. Adevărul e că nici nu am fost eu genul de fată care să viseze la nunta ei, la rochia de mireasă și la cum o să aibă ea grijă de copii, ba mai mult, până acum vreo 5 ani nici nu-mi doream copii, sau voiam doar unul și atât. Dar chiar dacă mi-aș fi dorit la nebunie aceste două lucruri, tot nu l-aș fi presat pe prietenul meu să mi le ofere. Nu i-am făcut apropouri, nu i-am propus, nu am tot vorbit despre subiectul ăsta. Pentru că nu mi se pare corect și mai ales, nu mi se pare o idee bună pe termen lung.

Căsătoria și copiii sunt un mare pas în viața unui om. Este necesar să te hotărăști de unul singur că ți le dorești, trebuie să fii foarte sigur de asta, dacă nu pentru binele tău și al partenerului, atunci pentru copii. Ca să nu sufere ei din cauză că tu ești impulsiv sau cedezi la rugămințile/șantajul emoțional al celui de lângă tine.

Ca femeie, mi se pare oarecum jignitor să mă rog de bărbat să mă ia de nevastă. Asta arată cât de puțin mă iubesc eu pe mine, cât de puțin mă prețuiesc și respect. Fiecare din noi ar trebui să aibă oportunitatea să fie curtată, dorită, cerută în căsătorie de un bărbat căruia să-i sclipească ochii de speranța că vei accepta propunerea. Nu trebuie să existe pericolul ca peste ani să vină în fața ta și să-ți zică că tu l-ai împins, că el n-a vrut asta și că și-a pierdut anii cu tine.

Da, știu că uneori dorința de a-ți face o familie este mai puternică decât mândria, mai ales când ai alături un bărbat imatur, care mai vrea să copilărească, care se teme de responsabilitățile ce vin odată cu căsătoria și copiii. În acest caz, ce poți face? Aștepți să se maturizeze el? Dar dacă asta se întâmplă la 35, 40 de ani? Îți pui viața pe “hold” pentru el?

Eu una nu aș face asta. Știu foarte clar ce îmi doresc de la viață iar dacă partenerul meu nu vrea aceleași lucruri ca mine, atunci din punctul meu de vedere nu există compatibilitate iar relația nu are rost să continue. Da, este posibil ca pe parcurs să-și schimbe părerea, dar dacă nu o face? Merită oare să-mi pierd timpul cu cineva care nu-și dorește aceleași lucruri ca mine?

Și-n plus, poate nu o să fiți de acord cu mine, dar dacă partenerul meu, omul cu care trăiesc, cu care împart totul, îmi spune că nu vrea să aibă copii cu mine sau nu vrea să fie alături de mine toată viața sa, atunci eu o iau ca un semn că nu mă iubește cu adevărat. Exceptând cazurile când omul chiar are o problemă cu căsătoria și copiii – dar și atunci își poate găsi un partener care își dorește același lucru de la viață.

Bine, recunosc că e ușor pentru mine să vorbesc despre asta, deoarece am norocul să am lângă mine pe cineva care deși are doar 24 de ani și este chiar mai tânăr ca mine, își dorește foarte, foarte mult o familie și copii. Chiar mai mult decât mine. Și iubesc asta la el, pentru mine a contat chiar foarte mult. Cum să nu mă simt bine când îmi spune că de-abia așteaptă să avem copii sau când îmi spune că atunci când îi voi spune că sunt însărcinată va fi cea mai fericită zi din viața lui? Sau când îl văd cât de mult se bucură la ideea căsătoriei, cum de-abia așteaptă să ne începem viața împreună și în mod oficial?

Acestea fiind zise, cred că cel mai bine e ca înainte de oficializarea unei relații cei doi parteneri să discute sincer despre viitor, despre dorințele și așteptările lor. Pentru a preveni ulterior mai multă suferință și dezamăgire.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Thanks for passing by↓

Alexandra Diana Nice Cristiana tina ramona Daniela

21 Comments on Din dragoste sau obligație?

  1. Mâzgălica
    February 15, 2012 at 10:15 am (5 years ago)

    Asta e gândirea unei fete cu capul pe umeri 🙂
    Și eu sunt de aceeași părere, că un copil nu trebuie să apară în urma unei dorințe egoiste a unuia din parteneri sau a vreunui șantaj.
    Poate (și) datorită acestui mod în care vezi lucrurile ți-ai găsit un partener de care să fii pe deplin mulțumită.

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 3:05 pm (5 years ago)

      Eh, cu capul pe umeri…Am invatat si eu in timp. Mi-am dat seama de anumite chestii. Mi-am dat seama ca nici mie nu-mi place sa fiu presata, sa ma impinga lumea sa iau anumite decizii.

      Reply
  2. Roxana
    February 15, 2012 at 12:58 pm (5 years ago)

    🙂 De acord cu tine in ceea ce priveste casatoria. Nici eu nu ma vedeam maritata pana cand mi-am dat seama ca se intampla cu adevarat.
    Exista cazuri cand o relatie se duce pe ala sambetei din cauza unor presiuni din afara. “Voi cat mai aveti de gand sa stati asa?” “N-o iei pe fii’mea de nevasta?”
    Exista si cazuri cand cei doi se casatoresc (sub influenta presiunilor sau nu) si descopera ca unul dintre ei nu-si doreste copii. Atunci sa vezi tragedie.
    Niciodata n-am visat rochia de mireasa ori copii, insa cred ca vorba aia “cand o sa-ti cante ceasul ora exacta” mi s-a potrivit. Pentru copil inca n-a cantat, dar cred ca aici trebuie sa ai o doza de inconstienta, un gram de noroc si o tona de responsabilitate.Inca analizez aceste aspecte.
    Deci, domnisoarelor, nu va grabiti sa fiti doamne. Fiti sincere cu voi si cu partenerii vostri. Mai bine o casnicie venita mai tarziu, decat un divort.

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 3:04 pm (5 years ago)

      Da, mai sunt si parinti care preseaza copiii sa se casatoreasca. Cand apar presiuni in cuplu, lucrurile se complica si da, e posibil sa se recurga la despartire doar pentru a capata linistea de dinainte. Sau ajung sa se casatoreasca ca sa scape de gura altora si se trezesc ca-s nefericiti. E pacat. Cu casatoria si copiii nu e de glumit, trebuie gandit bine inainte.

      Reply
  3. Oana
    February 15, 2012 at 2:05 pm (5 years ago)

    Bravo tie, ca esti cu capul pe umeri. Unele fete-s disperate sa se marite. Daca imi mai aud vreo prietena ca-si toaca la cap prietenul sa o “ceara”, cred ca ma cert rau cu ea, ca ma irita chestiile astea.

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 3:01 pm (5 years ago)

      Da, stiu ca multe sunt disperate sa se marite. Intr-un fel le inteleg. CUm am zis si intr-un comentariu, vor siguranta si copii sau doar vor un anumit statut in societate, de femeie casatorita. Nu le condamn. Dar nu trebuie sa devii obsedata de chestia asta.

      Reply
  4. Slash
    February 15, 2012 at 2:42 pm (5 years ago)

    Din pacate un prea mare procent dintre femeile de sub 28 ani aspira la maritis ca si cum asta este motivul suprem si singurul pentru care s-au nascut pe aceasta planeta.

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 3:00 pm (5 years ago)

      Cred ca de fapt vor siguranta si copii. Insa daca el nu vrea (inca) astea, nu trebuie obligat, altfel vor aparea probleme in viitor.

      Reply
  5. Roxana
    February 15, 2012 at 2:52 pm (5 years ago)

    Eu am discutat lucrurile acestea cu iubitul meu si este de acord cu amandoua : casatoria si copii 🙂 Dovada ca anul acesta ne cununam si avem in plan si un copil 😛

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 2:59 pm (5 years ago)

      Foarte bine, felicitari! Trebuie discutate si stabilite anumite lucruri inainte de casatorie, pentru a se evita surprizele neplacute.

      Reply
  6. Victoria West
    February 15, 2012 at 4:34 pm (5 years ago)

    Mihaela, cand m-am casatorit, aveam aceeasi varsta pe care o ai tu acum. Eu si iubitul meu (acum sot) ne cunosteam de 3 ani, si niciodata nu am avut pornirea sa il bat la cap cu casatoria noastra. Daca vorbeam despre casatorie, vorbeam la modul general, si nu incercam sa indrept discutia despre casatorie la relatia noastra. L-am lasat pe el sa faca acest pas (intrebarea & inelul), atunci cand s-a simtit pregatit sa o faca. Ba chiar a facut-o mai devreme decat ma asteptam; mi-aduc aminte ca la inceputul acelui an nici prin cap nu-mi trecea ca spre sfarsitul aceluiasi an vom fi deja casatoriti — totul s-a intamplat in cateva luni (logodna noastra a durat 4 luni). Anul acesta implinim 10 ani de casatorie si avem un copil de 2 ani si 5 luni. 🙂

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 5:26 pm (5 years ago)

      Felicitari! 10 ani de casatorie – este cu adevarat ceva in zilele noastre. 🙂

      Reply
    • Slash
      February 16, 2012 at 11:04 am (5 years ago)

      multi multi inainte va dorim

      Reply
  7. roberts
    February 15, 2012 at 7:35 pm (5 years ago)

    intr-adevar, sunt multe fete care ar vrea sa se marite si n-au cu cine! dar de-aici si pana la un scop in sine…cata lume nu divorteaza? cati sunt casatoriti dar total nefericiti? si cati/cate nu-si inseala sotia/sotul? iar daca mai sunt si copii, lucrurile se complica infiorator. dragostea si respectul, prietenia si responsabilitatea duc la o casnicie fericita. dar numai daca amandoi sunt constanti si sinceri. iar copilul/copiii se fac numai amandoi isi doresc, altfel cred ca este groznic si pentru ei si pentru copilas.

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 7:39 pm (5 years ago)

      Asa e. Prea multe femei fac copii fara sa-si intrebe sotul/iubitul daca sunt de acord. Se bazeaza ca ei o sa iubeasca copilul atunci cand se va naste, dar nu e acelasi lucru. Ambii parteneri trebuie sa fie de acord si sa discute inainte. Cred ca ar mai micsora numarul de divorturi.

      Reply
  8. Nice
    February 15, 2012 at 9:55 pm (5 years ago)

    Si eu sunt orgolioasa in general, dar cand vine vorba de iubire, uit de mandrie. Aici las de la mine ca sa ne fie amandurora bine. Dar nici sa-i cersesc anumite lucruri sau comportamente nu ma lasa inima, cat despre a-i cere sa ne casatorim, exclus. Cu toate ca am auzit mai nou, ca barbatii au nevoie de un anumit implus, ca ei nu prea mai au initiativa, le lasa pe femei sa decida totul… 😛
    Ma rog, eu sunt mai de moda veche, imi place ca barbatul sa faca primul pas. Toti mi-au spus ca e gresit, ca traim alte vremuri, ca am numai de pierdut din atitudinea mea, dar altfel nu pot fi.

    Reply
    • Mihaela
      February 15, 2012 at 10:00 pm (5 years ago)

      Si eu sunt de moda veche si la fel, am vrut ca barbatul sa faca primul pas, el sa-si doreasca chestia asta.

      Reply
  9. Emil
    February 15, 2012 at 11:02 pm (5 years ago)

    Pot spune doar din obligatie pentru dragoste,cand ma gandesc la titlul acest postari.
    Am citit cateva randuri despre experienta ta, am cateva intrebari crezi ca ai vrea sa-mi raspunzi la ele?

    Reply
  10. Diana
    April 4, 2012 at 10:40 pm (5 years ago)

    Din punctul meu de vedere ai scris foarte bine ceea ce ai spus, deși înafară de problema „milogirii” restul ideilor în mare parte nu sunt neapărat împărtășite de mine.
    Poate e greu pentru cei care sunt mai… nu cu picioarele pe pământ în dragoste. Dar sincronizarea în cuplu asupra momentelor esențiale ale relației este absolut necesară. Unul poate da de la el (și nu doar din cauza milogelii, poate doar din dorința de a face fericit pe celălalt), însă în anumite praguri din viață, oricât de mult ai încerca, dacă nu există un ritm comun, ceva va scârțâi. E greu să te sincronizezi la secundă, la an poate chiar, pentru că e fiecare diferit; și de multe ori se sincronizează inimile mai ușor decât viețile. Și nici nu poți să întrebi din prima: „Vrei să te căsătorești sau nu, vreodată?”, „Câți copii vrei, la ce vârstă, natural sau cezariană?”. 😆

    Reply

1Pingbacks & Trackbacks on Din dragoste sau obligație?

  1. […] este cea mai nimerită. Mihaela Anghel se întreabă de ce fac oamenii pasul spre căsătorie, din dragoste sau din obligaţie. Monica Olteanu s-a simţit mică şi egoistă dar părerea mea este că n-are de ce. Cum e Moş […]

Leave a Reply

More in personal
Bucuria zăpezii

Nu știu dacă acum e cel mai bun moment să spun asta, dar îmi fac curaj și declar: "Iubesc iarna!"....

Close