Mie, în schimb, la fel ca mai tuturor fetițelor, îmi era tot atât de ușor să râd cum îmi era să respir. Mă gândeam atunci, după cum îmi amintesc, că râsul trebuia să fie un lucru care se consumă odată cu vârsta, ca un ghem de panglici colorate, înmănuncheate înăuntrul tău, în privința cărora nu mai puteai face nimic odată ce desfășurarea lor s-a încheiat.
Moștenirea – Katherine Webb
4 Comments on Fragment – Moștenirea
Leave a Reply to Nice Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Coplesiti de griji si nevoi, sugrumati de atatea responsabilitati, am si uitat sa radem cu pofta ca in copilarie sau adolescenta. Suntem prea seriosi…sau ne luam prea in serios. O intrebare, dar oare ne mai sta bine, noua, adultilor, sa radem in hohote?
Oricum, prea putine motive de ras in Romania de azi. Cand traiesti sub permanenta amenintare a somajului, cum sa te mai bucuri de viata? Bine, la mine e deja o certitudine…
Asa e, avem prea putine motive sa radem si prea multe griji care ne impovareaza. 🙁
Cum ti s-a parut?
Inca n-am terminat-o, mai am cateva pagini. Dar e interesanta, te tine in suspans.