Category: seriale

Ringer

Una din bucuriile mele toamna este apariţia serialelor mele dragi: Grey’s Anatomy, Desperate Housewives, House M.D., Two and a Half Men, Nikita, Gossip Girl, 90210, ş.a. Şi bonus, apar şi alte seriale interesante, cum ar fi Ringer. Am văzut câteva preview-uri asta vară, am citit despre serial, a fost şi este destul de bine promovat, graţie şi actriţei care interpretează rolul principal, Sarah Michelle Gellar.

De obicei prefer serialele de tip comedie, sau care prezintă oameni cu anumite profesii (medici şi avocaţi mai ales), aşa că m-am gândit că s-ar putea să nu-mi placă Ringer, deşi o ador pe Sarah Michelle Gellar. Însă după ce am urmărit cele 40 de minute de acţiune cu care ne încântă primul episod, m-am decis: îmi place Ringer şi de-abia aştept şi următorul episod.

Subiectul serialului: Bridget încearcă să-şi schimbe viaţa în bine, după ce este arestată pentru prostituţie. Renunţă la alcool şi la job-ul de stripteuză şi acceptă să depună mărturie împotriva unui criminal. Însă cu puţin timp înainte de proces se răzgândeşte, fuge de poliţistul care o proteja şi ajunge la New York, la sora ei geamănă, Siobhan. Cele două nu au avut o relaţie prea apropiată, ni se indică că Bridget a greşit cu ceva, a făcut ceva grav (posibil ca din vina ei să fi murit Sean, fiul lui Siobhan). Siobhan însă susţine că a iertat-o şi o primeşte cu braţele deschise în casa ei din The Hamptons. Aici o anunţă că nimeni din familia ei (soţul, fiica vitregă, prietenii) nu ştie de existenţa ei.

Redescoperirea ia sfârşit atunci când Siobhan dispare în timpul unei călătorii cu barca pe mare. Bridget e adormită şi când se trezeşte găseşte actele şi inelul de logodnă, precum şi toate indiciile că Siobhan s-ar fi sinucis. Încearcă să o caute, însă nu găseşte nimic.

Ajunsă înapoi la casa din The Hamptons, Bridget ia hotărârea de a deveni Siobhan. Se îmbracă ca ea, îşi aranjează părul la fel, şi se îndreaptă spre New York. Consideră că aşa va fi în siguranţă, nu va mai fi căutată de gangsterul la a cărui crimă a fost martor. Însă la finalul episodului vom vedea că nici ca Siobhan nu este în siguranţă, şi aceasta din urmă fiind urmărită de secrete şi pericole. Mai avem parte de o surpriză la final, dar vă las să o descoperiţi singuri.

O să vă prezint zilele următoare şi alte seriale noi, apărute toamna asta. Unele mi-au plăcut, altele nu prea, dar dintre toate cu siguranţă o să vă găsiţi şi voi unul interesant de urmărit.

The Defenders

Vă prezint astăzi un nou serial cu avocaţi, The Defenders. Se pare că am facut o adevărată pasiune pentru serialele cu medici şi avocaţi, urmăresc vreo 3-4 din fiecare. 🙂

The Defenders a avut viaţă scurtă, un singur sezon. Cu mare succes la început, pe parcurs ratingurile au scăzut foarte mult, aşa încât postul de televiziune CBS a renunţat la el. Mare păcat, este un serial chiar bun, amuzant şi captivant. Un pic previzibil deoarece toate cazurile se termină favorabil pentru personajele principale, dar asta nu e ceva ce nu întâlnim cam în toate serialele de acest tip.

Aş putea asemăna puţin The Defenders cu Suits. Avem parte tot de două personaje principale, bărbaţi, un mentor şi un învăţăcel, interpretaţi de actori cunoscuţi (faţă de Suits) – Jim Belushi şi Jerry O’Connell. Acţiunea are loc în Las Vegas, în Suits se desfăşoară în New York. Fiecare episod prezintă două cazuri, câte unul pentru fiecare personaj principal. Lisa Tyler, o angajată a firmei, îi ajută pe cei doi la cazuri.

În total sunt 18 episoade, a câte 50-60 de minute fiecare. Dacă vă plac serialele cu avocaţi/dramele poliţiste, atunci vi-l recomand, sigur o să vă placă.

Hot in Cleveland

În ultimele luni am tot auzit de acest serial, era extrem de lăudat, cu ratinguri foarte bune şi cireaşa de pe tort, cu Betty White în rol principal. Aşa că m-am hotărât să urmăresc şi eu măcar un episod, să văd cu ochii mei dacă e atât de bun pe cât se spune sau nu.

Înainte de a vă spune impresiile mele, să vă povestesc despre acţiunea serialului. Trei femei, prietene bune, se îndreaptă cu avionul spre Paris. Melanie Moretti (Valerie Bertinelli) trece printr-un divorţ şi a scris o carte despre 200 de lucruri ce trebuie făcute într-o viaţă. Victoria Chase (Wendie Malick) este o actriţă într-un sitcom ce s-a difuzat timp de 27 de ani şi tocmai a fost anulat. Joy Scroggs (Jane Leeves) aranjează sprâncenele celor mai mari vedete. Avionul are însă nişte probleme aşa că aterizează în Cleveland. Melanie, Joy şi Victoria sunt surprinse de cât de admirate sunt aici, cât de puţin superficial este totul, se simt întinerite (ele suferind de faptul că în L.A., la cei +45 de ani ai lor, aproape că nu mai contau). Melanie închiriază o casă, unde se mută toate 3, pentru o perioadă nedefinită. Casa însă vine la pachet cu Elka Ostrovsky (Betty White), o bătrânică simpatică de 80-90 de ani. Serialul prezintă în continuare, într-o notă amuzantă bineînţeles, cum se adaptează cele 3 femei la viaţa mai simplă din Cleveland.

Îmi place Hot în Cleveland, mi se pare chiar interesant, diferit prin faptul că se axează pe persoane + 40 de ani (tinerii sunt aproape inexistenţi în serial). Se vede însă că este difuzat la televiziune prin cablu şi că este serial cu buget mic. Nu e asta o problemă, e chiar “refreshing”. Iar Betty White…e Betty White, foarte amuzantă.

Recomand serialul fetelor, băieţii nu prea ar avea ce aprecia la el. 🙂

Suits

Dintre toate serialele noi apărute în această vară, Suits este cu siguranţă preferatul meu. Nu numai că este captivant şi interesant, dar îl pot urmări şi cu prietenul, ceea ce îl face cu atât mai special pentru mine.

Suits este un serial dramă, de 60 minute, despre avocaţi. Dar nu mi se pare că ar semăna cu The Good Wife sau cu Drop Dead Diva – este un alt fel de serial despre avocaţi şi se axează mai mult pe bărbaţi, fiind doar 3 actriţe care apar în fiecare episod, şi niciuna din ele nu are un rol principal.

Harvey Specter (Gabriel Macht) este un avocat genial, mândria firmei care îl are ca angajat. De aceea acesta va fi şi promovat la titlul de partener, în detrimentul colegului său Louis Litt (Rick Hoffman), de către managerul general al firmei, Jessica Pearson (Gina Torres). Tot Jessica îi spune să-şi rezerve timp pentru a alege noi angajaţi dintre absolvenţii de la Harvard. În timpul interviului pentru job, ajunge în biroul său, din întâmplare, Mike Ross (Patrick J.Adams). Ce întâmplare? Păi prietenul cel mai bun al lui Mike îl convinge pe acesta să facă o livrare de droguri într-un hotel. Nu ştia că Mike se îndrepta spre poliţişti sub acoperire. Norocul face să-şi dea seama de capcană şi fugind, ajunge la interviul prezidat de Harvey. Aici Harvey realizează cât de inteligent e Mike, câte cunoştinţe are din Drept, şi chiar dacă nu este absolvent de Harvard, îl angajează.

Pentru restul poveştii, vă recomand să urmăriţi serialul, cu siguranţă o să vă placă şi vouă. Aşteptaţi-vă la cazuri interesante, de care se va ocupa Harvey, cu ajutorul lui Mike – cam 2/episod.

Trailer:

(more…)

Seriale noi

Pe perioada verii nu avem parte de serialele cu care ne-am obişnuit şi pe care le iubim, dar măcar ne putem ocupa timpul liber cu seriale noi. Dintre acestea, astăzi vă prezint Switched at Birth, Love Bites şi Happily Divorced. Voi reveni zilele viitoare şi cu altele, ca să nu aglomerez acum prea tare articolul.

Switched at Birth

Nu vă aşteptaţi la mare lucru, este un serial de familie (realizat de ABC Family), uşurel, drăguţ, bun de vizionat seara. Nu este captivant, însă prezintă câteva aspecte interesante.

Bay Kennish (Vanessa Marano) simte că nu este fiica părinţilor săi. În urma unui test realizat la şcoală se hotărăşte să facă un test ADN pentru a fi sigură, aşa că îi convinge pe părinţii ei şi merg la un laborator specializat. Se pare că a avut dreptate, are loc o căutare a adevăraţilor ei părinţi şi astfel familia Kannish ajunge să fie legată pe viaţă de familia Vasquez. Bay este de fapt fiica Reginei Vasquez iar Toby şi Kathryn Kennish o cunosc pe adevărata lor fiică, Daphne (Katie Leclerc). Familia Kennish trebuie să se obişnuiască şi cu şocul aflării că Daphne este surdă încă din copilărie, în urma îmbolnăvirii cu meningită.

Pentru ca să poată să aibă o relaţie cu fiicele lor biologice, Regina, Toby şi Kathryn trebuie să înveţe să trăiască împreună şi să ia decizii de comun acord, lucru ce se dovedeşte foarte dificil.

Actriţa Katie Leclerc suferă de boala Meniere, caracterizată prin afectarea auzului şi echilibrului într-o anumită măsură (în funcţie de fiecare persoană).

Love Bites

Love Bites este un serial care chiar îmi place. Este altfel, prezintă o serie de actori cunoscuţi şi talentaţi, nu plictiseşte şi reuşeşte şi să te înveţe câte ceva.

În fiecare episod (au apărut 3 până acum) se prezintă 3 poveşti, despre dragoste, căsătorie/relaţii, sex şi prietenie.

Singurii actori care apar de fiecare dată sunt Becki Newton (Ugly Betty), Constance Zimmer (Entourage), Greg Grunberg (Heroes). În rest, ca apariţii episodice, putem menţiona pe: Jennifer Love Hewitt (Ghost Whisperer), Lindsay Price (Lipstick Jungle), Michelle Trachtenberg (Gossip Girl), Krysten Ritter (Breaking Bad).

Afişul serialului (cel din dreapta) nu-mi place deloc…asta aşa, ca fapt divers. Înţeleg ideea lui, dar pur şi simplu nu mi se pare atrăgător.

Happily Divorced

Când am ales să mă uit la acest serial, nu ştiam că rolul principal este jucat de Fran Drescher. Mi-a plăcut rolul ei din “Dădaca” (The Nanny), dar acum nu mai reuşesc să îi suport vocea. Parcă te zgârie pe creier…

Serialul este o comedie, foarte modestă, nu cred că va rezista mai mult de un sezon. Fran (Fran Drescher) este căsătorită de 18 ani cu Peter. Află într-un final că acesta este homosexual, aşa că ajung să divorţeze, dar din lipsa banilor, vor locui în continuare împreună. Fiecare episod ne prezintă viaţa lor în această casă, alături de noi parteneri, părinţi sau prieteni.

Recomand doar în caz de mare plictiseală. Şi să daţi sonorul încet, că sigur vă va deranja şi pe voi vocea actriţei. 🙂

Lie to Me

Perioada verii este una destul de neplăcută pentru fanii serialelor deoarece majoritatea iau pauză până la toamnă şi nu mai rămâne aproape nimic de urmărit.

Eu mi-am ocupat timpul liber cu serialul Murder, She Wrote, dar căutam ceva care să-i placă şi prietenului meu, ca să putem urmări împreună.

Şi aşa am găsit Lie to Me. În serial, Cal Lightman (Tim Roth) şi colegii săi, Dr.Gillian Foster, Eli Loker şi Ria Torres, lucrează la firma The Lightman Group, ce acceptă să colaboreze cu părţi terţe (poliţie, procurori, s.a.) şi să ajute în investigaţii folosind psihologia aplicată, în special interpretarea microexpresiilor şi descifrarea limbajului corpului.

Mi s-a părut chiar foarte interesant, eu habar n-aveam de microexpresii sau de cum poţi să-ţi dai seama dacă un om minte sau nu. Cred că voi mai căuta informaţii despre acest subiect – am învăţat câte ceva la facultate despre limbajul non-verbal, dar nu strică să mai cercetez.

Am găsit şi un blog interesant pe acest subiect: http://adrry.wordpress.com/

 

The Borgias

Am o veste buna pentru fanii serialului The Tudors si a serialelor istorice, in general. A aparut o noua serie, de data aceasta despre familia Borgia.

Primul episod prezinta manipularea alegerilor papale din 1492 de catre cardinalul Rodrigo Borgia (jucat de Jeremy Irons), care va deveni noul papa Alexandru. Ceilalti cardinali se transforma in scurt timp in adversari, urmarindu-i fiecare miscare si incercand sa profite de orice greseala – care nu erau deloc putine. Tot in acest episod apar si copiii lui Borgia, Cesare si celebra Lucrezia.

Deocamdata puteti urmari primele 2 episoade, The Poisoned Chalice/The Assassin (aparute in aceeasi zi, practic un episod mai mare, de 95 de minute). Mie mi-a placut, ma bucur mult de lansarea acestui nou serial si de posibilitatea de a afla mai multe despre familia Borgia, despre care recunosc ca nu stiu mare lucru.

Murder, She Wrote

Va mai amintiti acest serial? Eu uitasem complet pana cand am citit pe blogul Cristinei despre el; a fost atat de placut sa-mi reamintesc de un personaj drag din copilaria mea, de serile in care ma uitam impreuna cu mama la episoadele captivante care in final, mi-au trezit apetitul pentru cartile politiste (Agatha Christie in special).

Nu stiu cat am inteles din acest serial in copilarie si cu siguranta nu-mi mai amintesc nimic din cazurile prezentate, asa incat am reinceput sa-l vizionez. Va dura ceva pana voi vedea toate episoadele, este vorba pana la urma de 12 sezoane, fiecare avand cel putin 20 de episoade, dar cu siguranta va merita.

Va pot spune cateva cuvinte despre primul episod, cel in care facem cunostinta cu Jessica Fletcher (jucata magistral de Angela Lansbury), o fosta profesoara de liceu si actuala scriitoare de carti politiste. Ducea o viata linistita in oraselul Maine, vizionand piese de teatru si ocupandu-se de gradinarit, pana cand a fost chemata la New York de nepotul ei, care a reusit sa-i obtina un contract cu o editura. Incepe sa-si promoveze cartea, participa la diverse emisiuni – ce nu decurg deloc bine, si inainte sa plece acasa, este invitata la o petrecere de managerul editurii. La aceasta petrecere va avea loc o crima iar Jessica Fletcher va trebui sa gaseasca adevaratul criminal, pentru a-l salva pe nepotul sau.

Daca sunteti in cautarea unui serial interesant, Murder, She Wrote este alegerea perfecta. Vizionati si filmul de mai jos, cred ca va veti aminti de el.

Episodes

Am auzit prima data de acest serial de la Oana, am urmarit de atunci cateva episoade si ma declar incantata. Nu credeam ca Matt Le Blanc va mai juca intr-un serial de calitate, dar se pare ca in sfarsit a gasit un rol care i se potriveste perfect.

In serial, Matt Le Blanc se joaca pe el insusi, bineinteles, respectandu-se cateva elemente ce tin de intimitate, cum ar fi familia, evenimente din familie, locuinta, obiecte detinute. Tot ce stim e ca isi cauta un rol nou, ca lumea mereu il identifica ca Joey (intr-un episod chiar va spune ” How you doin’ “), ca e divortat si are doi copii (in realitate are doar unul).

Ceilalti actori principali din serial, cei pe care ii vom vedea cel mai des, Sean si Beverly Lincoln, interpreteaza rolul creatorilor unui serial de succes din Anglia care sunt chemati la Los Angeles pentru a vinde scenariul unei companii de televiziune. Cei doi nu sunt de acord cu oferirea rolului principal lui Matt, dar nu au de ales, si-n plus, vor trebui sa accepte multe alte compromisuri. In fiecare episod vom putea vedea cum decurg filmarile la acel serial, cum Matt devine din ce in ce mai apropiat de Sean, ne vor distra ironiile dintre Beverly si Matt.

Este un serial fresh, mai diferit de ce am mai vazut pana acum. Va recomand sa va uitati macar la un episod, mai ales daca sunteti fanii serialului Friends si va era dor de Matt. 🙂

The Middle

Mereu sunt in cautarea unor seriale bune iar daca este vorba de comedie si de actori cunoscuti, cu atat mai bine. Am descoperit The Middle in urma cu cateva luni, atunci cand cautam mai multe informatii despre Patricia Heaton, actrita principala din Everybody Loves Raymond. Am aflat ca joaca in acest serial si m-am gandit sa-l incerc si eu, sa vad daca imi place.

The Middle imi aminteste putin de My Name is Earl, e cam acelasi gen. Serialul prezinta punctul de vedere al unei mame (Patricia Heaton) asupra vietii sale. Frankie e casatorita cu Mike si au trei copii: Axel, care e un lenes si umbla dezbracat prin casa, Sue, care nu se integreaza in nici o colectivitate desi isi doreste cu disperare asta, si Brick, un copil dotat, care citeste toata ziua dar sufera de un tic nervos – repeta in soapta anumite cuvinte. Cei cinci incearca sa se descurce cu venituri minime si sa supravietuiasca intr-o lume unde mediocrul nu este niciodata de ajuns.

Eu vi-l recomand, mai ales daca v-ati uitat cu placere la My Name is Earl.