Cum din ce în ce mai mulţi prieteni încep să aibă copii, mă văd în ipostaza de a merge în magazine nu doar pentru a cumpăra haine pentru mine, ci şi a mă uita la haine copii şi a alege ceva ce consider eu drăguţ şi calitativ.

Uşor de zis şi, credeam eu, uşor de făcut. Numai că atunci când ai în faţă zeci de modele, pentru diverse vârste, greutăţi, din tot felul de materiale, nu mai ştii la ce să te opreşti. Câteva din gândurile mele când încercam să aleg ceva de îmbrăcat pentru un băieţel de un an: oare materialul acesta e bun? Nu e sintetic? Nu dă alergii? Oare mai are aşa ceva? Blugi pentru un bebeluş? Salopeta asta oare e confortabilă? O să le placă la părinţi? Până la urmă am ieşit şi am cumpărat nişte jucării de la Noriel. Aşadar trebuie să recunosc, nu mă pricep să cumpăr haine pentru copii. Doar dacă sunt nou-născuţi şi trebuie să cumpăr body-uri. Sau dacă sunt mai mari de 5 ani. E mai simplu atunci.

Nu acelaşi lucru se spune despre sora mea. Nepoatele mele sunt teribil de cochete. Chiar şi cea mică, de un an, vrea să umble prin casă cu o gentuţă mică. De câte ori trec pe la ele sunt uimită de ce rochiţe au, de cât de moderne şi frumoase sunt. Cea mare, la doar 8 ani, a început să fie din ce în ce mai preocupată de cum se îmbracă aşa încât aproape toţi banii de buzunar îi dă pe haine. Şi-a luat un trench maro, balerini, o geacă din piele ecologică, o geantă super drăguţă care îmi place şi mie. De fapt multe din hainele ei îmi plac şi puţin lipseşte să nu-mi vină şi mie. Iar la încălţăminte, cred că în scurt timp va ajunge la mărimea 36 (a mea) – o să fie sigur foarte înaltă. Aşa încât, deşi nu am aceeaşi mărime la haine sau încălţăminte cu mama şi sora mea (care tot fac schimb între ele), poate o să fac schimb cu nepoata mea. Pont! 🙂

Revenind, ştiţi că vă spuneam că hainele sunt printre cele mai uşor de cumpărat cadouri pentru copii? Cred că m-am înşelat. Sunt uşor de cumpărat dacă eşti deja părinte, dacă ştii ce materiale sunt bune, ce tipuri de haine sunt confortabile şi potrivite. Nu mai zic de încălţăminte, acolo sunt total depăşită, mai ales că cei mici cresc aşa de repede şi se schimbă mărimea chiar şi de la o lună la alta. Aşa că momentan mă voi limita la a cumpăra jucării. Pare a fi mai simplu.

Că suntem înconjuraţi de stres, o ştim cu toţii. Zi de zi vedem oameni îngânduraţi peste tot. Griji, frică, supărări…nu lipsesc nimănui. Tocmai de aceea este important să găseşti în viaţa asta ceva care să te bucure, care să-ţi arate că merită să continui, care să-ţi ofere determinarea de a lupta. Aşadar, ce te face să zâmbeşti?

Bebeluşi – nu cred că există om pe lumea aceasta care să vadă un bebeluş zâmbind şi să nu zâmbească şi el la loc. Poţi să nu fii mare amator de copii, pot să te enerveze de obicei, dar atunci când te trezeşti cu un zâmbet mare şi inocent, nu poţi să nu răspunzi pozitiv.

Căţei, pisici – pe mine mă bucură cam orice animal, cu mici excepţii, de care n-am să mai pomenesc aici. Dacă mai sunt şi pui, atunci clar uiţi de orice supărare. Nu degeaba se fac terapii cu animale de companie (zooterapie). S-au publicat articole în care se povesteşte de câini care au vindecat tulburări de stres posttraumatic sau care au ameliorat cazuri de autism.

Iubirea – să iubeşti şi să fii iubit la loc este cel mai frumos şi satisfăcător sentiment. Nu ştiu despre voi, dar eu, când ajung acasă supărată, îngrijorată, preocupată, mă “vindec” doar cu ajutorul partenerului. O conversaţie, o îmbrăţişare, înţelegere din partea lui, şi…puf…tot ce e rău dispare.

Eu zâmbesc şi când văd 2 tineri sarutandu-se pe stradă. Mă bucură să văd aşa ceva. De-aş vedea pe stradă doar săruturi şi îmbrăţişări şi nu priviri mâhnite…

Generozitatea – imaginaţi-vă următoarea scenă: copil desfăcând un cadou, cumpărat de voi, după minute în şir petrecute la Noriel. Copilul este bucuros, încântat de cadou. Cum să nu fii şi tu? Fie că eşti generos cu cei dragi, fie că eşti generos cu un străin, sentimentul de mulţumire, faptul că ai făcut pe cineva bucuros te umple şi pe tine de bucurie.

Familie şi prieteni – ne mai supărăm, ne mai certăm, dar adevărul (pentru mulţi dintre noi) este că ei sunt tot ce avem mai important pe lumea asta.

Micile plăceri de zi cu zi – poate fi vorba de cafeaua de dimineaţă, de prăjitura mâncată doar o dată pe săptămână, de ieşirea la film sau în parc. Cu toţii avem câteva activităţi pe care le îndrăgim şi care ne fac viaţa mai frumoasă. Pentru mine (printre altele) e vorba de o cafea mai deosebită pe care o beau doar sâmbăta, de un joc de pe telefon care e limitat şi pot să-l joc doar uneori, de achiziţia unui obiect vestimentar nou, de apariţia unei noi cărţi a unei autoare preferate.

Vremea de afară – da, acum pot spune că vremea de afară mă face să zâmbesc. Este potrivit de cald, este însorit, verde peste tot.

Pe voi ce vă face să zâmbiţi?

De câte ori urcă mama la mine în maşină nu scap fără vreo observaţie de genul: “Ai tot şifonierul aici”. O exagerare cu siguranţă, având în vedere că nu am decât o geacă sau două, eşarfe, pantofi, mănuşi şi altele. 🙂 Pe de altă parte prietenele mele mămici, care au în maşină jucării de la Noriel, haine, scaun auto copii, cărucior, scapă fără vreun comentariu. Eh, ştiu, nu se compară cele două situaţii.

Aşadar, ce am eu în maşină, acum?

• Pantofi – recunosc că i-am uitat în maşină de câteva săptămâni, dar prezenţa lor acolo a fost justificată. Pentru că atunci când conduc, se murdăreşte tocul sau pentru că pur şi simplu, mi-e greu să conduc cu pantofi cu tocuri foarte înalte, am lăsat în maşină o pereche, ca să-i schimb când ajung la destinaţie.
• Geci – tot uitate în maşină, trebuie duse la curăţătorie. Le las în maşină, să mă încurce acolo, până când îmi fac chef şi timp să le duc.
• Elastice pentru păr – bineînţeles că în casă nu găsesc niciodată elastice pentru păr, în schimb în maşină sunt cu zecile. Peste tot. Inclusiv pe schimbătorul de viteze.
• O carte – am lăsat-o în maşină pentru a putea citi atunci când sunt la semafor sau când aştept pe cineva. Dar se pare că nu pot citi aşa. Timpul e prea scurt uneori, pauzele între citit sunt destul de mari şi până la urmă observ că n-am reţinut nimic din cartea respectivă.
• Apă – asta e bine de avut în maşină. Eu am lăsat-o de lene, că am cumpărat mai multe sticle de 2L şi n-am putut să le car pe toate în casă deodată.
• Pliante, postere – când mai fac materiale promoţionale pentru serviciu, mereu mai rămân în maşină câte unul sau două care ori au ieşit prost prima dată, ori le-am luat ca exemplu. Şi s-au adunat…şi au rămas acolo.
• Mănuşi, eşarfe, căciuli – aşa, ca de final de iarnă. Dimineaţă e frig, te duci încotoşmănat la maşină, dar seara se face mai cald, aşa că arunci în spate mănuşile sau fularul gros şi uiţi să le mai iei cu ţine în casă.
• Reviste Reader’s Digest – sunt singurele reviste pe care le mai cumpăr. De obicei le ţin în baie, îmi place să le citesc când fac baie, dar mai nou am vreo 2 numere şi-n maşină, pentru pasageri. Zilele trecute am plimbat pe cineva prin mai multe locuri unde aveam eu treabă şi-am zis să aduc în maşină câteva reviste, să nu se plictisească.

Ce ar trebui să avem mereu în maşină:

• apă, ceva de mâncare care să nu se strice/topească (de schimbat periodic ca să nu fie probleme)
• o lanternă, baterii
• pătură
• haine de schimb
• lopată, nisip
• lichid pentru parbriz

Am uitat ceva?

De multe ori mi-e ruşine să recunosc că nu ştiu să merg singură cu tramvaiul, cu trenul sau nici măcar cu maxi-taxi-ul. Nu ştiu de unde se cumpără bilete, nu ştiu cum se compostează un bilet, nu ştiu cât costă un bilet. Şi asta pentru că mereu am mers cu maşina.

M-au şi răsfăţat părinţii, dar adevărul e că situaţia o cerea. Am locuit mare parte din copilărie şi adolescenţă la vreo 20 km de oraş (şi la vreo 30 de şcoală), nu erau mijloace de transport în zonă şi chiar de ar fi fost, le-ar fi fost frică părinţilor să mă lase singură, pe întuneric (nu erau luminate acele străzi).

Şi aşa m-am obişnuit eu cu maşina. Atât de tare m-am obişnuit încât îmi este foarte greu să concep mersul pe jos (sau cu mijloace de transport). Când maşina este în service, pentru revizie sau alte reparaţii, mi se pare că nu-mi pot desfăşura activitatea aşa cum trebuie. Trebuie să mă rezum la minimul necesar, să amân diverse activităţi.

Problema e când nu prea poţi amâna aceste activităţi. De exemplu luna martie, luna declaraţiilor şi a plăţilor de impozite. Nu vreţi să ştiţi cât am umblat săptămâna trecută şi cât mai am de umblat. Am mers la Paşcani, la Finanţe, mai am de mers la Primărie. Dacă nu aveam maşină la dispoziţie, nu m-aş fi descurcat. Dacă mergi cu taxiul, te costă de nu mai poţi, dacă mergi cu mijloace de transport, durează mult, te enervezi şi ajungi şi transpirat tot pe unde ai treabă.

De aceea e bine că există posibilitatea de a închiria o maşină, fie că e vorba de închirieri pe termen lung, pe termen scurt, cât ai nevoie ca să-ţi rezolvi treaba. E o soluţie bună şi pentru cei care n-au maşină şi ştiu că într-o anumită perioadă au de rezolvat multe treburi, de umblat în foarte multe locuri sau de ieşit din oraş. Pentru cei interesaţi, în Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj, Touring Rent Auto (ce activează sub numele de Entreprise) oferă servicii de închirieri auto.

Acestea fiind zise, urez succes tuturor celor, ca şi mine, umblă luna asta pentru îndeplinirea obligaţiilor către stat. Cozile să fie mici, declaraţiile uşor de completat şi funcţionarii prietenoşi. 🙂

Acest început de primăvară înseamnă pentru mine mai mult decât renaşterea naturii, mărţişoare şi flori. A presupus până acum o mulţime de activităţi, majoritatea de realizare şi depunere acte, plată impozite şi în general, de organizare.

Şi încă mai am multe de făcut. De exemplu, legat de maşină. Trebuie să-mi reînnoiesc RCA-ul şi CASCO-ul acuşi, trebuie să duc maşina la o revizie, unde să-mi rezolve şi o problemă apărută la ştergătoare, trebuie să-mi pun pe maşină anvelope auto vară.

Din fericire le am deja, nu trebuie decât să le încarc în maşină şi să merg la o vulcanizare ca să mi le monteze. Mai greu este să mă mobilizez şi să nu las timpul să treacă, până când le schimb, aşa cum am procedat de multe ori. Nu de alta, dar şi cauciucurile de iarnă sunt nou-nouţe şi nu ar fi chiar grozav să le uzez acum doar pentru că mi-e lene/n-am timp să mă duc să le schimb. În plus, nu au fost chiar cauciucuri ieftine. Au fost ani când am luat ce am găsit mai ieftin (cu toate acestea nou, nu vreau să folosesc cauciucuri la mâna a doua), dar toamna trecută am investit în nişte cauciucuri de firmă, sperând că vor fi mai bune şi/sau vor rezista mai mulţi ani.

După ce schimb anvelopele, vreau să merg şi la o spălătorie, să o fac frumoasă. Deşi uneori nu ştiu dacă e cea mai bună variantă. Am păţit-o şi eu, am auzit şi la mulţi alţii, că se cam practică zgârierea cu cheia, fără niciun motiv, şi uneori mă gândesc că dacă maşina arată mai jalnic, nu va mai atrage atenţia şi poate va scăpa de mâna frustraţilor care fac din astea.

Cam astea sunt unele din preocupările mele la început de martie. Treburi de organizare, de administrare. Bine ai venit primăvară!