Povestea cu RCA-ul

Nu stiu cati dintre voi chiar aveti timp sa stati sa analizati pentru RCA preturile de pe piata, sa vedeti cat costa la fiecare firma, sa luati in considerare toate aspectele. Da, se poate apela la un broker de asigurari, dar chiar si atunci trebuie sa ne organizam timpul astfel incat sa mergem la o discutie cu el, sa ne stabileasca un pret, sa revenim cu banii necesari, s.a.

Eu pana acum am apelat mereu la Omniasig, deoarece ii consider de incredere si in mare masura si pentru ca m-am obisnuit cu ei. Un agent de asigurari de acolo ma contacteaza cand imi expira asigurarea, imi aduce actele, eu nu trebuie sa ma deplasez deloc. Si de aceea am fost multumita pana acum, insa sunt constienta ca preturile la Omniasig sunt mult mai mari decat la alte firme iar cand e vorba de banii tai, pe care i-ai muncit cu greu, incepi sa te gandesti mai mult si parca ai prefera sa vezi si alte oferte.

Ca sa nu umblu pe la brokerii din Iasi, am cautat pe net si am dat de RCA Ieftin. Auzisem pana acum destul de multe impresii favorabile despre serviciile lor, dar nu intrasem niciodata pe site sa vad despre ce e vorba. Mi-au facut din prima o parere foarte buna, imi place cum e organizat site-ul, mi se pare simplu de folosit. Nu dureaza decat 3 minute completarea formularului pentru a afla preturile si mai mult, se poate completa inca de pe pagina principala. Am aflat imediat si preturile de la 12 firme, de la cel mai mic la cel mai mare. Mi se ofera astfel ocazia de a alege un pret mai bun, care sa-mi convina, si tot la o firma de incredere. Pentru ca eu nu voi accepta sa cumpar cel mai ieftin RCA doar pentru ca e vorba de reparatia altuia si nu a mea.

In concluzie daca va doriti comoditate dar si informatii complete, intrati pe RCA Ieftin si completati formularul. Veti vedea ce usor e de folosit si cu siguranta veti aprecia timpul si banii economisiti.

Jurnal de calatorie: Tierpark Hellabrunn – Munchen, Germania

Mi-am dat seama in urma cu cateva zile ca de mult timp nu am mai scris un articol din sfera turismului. E si pacat, am foarte multe poze din calatorii, care stau uitate in folderele din calculator, si imi doresc sa va recomand anumite obiective turistice, pe care sa nu le ratati daca aveti drum pana in orasul respectiv.

Astazi va voi vorbi despre gradina zoologica din Munchen, Tierpark Hellabrunn. Munchen este un oras superb cu foarte multe obiective turistice interesante. Noi nu am stat decat 3 sau 4 zile astfel incat nu am reusit sa vedem foarte multe, insa v-am recomandat deja de aici Muzeul BMW si vreau sa va recomand si Olimpia Park, de care voi scrie in viitorul apropiat.

Tierpark Hellabrunn a fost realizata dupa conceptul Geo-Zoo. Nu este o gradina zoologica in sensul clasic, ci este mai mult un loc de prezervare al naturii. Animalele beneficiaza de spatii largi, nu sunt inghesuite (se prefera mai putine specii decat prea multe intr-un spatiu mic), li se acorda o mare atentie, pentru a preveni comportamente anormale, stres sau boala.

Eu ca turist am fost foarte incantata de Hellabrun. Difera destul de mult de Gradina Zoologica din Viena, nu este chiar acelasi lucru. Nu este la fel de comercial, este mai mult o oaza de liniste si de ce nu, de socializare cu animalele. Aici am avut ocazia de a hrani animalele, de a le mangaia si de ma juca cu ele. In plus, copiii pot calari ponei sau camile.

M-am distrat la nebunie hranind caprele si ratele, am mangaiat poneii, am facut poze cu ei. Mancarea pentru animale nu e oferita gratuit, costa 50 de centi o mana de mancare, pe care o poti lua de la automatele aflate in mai multe locuri din Hellabrunn.

Gradina are si un acvariu, nu foarte mare, doar cat sa contina cateva acvarii cu diferite specii.

Sunt spatii speciale pentru pasari, iazuri cu pesti, spatii amenajate pentru broaste testoase si cladiri cu clima tropicala umeda, unde puteti vedea cameleoni sau alte specii.

Ca si in Viena, si aceasta gradina are zone unde va puteti odihni, unde puteti savura o inghetata sau un suc. As fi stat ore intregi acolo, era foarte placut. Biletul de intrare costa 11 euro pentru adulti si 7.5 euro pentru studenti.

Sper ca v-a placut aceasta mica prezentare a Gradinii Zoologice din Munchen. Va astept in curand cu un nou articol despre obiectivele turistice din orasele din Europa.

Sortimente de ceai: Dong Fang Mei Ren “Frumusetea Orientala” – CTS Corner

Cu ocazia sarbatoririi zilei mele de nastere am primit cadou o multime de sortimente noi de ceai. Mi-am marit astfel colectia cu 6 tipuri de blooming teas, un ceai oolong, unul negru mai deosebit (veti vedea zilele viitoare de ce), unul rosu, unul de fructe si un ceai mate. Nu pot sa va zic ce bucuroasa sunt. 🙂 De-abia astept sa le incerc pe toate!

Cateva din sortimentele de ceai primite au fost alese de mine. Am fost la CTS Corner si ca de obicei, am intrebat ce ceaiuri Oolong au. Astfel am gasit un nou sortiment – Dong Fang Mei Ren, un Oolong din Taiwan, cu frunze neobisnuit de inchise la culoare si tonuri argintii pe margine. In China Oriental Beauty (Frumusete Orientala) mai este cunoscut si ca Dong Fang Mei Ran sau “Maimuta alba Oolong”, nume dat de regina Elizabeth II. Producatorii l-au incadrat in categoria de ceaiuri albe.

20 grame din acest sortiment costa 6 lei (0.30 lei/gramul). Cu discountul meu de 15% a costat 5.10 lei. Pretul este destul de mare, dar cred ca se merita, fiind un ceai deosebit, cu o istorie aparte.

Oriental Beauty este un ceai Oolong cunoscut de asemenea sub denumirea de White-Tip sau Champagne Formosa. Este unul dintre cele mai vestite ceaiuri din Taiwan si China. La culesul ceaiului sunt selectate doar cele doua frunze gingase de deasupra si mugurii. Ceaiul este neobisnuit de aromatic, calitate ce starneste simturile instantaneu.

Dupa infuzie, ceaiul produce o dulceata asemanatoare cu cea a fructelor ca si cazul ceaiului negru dar cu parfumul de miere al unui Oolong. Acest ceai a castigat o faima deosebita in Japonia si Europa.

Sursa

De la Chadao am aflat ca trasatura caracteristica e ca frunzele sunt muscate de insecte, nefiind astfel nici intregi nici aspectuoase ca forma. Ceaiul este placut datorita varietatii de culori, fiind numit si ceaiul celor 5 culori.

Ceaiul Oolong se prepara cu o apa la temperatura de 85º- 95ºC si un timp de infuzare de 1 – 6 minute, in functie de sortiment si de cantitatea de ceai. Pe eticheta nu apar indicatii de preparare si nici un timp de infuzare recomandat, asa ca l-am tinut in apa cam 2-3 minute.

Parfumul este subtil, foarte placut. Gustul este dulceag, cu o usoara aroma florala si aminteste de mierea de albine. Este putin mai aspru decat cel alb/pufos organic, pe care vi-l recomand, daca incercati pentru prima data un ceai Oolong (mie mi-a placut tare mult, mi-a trezit apetitul pentru acest tip de ceai). Dong Fang Mei Ren nu necesita a fi indulcit si chiar va recomand sa-l beti simplu ca sa ii simtiti aroma autentica.

In continuare va prezint poze cu continutul si cu culoarea ceaiului:

Puteti citi pe blog si despre ceaiul oolong alb/pufos organic si China Oolong Tit Kon Yum.

Recomandare de weekend: tort cu ciocolata si fructe

Saptamana trecuta v-am recomandat filmul Life As We Know It. Si asa am dat startul la un articol ce va aparea o data pe saptamana, sambata sau duminica, ce va cuprinde o recomandare…pentru weekend. 🙂

De data aceasta va recomand o reteta usoara pentru un tort gustos si racoros, care se face rapid, nici nu trebuie pus la cuptor. Eu l-am facut pentru ziua mea, voi puteti sa-l faceti ca desert pentru aceste zile. Voi mentiona si pretul pentru fiecare ingredient (le-am cumparat din Carrefour) pentru ca mereu cand am vazut niste retete m-am intrebat care ar fi costul lor total, daca imi permit sau daca se merita.

INGREDIENTE NECESARE

Kiwi – 500 grame   – 2.10 lei; Portocale 500 grame  – 2.11 lei; Mere 500 grame  – 1.54 lei; Banane 600 grame  – 3.28 lei; Compot ananas – 4.60 lei; Mandarine 300 grame – 1.70 lei; Crema de ciocolata Finetti 400 grame – 6.16 lei; Budinca de ciocolata Dr Oetker – 0.99 lei; Plic crema de lamaie pentru prajitura – 2.50 lei; Blat tort 400 grame Fires – 5 lei; Bezele 30 grame – 0.74 lei; lapte 500 ml pentru pliculetele cu creme – 3 lei (depinde de marca)

TOTAL: 34 LEI (insa veti mai ramane cu Finetti si cu cateva fructe)

Sper ca tortul sa ajunga pentru 11 persoane, voi reveni cu detalii in acest sens. Timpul pentru preparare este de o ora. Update: Tortul a ajuns pentru toti, ba chiar au mai ramas vreo 2 felii.

In primul rand trebuie sa mentionez ca puteti alege pentru ornare altceva decat bezele sau puteti folosi in loc de crema de lamaie, budinca de vanilie. De asemenea puteti inlocui budinca de ciocolata cu un alt sortiment, preferat de voi.

Pasul 1. Preparati crema de lamaie pentru prajitura, conform instructiunilor de pe pliculet (puteti alege intre crema de lamaie marca Carrefour, Dr Oetker, s.a.). Taiati fructele bucatele mici si puneti-le pe toate intr-un castron. La mandarine si portocale scoateti samburii.

(more…)

Despre cartile de psihologie motivationala

A fost o vreme cand tot ce citeam erau carti glossy sau acele carti de psihologie motivationala. Cele glossy mi se pareau amuzante, ma distrau, iar cele de psihologie motivationala erau pur si simplu usor de citit, cu multe imagini si putine pagini – simteai ca rasfoiesti o revista, nu ca citesti o carte serioasa. Asta pana cand m-am mai trezit si eu la realitate si am inceput sa citesc si carti mai calitative. Trebuie sa recunosc ca o mare influenta a fost si Clubul de Carte, unde am primit recomandari, sfaturi, care chiar m-au ajutat.

Am ramas in schimb cu o parere foarte proasta despre acele carti de psihologie motivationala. “Descopera-ti destinul”, “Totul depinde de tine”, “Arta fericirii”, “Arta de a reusi in viata”, “Cum sa ajungi destept, sanatos si bogat!” (toate sunt titluri reale) si altele asemenea nu fac decat sa insele oamenii, cu promisiuni de fericire eterna si bogatie. As vrea si eu sa vad pe cineva care s-a imbogatit dupa ce a citit o carte despre cum sa te imbogatesti, o persoana care acum nu mai poate de fericire dupa ce a citit despre cum sa fii fericit sau o persoana care acum este expert in manipulare doar dupa ce a citit cateva carti de acest gen. In afara de faptul ca poate pot oferi o consolare de moment persoanelor cu probleme, care nu sunt multumite de anumite elemente din viata lor, aceste carti nu fac decat sa ne consume timp si bani.

Consider ca poti invata mult mai multe despre viata si fericire citind carti de calitate, carti clasice ale unor mari scriitori. Poti gasi refugiu si consolare si in carti de poezii, in muzica, in cei apropiati. Insa nu in aceste carti.

Pentru fanii Family Guy: probabil ati vazut episodul in care Brian scrie o carte – Wish It. Want It. Do It – in doar 3 ore. Mi-a placut mult episodul, exemplifica foarte bine situatia cu aceste asa zise carti self help.

Ce continea cartea lui Brian (pentru cei care nu au vazut episodul):

Capitolul I: Doreste. Care sunt lucrurile pe care ti le doresti cel mai mult? Foloseste urmatoarele pagini albe pentru a scrie despre dorintele si visele tale.

Si acum cateva studii referitoare la aceste minunate carti:

Reading some self-help books can convince women that they were victims of childhood sexual abuse even if they have no memory of it, a sociologist has claimed. Sursa

The problem with self-help books: Study shows the negative side to positive self-statements. Sursa

Daca vrei sa te imbogatesti, daca vrei sa ai succes in cariera, atunci fa niste cursuri, munceste, castiga experienta. Daca vrei sa fii fericit, socializeaza, invata sa te iubesti si sa te respecti, mergi la un psiholog daca consideri ca e cazul.

Si daca vreti neaparat sa cititi astfel de carti, macar alegeti titluri semnate de profesori, de doctori, nu de Gicu care s-a gandit ca e momentul sa se imbogateasca pe seama voastra. Si ar fi bine sa nu va limitati la aceste carti pentru ca va asigur ca nu veti castiga nimic.

Si inca o data o zic…astept sa cunosc persoana care a citit oricare dintre aceste carti si imi poate spune ca acea carte si-a indeplinit promisiunea scrisa pe coperta.

Haine Wholesale – poze site vs poze clienti

La rugamintea Maixei si a altor comentatoare de pe blog, am creat acest post in care vor fi postate poze cu produsele cumparate de pe Asia Wholesale si Wholesale Dress si pareri despre acestea. Daca ati cumparat de pe aceste site-uri si vreti sa povestiti despre impresiile voastre, va rog trimiteti-mi pe mail poze, pareri, preturi (gasiti datele la Contact).

Incep acest articol cu pozele si descrierile Maixei (metoda de transport este china post, pentru fedex sau alta metoda, pretul este diferit).

Update: Am adaugat si poze + impresii de la D.

Update 2: Noi poze de la Maixa!

Update 3: Impresii de la Marina!

Update 4: Poze noi de la Maixa!

Update 5: Poze noi de la cl4ud1a si Marie!

Update 6: Poze de la D.

Update 7: Poze noi de la Ramo!

Poze si impresii Ramo:

Maioul cu bufnita (caci este maieu nicidecum rochita) este si el ok. La fel ca in imagini, materialul este mai transparent dar per total este ok.

Geanta este ok, exact ca cea din poza.

Cizmulitele sunt fff ok, identice cu cele din poza.

Rochita in dungi este absolut oribila…nu seamana deloc cu cea din poza. Culorile sunt sterse, nici macar nu este albastru, este negru…urat.

Poze si impresii D. :


Geanta e ok, exact ca in poza de pe site. Este dintr-un material moale, nu unul rigid.

Poze cl4ud1a:

Poze + impresii de la Marie:

Impresii: Accesoriile sunt ok, nota 9.50 din 10.

Impresii: Geaca e si ea ok, putin cam scurta pret 14.86 si are 720 gr. Nota 8 din 10.

Impresii: Marea mea dezamagire – treningul e foarte aiurea, seamana cu o pijama. Nu corespunde modelul, marimile, materialul e foarte subtire. Pretul 13.51$ si are vreo 680gr. Nota 2 din 10.

Impresii: Tricoul e ca in poza dar nu e din bumbac, cred ca nici un produs nu e din bumbac, dar macar e ok, nota 10 din 10.

Impresii: Accesoriile sunt ok, nota 9.50 din 10.

(more…)

Sortimente de ceai: Granny’s Finest & Black Currant – Teekanne

Zilele trecute va povesteam de oferta de la Kaufland cu ceaiuri de fructe Teekanne la pretul de 4.9 lei (reducere 17%). In mod normal ele costa in jur de 6.5 – 7 lei, de aceea m-am grabit sa beneficiez de promotie. Am cumparat doua sortimente de ceai, Granny’s Finest si Black Currant with Lemon. Mai erau disponibile Fresh Orange, Multivitamin, Fruit Love, Fruit Kiss, Sweet Cherry si Raspberry. Cutiile de ceai contin 20 de pliculete ambalate individual, fiecare cu snur.

Aveam mari asteptari de la Granny’s Finest. Din pacate am fost foarte dezamagita de gust, nu este deloc pe placul meu. In schimb alte persoane au fost incantate, asa ca nu va spun sa nu-l cumparati/incercati, ci doar va povestesc despre impresiile mele. 🙂

Ingredientele ceaiului sunt: zamosita, mar, macese, scortisoara 7%, aroma boabe de soc cu vanilie 6%, boabe de soc 4%, aroma de prune 3%, lemn dulce. Pentru preparare se toarna apa fiarta intr-o cana cu un pliculet de ceai si se lasa 8 minute.

As fi vrut ca gustul predominant sa fie cel de prune, insa parfumul si aroma de vanilie acopereau complet celelalte ingrediente. Simona in schimb mi-a spus ca a simtit predominanta aroma de soc. Mi s-a parut foarte dulceag si pot spune ca am terminat o cana de 200 ml cu greu si doar din cauza ca imi era foarte sete.

Black Currant a fost mai ok. Este un ceai foarte parfumat, se simte parfumul coacazelor negre si cand cutia e inchisa. Am simtit parfumul lor imediat ce am scos ambalajul de protectie – daca stai la un metru de raftul unde este asezat (cutia inchisa) simti parfumul.

Ingredientele sale sunt: zamosita, macese, coaja de portocale, mar, fermenti: acid citric, aroma de lamaie 4% si coacaze negre 2%, coaja de lamaie, coacaze negre, boabe de soc. Este un ceai din fructe coapte in stare naturala si arome fine de coacaze si lamaie. Pentru preparare, se toarna apa fiarta intr-o cana, se adauga pliculetul de ceai si se lasa 8 minute.

Aroma predominanta este cea de coacaze si se simte foarte bine si lamaia. Este un ceai placut, cu gust dulce-acrisor. Poate fi consumat si fara indulcitori, insa daca va doriti puteti adauga o lingurita sau doua de zahar/miere.

Au aparut articole noi si pe Tea Mug, asa ca nu uitati sa-l vizitati. Ma bucur ca am primit si primele comentarii acolo, primele like-uri iar site-ul a inceput sa apara in listele de linkuri de pe alte site-uri. Va multumesc pentru suport!

Ceainice si alte accesorii pentru ceai

Cu totii stiti ca sunt pasionata de ceai. A inceput sa-mi placa sa beau in fiecare zi un sortiment nou de ceai, sa testez diferite combinatii, diferite gusturi. Chiar si ceaiurile medicinale imi trezesc interesul – daca urmariti Tea Mug probabil ati citit despre experienta mea cu ceaiul de codite de cirese.

Dar pe masura ce pasiunea si curiozitatea mea pentru ceai creste, incep sa admir si sa imi doresc si diferitele accesorii pentru ceai care fac mai utile si mai placute prepararea si servirea ceaiului.

M-am gandit sa va prezint astazi mica mea colectie. Nu am foarte multe produse deoarece bugetul nu mi-a permis sa investesc prea mult in aceasta pasiune de-a mea. Majoritatea obiectelor le-am primit cadou, unele inca de pe vremea cand nu eram deloc interesata de ceai.

Despre aceste doua seturi de ceai de la Kaufland v-am mai povestit. Le-am cumparat la un pret foarte mic, 9.9 lei, sunt simpatice si potrivite pentru sezon insa prezinta si cateva mari dezavantaje. Cel mai deranjant este modul de curgere a apei – mereu picura ceai atunci cand torn in canita, trebuie mereu sa am grija sa am un prosop sau servetele langa mine. Un alt lucru care nu-mi place este ca portelanul din care sunt realizate se crapa imediat – puteti vedea in poze, la ceainicul alb, ca deja are niste mici crapaturi.

Sunt foarte multumita de ceainicul colorat de 1.2 litri de la CTS Corner. A costat 69 lei, este incapator, manerul nu deranjeaza, capacul se inchide foarte bine iar apa curge perfect. Este cel mai vesel ceainic pe care il am, imi place tare mult!

Setul de ceai de mai sus l-am primit cadou la inceputul anului 2010. A fost cumparat de la Carturesti, a costat 130 lei, contine un ceainic de 700 ml si 4 boluri de ceai. Ceainicul are si infuzor, deci se poate face ceaiul direct in el, fara a mai avea nevoie de o sita pentru a strecura ceaiul. Singura problema la acest ceainic este culoarea sa. Da, e foarte frumos si elegant, mai ales cu acele floricele albe pictate, in schimb la poze iese groaznic. 🙂 Se vede blitul iar daca dupa ce este spalat nu este sters intr-o anumita directie, cu foarte mare atentie, ies pete in poze. Bine, asta daca vrei sa pozezi ceainicul, daca nu…e perfect. Am vazut exact acelasi model de set de ceai si la Plafar, dar pe alte culori.

Cutiutele metalice pentru depozitarea ceaiului au de obicei modele foarte dragute. Eu am patru – trei din Anglia si unul din Carturesti. Pretul pentru o astfel de cutiuta este de aproximativ 6 – 15 lei, in functie de marimea sa. Sunt foarte utile atunci cand ai ceaiuri cumparate la punga.

Puteti achizitiona astfel de cutiute metalice din CTS Corner sau Carturesti si bineinteles din magazinele online.

O achizitie mai recenta este acest vas din sticla. Vazusem acum cateva zile unul similar, dar mult mai mic, la Carturesti, la pretul de 18 lei si ma gandeam sa-l cumpar pentru a putea prepara acele blooming teas (flori de ceai). Noroc ca am mers si prin Carrefour si astfel am vazut acest vas din sticla, la 17.5 lei, de 3 ori mai mare decat vasul din Carturesti. 🙂

Acum pot cumpara linistita flori de ceai, am unde sa le pun ca sa le observ superbul proces de desfacere. Acest vas este perfect pentru viitoarele articole cu flori de ceai deoarece nu se abureste la fel de tare ca un ceainic transparent, se poate observa foarte bine cum se desfac – uitati aici un exemplu.

Carafa o puteti folosi vara pentru limonada sau chiar si pentru servirea apei. De fapt asta e si utilitatea sa principala.

Cu toate ca am acest vas, mi-am dorit si un ceainic din sticla. Vazusem acum cateva zile la Bamboo unul foarte ieftin, la doar 30 lei, si am zis ca e pacat sa nu-l cumpar.

Sunt ceainice din sticla si la Bobo Shop sau la CTS Corner, insa sunt cam scumpe si nici nu le vad utilitatea – eu voi cumpara o floare, maxim doua de ceai, iar pentru alte sortimente de ceai prefer ceainicele din portelan. Plus ca nu ies pozele bine, ceainicul se abureste tare si nu se vede mai nimic din ce se intampla inauntru. 🙂 Singurul avantaj al ceainicelor din sticla de la Bobo Shop sau CTS Corner e ca sunt mai mari. Dar si preturile sunt in jur de 50 – 100 lei.

Ceainicul de mai jos de la Bamboo are o capacitate de 800 – 900 ml. Are si infuzor din sticla. Cand l-am cumparat mi se parea mult mai mic, dar m-am uitat acasa si incap perfect 800 ml de apa, 900 ml cand este plin. Este foarte delicat.

Ultimul pe care vi-l prezint este setul de ceai cumparat de la Plafar, Iulius Mall. Costa 137 lei, contine un ceainic cu infuzor de 800 ml si 4 boluri de ceai. Este preferatul meu in acest moment.

DSC08005 300x224 Sortimente de ceai: China Oolong Tit Kon Yum – CTS Corner DSC08006 300x224 Sortimente de ceai: China Oolong Tit Kon Yum – CTS Corner

Aceasta este colectia mea de ceainice, boluri de ceai si cutiute metalice pentru ceai. Nu ma gandesc sa ma opresc aici, deci cu siguranta vor urma si alte achizitii pe care le veti observa cu siguranta in articolele cu prezentari de sortimente de ceai. 🙂

Si la final va prezint si o parte din colectia mea de ceaiuri. Ceaiurile mai deosebite le-am aranjat pe un raft, separat (cele de la Vedda si de la Teekanne nu prea isi au locul aici, nu mai aveam insa unde sa le pun). In cutiutele metalice sunt cele trei sortimente de ceai negru de la Ahmad Tea si Almond Marzipan de la Casa de Ceai.

You Made My Day!

12 ianuarie este mereu o zi foarte frumoasa pentru mine si asta datorita voua. In fiecare an sunt impresionata de mesajele voastre, de cuvintele frumoase si de urarile de bine. In acest an vreau sa multumesc fiecarei persoane in parte – you really made my day!

(ordinea e aleatorie)

Victoria, Andrei T, Madalina B, Alina M, Petronela B, Alexandra L, Mirel, Lavinia B, Serafin, Ecaterina P, Alexandra Z, Mihaela S, Letitia T, Cristina V (2), Raluca I, Raluca B, Silvia P, Mihaela C, Cristina V, Anca S, Simona S, Roxana O, Luiza O, Letita C, Anca C, Raisa D, Bogdan B, Andrei T, Laura L, Adrian M, Gina S, Egidiu P, Anca C, Ramona O, Ada I, Mihaela Ch, Ana-Maria C, Teodora T, Ioana B, Adina B, Mioara I, Alina O, Oana M, Ciprian, Marius S, Ines P, Lacramioara D, Andrei R, Ramona P, Anamaria B, Cristi A, Oana F, Madalina A, Vlad L, Ioana C, Andrei D, Cristina M, Livia P, Amelia G, Alin B, Dana Ioana R, Roxana B, Ana Maria, Camelia G, Paul P, George C, Andreea M, Iulia N, Iulia T, Boris, Serafim P, Dragos F, Wickie Tickie, Emilian N, Raluca N, Viorel C, Alexandru T, ADreamer Raluca, Iustinian P, Alina R, Smaranda A, Andreea P, Raluca S, Maria G, Monica B, Ruxandra F, Andrusca mea, Madda Ilade, Dana Macsim, Pixxie, Shopperita, Maya, Adriana Adizzy, Alice, Denny, Camelia, Andrei Dutu, Bianca B, Alina Addicted, Diana, Roxy, Cintia, Roxana T, Dragos B, Valeria Maria, Elena B, Adrian C, Maria I, Zozo, Florin S, Bogdan T, Ninu, Olesia L, Livia N, Andreea G, Simona A, Simona O, Alina Z, Alina G, Oana, Adrianna G, Anca P, Irina, Evelina, Alina N, Adrian G, Delia, Cristi.

La cei de mai sus se adauga si Felix, membrii familiei mele (tata, mama, sora mea) si a lui Felix + colegele de munca ale mamei.

Va multumesc tuturor din suflet! >:d< :-* (more…)

24

Nu-mi vine sa cred ca am implinit 24 de ani. Mi se pare ireal cum au trecut anii acestia, parca ieri aveam 17 si acum deja am 24.

Tot ce sper este ca acest an sa fie macar la fel de bun ca cel anterior, sa imi pot vedea linistita de cariera, sa termin masterul cu bine, sa fiu sanatoasa si fericita. Si mai am o dorinta…

I’m dreaming of a white…Birthday. 🙂 Nu va ninge azi, dar poate maine sau poimaine…vreau un pic de zapada, vreau sa-mi serbez ziua inconjurata de un decor alb.

Ce imi doream la 22 de ani

Ce imi doream la 23 de ani