Zilele trecute a avut loc un accident grav în Iaşi, în care au fost implicate 4 maşini. Vinovat a fost unul din şoferi, care adormise la volan. În acea maşină erau 2 oameni, veneau de la un drum lung şi unul din ei a adormit. Acest caz arată cât de important este să respectăm câteva reguli, unele din ele care mi se par chiar de bun simţ. Cum ar fi cele de mai jos.
Nu mai ţin minte dacă atunci când eram mică îmi plăcea să mă joc cu maşinuţe, ce ştiu e că a început să mă intereseze subiectul după ce am început să conduc, pentru că maşina îmi oferea confort şi sunt mare amatoare de confort. V-am povestit vreodată cum şi când am devenit şoferiţă? Nu cred. Hai că o fac acum.
Eram în penultimul an de liceu, locuiam la vreo 30 km de şcoală şi-l aveam pe tata ca şofer. Bietul de el mă ducea dimineaţa la şcoală, mă ducea în weekend-uri la meditaţii, fie zi, fie seară, mă ducea dintr-o parte în alta. Motiv pentru care, încă dinainte să împlinesc 18 ani, m-am văzut înscrisă la şcoala de şoferi.
Citeste in continuare: Amintiri din 2005: cum am învăţat să conduc
Afară vremea este mai caldă, totul este înflorit, pe stradă văd cupluri plimbându-se de mână, părinţi cu cărucioare sport în care se relaxează bebeluşi zâmbitori, şi tot ce-mi doresc să fac este să stau pe o pătură şi să citesc.
Primele zile de mai, primele zile cu bujori, primele zile după scurta vacanţă de Paşte. Şi eu ce fac?
Am citit o carte despre Cernobîl. Am terminat-o aseară şi n-am putut să nu observ asemănări între încercările de atunci de muşamalizare a întregii tragedii şi scandalul dezinfectanţilor.
Au asfaltat aleea din faţa blocurilor din zona în care locuiesc. Este prima dată când fac asta, cel puţin din ultimii 10 ani. Se vede că vin alegerile. Dalele de dinainte erau un adevărat pericol public, pentru că nu erau în linie, era una mai sus, alta mai jos, o adevărată aventură dacă mergi pe ele cu tocuri. Sau dacă eşti om în vârstă, aşa cum sunt majoritatea locuitorilor din zonă.
Anul acesta întâmplarea a făcut ca Paştele şi 1 mai să coincidă, aşa încât noi toţi am avut parte de mai puţine zile libere. Dintre acestea cea mai memorabilă a fost cea petrecută în familie. Exact cum mi-am imaginat, printre carucioare copii, jucarii, la mama acasă, cu familia aproape în formulă completă, cu bunătăţi pe masă şi pauză de la dietă.
1 mai – din fericire am avut parte de o zi frumoasă, aşa încât am putut lua masa cu familia în aer liber. Am înlocuit clasicul grătar cu ficăţei la cuptor înveliţi în bacon (cererea mea specială), salată boeuf, sarmale făcute de cumnatul meu, pască cu smântână, ciocolată şi brânză şi 2 guri de cozonac. După masă ar fi trebuit să jucăm nişte Catan, dar am renunţat până la urmă. Lipsa de chef, copiii care cereau atenţie, pofta mea de somn, toate ne-au împins să amânăm jocul pentru altă ocazie. Am stat şi-am lenevit pe fotoliile din curte, ne-am uitat la copii cum se jucau cu lego sau cu cărucioare, cumpărate de “iepuraş” de la Noriel, am făcut poze şi-am mai vorbit între noi, de nimicuri de zi cu zi.
Aproape în fiecare zi mă sună câte o prietenă să discute cu mine despre planuri de vacanţă. În ce staţiune să meargă, ce hotel să aleagă, sunt atracţii pentru copii, preţurile sunt decente?
Eu încă n-am început să mă gândesc la asta, dar când sunt întrebată, ştiu ce să recomand. În ultimii 3 ani am fost în Bulgaria, în 3 staţiuni diferite, Albena, Nisipurile de Aur şi Sunny Beach, şi am fost mereu mulţumită. Raportul calitate-preţ este mult mai bun ca în România. Îmi pare sincer rău să o spun, dar acesta este adevărul.
Nu mai sunt copil de mult, cu toate acestea jocul continuă să facă parte din viaţa mea. Cred că toţi păstrăm cu noi suflet de copil, dorinţă de răsfăţ, nevoie de a ieşi măcar pentru câteva minute din realitate. Poate nu ne dăm seama, dar apelam zi de zi la jucării. Poate nu acele jucării clasice, jucării de pluş, păpuşi, dar tot lucruri care ne fac viaţa mai frumoasă.
Jucăria mea preferată, de departe, este telefonul mobil. Cu excepţia orelor de la serviciu, sunt aproape non stop cu telefonul în mână. Telefon e puţin spus, pentru că îl folosesc 20% pentru a vorbi cu cineva direct, şi mai mult pentru diversele aplicaţii. Mă întreb uneori ce aş fi făcut dacă ar fi existat astfel de telefoane mobile când eram la şcoală. Ştiu că nu e voie cu ele deschise la şcoală, dar hai să fim serioşi, nu cred că ne-ar fi oprit această regulă. Nu ştiu cât de atentă aş mai fi fost în timpul orelor sau acasă, când îmi făceam temele. Probabil părinţii ar fi trebuit să recurgă la ceva ce am văzut pe net, şi anume să ţină telefonul la ei şi de-abia seara, după terminarea temelor, să mi-l dea.
Toată lumea mă întreabă ce fac la vară, unde am de gând să-mi petrec vacanţa. Le-am spus şi lor şi vă povestesc şi vouă aici, mi-am propus în acest an să-mi reamenajez spaţiul în care trăiesc. Nu ştiu dacă voi reuşi să plec pe undeva, în schimb îmi doresc o casă cât mai frumoasă şi confortabilă.
Zilele acestea gândurile mele se îndreaptă la mobilier, culori, aranjamente. Citesc tot ce prind despre design, combinarea culorilor, pentru că astfel de informaţii chiar îmi lipseau. Este prima dată când sunt pusă în ipostaza de a alege ceva, de a-mi crea casa pe gustul meu.
Am început să visez la Paşte, la grădina înflorită, unde printre şezlonguri, scaune şi mese, balansoar bebe, jucării şi bicicletă, vor fi oamenii mei dragi, vorbind şi râzând. Nu ştiu despre voi, dar eu mă simt teribil de obosită şi plictisită, simt nevoia să petrec câteva zile departe de serviciu, de muncă, de stres.
Ce plănuiesc să fac de Paşte?
Cum din ce în ce mai mulţi prieteni încep să aibă copii, mă văd în ipostaza de a merge în magazine nu doar pentru a cumpăra haine pentru mine, ci şi a mă uita la haine copii şi a alege ceva ce consider eu drăguţ şi calitativ.
Uşor de zis şi, credeam eu, uşor de făcut. Numai că atunci când ai în faţă zeci de modele, pentru diverse vârste, greutăţi, din tot felul de materiale, nu mai ştii la ce să te opreşti. Câteva din gândurile mele când încercam să aleg ceva de îmbrăcat pentru un băieţel de un an: oare materialul acesta e bun? Nu e sintetic? Nu dă alergii? Oare mai are aşa ceva? Blugi pentru un bebeluş? Salopeta asta oare e confortabilă? O să le placă la părinţi? Până la urmă am ieşit şi am cumpărat nişte jucării de la Noriel. Aşadar trebuie să recunosc, nu mă pricep să cumpăr haine pentru copii. Doar dacă sunt nou-născuţi şi trebuie să cumpăr body-uri. Sau dacă sunt mai mari de 5 ani. E mai simplu atunci.
Că suntem înconjuraţi de stres, o ştim cu toţii. Zi de zi vedem oameni îngânduraţi peste tot. Griji, frică, supărări…nu lipsesc nimănui. Tocmai de aceea este important să găseşti în viaţa asta ceva care să te bucure, care să-ţi arate că merită să continui, care să-ţi ofere determinarea de a lupta. Aşadar, ce te face să zâmbeşti?
Bebeluşi – nu cred că există om pe lumea aceasta care să vadă un bebeluş zâmbind şi să nu zâmbească şi el la loc. Poţi să nu fii mare amator de copii, pot să te enerveze de obicei, dar atunci când te trezeşti cu un zâmbet mare şi inocent, nu poţi să nu răspunzi pozitiv.