În cartierul în care locuiesc, câinii vagabonzi nu sunt o problemă atât de mare (deși se găsesc cu zecile, de altfel ca pe orice stradă din România). Cea mai mare problemă sunt bătrânele care au adoptat câini vagabonzi.
Înainte să povestesc mai multe despre acest subiect, menționez că respect bătrânii și iubesc animalele. M-au învățat părinții mei să fiu politicoasă, răbdătoare și bună cu oamenii în vârstă. M-au învățat să iubesc și să apăr animalele. Însă toate aceste învățăminte nu sunt mai presus de instinctul meu de supraviețuire. Pentru că da, uneori la asta se ajunge, din cauza unor inconștienți.
Printre vecini (de la scările alăturate) există nu una, ci două bătrâne stăpâne a unor câini adoptați cel mai probabil de pe stradă. Foarte frumos ați zice. Problema e că aceste bătrâne nu concep ideea de a ține în lesă câinii. Îi lasă liberi, să umble în jurul lor, să meargă unde vor, să facă ce au ei chef. Și cum au fost așa de răsfățați, câinii respectivi se dau în stambă. Mai exact latră tot timpul, mârâie, sunt agresivi cu alți câini, oameni, chiar și copii. Unul din ei a vrut să-l atace pe Albert, care e cel mai blând câine din lume. Altul vine până aproape de piciorul tău și latră agresiv și dă să te muște. Am avut surpriza să văd acești câini agresivi și cu bebeluși, lucru care nu credeam că e posibil, știind că în general câinii sunt blajini cu copiii. Da, acel câine s-a apropiat de un cărucior în care era un bebeluș și a început să latre cu ură.
Poate vă întrebați ce fac posesoarele acestor câini. Păi ele te înjură pe tine, cel care ești amenințat de câine, că ești nesimțit și că ce te superi atât, de fapt câinele nu-ți face nimic. Asta deși e evident pentru toată lumea că acel câine te atacă. Îi explici politicos “doamnei” să-și țină măcar câinele în lesă, dacă nu vrea să renunțe la el. Nici măcar nu pomenești de botniță, deși este și ea (alături de lesă) obligatorie, lucru precizat în lege. Crezi că înțelege? Nu.
Uneia dintre bătrâne i-am zis cred că de vreo 30 de ori până acum (cel puțin) să-și țină câinele în lesă. Nu înțelege. Preferă să înjure, să ignore, să facă cum vrea ea. Am vorbit și cu alți vecini, inclusiv alte bătrâne, prietene de-ale ei. Și pe ei câinele îi atacă, dar nu zic nimic. Probabil că așteaptă să fie mușcați, ca să aibă apoi mai mult de pătimit.
Am ajuns într-un punct în care nu știu ce să mai fac. Mă umplu de nervi de fiecare dată când văd acei câini cum sar la copii nevinovați, cum plâng aceștia și fug de ei, cum trezesc din somn bebeluși, cum sar la Albert al meu. E frustrant să discuți cu un om, care este responsabil de acel câine, să-i explici și să nu înțeleagă deloc. Vina nu este a lor. Sunt bătrâne, posibil să fie senile, sunt și afurisite din natură (deh, babe – n-am întâlnit niciodată acest comportament la bărbați în vârstă). Vina este a copiilor lor, care au fost martori la acest comportament și care nu fac nimic în acest sens. Da, le-au zis să țină câinele în lesă, și? Asta le-am zis și eu, și alții, și n-au ascultat. Dacă vezi că nu ascultă, nu o mai lăsa să țină câinele, ia-l tu, și gata.
Chiar stau și mă întreb ce așteaptă? Să omoare câinele ăla vreun copil? Să-l muște? Să se ajungă la judecăți și închisoare? Și pentru ce? Pentru încăpățânare specifică bătrâneții?
Iar eu vă spun sincer că nu mai știu ce să mai fac, cum să mai procedez. E cumplit să te confrunți cu ignoranța unora, să simți că lupți cu morile de vânt. Singura veste bună e că vine iarna și o să iasă mai rar afară, la plimbare, aceste bătrâne și câinii lor nebuni.
