Nu mai ţin minte dacă atunci când eram mică îmi plăcea să mă joc cu maşinuţe, ce ştiu e că a început să mă intereseze subiectul după ce am început să conduc, pentru că maşina îmi oferea confort şi sunt mare amatoare de confort. V-am povestit vreodată cum şi când am devenit şoferiţă? Nu cred. Hai că o fac acum.

Eram în penultimul an de liceu, locuiam la vreo 30 km de şcoală şi-l aveam pe tata ca şofer. Bietul de el mă ducea dimineaţa la şcoală, mă ducea în weekend-uri la meditaţii, fie zi, fie seară, mă ducea dintr-o parte în alta. Motiv pentru care, încă dinainte să împlinesc 18 ani, m-am văzut înscrisă la şcoala de şoferi.

Citeste in continuare: Amintiri din 2005: cum am învăţat să conduc

Anul acesta întâmplarea a făcut ca Paştele şi 1 mai să coincidă, aşa încât noi toţi am avut parte de mai puţine zile libere. Dintre acestea cea mai memorabilă a fost cea petrecută în familie. Exact cum mi-am imaginat, printre carucioare copii, jucarii, la mama acasă, cu familia aproape în formulă completă, cu bunătăţi pe masă şi pauză de la dietă.

1 mai – din fericire am avut parte de o zi frumoasă, aşa încât am putut lua masa cu familia în aer liber. Am înlocuit clasicul grătar cu ficăţei la cuptor înveliţi în bacon (cererea mea specială), salată boeuf, sarmale făcute de cumnatul meu, pască cu smântână, ciocolată şi brânză şi 2 guri de cozonac. După masă ar fi trebuit să jucăm nişte Catan, dar am renunţat până la urmă. Lipsa de chef, copiii care cereau atenţie, pofta mea de somn, toate ne-au împins să amânăm jocul pentru altă ocazie. Am stat şi-am lenevit pe fotoliile din curte, ne-am uitat la copii cum se jucau cu lego sau cu cărucioare, cumpărate de “iepuraş” de la Noriel, am făcut poze şi-am mai vorbit între noi, de nimicuri de zi cu zi.

Citeste in continuare: Paşte + 1 mai

Aproape în fiecare zi mă sună câte o prietenă să discute cu mine despre planuri de vacanţă. În ce staţiune să meargă, ce hotel să aleagă, sunt atracţii pentru copii, preţurile sunt decente?

Eu încă n-am început să mă gândesc la asta, dar când sunt întrebată, ştiu ce să recomand. În ultimii 3 ani am fost în Bulgaria, în 3 staţiuni diferite, Albena, Nisipurile de Aur şi Sunny Beach, şi am fost mereu mulţumită. Raportul calitate-preţ este mult mai bun ca în România. Îmi pare sincer rău să o spun, dar acesta este adevărul.

Citeste in continuare: Albena, Nisipuri sau Sunny Beach?

Nu mai sunt copil de mult, cu toate acestea jocul continuă să facă parte din viaţa mea. Cred că toţi păstrăm cu noi suflet de copil, dorinţă de răsfăţ, nevoie de a ieşi măcar pentru câteva minute din realitate. Poate nu ne dăm seama, dar apelam zi de zi la jucării. Poate nu acele jucării clasice, jucării de pluş, păpuşi, dar tot lucruri care ne fac viaţa mai frumoasă.

Jucăria mea preferată, de departe, este telefonul mobil. Cu excepţia orelor de la serviciu, sunt aproape non stop cu telefonul în mână. Telefon e puţin spus, pentru că îl folosesc 20% pentru a vorbi cu cineva direct, şi mai mult pentru diversele aplicaţii. Mă întreb uneori ce aş fi făcut dacă ar fi existat astfel de telefoane mobile când eram la şcoală. Ştiu că nu e voie cu ele deschise la şcoală, dar hai să fim serioşi, nu cred că ne-ar fi oprit această regulă. Nu ştiu cât de atentă aş mai fi fost în timpul orelor sau acasă, când îmi făceam temele. Probabil părinţii ar fi trebuit să recurgă la ceva ce am văzut pe net, şi anume să ţină telefonul la ei şi de-abia seara, după terminarea temelor, să mi-l dea.

Citeste in continuare: Si cei mari se joacă

Cum din ce în ce mai mulţi prieteni încep să aibă copii, mă văd în ipostaza de a merge în magazine nu doar pentru a cumpăra haine pentru mine, ci şi a mă uita la haine copii şi a alege ceva ce consider eu drăguţ şi calitativ.

Uşor de zis şi, credeam eu, uşor de făcut. Numai că atunci când ai în faţă zeci de modele, pentru diverse vârste, greutăţi, din tot felul de materiale, nu mai ştii la ce să te opreşti. Câteva din gândurile mele când încercam să aleg ceva de îmbrăcat pentru un băieţel de un an: oare materialul acesta e bun? Nu e sintetic? Nu dă alergii? Oare mai are aşa ceva? Blugi pentru un bebeluş? Salopeta asta oare e confortabilă? O să le placă la părinţi? Până la urmă am ieşit şi am cumpărat nişte jucării de la Noriel. Aşadar trebuie să recunosc, nu mă pricep să cumpăr haine pentru copii. Doar dacă sunt nou-născuţi şi trebuie să cumpăr body-uri. Sau dacă sunt mai mari de 5 ani. E mai simplu atunci.

Citeste in continuare: Moda şi copiii

Că suntem înconjuraţi de stres, o ştim cu toţii. Zi de zi vedem oameni îngânduraţi peste tot. Griji, frică, supărări…nu lipsesc nimănui. Tocmai de aceea este important să găseşti în viaţa asta ceva care să te bucure, care să-ţi arate că merită să continui, care să-ţi ofere determinarea de a lupta. Aşadar, ce te face să zâmbeşti?

Bebeluşi – nu cred că există om pe lumea aceasta care să vadă un bebeluş zâmbind şi să nu zâmbească şi el la loc. Poţi să nu fii mare amator de copii, pot să te enerveze de obicei, dar atunci când te trezeşti cu un zâmbet mare şi inocent, nu poţi să nu răspunzi pozitiv.

Citeste in continuare: Ce te face să zâmbeşti?

De câte ori urcă mama la mine în maşină nu scap fără vreo observaţie de genul: “Ai tot şifonierul aici”. O exagerare cu siguranţă, având în vedere că nu am decât o geacă sau două, eşarfe, pantofi, mănuşi şi altele. 🙂 Pe de altă parte prietenele mele mămici, care au în maşină jucării de la Noriel, haine, scaun auto copii, cărucior, scapă fără vreun comentariu. Eh, ştiu, nu se compară cele două situaţii.

Aşadar, ce am eu în maşină, acum?

Citeste in continuare: Lucrurile din maşina mea