M-am îmbrăcat pentru prima dată zilele trecute cu o rochie primită cadou și după ce am tăiat eticheta de la baza gâtului, am observat încă o etichetă, în partea de jos a rochiei. Mi s-a părut interesant cum era prinsă, la exterior, fără a putea fi ascunsă în vreun fel. În a doua poză puteți observa și mesajul: “If you are not completely satisfied with this purchase, you may return it unworn, with this tag attached for a refund or exchange. Subject to our refund policy”. Menționez că rochia este cumpărată din magazinul Debenhams, din Anglia.

Față de alte haine din România, dar și din afară, această etichetă mi s-a părut ingenios aplicată. Și asta pentru că multe persoane cumpără haine, le poartă o singură dată (cu eticheta de la gât ascunsă), după care le returnează pe motiv că nu le vine/nu le place/ș.a. Chiar și în serialele americane ni se tot prezintă astfel de cazuri, de parcă ar fi ceva absolut normal. Din câte am văzut/auzit, mulți preferă să ascundă eticheta și astfel să poarte gratuit haine noi – se întâmplă mai ales când este nevoie de achiziția unei ținute mai scumpe iar bugetul este unul restrâns.

Ei, în cazul acestei rochii nu ai cum să faci asta. Eticheta de la gât poate fi dată pe partea interioară, dar eticheta din zona coapselor nu. Nu știu dacă și alte magazine au pus astfel de etichete, în zone mai bine gândite, eu nu am mai văzut sau poate n-am dat atenție. Din câte am observat eu, hainele din România au etichetele puse pe interior sau la gât, unde pot fi ascunse.

 

Și dacă tot vorbim de returnarea hainelor, eu una n-am apelat la returnare nici chiar atunci când haina nu mi se potrivea. S-a mai întâmplat să comand de pe net și să nu-mi placă sau să fie mare, sau am primit cadou haine de mărimi mai mari. Cu toate acestea am preferat să nu mă complic. Cele de pe net erau cumpărate din alte țări și procedura de returnare era destul de greoaie. Iar cele din magazine…fie n-am vrut să jignesc persoana care mi-a dăruit haina și a selectat-o cu grijă (până la urmă e dificil cu mărimile astea, mai ales că nu corespund mereu) + că este cam nepoliticos să ceri bonul ca să poți schimba haina, poate cel care ți-a făcut cadoul nu vrea să știi câți bani a dat pe ea, fie am dăruit produsul cuiva drag, fie am găsit o metodă de a purta totuși acea haină.

Procesul de returnare este un drept al cumparatorului, absolut necesar, însă tot mi se pare o experiență aiurea. Mai ales că la noi vânzătorii te privesc urât dacă alegi să faci asta, ca și cum i-ai fura, și nu știu, ți se face rușine de tot. Mai ales când nu vrei să schimbi produsul cu altul, ci vrei banii înapoi. Sau poate exagerez eu. Dar așa a pățit prietena mea. Și-a cumpărat o pereche de pantofi pentru nuntă și după câteva zile, când a probat pantofii și i-a ținut în picioare mai multe minute, și-a dat seama că erau teribil de incomozi. S-a dus la magazin și a dorit să-și aleagă alții – deci nu să primească banii înapoi, ci să aleagă alții, chiar și mai scumpi și să plătească diferența de bani. I s-au schimbat pantofii (nici nu avea cum să fie refuzată), dar vânzătoarea nu a fost deloc mulțumită. Eram și eu cu prietena mea și începusem și eu să mă simt prost, de parcă făcusem ceva greșit.

Voi ați returnat vreodată produse? Cumpărate din magazine sau de pe net? Și cum ați fost tratați de vânzători?

34 Comments on Returnarea hainelor

  1. O singura data, cu mai multi ani in urma, un dvd player care, desi in manual scria ca “vede” un anumit format de subtitrare, la proba facuta acasa nu-l vedea. Nici n-a fost nevoie sa justific returul. Magazinu-i Carfur 😀

    • Foarte bine, ma bucur ca ai putut returna fara probleme! Am mai patit si noi sa avem probleme cu anumite electronice, dar de obicei ni-l schimbau cu altul.

  2. Da, am returnat, dar in lanturi mari de magazine (gen H&M si Kiabi) unde n-au fost probleme. Am mai returnat si o camera foto la Real si m-au vazut ca eram pornita si n-au comentat prea mult, au acceptat-o inapoi. In general a fost ok. Mama chiar a patit o chestie faina: i-am cumparat noi din orsay-ul din Bucuresti o bluza cadou pt ziua ei si i-am trimis-o prin posta la Iasi. Bluza s-a dovedit mica, insa noi nu ii trimisesem si eticheta s-o schimbe, ca sa nu vada pretul (s-ar fi scandalizat sa afle cat dadusem pe ea). S-a dus la Orsay-ul din Iasi si le-a spus vanzatoarelor ca a primit bluza cadou dar ca nu are eticheta si i-au schimbat-o fara nicio problema, au fost extrem de dragute si saritoare. Deci se poate, dar depinde de magazine si de politica lor.

  3. Cu pantofii am avut si eu probleme, in magazin pareau foarte confortabili, dar cand ajungeam acasa realizam ca erau extrem de incomozi, dar niciodata nu m-am gandit sa-i returnez. In rest la haine nu se pune problema pentru ca eu cumpar doar din magazine si tot ce iau probez de 10 ori inainte de a plati… Daca nu imi sta impecabil, nu plec cu marfa. 😛

    • Da…prietena mea stia ca trebuie sa poarte acei pantofi ore intregi la nunta, asa ca nu prea se putea sa-i lase asa. Oricum a purtat si balerini.

  4. Eu sunt atenta la ce cumpar, tocmai pentru a nu fi nevoita sa merg inapoi la magazin si pentru ca nu imi place sa ma pisicesc la vanzatoare ca sa scap usor de haine.
    Online, cumparam inainte si cum imi stiu exact masurile nu aveam probleme, dar de ceva timp nu mi’am mai luat nimic de pe siteurile online.
    Partea buna, aici, e ca vanzatorii iti vorbesc frumos si te trateaza cu respect, chiar si cand returnezi ceva, din cate am vazut eu.

    • E destul de tricky cu online-ul…si in general cu cumpararea hainelor fara sa le probezi inainte. Marimile nu corespund. Am avut surpriza sa constat ca nici la pantofi nu corespund marimile. Eu de obicei port 36. Eh, mai nou, port si 35 la anumiti pantofi. Si surpriza, vara asta mi-am cumparat niste sandale marimea 37 care imi vin perfect. Si am dat acum peste site-uri online cu pantofi, si nici nu stiu ce marime sa-mi iau…35 sau 36? (37 cred ca a fost o intamplare).

      • Depinde de la incaltari la incaltari, de la un comerciant la altul ;).
        Eu merg de la 38 la 40 :D.
        Incaltari nu mi’am luat niciodata de pe net, mai ales ca eu am picioarele late si trebuie neaparat sa probez incaltarile inainte de a le cumpara.

        • Pai asa e. Si eu as vrea sa probez inainte, sa vad daca ma simt bine, daca pot sa merg cu acel toc. Dar cand vad o oferta cu pantofi draguti la 59 lei ma abtin cam greu. 🙂

  5. Nu obisnuiesc sa schimb hainele, de obicei le probez, le analizez, apoi inainte de a le cumpara, ma uit bine sa nu aiba vreun defect sau ceva….
    Mi s-a intamplat insa o data sa iau o pereche de blugi si cand am ajuns acasa sa imi dau seama ca imi cadeau de pe mine. M-am dus inapoi la magazin (bershka) sa le returnez pantalonii si sa imi dea banii. Am ramas socata de atitudinea fufei de acolo .. s-a uitat asa urat la mine si m-a intrebat daca nu i-am probat si cum se poate ca la magazin sa imi fie buni si cand am ajuns acasa sa nu mai fie buni ..
    I-am returnat in aceeasi zi, dupa vreo 2-3 ore, deci nu cred ca era problema ca i-as fi purtat si i-am dus inapoi. Etichetele inca mai erau acolo intacte, nu erau patati / rupti sau mai stiu eu ce…
    Mi-a zis cu o scarba ca nu imi da banii inapoi (desi sunt cam obligati, nu trebuie sa fim noi obligati sa cumparam ceva doar pentru ca nu ni se returneaza banii) si sa imi aleg altceva. Mi-am luat o alta pereche de pantaloni, dar nu am fost niciodata multumita de ei ……

    • Ce aiurea! Deci si la magazinele mari se intampla din astea…cred totusi ca era obligata sa-ti dea banii inapoi.

      • Te cobtrazic,sa stii ca sunt obligati atata timp cat clientul doreste acest lucru, am lucrat in comert si sefii ne-au adus o carte cu regulile de la OPC si acolo este precizat si acest aspect si anume dreptul clientului de a cere banii….

        • buna ziua, va rog mult sa ma sfatuiti intr-o situatie: am cumparat pe data de 03.06.2016 o rochita din Cocor si ieri am fost sa o returnez, insa nu au vrut pe motiv ca nu mai are eticheta insa am bonul fiscal si nu a fost decat probata, fara urme sau defecte. dar nu au vrut este legal? multumesc din suflet.

  6. Mihaela, returnarea este o forma de respect fata de cumparator si mi se pare normal sa fie asa. Desigur ca sunt persoane care profita de aceasta tehnica dar eu cred ca majoritatea o fac cu buna credinta
    Mi s-a intamplat sa cumpar haine si sa aiba un defect pe care nu l-am observat , normal ca m-am dus sa le returnez. Fitele vanzatoarelor nu ma deranjeaza, tine de personalitatea fiecaruia, eu imi cunosc drepturile.
    In Germania in multe magazine (inclusiv Zara) returnarea inseamna ca ti se dau banii inapoi pur si simplu. Daca vrei sa cumperi altceva din magazin, e treaba ta. Merge repede , e simplu si nimeni nu face mutre
    Aici la H&M ca sa schimb niste pantaloni scurti de 80 ron am stat 15 minute, am dat cu subsemnata si a trebuit sa-mi trec CNPul si adresa acolo. Mi s-a parut o chestie obraznica si pe viitor am sa evit sa cumpar din filialele H&M din Romania

    • Si da, e normal sa fie posibil sa returnam produsele. Chiar daca firmelor nu le convine acest lucru. Si imi pare rau de experienta de la H&M Romania…sunt sigura ca in strainatate nu sunt probleme cu returnarea hainelor. Ei se si ofera sa iti dea reduceri daca haina are defecte. Se ofera, deci nu asteapta sa le atragi tu atentia.

  7. Eu am returnat haine pe net, la miniprix. Foarte ok serviciile. Nu aveam cum sa le daruiesc si nu avea rost sa le tin degeaba asa ca mi-am primit banii inapoi in cateva zile.

  8. Salut! Eu am avut o experienta foarte placuta la Zara, aici in Sibiu. A fost prima data cand am schimbat ceva, acum cateva saptamani, o rochie primita cadou, foarte frumoasa dar care imi era mare. Pentru ca era ultima zi in care mai putea fi returnata (dupa 30 de zile), si nu aveam timp sa-mi aleg altceva atunci, la sugestia mea vanzatoarele mi-au dat un alt articol din magazin de aceeasi suma, la nimereala(o camasa care oricum imi era mare) pentru a-mi prelungi termenul de returnare cu inca 30 de zile. Pentru ele a fost ceva bataie de cap, a fost nevoie sa-mi scoata doua facturi pentru retur, dar s-au comportat foarte frumos, mereu cu zambetul pe buze si fara sa ma faca sa ma simt prost. M-a impresionat foarte placut…

    • Da, chiar foarte frumos din partea lor Corina! Asa da…Pacat ca o astfel de atitudine gasesti rar in magazinele noastre.

  9. HEY! si eu as vrea sa dau o geaca inapoi si imi este frica ca nu vor accepta sa-mi dea banii sau sa pot cumpara ceva in valoare de acei bani.

  10. em am luat cadou de la bershka o pereche de colanti ptr fiica mea,ia-au placut foarete mult si inainte sai imbrace a taiat eticheta aia jenanta pe care de altfel e si o foarfeca,si cand ia imbracat surpriza erau rupti pe cusatura,uitandu-ma mai bine la ei am vazut ca avea defecte mai multe de fabricatie,mam dus inapoi la ei si surpriza nau vrut nici macar sa mi schimbe da sa-mi dea bani inapoi, cica in momentul cand tai eticheta pierzi garantia, binenteles ca pe bon pe verso era trecut ca se poate returna produsul in termen de 30 de zile daca nu sa purtat, iam luat in urma cu o zi,in fine dupa ce mam contrazis cu ei
    miau aratat instructiunile de folosire pe care erau trecut si chestia cu pierderea garantiei, pe deasupra au zis ca cine stie cat ii de grasa fiica mea si cica au puscat pe cusatura ( fiica mea are 180 inaltime si 41 de kg,era plecata din loco si nu a venit cu mine sa o vada cat ii de grasa), in fine dupa ce am zis ca ma duc la opc,au zis sa le las nr de tel.si o sa sune la bucuresti la manag.si sa vada daca ma pot ajuta,eu stau in oradea,si ca ma suna intro zi doua, leam dus si eticheta taiata,acritura aia de vanzatoare se uita cu o scarba la mnine de parca iam omorat intreaga familie, astept sa treaca sarbatorile si de data asta ma duc la opc, a si inca ceva am crezut ca mor cand am vazut ca, vanzatoare a mirosit pantaloni sa vada daca erau purtati, ii cumparasem in urma cu vreo 20 de ore,nu mia venit sa cred ,sunt curioasa ce spun cei de la opc, iam pus sa-mi puna o stampila, data nr.bonului si o semnatura sa arat la opc ca am fost la ei si nu au vrut nici macar sa imi schimbe produsul, nu ca as fi vrut, imi vreau bani inapoi, oare cer prea mult?,mam saturat cu cata nesimtire suntem tratati, chiar nu ma asteptam de la ei,am dus o tigaie de,, cica” ceramica inapoi la penny, asta dupa ce am gatit in ea, nu era ceea ce credeam ca este adica din ceramica si miau data automat bani inapoi fara sa ma intrebe nimic.

  11. Buna ziua! Eu lucrez intr-un magazin care se ocupa cu comercializarea articolelor de incaltaminte si imbracaminte.
    Sunt foarte multe persoane care cumpara incaltari,le incalta de cateva ori si dupa cateva zile vin cu ei inapoi,ba ca nu au nimerit masura,ba ca vor alt model!
    Va spun un singur lucru dragi vizitatori al acestui forum: PRODUSELE PURTATE NU SE SCHIMBA SI NU SE RETURNEAZA BANII DECAT IN MOMENTUL IN CARE PREZINTA UN DEFECT DE PRODUCATOR

  12. Eram în căutarea unor informații legate de returnările hainelor în magazinele H&M cănd am dat de blogul ăsta. Am avut și eu o experiență neplăcută legată de aceste returnări. Era cazul unor adidași pe care i-am achiziționat dintr-unul din magazinele Leonardo, când i-am probat erau în regulă (pentru cățiva pași pe care i-am făcut) însă dupa o oră două de purtare au devenit foarte incomozi și mi-au produs chiar răni la picior. Cand m-am întors în magazin să le povestesc experiența, angajata de acolo s-a dovedit a fi total necooperantă. Mi s-a părut foarte inacceptabil având în vedere că erau în stare perfectă fiind purtați doar cateva ore și cu bonul fiscal păstrat. Având o valoare destul de mare am decis sa iau atitudine și nu nu m-am certat cu ei ore în șir ci m-am dus la protecția consumatorului la care am depus o plangere. La doar câteva zile am primit răspuns cum că sunt așteptat în magazin să-mi aleg alte perechi de adidași. Lucru pe care l-am și făcut însă nu fără să mi se plangă acum angajații magazinului (ironia sorții) cum că nu trebuia să se ajungă pănă aici, că s-ar fi rezolvat pe cale amiabilă (asta în ciuda faptului că chiar am încercat s-o rezolv amiabil, însă cei necooperanți au fost ei nu eu!). Trecănd peste acestă experiență puțin stănjenitoare am plecat din magazin cu scopul îndeplinit.
    P.S. În timp ce așteptam la casier sa plătesc observ alți doi clienți nemulțumiți de produsele lor, și care solicitau să facă o plângere reprezentantului magazinului. Asta e țara în care trăim, dacă în străinătate este ceva normal sa returnezi produsele in decursul unei luni la noi nici macar in decursul unei zile nu poti, pănă ajunge la normalitate mai e ceva timp de trecut și alți nervi de făcut!:))

  13. Eram si eu in cautarea unor informatii legate de schimbarea produselor H&M cand am dat de acest blog. De curand am primit de ziua mea o bluza H&M care imi este cu un numar mai mare asa ca m-am gandit ca as putea-o schimba mai ales ca imi place foarte mult. Zis si facut, m-am infiintat la H&M Baneasa (imi spusese prietena mea de unde o luase)evident ca fara bon fiscal ca doar nu si pe acesta il primisem cadou. Le-am explicat care este situatia, ca nu doresc banii pe ea, nici alt produs doar sa imi dea un numar mai mic. Intrucat cu reprezentantul magazinului nu m-am inteles am cerut sa discut cu unul dintre managerii magazinului,care, mi-a explicat tehnic ca fara bon fiscal nu se poate face nimic, ca nu are cum sa scada din gestiune un produs achizitionat intr-o zi si sa adauge altul. Mi se pare aberanta politica acestei firme- reprezentanta Romania-ca in alte tari nu se intampla asa ceva la H&M-si mai ales total neprofesionista atitudinea managerului care, la final, intreband-o dvs cum v-ati simti in locul meu cu un produs nou, nepurtat vreodata care sa va placa, sa imi raspunda “Dar din dar se face rai” Halal manager!

    • Cred ca este o conditie sa vii cu bonul fiscal. Eu stiam de asa ceva asa ca atunci cand daruiesc o piesa de imbracaminte, ofer si bonul sau il pastrez eu – daca nu-i place/nu corespunde marimea, o pot schimba eu sau pot da bonul sarbatoritului. Nu e tocmai elegant, dar asta e legea.

  14. Sa va zic sincer, eu cumpar mereu haine de la h&m si dupa 2-3 saptamani le returnez si iau altceva…asta fac de 1 an si nici odata nu s-au comportat urat cu mine. Caseritele sunt foarte amabile si mereu cu zambetul pe buze. (h&m cluj)..a da si tin sa mentionez ca si eu sunt foarte amabil cu ele…

  15. De ani de zile lucrez in comert si ma intreb ades daca unii oameni gandesc. Sunt si vanzator si cumparator dar o singura data am schimbat un blug cu altul pentru ca nu i venea baiatului. Eu cred ca ar trebui sa existe si o protectie a vanzatorului nu doar a cumparatorului. Cand cineva cumpara un produs il cumpara ca ii place ii este necesar sau din alte motive dar nu il cumpara cu forta. Nu inteleg ajung acasa nu mi mai place culoarea sau modelul sau nu se asorteaza cu cv si l returnez. Fac un cadou nu vine il returnez. Imi asum niste riscuri ca si cumparator. Am intalnit multe situatii unele dintre ele mi se par bataie de joc. Ex clienta cumpara o geaca de firma si o aduce dupa o sapt ca ii raman fulgi pe haine dupa ce i sa spus acest lucru acum o sapt nu conta acum conteaza si vrea banii ca ea are drepturi. Daca ai 5 asa pe sapt oare unde ajungi ca vanzator oricat de calm ai fi si cata rabdare ai avea iti vine sa o iei la padure cand vezi ce mare e gradina unde mai pui ca unii sunt in stare sa te si bata si iar ma intreb tu ca vanzator ce drepturi ai ???

    • Mirela, sunt complet de acord cu tine. Eu m-am saturat sa nu existe drepturi si pentru vanzatori. Am auzit tot felul de povesti horror, gen persoane care cumpara haine, le poarta si apoi le returneaza. Cu eticheta, dar mirosind a tigara, a transpiratie. Si noi am patit sa livram utilaje si sa ni le returneze folosite. Omu’ comanda, foloseste produsul cat are nevoie si apoi il returneaza. Si noi ce sa facem? Ca produse second hand nu vindem. Prostie.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.