Bridesmaids (2011)

Am auzit numai de bine de acest film, din câte am citit a avut mare succes la public, a întrecut “Sex and the City” la încasări, devenind una dintre cele mai profitabile comedii romantice realizate. S-a mai spus despre Bridesmaids că ar fi varianta feminină a filmului Hangover. Toate acestea mi-au trezit curiozitatea şi chiar am aşteptat cu interes să-l vizionez.

Annie (Kristen Wiig) şi Lillian (Maya Rudolph) sunt cele mai bune prietene încă din copilărie. Cu toate acestea, Annie este uimită să afle că Lillian se căsătoreşte şi nu primeşte chiar cu foarte multă încântare postul de principală domnişoară de onoare. De dragul lui Lillian încearcă să lase în urmă problemele personale (afacere falimentară, eşec în dragoste, slujbă care nu-i place, apartament împărţit cu ciudaţi) şi să se concentreze pe organizare. Le cunoaşte pe celelalte domnişoare de onoare, una mai trăznită ca alta (Rose Byrne, Melissa Mccarthy, Wendi McLendon-Covey şi Ellie Kemper), încearcă să suporte cheltuieli majore (rochie de domnişoară de onoare foarte scumpă, călătorie până la Las Vegas) şi luptă să-şi învingă gelozia pe care o simte faţă de relaţia dintre Lillian şi Helen (Rose). Pentru restul acţiunii vă invit să vizionaţi filmul. (more…)

Blogging cu grijă

Există o vorbă de care ar trebui să ţină cont toţi bloggerii: “Dacă tăceai, filozof rămâneai.” Uitaţi şi de ce.

Blogul ne oferă posibilitatea de a ne face auziţi. Nu ştiu despre voi, dar eu mă simt mai puternică din acest motiv, ştiu că părerea mea contează, că indiferent că sunt un blogger mare sau mic, ceea ce scriu va fi mereu pe net, că la o simplă căutare pe motoarele de căutare, ce am eu de spus va fi împărtăşit cu zeci, sute, chiar mii de oameni. Însă această “putere” trebuie folosită cu grijă, ceea ce este făcut public trebuie ales şi gândit, pentru a nu apărea regrete mai târziu.

La fiecare supărare sau enervare, avem tendinţa de a intra repede pe blog şi de a ne spune oful. Dacă ne supără X sau Y vrem imediat să ne răzbunăm, să afle toată lumea cine ne-a nedreptăţit. Nu mai gândim clar, nu mai luăm în considerare toţi factorii, şi există mari şanse ca procedând astfel să facem o gafă, care mai mult ne va afecta pe noi, decât pe cei pomeniţi.

La nervi nu conştientizăm că poate nu este real ceea ce scriem, nu realizăm că poate am procedat şi noi la fel ca cei pe care îi blamăm pe blog. Nu ne dăm seama că poate este ilegal ceea ce am povestit în articol, că dacă am spus o minciună, poate cineva ştie că nu este adevărat şi ne poate da în vileag. Nu înţelegem că putem să ne facem un mare rău publicând anumite lucruri sau că putem face rău cuiva, dacă îi publicăm numele sau alte date despre el.

Şi eu am fost tentată să fac această greşeală. Uneori chiar am scris un articol complet, alteori doar mi-am tot promis că o să-l scriu. Mereu am vrut să-mi fac dreptate, mie sau altora, prin cuvinte pe blog. Un profesor a fost nedrept? Lasă, că voi povesti eu pe blog ce a făcut. O prietenă a copiat de la mine şi mi-a riscat situaţia de la şcoală? Ah, voi scrie ceva despre acest subiect. Şi tot aşa. Ceea ce m-a salvat a fost că rareori public imediat un articol, de obicei îl programez pentru zilele următoare. Iar după o noapte, lucrurile mai mereu se schimbă, trec nervii şi vezi altfel lucrurile.

Acesta este şi sfatul meu. Aşteptaţi o noapte înainte să publicaţi ceva. Dacă şi a doua zi veţi fi la fel de convinşi că procedaţi bine, ok, daţi “publish”. Dacă nu, lăsaţi articolul în drafts, până când veţi fi 100% siguri că asta vă doriţi.

Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente negative, de ură şi nervi. Am văzut bloggeri care din aceste motive au ajuns să facă gafe foarte mari, să se confrunte apoi cu zeci de comentarii foarte neplăcute (însă meritate), pentru ca în final să nu se mai bucure de aceeaşi reputaţie. Înainte să publicaţi ceva, mai citiţi o dată, de două ori, chiar şi de trei ori articolul, gândiţi-vă dacă e corect, dacă e bine spus, dacă chiar aşa e, dacă nu aţi făcut şi voi aşa, dacă spuneţi asta doar pentru că nu vă place o marcă (dacă e vorba de un produs) sau o anumită persoană, şi nu din cauza produsului/acţiunii realizate de acea persoană.

Este posibil să realizaţi în final că aţi judecat greşit. Eu m-am cam lămurit că acel profesor (menţionat mai sus) nu dorea decât să ne pregătească cât mai bine pentru carieră, chiar dacă nu mereu a procedat aşa cum trebuie. Nu totul a fost corect, însă acum sunt împăcată cu ce s-a întâmplat, nu-l învinovăţesc de nimic, ba chiar mă simt mai puternică şi cred că am terminat şcoala cu mai multe cunoştinţe, deoarece frica m-a făcut să fiu mai silitoare şi mai atentă la greşeli.

Aşadar: aşteptaţi o noapte, citiţi de mai multe ori, gândiţi-vă bine. Şi de-abia apoi publicaţi. Nu lăsaţi impulsivitatea să vă creeze probleme.

Şi mare grijă la ce postaţi pe blog/facebook/twitter/oriunde pe net despre:

  • job, şef, colegi
  • adresă, cnp, număr telefon, alte informaţii personale
  • iubit, fost iubit (ştiu şi un caz, un cunoscut a scris pe un forum despre amanta sa, folosind numele real, iar iubita sa a găsit informaţia la o simplă căutare pe google)

Pentru prima dată

Sâmbăta trecută, pentru prima dată în viaţa mea, am dormit afară, sub cerul înstelat. Am stat 8 ani la casă şi nu am făcut niciodată asta, dar mi-am luat acum revanşa. Ne-am aşezat nişte şezlonguri de plajă în curte, am pus pe ele salteluţe, am luat perne, pături, şi ne-am uitat la stele până când am adormit.

A fost foarte plăcut, deşi recunosc că nu am dormit chiar foarte mult. La 5 dimineaţa deja cântau cocoşii iar păsările ne prezentau trilurile lor. Am aţipit din nou, apoi m-am trezit acoperită de rouă, înconjurată de miresme de tei şi trandafir.

Mai vreau, dar de data asta în pădure, într-un cort, sau la mare, pe plajă, unde să aud valurile cum se sparg la picioarele mele.

Review: Săpun anticelulitic cu cafea – Lavandine

 

Când m-am întâlnit ultima dată cu Claudia (Lavandine), tocmai prin aprilie, mi-am ales câteva produse, printre care şi săpunul anticelulitic cu cafea. Sunt tare încântată de el, aşa că m-am hotărât să vă prezint câteva informaţii generale despre el + impresiile mele.

Trebuie să laud din nou ambalajul produsului. Contează foarte mult prima impresie, iar Claudia le aranjează atât de drăguţ, încât ai impresia că ai cumpărat un produs dintr-un magazin, nu unul homemade. Săpunul este ambalat, cu fundiţă şi etichetă. Are şi o formă foarte frumoasă, de inimă, iar pe spatele său este gravat “Lavandine”.

Prezentarea de pe etichetă: “Un săpun fantastic, bogat în cofeină, care sub duş vă oferă un scrub cu efect intens anticelulitic, elimină apa din ţesuturi, diminuând aspectul de coajă de portocală. Ghimbirul şi scorţişoara intensifică circulaţia sângelui, accelerând eliminarea toxinelor din piele. Este puternic abraziv, nu este indicat persoanelor cu pielea sensibilă şi femeilor însărcinate.”

Ingredientele sale sunt: uleiuri saponificate din măsline, cocos, infuzie foarte concentrată de cafea 100% arabică, boabe întregi de cafea, cafea măcinată, ulei de orez, ulei din sâmburi de struguri, pulbere de ghimbir, pulbere de scorţişoară, gălbenuş de ou, ulei esenţial de ienupăr şi lavandă.

Mi-a plăcut mult că este într-adevăr abraziv, chiar simţi cum îţi curăţă pielea şi-ţi pune sângele în mişcare. După folosire pielea rămâne netedă şi catifelată, pregătită pentru o hidratare corespunzătoare. Este comod de utilizat, încape perfect în mână şi poate fi aplicat uşor pe piele. Parfumul este subtil, de cafea.

Cu siguranţă ajută şi la ameliorarea celulitei, cu aplicare prin masaj, dar poate fi folosit şi ca simplu scrub, pentru exfoliere şi pentru prevenirea celulitei.

Vi-l recomand cu drag, este un produs care chiar îmi place. Săpunul cântăreşte 100 grame şi costă 10 lei. Puteţi citi mai multe despre el aici (inclusiv păreri, exprimate prin comentarii la articol).

Câştigători concurs EZ Cracker!

După 2 săptămâni de concurs şi un număr total de 175 comentarii, s-a încheiat şi concursul realizat în colaborare cu TheGift.ro. Am ales câştigătorii cu ajutorul sistemului random.org – comentariile câştigatoare sunt cele cu numerele 68, 36 şi 19.

Felicitări Pop Ioan-Danut, Ioana Pegulescu, Adrian Glodoreanu, aţi câştigat câte un aparat EZ Cracker! Vă voi contacta în scurt timp pentru datele de contact.

Cei care n-au câştigat să nu fie supăraţi, urmează o serie de concursuri cu premii foarte tentante!

Shame on me

Alina mi-a trimis această leapşă care presupune să vă povestesc de ce îmi este mie ruşine, sau mai bine zis ce mă supără/enervează la mine şi aş vrea să schimb.

În general am o atitudine pozitivă faţă de mine, dar asta nu înseamnă că nu-mi văd defectele, că nu conştientizez atunci când greşesc şi că nu există atitudini sau comportamente pe care aş dori să le schimb. Reuşesc uneori să mă enervez pe mine, să mă supăr că am făcut ceva greşit, să regret că m-am purtat într-un anumit fel. Nu e un sentiment deloc plăcut.

Aşadar, de ce mi-e mie ruşine?

  • nu am grijă aşa cum trebuie de maşina mea. Nu sunt înnebunită după maşină, o folosesc doar pentru a ajunge acolo unde am treabă. Când eram prin facultate mai obişnuiam să mă plimb cu maşina, petreceam cel puţin 3 ore la volan sau pe scaunul din dreapta. Acum nu cred că stau mai mult de 30 de minute în maşină (cât fac drumul dus-întors de la serviciu acasă). Asta însă nu e o scuză ca să nu am grijă de ea. Aş vrea să-i dedic mai mult din timpul meu, să o spăl mai des, să am grijă să fiu la zi cu reviziile, să fiu mai atentă la eventuale defecţiuni, să-i schimb cauciucurile (vară/iarnă) atunci când trebuie şi nu când îmi amintesc. Chiar mi-e ciudă pe mine din cauza acestui dezinteres total.
  • nu-mi place să mă machiez. Din păcate. Aş vrea să fiu mai prietenă cu fondul de ten, cu fardurile de pleoape, să nu suport să ies din casă fără să am aplicat gloss pe buze.
  • nu ştiu să spun NU. De ruşine, politeţe, frică să nu supăr/rănesc pe cineva, nu reuşesc să refuz pe nimeni. De asemenea am această dorinţă de a împăca pe toată lumea, de a încerca să fie toţi mulţumiţi şi fericiţi. Îmi doresc atât de mult pace şi linişte, încât urăsc certurile, nu insist cu nimic, nu-mi susţin opinia dacă văd că deranjează pe cineva. Şi ştiu că e greşit, că nu ai cum să-i mulţumeşti pe toţi şi că în viaţă e imposibil să faci în aşa fel încât să nu existe câteva persoane care să nu te suporte, poate chiar să te urască. Asta e.
  • sunt prea uşor de impresionat. Cred aproape orice mi se spune, ajung să stimez incredibil persoane care nu au făcut decât să mă mintă.
  • prea am impresia că toată lumea e bună şi că n-ar face rău intenţionat.

Cu siguranţă mai sunt multe, dar cam de atât am avut timp acum. Vă urez o săptămână frumoasă şi (mai) răcoroasă!

Ceai verde Passion Fruit – Passion Products

Pentru astăzi v-am pregătit o noua prezentare a unui ceai de la Passion Products, un ceai verde de data aceasta, numit Passion Fruit. Vreau să le mulţumesc celor de la Passion Products pentru amabilitatea şi generozitatea lor, îmi face mare plăcere să testez ceaiuri de calitate. Sper ca în curând să vă povestesc şi despre băuturile reci Passion Products, am băut un Smoothie de banane la cafeneaua Amsterdam (Moldova Mall) şi am fost foarte încântată!

Passion Fruit are ca ingrediente ceai verde, ananas, mango, portocale, petale de trandafir. Pentru preparare se adaugă o linguriţă de ceai la 250 ml de apă la 80 grade Celsius şi se lasă la infuzat timp de 3 minute. Ceaiul obţinut astfel este foarte parfumat, cu o mireasmă dulce de mango şi trandafiri.

La gust cel mai bine se simt fructele (mango şi ananas), completate de aroma distinctă de ceai verde. Mi se pare un ceai foarte elegant, aromat, uşor dulceag. Nu am adăugat îndulcitori, însă dacă nu sunteţi obişnuiţi să serviţi ceaiul simplu, puteţi adăuga o linguriţă de miere. L-am servit călduţ, nu rece sau foarte fierbinte, într-o dimineaţă de weekend, şi pot spune că mi s-a părut a fi revitalizant. Este un mod chiar plăcut de a te trezi.

Şi Raluca a testat acest ceai, puteţi citi impresiile ei pe Tea Mug.

Dacă sunteţi interesaţi să achiziţionaţi ceaiuri Passion Products, contactaţi-mă şi vă voi trimite email cu toate datele. Nu se poate cumpăra decât la gramaj mai mare, de 250 grame, aşa încât e de preferat să comandaţi împreună cu un prieten (eu aşa am procedat). Preţul este bun, 30 lei (dacă îmi amintesc bine), mult mai convenabil ca preţurile altor ceaiuri din magazine.

Vă reamintesc că puteţi servi ceaiuri Passion Products la librăria cafenea Avant-Garde, Class (Tudor Vladimirescu), Pizzeria Pazzo, Select, Cafeneaua Veche, Amsterdam (Moldova Mall) şi în multe alte locaţii.

 

Nu în public, vă rog

În zona în care locuiesc sunt multe parcuri şi locuri de joacă pentru copii, şi astfel, în zilele frumoase, vin aici să se plimbe cupluri sau familii cu copii. Până aici nimic neobişnuit.

Am constatat însă o problemă (cel puţin din punctul meu de vedere), pe care nu am observat-o în anii trecuţi. Se pare că nesimţirea oamenilor a ajuns la cote alarmant de mari, altfel nu-mi explic de ce aproape zilnic văd oameni care îşi fac nevoile în parcurile de lângă blocuri, la doi paşi de bulevard, fără să se ruşineze de oamenii care trec şi îi văd. Şi nu e vorba de oameni ai străzii, ci de bărbaţi mai tineri sau mai bătrâni, îmbrăcaţi bine, şi însoţiţi de obicei de parteneră.

Prima dată când am văzut aşa ceva, m-am gândit că omul era beat. Altfel cum să nu-i pese că se arată aşa în faţa a zeci de oameni ce se plimbă pe bulevard, în lumina încă puternică a după-amiezii? Apoi am fost şocată să-l văd chiar pe profesorul de fizică din liceu cum foloseşte “wc-ul natural” – măcar era vorba de ora 11 seara şi până la urmă a oferit un moment hazliu pentru mine şi iubitul meu, mai ales că ne-a cam chinuit în liceu.

Nu mai pot ieşi nici măcar pe balcon, să atârn nişte rufe, fără să nu observ vreun nesimţit în parcul din faţa blocului. Tot la doi paşi de bulevard, fără vreo jenă când m-a văzut că eram sus, la etaj, nervos chiar că un vecin de-al meu i-a atras atenţia că nu aşa se procedează.

Cel mai probabil mă voi tot confrunta cu astfel de situaţii, cel puţin pe perioada verii. Nu pot însă să nu fiu dezgustată. Există şi alte soluţii: wc-ul public de 1 milion de dolari realizat de primar în parcul Copou, toaletele de la cafenelele din zonă sau pur şi simplu vă puteţi ţine până acasă.

Nu am văzut (din fericire) femei care să facă aşa ceva, iar faptul că vouă, bărbaţilor, vă este mult mai uşor (şi credeţi voi, mai greu de sesizat) nu vă dă dreptul să fiţi nesimţiţi şi să ne încântaţi cu imagini pe care ar trebui să le ţineţi pentru voi. Nu am nevoie să văd organe genitale de câte ori ies din casă, nu vreau ca iarba să fie plină de deşeurile voastre. Luaţi şi folosiţi toaleta ca orice om civilizat, nu copacii şi boscheţii de lângă un bulevard intens circulat.

Filme [6]

The Adjustment Bureau (2011)

În seria de filme de astăzi, nu poate lipsi un film recomandat de Lusio, care de altfel chiar mi-a plăcut. 🙂 Scenariul este cu siguranţă original, nu am mai văzut vreun film asemănător.

David Norris (Matt Damon) este un politician de succes, care luptă din greu pentru a-şi îndeplini visul, acela de a deveni senator. Înainte de un discurs o cunoaşte pe Elise Sellas (Emily Blunt), de care se îndrăgosteşte până peste cap. După acea seară, nu o mai revede o perioadă, până când, într-o zi, dă peste ea în autobuz, din întâmplare. Problema e că ei doi nu trebuiau să se mai vadă niciodată – iar Agenţia Destinului trebuia să se ocupe de asta. Această agenţie este formată din oameni care au grijă ca lucrurile să se întâmple conform planului. Iar întâlnirea dintre Elise şi David nu trebuia să aibă loc iar ei doi nu trebuiau să se îndrăgostească din nou.

Pentru continuarea filmului, vă recomand să-l vizionaţi. Cred că o să vă placă şi vouă.

Trailer

Unknown (2011)

Mi-a plăcut mult filmul acesta, chiar mi s-a părut captivant şi deloc previzibil.

Martin Harris (Liam Neeson) pleacă alături de soţia sa, Elizabeth (January Jones) la Berlin, unde este invitat la o conferinţă de specialitate. Când ajung în faţa hotelului, Martin realizează că şi-a uitat geanta cu paşapoartele la aeroport, aşa că se urcă într-un taxi pentru a se întoarce acolo. Are însă un accident iar Martin se trezeşte după vreo 2 zile în spital, confuz, fără să aibă idee ce s-a întâmplat. Se întoarce la hotel pentru a discuta cu soţia sa, însă are parte de o mare surpriză: Elizabeth nu-l recunoaşte iar la conferinţă este un alt Martin Harris, care are şi documentele doveditoare, spre deosebire de el. Acel Martin Harris pare să aibă toate amintirile sale, să ştie tot ce a făcut sau are de făcut.

În afară de confuzia generată de Elizabeth şi al doilea Martin Harris, Martin este urmărit şi de un asasin plătit.

Vă recomand filmul!

Trailer

Becoming Jane (2007)

Nu ştiu cum de mi-a scăpat acest film până acum. Jane Austen (jucată de Anne Hathaway) este împinsă de părinţii ei (Julie Walters, James Cromwell) să se căsătorească cu Wisley, nepotul lui Lady Gresham, o aristocrată extrem de bogată. Pe atunci era ceva obişnuit să te căsătoreşti pentru bani, sau aşa cum spunea dna Austen: Afecţiunea este de dorit, banii sunt absolut indispensabili.”

Jane însă şi-a păstrat independenţa şi a refuzat să se lege de un om pe care nu-l iubea, chiar dacă acest lucru i-ar fi ajutat foarte mult familia. Îl cunoaşte pe tânărul irlandez Tom Lefroy (James Mcavoy) de care se îndrăgosteşte, şi amândoi speră să primească acordul unchiului său, judecătorul Langlois, de a se căsători. Acesta însă nu ia în calcul aşa ceva, căsătoria nepotului în care a investit foarte mulţi bani cu o tânără săracă de la ţară. Cei doi îşi propun să fugă împreună, însă Jane realizează că astfel distruge viaţa familiei sărace a lui Tom, care se baza pe el, pe banii pe care îi câştiga.

Jane Austen nu s-a căsătorit niciodată, însă şi-a îndeplinit visul, acela de a scrie şi de a se putea întreţine singură.

Vă recomand acest film, vă oferă posibilitatea de a cunoaşte o parte mai puţin cunoscută din viaţa unei mari scriitoare.

Trailer

Dinner for Schmucks (2010)

Îmi place foarte mult actorul Steve Carrell aşa că încerc să mă uit la toate filmele în care joacă. Astfel am dat şi peste Dinner for Schmucks. Nu pot să zic că m-a dat pe spate, merge însă seara, înainte de culcare.

Tim Conrad (Paul Rudd) îşi doreşte foarte mult să primească un post mai bun la serviciu, în mare parte şi pentru iubita sa, Julie, pe care o consideră prea bună pentru el. Însă pentru a obţine o avansare, trebuie să se prezinte la o cină organizată de şeful lui, intitulată sarcastic “cină pentru idioţi”, unde trebuie să aducă cu el un oaspete cât mai prostănac. Când Julie aude de eveniment, este revoltată, aşa că Tim decide să refuze invitaţia (şi deci şi postul de muncă), până când îl cunoaşte pe Barry (Steve Carrell). Barry are o pasiune mai ciudată: construieşte diorame cu şoareci împăiaţi (îi aranjează şi costumează în miri şi mirese, în cupluri îndrăgostite, care se plimbă în bărci, în oameni de afaceri, s.a.). În afară de pasiunea sa, este şi neîndemânatic şi mai mult, reuşeşte să facă tot felul de gafe, care îi pun lui Tim relaţia în pericol.

Pentru restul acţiunii, vă invit să vizionaţi pelicula. Poate o să vă placă.

Trailer

Tânără în comă – Douglas Coupland

Tony Parsons (jurnalist englez) a spus despre această carte că este un roman excelent, pe de-a-ntregul original. Şi într-adevăr, chiar nu pot spune că am mai citit ceva asemănător. Cred că a fost puţin cam fantastic pentru gusturile mele, mai ales că nici nu mă aşteptam la un asemenea deznodământ, dar per total mi-a făcut plăcere să-mi ocup câteva zile cu lecturarea sa.

La începutul anului 1979, Jared, un tânăr de 18 ani, moare. La sfârşitul aceluiaşi an, Karen, una din prietenele sale, ajunge în comă, ca urmare a unei supradoze de calmante (sau cel puţin aşa se presupunea). Richard, Wendy, Pam, Linus şi Hamilton, amicii celor 2, rămân să înfrunte lumea. Richard, iubitul lui Karen, va continua să o viziteze şi va încerca pe cât posibil să fie un tată prezent pentru Megan, fiica lor (care se naşte la 9 luni după ce Karen intră în comă). Wendy devine medic, lucrează mult, nu-şi găseşte timp de iubire. Pam începe o carieră de succes ca fotomodel dar în final ajunge dependentă de droguri. Toţi duc o viaţă anostă, singuri, deprimaţi, luptând să supravieţuiască de la o zi la alta. Asta până când, după 17 ani de somn, Karen se trezeşte. Atunci totul se va schimba. Şi va urma apocalipsa.

Mai multe nu vă spun, cred că ultima propoziţie v-a oferit o părere despre acţiunea cărţii.

Prima jumătate a cărţii mi-a plăcut foarte mult, credeam că totul se va termina cu trezirea lui Karen, chiar nu mă aşteptam să citesc despre apocalipsă. Nu este chiar genul de carte pe care o citesc de obicei, dar trebuie să recunosc că a fost interesantă. O recomand în special iubitorilor de lectură ştiinţifico-fantastică. Puteţi citi primele pagini aici.