Amestec de ceai verde si alb Inițial mă gândeam să-mi prepar un ceai de fructe pentru dimineața de duminică, dar mi-au căzut ochii pe Eternal Life de la Arta Ceaiului și am zis că pentru o dimineață liberă este mult mai potrivit un ceai deosebit, un amestec de ceai verde și ceai alb, decât o obișnuită infuzie de fructe.

Eternal Life nu conține doar ceai verde și ceai alb, ci și rădăcină Jiaogulan, flori de iasomie, arome, albăstrele, bucăți de coacăze roșii/negre, bucăți de pere. Iar ceaiul verde și alb din compoziție reprezintă un mix de ceaiuri Gunpowder, China-Seng Cha, Wu Lu, Ming Mee. O minunăție.

Pentru preparare se adaugă 2-3 grame (o linguriță)/250 ml de apă la 90 grade Celsius și se lasă la infuzat timp de 2-3 minute.

Nu sunt un mare fan al ceaiului verde, dar Eternal Life mi-a plăcut. Are un parfum deosebit de pere și iasomie, gustul este concentrat, predominant de ceai verde, iasomie și pere. Apropo, ador perele. Poate de asta mi-a și plăcut așa mult acest ceai.

După cum bănuiam, Eternal Life este un ceai elegant, rafinat. Lista de ingrediente demonstrează asta. Dacă nu veți depăși (cu mult) perioada de infuzare, veți putea servi un ceai dulceag, aromat, plăcut. Un timp prea mare de infuzie face ca ceaiul să devină amărui.

Eternal Life poate fi achiziționat de aici, la prețul de 19 lei/punguța de 100 grame. O asemenea punguță este de ajuns pentru 45-50 de porții.

DSC05808 DSC05810

6 Comments on Amestec de ceai verde și alb Eternal Life – Arta Ceaiului

  1. Buna Mihaela,
    multumesc pentru sugestie…eu beau ceai verde pentru beneficiile si proprietatile sale.
    Gustul nu m-a incantat niciodata,dar mi l-am ,,educat ,, pe parcurs. Voi incerca si aceasta combinatie pe care ne-ai prezentat-o in acest post.
    O zi frumoasa !

    • Ma bucur ca ti se pare interesanta combinatia. Eu beau ceai de placere, nu pentru beneficii. Adevarul e ca dupa vreo 2 ani de baut ceai aproape in fiecare zi n-am vazut mari beneficii. 🙂

  2. Mie chiar mi-ar placea sa incerc un astfel de ceai. De ce? Pentru ca nu am auzit si nici gustat(evident) un amestec de ceai alb cu ceai verde. Cred ca e delicios. 😀
    Pai beneficiile ceaiului(asta apropos de ce scriai tu putin mai sus in raspunsul pentru Adrianna) ar trebui sa se simta la interior. Bogatia de antioxidanti ajuta organismul sa se mentina tanar si sanatos. In plus, poate avea efecte asupra psihicului(linistire, relaxare).

    • Este foarte bun. 🙂
      Da, intr-adevar. Cine stie, nu se vad efectele, dar poate ele au existat, poate atata ceai in 2 ani de zile a ajutat corpul. 🙂

  3. Nu am incercat niciodata combinatia insa am o vaga impresie ca e delicioasa. Ador ceaiul verde, ador si ceaiul alb..de ce ar fi rea combinatia?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.