Category: articole publicitare

Ce este NERF?

Au trecut şi sărbătorile, zile în care am vizitat toate magazinele de jucării posibile şi am analizat fiecare raft în parte pentru a găsi jucăriile perfecte pentru cei mici. Şi aşa am aflat de Nerf. Ca mătuşă a două fete a trebuit să recunosc că nu mai auzisem niciodată de acest termen şi habar nu aveam ce înseamnă, până când am căutat şi m-am informat.

Nerf este un brand internaţional de jucării destinat în principal băieţilor cu vârste între 6 şi 14 ani, care în ultimii ani a început să fie popular şi printre fete, în principal datorită seriei de filme The Hunger Games.

Cele mai cunoscute jucării de la Nerf sunt blasterele. Dacă ca şi mine, vă întrebaţi ce este acela un blaster, aflaţi că este un pistol, care trage cu proiectile realizate din material spongios, pe distanţe mari. În funcţie de model, un blaster de la Nerf poate trage chiar şi până la 27 de metri, iar proiectilele îşi menţin precizia şi stabilitatea în zbor. De asemenea, blasterele pot avea încărcător intern integrat pentru încărcare rapidă, pot trage cu mai multe proiectile în acelaşi timp, vin cu diverse accesorii gen scriere mesaje criptate pe proiectil. Şi dacă tot pomeneam de Hunger Games, blasterele pot fi şi sub formă de arbalete, ce pot lansa aceleaşi proiectile de spumă pe distanţe de 30 metri.

Copiii sunt încântaţi de astfel de jucării. Se pot juca cu ele atât în interior cât şi în exterior, singuri sau cu prietenii, îşi pot imagina că se luptă cu zombie, cu vampiri sau că sunt participanţi în Jocurile Foamei. O astfel de jucărie este avantajoasă atât pentru copil, care se distrează, socializează, face apel la creativitate şi imaginaţie, cât şi pentru părinte, care îşi ţine copilul măcar pentru câteva zeci de minute departe de laptop sau tabletă. În plus, jucăriile nu sunt periculoase, proiectilele sunt din material spongios, nu cauzează răni sau vânătăi. Bineînţeles că jucăriile sunt pentru copii mai mari şi la fiecare dintre ele se menţionează să nu se ţintească către ochi sau faţă.

Acum că ştim ce este Nerf, ce sunt blasterele, hai să vă arăt câteva jucării de la Noriel care cred că le-ar plăcea copiilor.

Pentru fete, nişte arbalete cu tragere rapidă, până la o distanţă de 20 metri. Au lansatoare de auto-rotaţie, se pot trage 6 săgeţi deodată într-un flux rapid. Mi se pare o jucărie chiar utilă, înveţi să tragi la ţintă.

nerf-rebelle-arc-heartbreaker_2 arbaleta-guardian-crossbow-rebelle_1

Pentru băieţi, pistoale care pot trage proiectile la distanţe de până la 23 metri, câte 3 pe secundă.

 nerf-n-strike-elite-blaster-stryfe_1

Sper că v-a fost util acest articol şi aţi aflat şi voi, alături de mine, despre ce jucării mai sunt disponibile acum pe piaţă. Spor la cumpărături!

Sofia Întâi, cea mai iubită prinţesă

Cine e Sofia Intâi? Se întreabă probabil toţi cei care n-au copii ei însuşi, dar au de cumpărat cadouri pentru alţii copii. Am aflat şi eu de curând, tot prin intermediul nepoatei mele, care mă pune la curent cu toate noutăţile în materie de jucării pentru copii.

Prinţesa Sofia Întâi este un nou personaj de la Disney, vedeta unui serial TV, difuzat şi-n România de posturile Disney Channel şi Disney Channel Junior. Serialul este produs de Disney Junior şi este deja la al treilea sezon. Actori destul de cunoscuţi şi-au împrumutat vocea serialului animat: Ariel Winter (o ştiţi din Modern Family), Sara Ramirez (Grey’s Anatomy), Darcy Byrnes (Desperate Housewives), Tim Gunn (Project Runway). În serial este vorba de o fetiţă, Sofia, care ajunge prinţesă prin căsătoria mamei ei cu un rege. Ea acum trebuie să înveţe să se poarte corespunzător şi asta o va face cu ajutorul a trei zane de la Royal Training Academy. În schimb ea le oferă tuturor o lecţie în privinţa calităţilor pe care orice om ar trebui să le aibă: sinceritate şi bunătate.

Nu e de mirare că Sofia a avut aşa mare succes printre fetiţe. Orice fetiţă visează să fie prinţesă, să îmbrace rochii lungi, vaporoase, să poarte diademă şi bijuterii strălucitoare, să aibă puteri magice şi să trăiască într-un palat, alături de o mulţime de animale fermecate. Asta mi-am dorit şi eu, când eram mică, asta îşi va dori acuşi şi nepoţica mea de un an. Sora ei mai mare a cam trecut de faza Sofia, acum e faza Elsa.

La Noriel brandul Sofia este bine reprezentat. Jucăriile Sofia sunt destinate în special fetiţelor cu vârste între 2-8 ani, dar eu aş zice că cel mai iubite sunt pe la vârsta de 4-6 ani. Din colecţia de jucării Sofia fac parte păpuşi, figurine, puzzle-uri, tăbliţe sau seturi de desen, dar şi biciclete, haine, încălţăminte, ghiozdane, ba chiar şi termosuri sau corturi. Pentru că ştim ce mult îşi doresc copiii să se acopere din cap până-n picioare cu personajul preferat. 🙂

Mie mi-au plăcut în mod special setul de scris compus din agenda cu instrumente de scris şi cutia muzicala. Pentru fetiţe cu înclinaţii artistice.

set-agenda-si-instrumente-de-scris-printesa-sofia sofia-cutie-de-bijuterii-muzicala

Sunt drăguţe şi rochiile de prinţesă, poşetă, mănuşi şi bijuterii. Sunt şi utile pentru că multe din fetiţe visează să se îmbrace în costum de prinţesă la zilele lor de naştere sau la ocazii. Nu mai zic de Halloween, care a început să fie serbat prin grădiniţele şi şcolile din România.

Spor la cumpărături! Şi vouă, şi mie, mă apuc şi eu de căutat cadouri pentru nepoatele mele. 😛

În căutare de cadouri de Crăciun pentru copii

Mai este doar o săptămână până la Crăciun şi eu încă nu m-am apucat de cumpărat cadouri. M-am uitat un pic dupa cadouri de Crăciun pentru copii, pentru prietenele mele, pentru familie, dar nu prea am fost mulţumită de ce am găsit în magazine. Mi s-au părut toate mult prea scumpe pentru valoarea oferită. Nu vreau să cumpăr ceva care să fie aruncat într-un dulap sau ascuns pe undeva. Vreau să cumpăr lucruri utile sau care măcar pentru o perioadă scurtă să trezească interesul destinatarului.

Mă aşteptam ca cel puţin pentru copii să fie foarte uşor de cumpărat cadouri, dar nu e chiar aşa. Trebuie să te hotărăşti de la început dacă cumperi un cadou util, de care mai mult că sigur nici nu-i va păsa copilului, sau dacă alegi o jucărie. Ţii neapărat să-l impresionezi pe cel mic sau preferi să ajuţi părintele?

Aşadar, ce cadouri de Crăciun putem cumpăra pentru copii?

  • Îmbrăcăminte – din gama de cadouri utile şi foarte uşor de cumpărat. Nu trebuie decât să ştii vârsta şi eventual greutatea/înălţimea copilului. În rest poţi cumpăra orice doreşti, ai şi de unde alege. E recomandat că în caz că nu ştii exact detalii legate de greutate/vârstă, să iei o mărime un pic mai mare. La copii mereu e mai bine mai mare decât mai mic.
  • jucării de pluş – un pic cam demodate pentru copii din zilele noastre. Nu ştiu câţi mai apreciază astfel de jucării.
  • jocuri – Monopoly, Catan, Nu te supăra, frate sau de la Noriel, 150 de jocuri într-unul singur. Astfel de jocuri au început să fie foarte populare şi printre adulţi, aşa încât dacă alegeţi un astfel de joc e posibil că şi părintele să-l folosească. Verificaţi pe cutie vârsta pentru care sunt aceste jocuri recomandate. Nu dăruiţi un joc Catan unui copil de 5 ani (căutaţi în schimb varianta pentru copii, Catan Junior).
  • jucării educative – microscop, telescop, puzzle sau diverse seturi pentru pasionaţii de ştiinţă.
  • jucării pentru bebeluşi – jucării gingivale, zornăitori, carusel muzical, jucării din lemn. Pentru un copil ce se apropie de un an recomand jucării colorate, cu muzică, cu lumini, important e să le capteze atenţia.
  • lego – despre lego v-am mai povestit săptămâna trecută, sunt foarte populare printre copiii de acum. Aproape toţi copiii pe care îi cunosc îşi doresc lego, lego şi iar lego. Şi cum sunt disponibile aşa multe seturi, niciodată nu se vor sătura de asemenea cadouri.
  • produse pentru activităţi sportive – mingi, biciclete, trotinete. role, patine, rachete de tenis, s.a. Lista e lungă. Pentru asemenea cadouri cam trebuie să ştiţi ce pasiuni are cel mic, dacă mai are sau nu asemenea produse şi bineînţeles, dacă are permisiunea părinţilor de a practica aceste sporturi.

Spor la cumpărături!

Pentru pasionaţii de modă şi cumpărături

IMG_6837Poate nu este extrem de vizibil pe acest blog pentru că nu public OOTD-uri, nu vă arăt (mereu) ce mi-am mai cumpărat sau nu fac (prea des) recomandări de magazine online, dar sunt pasionată de modă, îmi place să cumpăr haine şi mai ales îmi place să le cumpăr la preţuri bune. Am o mare satisfacţie când pot economisi bani buni prin informare corespunzătoare.

Nu mulţi ştiu că-mi încep dimineţile navigând pe site-urile preferate de modă, în căutare de oferte noi. Sau că seara, când ajung acasă, intru repede pe aceleaşi site-uri de modă, să văd ce obiecte vestimentare au mai adăugat peste zi. Încerc să nu ratez vreo ofertă foarte bună şi mai ales încerc să prind hainele când de-abia sunt afişate, pentru că mărimile mici se dau imediat.

Tocmai din aceste motive mi s-a părut foarte utilă aplicaţia pentru mobil Shopador, valabilă atât pentru iOS cât şi pentru Android. Prin această aplicaţie eşti informat de campaniile promoţionale din magazinele de haine online din România. Partea care mă încântă pe mine cel mai mult e că mi-am găsit magazinele preferate în aplicaţie, magazine de unde am cumpărat de multe ori şi de care sunt foarte mulţumită (Zenda, Kurtmann).

Cum te ajută aplicaţia Shopador:

  • poţi explora cele mai tari magazine online de fashion din România
  • afli prima când acestea au campanii promoţionale atractive
  • urmăreşti magazinele preferate, adăugându-le la favorite

De exemplu astăzi am aflat de următoarele promoţii:

  • Ecco oferă 50% reducere la a doua pereche de încălţăminte pentru copii
  • 15% reducere la rochii elegante pe oRochiePeZi
  • pe BrandCircus sunt reduceri de 25% la geci şi jachete
  • Elefant oferă 70% reducere la parfumuri

Sfaturi pentru cumpărăturile online:

  • Axaţi-vă pe obiecte vestimentare care ştiţi că vă vin bine şi fără probă. De exemplu eu nu comand (aproape) niciodată pantaloni, pentru că nu sunt foarte sigură pe mărimea pe care o am şi simt nevoia să probez, să văd cu ochii mei dacă se aşază bine. În schimb cumpăr fără probleme bluze, rochii, fuste.
  • Nu vă supăraţi dacă mărimea comandată nu vi se potriveşte. Sau dacă nu vă place haina cumpărată. Toate magazinele online sunt obligate prin lege să accepte returul de produse. Banii vă vor fi restituiţi.
  • Cumpăraţi obiecte vestimentare basic de pe internet. Eu am observat că găsesc foarte greu în magazine produse simple precum tricouri albe sau negre, maiouri. Sau dacă le găseam în magazine erau la preţuri astronomice. Chiar nu mi se pare ok să dau 100 lei pe un maiou simplu. Am găsit astfel de haine simple pe Kurtmann, la preţuri decente, gen 20-30 lei.
  • Cumpăraţi cu cap. Pe modele, toate hainele arată foarte bine. Încercaţi să vă imaginaţi îmbrăcate cu acele haine. Dacă nu aveţi o silueta perfectă, nu cumpăraţi cele mai mulate sau scurte haine.
  • Citiţi bine informaţii legate de materialele din care sunt făcute hainele sau de culoare. În poze unele culori pot părea diferite de realitate. Am păţit-o şi eu, am cumpărat o rochie de un roz-magenta şi am primit acasă o rochie roz neon, pe care nu am putut să o port decât la mare, pe plajă, şi chiar şi acolo mi se părea prea ţipătoare culoarea.

Spor la cumpărături!

Ce jucării cumpărăm de Crăciun? Lego, bineînţeles!

Când mă întreabă cineva ce şi-ar dori nepoata mea cadou (de Crăciun, de ziua ei, nu contează ocazia), mi-e simplu să răspund: lego. E înnebunită după jocurile lego, ca majoritatea copiilor de vârsta ei.

De când a început nebunia cu lego în România? Din 2011. Firma Lego este însă mult mai veche, fiind înfiinţată în anul 1932 de către danezul Ole Kirk Christiansen. În România Lego a avut şi are mare succes, având o cifră de afaceri impresionantă. Dacă în 2012 cifra de afaceri era de 26994498 lei, în 2014 au ajuns la 56139883 lei. O creştere cu 107% în doar 2 ani!

Mi-a fost un pic greu la început să înţeleg de ce aceste jucării au aşa mult lipici la copii. De ce sunt mai dorite ca păpuşile Barbie, jucăriile de pluş sau maşinuţele? Cred că farmecul lor constă în faptul că fac apel la creativitate, că sunt actuale, că apar permanent colecţii cu personaje noi sau din contră, foarte cunoscute şi iubite de către cei mici.

Jucăriile Lego sunt împărţite în mai multe colecţii. La Noriel am găsit disponibile colecţii precum Lego Friends, Lego City, Lego Star Wars, Lego Minecraft, Lego Jurassic World, Lego Disney Princess, Lego Elves. Nepoţica mea e fan Lego Friends, are multe din seturile din colecţie. Lego Friends este destinat fetiţelor, se axează pe “aventurile” a 5 prietene: Olivia, Stephanie, Emma, Mia şi Andrea. Apar şi personaje secundare, animăluţe, plus case, destinaţii turistice, autovehicule.

Jucăriile tip Lego nu sunt printre cele mai ieftine jucării de pe piaţă, dar preţul se justifică prin calitatea materialelor, prin faptul că producătorii se asigură ca jucăriile să fie lipsite de pericol pentru copii. Ştiaţi că şi capurile figurinelor de Lego sunt găurite complet, pentru că în caz de înghiţire/blocare în gât, copilul să poată continua să respire?

Preţurile pentru un set Lego pornesc de la 40 lei şi pot urca până la 600 lei, poate şi mai mult. Bineînţeles că seturile de peste 200 lei sunt mult mai mari decât cele mai ieftine, dar chiar şi cele mici sunt foarte frumoase, mai ales că în timp ele pot fi combinate şi se poate crea astfel un set mai deosebit.

Singurul motiv pentru care n-aş cumpăra jucării Lego e că nu ştiu exact ce seturi au copiii, ce le lipseşte. Dar asta se rezolvă simplu, vorbesc înainte cu părinţii şi-i rog pe ei să-mi recomande exact ce să cumpăr. Şi aşa ştiu sigur că aleg ceva ce va fi cu adevărat apreciat.

Mie mi-au atras atenţia seturile de mai jos, din colecţiile Friends şi Disney Princess. Mi-ar fi plăcut să-i cumpăr de Crăciun nepoatei mele setul cu Frozen, ea fiind mare fan al acestui film, dar am aflat că l-a primit cadou în octombrie, de ziua ei de naştere. O să găsesc altceva. 🙂

pop-star-tour-bus_4 elsa-s-sparkling-ice-castle_2_1

Ce părere aveţi de jucăriile Lego? Copiii voştri sau ai prietenilor/rudelor sunt amatori de jocuri Lego?

Marea mea familie de Crăciun

Pentru mine Crăciunul înseamnă adunarea întregii familii, un brad mare şi frumos împodobit, masa plină cu bucate tradiţionale. Înseamnă copii veseli, alergând peste tot. Înseamnă cadouri ambalate în hârtii colorate, aşteptând să fie desfăcute. Acesta este Crăciunul perfect.

Frumoase sunt şi zilele de dinainte. Când îţi imaginezi punerea în scenă a unui Crăciun perfect: decoraţiuni, reţete culinare pentru o mâncare gustoasă şi arătoasă, îmbrăcăminte festivă şi bineînţeles cadouri de Craciun.

Dintre toate acestea activitatea mea preferată e alegerea şi cumpărarea cadourilor de Crăciun. Nu e uşor, alegerea unui cadou de Crăciun perfect este ca un test, arată cât de bine cunoşti acea persoană, cât de atent ai fost la tot ce ţi-a transmis. Cadoul de Crăciun transmite şi-un mesaj şi cred că ne dorim cu toţii ca acesta să spună simplu, te iubesc.

Dintre toate cadourile primite vreodată, este unul care mi-a demonstrat multe. A fost unul din primele momente când am simţit ce importantă sunt, m-a făcut să mă simt nu doar o prietenă sau o iubită, ci un membru din familia lui. Pentru că da, a fost un cadou dăruit de partener.

Cadoul a fost un telefon mobil, primul meu telefon cu touchscreen. Nu pare prea emoţionant, nu? Ei, pentru mine a fost. Din mai multe motive. În primul rând era un lucru pe care mi-l doream de foarte mult timp. Nu mai avusesem niciodată un telefon mobil nou-nouţ, un telefon pe care să mi-l aleg eu singură, după gusturile mele. Şi nu degeaba, un telefon mobil era o achiziţie pe care nu ne-o permiteam la acel moment. Nici eu, nici el. Nu erau preţurile de acum, la iphone-uri, dar tot costă un salariu minim pe economie, iar ca studenţi care locuiau singuri într-un apartament aveam alte cheltuieli mai importante, gen facturi şi mâncare. 🙂 A contat şi asta, am ştiut ce sacrificiu a necesitat achiziţionarea acestui telefon. M-am simţit importantă şi răsfăţată.

Astfel de sentimente aş vrea şi eu să provoc cu darurile alese de mine.

p-0049Pentru cea mai bună prietenă cadoul de Crăciun perfect ar fi o cutie de bijuterii. Caută de ceva timp una încăpătoare, eu aş vrea să-i dăruiesc una care să fie mai mult decât atât, să fie şi frumoasă, elegantă, o bijuterie ea însăşi.

Cu cele 6 nivele, este suficient de încăpătoare pentru toate bijuteriile din colecţia personală. Grozav e că unul din sertare e destinat ceasurilor. În plus, vine şi cu un portofel pentru bijuterii de călătorii, ca să nu le mai cari prin buzunarele mici de la geantă şi să rişti să le pierzi.

Pentru mama aş alege un portofel din piele naturală, pentru că ştiu că apreciază lucrurile de calitate. Portofelul plic Romance este încăpător, cu un design foarte frumos şi sistem de închidere sigur. Are 4 compartimente mari, pentru bani, facturi, chitanţe, un buzunar cu fermoar pentru monede, patru buzunare din piele pentru carduri şi două buzunare cu plasă. Ce mai, un portofel serios, aşa cum trebuie pentru nevoile unei persoane active.portofel_plic_din_piele_romance_6

Şi acum ar trebui să spun că pentru o altă persoană importantă din viaţa mea aş alege o cutie pentru ceasuri, da aşa mult îmi doresc una, încât aş lua-o pentru mine. 🙂 Cred că am mai bine de un an de când tot visez la o cutie pentru depozitarea ceasurilor, dar n-am găsit ceva care să-mi placă. Până acum. Cutia pentru 10 ceasuri, cu capac, din piele naturală, este superbă. Cred că o astfel de cutie m-ar motiva să-mi măresc colecţia de ceasuri şi cel mai important, chiar să le port. Pentru că e mai uşor să alegi un ceas dintr-o astfel de cutie, decât să cauţi prin tot felul de cutiuţe, aruncate pe cine ştie ce rafturi.

p-9893Mai este doar puţin până la Crăciun. Pregătirile sunt în toi, nu e chiar uşor, dar măcar ştiu cum trebuie să fie cadoul perfect. Un cadou trebuie să fie ales cu grijă, luând în considerare gusturile şi felul de al fi al destinatarului, trebuie să aibă puterea de a-l face pe acesta să se simtă din familie.

Voi cum staţi cu planurile, cu organizarea, cu cadourile?

Despre cărucioare 3 in 1

Luna trecută vă povesteam despre cărucioarele sport şi vă spuneam şi atunci că eu aş prefera carucioare 3 in 1, pretabile pentru mai multe aplicaţii. De ce? Simplu, mi se pare mai eficient să cumpăr un singur produs, chiar şi mai scump, care să îndeplinească mai multe funcţii.

Cărucioarele 3 în 1 conţin landou, modul sport şi scaun auto. Înainte de achiziţia unui astfel de cărucior trebuie să verificăm anumite aspecte, şi anume:

  • Siguranţa

Căruciorul trebuie să fie stabil, să nu se dezechilibreze uşor, să aibă sistem de frânare roţi, centură de siguranţă în 3 sau 5 puncte. Pentru cărucioarele 3 în 1 trebuie verificate ca fiecare din module să aibă centuri.

  • Stocare/pliere

Reprezintă un avantaj dacă căruciorul se pliază uşor, dacă necesită spaţiu mic de depozitare. Unele cărucioare se pot plia cu o singură mână, printr-o simplă apăsare pe un buton şi pot fi deplasate ca un troler. Cărucioarele care se pot plia uşor şi/sau ocupă spaţiu mic de depozitare pot fi luate în excursii, pot fi transportate în portbagajul maşinii, deci este un factor foarte important.

  • Manevrabilitate

Ar fi bine dacă aţi putea testa un pic căruciorul înainte de cumpărare. Să vedeţi cum îl puteţi manevra, dacă ia curbele uşor, dacă vă descurcaţi cu el cu o singură mână. Ştim cu toţii cât de enervante sunt cărucioarele din supermarketuri, cât de mult ne chinuim cu ele. N-am vrea să păţim la fel cu căruciorul copilului.

  • Greutate

Cu cât căruciorul este mai uşor, cu atât este mai uşor de manevrat, de transportat, este mai comod pentru plimbările lungi. Unele cărucioare au şasiu din aluminiu, care este foarte uşor, şi astfel, cu tot cu module, nu depăşesc 10 kg.

  • Confort

În primul rând contează confortul copilului. Un cărucior cu roţi mari atenuează din denivelările pe care cel puţin la noi în ţară, le întâlnim pretutindeni. Dacă căruciorul mai are şi suspensii, eventual sistem de amortizare a şocurilor, cu atât mai bine. Roţile din cauciuc sau silicon sunt de preferat, pentru că nu fac zgomot precum cele din plastic.

Iar pentru confortul tău, verifică ca mânerul să fie acoperit cu spumă, va fi mai confortabil pentru mâini. Coşurile cu care vin anumite cărucioare sunt perfecte pentru depozitare geantă. Sunt utile şi suporturile pentru pahare, plasele de ţânţari (vara vor fi apreciate, dacă ieşiţi la plimbare spre seară), protecţie pentru ploaie.

Mie mi-au plăcut următoarele cărucioare 3 în 1 de la Noriel, în special pentru design, culoare, dar şi pentru caracteristici: roţi detaşabile, mâner reglabil în înălţime, pliere compactă, scaun sport reversibil şi cu spătar reglabil pe înălţime + o mulţime de accesorii (husă anti-ploaie, capotina cu agăţătoare pentru jucării, geantă).

cosatto-carucior-sistem-3-in-1-giggle-red-bubble cosatto-carucior-sistem-3-in-1-giggle-pixelate_9

Spor la cumpărături!

Cum alegi un balansoar pentru bebeluş

După cum v-am obişnuit în ultima perioadă, am revenit şi în această săptămână cu un articol despre cum se alege modelul ideal de balansoar bebe. Dar înainte de a trece la explicaţii, trebuie să ştim, merită cumpărat un balansoar pentru bebeluş?

Am citit cum că acest produs este inutil, pentru că bebeluşul are nevoie de fapt să simtă apropierea unei persoane, să simtă căldură, să audă bătăile inimii. Lucru adevărat, dar cu toţii ştim că este imposibil să oferi această apropiere 24 ore din 24 unui bebeluş. Sau în acea perioadă în care nu doarme. Mama lui mai are şi alte lucruri de făcut, mai are nevoie de un moment de respiro, în care da, poate apela la un astfel de balansoar. Un balansoar cu mişcări line de legănare îi ajută pe bebeluşi să se liniştească, să se relaxeze şi chiar să se şi distreze, cu ajutorul muzicii, luminilor şi jucăriilor.

Cum alegem modelul potrivit de balansoar?

  1. După vârsta şi greutatea copilului – Un balansoar se foloseşte în general până la vârsta de 9 luni, cât timp copilul are răbdare să stea în el, dar pe piaţă se găsesc modele potrivite chiar şi până la vârsta de 2 ani. În funcţie de buget, de cât aţi dori să-l utilizaţi, alegeţi un balansoar potrivit pentru o anumită vârstă şi o anumită limită de greutate.
  2. Siguranţă – Un balansoar sigur va avea un cadru robust, din metal, centură de prindere în 3 sau 5 puncte, suport picioare. O bază mai largă poate oferi o mai bună stabilitate.
  3. Portabilitate – În funcţie de unde doriţi să utilizaţi un balansoar, alegeţi un model portabil sau nu. Cele portabile sunt mai uşoare, sunt mai mici, tocmai ca să fie uşor de transportat.
  4. Relaxare si confort – Un balansoar bebe este cumpărat în special pentru funcţia de legănare. Anumite modele, mai scumpe ce-i drept, au mai multe viteze de legănare, cu o varietate de melodii, sunete din natură, lumini colorate. Spătarul scaunului este bine să se poată rabata, în diverse poziţii, iar dacă şezutul scaunului se poate roti la 180 grade, cu atât mai bine.
  5. Distracţie – Majoritatea modelelor de balansoare au o bară de jucării detaşabilă, de care se pot prinde jucării la care copilul ajunge foarte uşor. Unele modele vin cu tot cu jucării, zornăitoare, de dentiţie, muzicale, cu acele lumini colorate şi melodii de care vă scriam şi mai sus.
  6. Să poată fi curăţat uşor – Balansoarul se va murdări, asta e clar. Este bine că materialele textile să fie detaşabile şi lavabile iar componentele de plastic să poată fi curăţate cu o lavetă umedă.
  7. Funcţii opţionale – timer, copertină protecţie soare, conectare şi la priză şi la baterii.
  8. Culoare, design – contează şi acestea, de aceea vă arăt câteva modele care mi-au trezit mie interesul, de la Noriel:

fotoliu-balansoar-lorelli-top-relax-violet-hearts sezlong-cu-centru-de-joaca-tiny-love-gymini
Spor la cumpărături!

Puzzle-urile, jucării cu beneficii

De ce să alegi pentru copii puzzle-uri? Pentru că un puzzle este cea mai inteligentă jucărie, conform părerilor psihologilor şi specialiştilor în domeniu. Ajută la dezvoltarea coordonării ochi-mână, la dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea toleranţei la frustrare.

Hai să detaliem efectele realizării unui puzzle şi luaţi în considerare că aceste beneficii nu sunt doar pentru copii, şi adulţii au doar de câştigat dacă îşi petrec timpul liber “jucându-se” cu puzzle-uri.

  • dezvoltarea coordonării ochi-mână – un puzzle, prin încercarea aranjării pieselor în mod repetat în locul potrivit, ajută la corelarea rapidă a informaţiilor primite de la ochi şi mâini.
  • dezvoltarea abilităţilor motorii – apucatul pieselor între degete, plasarea lor, îmbunătăţesc abilităţile motorii ale copilului.
  • îmbunătăţirea capacităţii de asociere – se asociază imaginea de pe cutia de puzzle şi piesele ce trebuie aranjate.
  • stimularea memoriei – în realizarea unui puzzle se învaţă din greşeli şi prin repetiţie, prin amintirea pieselor care nu se potrivesc, prin păstrarea lor pentru locurile potrivite.
  • dezvoltarea planificării strategice – înainte de realizarea unui puzzle se stabileşte o strategie. De exemplu se porneşte cu rama de la puzzle, în funcţie de imagine, de culori, se construieşte într-o anumită parte.
  • dezvoltarea toleranţei la frustrare – un puzzle cere răbdare, dar şi satisfacţia de a ajunge la imaginea completă este pe măsură. Copilul învaţă să-şi antreneze răbdarea şi este răsplătit emoţional atunci când reuşeşte să-l termine.
  • îmbunătăţirea culturii generale – imaginile de pe puzzle-uri pot fi cu opere de artă, cu peisaje, cu hărţi.

Cu toate aceste efecte, un puzzle nu este prima alegere a celor mai mulţi dintre copii. Ce putem face noi ca să schimbăm acest lucru?

  • să alegem puzzle-uri cu desene care să trezească interesul copiilor. De exemplu dacă copilul este pasionat de filmul Frozen, să cumpărăm puzzle-uri cu imagini din Frozen. Idee: dacă ştiţi că îi place mult prinţesa Elsa, şi mai puţin prinţesa Anna, alegeţi un puzzle cu prinţesa Elsa. Contează mult, credeţi-mă.
  • să începem cu un puzzle cu puţine piese şi să creştem numărul de piese treptat, pe măsură ce vedem că cel mic se descurcă şi acest tip de joc i-a trezit interesul.
  • să ne jucăm împreună – un puzzle e mai distractiv pentru cel mic dacă ne jucăm şi noi cu el.
  • să alegem puzzle-ul potrivit pentru vârsta copilului. Pentru cei foarte mici se vor alege puzzle-uri cu piese din lemn, mari, în număr mic. Pe măsură ce creşte, se pot alege piese mai mici iar după o anumită vârstă, piese din carton. Urmăriţi indicaţiile de vârstă de pe cutiile puzzle-urilor.

La final vă arăt câteva puzzle-uri de la Noriel care mi-ar plăcea şi mie. Îmi plac în special cele de la Ravensburger, probabil pentru că am avut în copilărie un astfel de puzzle şi aşa de mult m-am bucurat când am reuşit să-l termin, că am devenit fan puzzle-uri. 🙂

ravensburg-puzzle-1000-piese-wild-rose-bouquet puzzle-noriel-starry-night-colectia-van-gogh-1000-piese

Cum alegi bicicleta potrivită pentru copii

Biciclete copii? Uşor de tot de ales, mergi în magazin, vezi ce-ţi place cel mai mult din punct de vedere estetic, verifici preţul, pentru ce vârste e recomandat şi cumperi.

Ei, de fapt nu e chiar aşa. E bine să te intereseze mai multe aspecte, pentru a lua cu siguranţă cea mai bună alegere.
Cum alegem bicicleta potrivită pentru copilul nostru?

În funcţie de vârstă şi înălţime

  • Copii cu vârsta între 2-4 ani – bicicletă cu diametru roţi 12′, fără pedale.
  • Copii cu vârsta între 4-6 ani – bicicletă cu diametru roţi 12, 14 sau 16′, în funcţie de înălţimea copilului. Pentru o înălţime de 90-100 cm se aleg roţi cu diametru de 12 sau 14′, pentru înălţime de 105-115 cm se aleg roţi cu diametru de 16′. Se scot acum roţile ajutătoare.
  • Copii cu vârsta între 6-8 ani – bicicletă cu diametru roţi 18, 20′. Pentru o înălţime de 115 – 125 cm se aleg roţi cu diametru de 18′, pentru o înălţime de 120 – 140 cm se aleg roţi cu diametru de 20′.
  • Copii cu vârsta între 8-12 ani – bicicletă cu diametru roţi 24′, pentru o înălţime de 135 – 155 cm.

Copii cresc repede şi da, au nevoie de o bicicletă conformă cu vârsta şi înălţimea lor. Unui copil trebuie să-i dai o bicicletă care să i se potrivească şi să fie suficient de uşoară pentru a o putea manevra. Dacă nu ajunge cu picioarele la sol sau mai rău, la frâne, nu poate controla bicicicleta şi pot apărea accidentări.

Sistemul de frânare

La bicicletele pentru copii există 2 tipuri de sisteme de frânare:

  • frâna torpedo – atunci când dai cu pedala în spate, se pune frâna pe roata anterioară
  • frână folosind maneta/manetele de pe ghidon

Eu în copilărie am avut 2 biciclete, fiecare cu alt sistem de frânare. Am preferat frână torpedo, mi s-a părut mult mai uşor de folosit. Frâna de pe ghidon mi s-a părut mai greu de utilizat, mă dureau degetele de la ea. Trebuie să ai forţă în degete pentru o astfel de frână, de aceea nici nu e recomandată pentru copii mici.

Pedalele

O componentă foarte importantă, mai ales dacă bicicleta are frână torpedo. E bine ca acestea să fie cât mai late şi să nu alunece piciorul pe ele.

Ghidonul

Şi ghidonul trebuie ales special pentru viitorul utilizator. Lăţimea umerilor copilului trebuie să fie mai lată ca ghidonul iar tija de ghidon trebuie să fie cât mai scurtă astfel încât copilul să ajungă rapid şi uşor cu mâna pe ghidon.

Design

La final, după ce ne-am asigurat că bicicleta e potrivită pentru vârsta şi înălţimea copilului, că este sigură, uşor de manevrat, realizată din materiale de calitate, ne uităm şi după culori şi model. Ce mi-a plăcut mie de pe site-ul Noriel:

bicicleta-minnie-mouse-30-cm-roz bicicleta-frozen-30-cm-albastru

Spor la cumpărături!