Ianuarie în Barcelona – primele impresii

Anul acesta am zis să fac ceva deosebit de ziua mea de naştere, mai ales că am împlinit “frumoasa” vârstă de 30 de ani. Cum ar fi să plecăm într-o excursie în străinătate. De prin noiembrie am început să mă informez, să văd unde am putea pleca, cum am putea face să fie cât mai ieftin dar şi cât mai comod.

Nu vă mai plictisesc cu tot procesul de gândire, concluzia e că am ales să plecăm din Iaşi (nu mai cheltuim timp şi bani pe drumul spre Bucureşti) iar ca destinaţie am ales Barcelona, deşi eu am mai fost acolo şi de obicei îmi doresc să văd locuri noi. Dar ianuarie în alte ţări europene (cu zbor direct din Iaşi) n-ar fi fost o idee prea bună, era prea frig în Londra, de exemplu.

Despre bilete de avion Iaşi – Barcelona

Bineînţeles că am căutat să cumpăr bilete de avion cât mai ieftine. Aş fi putut pleca mai în apropierea zilei mele de naştere, dar erau mai scumpe cu câteva sute de lei, aşa că am ales perioada 17 – 22 ianuarie, care era şi cea mai ieftină. În total biletele pentru 2 persoane, dus-întors, cu un bagaj de cală inclus, au costat 930 lei (plătit prin transfer bancar, cu cardul direct pe site ar fi fost mai scump).

Se putea mai ieftin? Da! În primul rând Blue Air are frecvent reduceri de 20%. Eu n-am ştiut asta când am comandat biletele, mă abonasem la newsletterul lor de doar o zi. Am cumpărat biletele iar după o zi am primit pe mail promoţia cu 20%, prea târziu însă să mai pot beneficia de ea.

Se putea fără bagaj de cală? În principiu da. Şi ar fi fost mai ieftin cu vreo 200 lei. Noi însă ne-am gândit că hainele de iarnă sunt mai voluminoase şi ce-i drept, nu ştiu dacă ne-ar fi încăput toate într-un bagaj mic (pulovere, blugi, pijamale groase).

Despre cazare în Barcelona

M-am uitat pe booking şi pe airbnb, dar până la urmă am ales să mergem undeva la sigur. Prietenii noştri fuseseră toamna trecută în Barcelona şi ne-au recomandat hotelul Ibis din zona Sagrada Familia. Ştiam că e ok, că netul merge bine, aşa că am preferat să dau un pic mai mulţi bani, dar să ştiu că nu am parte de surprize. Cazarea a costat 330 euro pentru 5 nopţi, cumpărat direct de pe site-ul Ibis (nu include mic dejun).

Pe booking mi-era şi greu să aleg ceva pentru că părerile oamenilor erau contradictorii. La fiecare hotel unii erau super încântaţi, alţii super dezamăgiţi. Chiar nu ştiam pe cine să cred, dacă e bine sau rău.

La Ibis a fost perfect. Camera mică, dar cu tot ce trebuie, curată, comodă, în centrul oraşului, nu era zgomot, personal politicos şi prietenos. Nota 10.

Nu am plătit atunci când am făcut rezervarea. Puteam anula rezervarea până la ora 12.00 în ziua sosirii (17 ianuarie). Dacă nu anulam şi nici nu ajungeam, mi-ar fi luat de pe card (îţi cer datele cardului când te înregistrezi) banii pentru o noapte de cazare.

Cum a fost zborul

Am avut un pic de noroc, am fost singurul zbor care a plecat în acea zi din Iaşi. Era ceaţă, aşa că s-au anulat toate zborurile, şi din acea zi şi din ziua precedentă. Am aşteptat vreo oră, nu ştiam sigur dacă plecăm, noi nici nu voiam să mergem cu autocarul până în Bacău sau Bucureşti şi să plecăm de acolo. Am zis că dacă nu putem pleca din Iaşi, cerem banii înapoi şi plecăm pe undeva prin ţară, într-o mică excursie.

Zborul a fost ok, nu a fost un avion plin, aşa că nu am stat înghesuiţi. Au mai fost mici turbulenţe pe drum, la aterizare a fost un pic mai greu pentru mine, au fost iarăşi turbulenţe, şi mi s-a făcut un pic rău. La întoarcere a fost mult mai lin, aterizare perfectă în Iaşi.

Barcelona în ianuarie

Aş fi preferat mai cald, dar nu pot să mă plâng. Pe când în Iaşi erau -10 grade, în Barcelona erau tot atâtea, dar cu plus. Într-una din zile a picurat un pic. Bineînţeles că acolo nu era zăpadă, în schimb palmieri şi flori peste tot, soare (dar şi puţin vânt).

Un prieten care ajunge des în Barcelona ne-a zis că e de preferat o vizită în extra-sezon pentru că oraşul de obicei este unul foarte aglomerat. Ne-a povestit că în sezon aproape că nu te poţi plimba pe La Rambla, de câţi turişti sunt. Şi că nu găseşti loc la cafenele sau restaurante, totul este plin. Probabil atunci se întâmplă şi micile furturi din buzunare, de care am tot citit înainte, dar de care din fericire am scăpat.

Mici observaţii

  • spaniolii care lucrează în aeroporturi, metrou, magazine, nu ştiu şi cred că nici nu vor să vorbească în engleză. La aeroport am atras atenţia unui tip care îmi cerea detalii în spaniolă atunci când verifica laptopul, să vorbească în limba engleză. În schimb mi-a răspuns tot în spaniolă, zicandu-mi că în Spania se vorbeşte spaniola. Mi se pare pură nesimţire ca un angajat al unui aeroport atât de mare să nu vrea să vorbească în engleză. Şi toţi erau la fel. Strigau după japonezi în spaniolă, cereau bilete/informaţii despre bagaje în spaniolă. Prietenul de care vă scriam mai sus mi-a zis că localnicii nu prea suportă turiştii, din cauza că oraşul este supra-aglomerat mai mereu din cauza lor. Dar eu zic să fie mai înţelegători, că pe seama acestor turişti fac o grămadă de bani. Zău că nu-i înţeleg, ce e aşa greu să înveţe engleză? Aşa erau şi francezii, şi lor li se pare o jignire să-ţi vorbească în engleză.
  • mi-au plăcut brutăriile şi patiseriile. Mereu produse proaspete, gustoase. Pâine caldă cam la orice oră din zi, produse de patiserie minunat de gustoase.
  • nu există câini vagabonzi. În schimb am văzut pe străzi o mulţime de câini cu stăpânii lor, foarte bine dresaţi, toţi mergeau frumos în lesă, indiferent de mărime. Sunt parcuri speciale pentru câini, au voie să călătorească cu metroul (între anumite ore cred).
  • mi-au plăcut staţiile de metrou, curate şi organizate. E o plăcere să mergi cu metroul.
  • curat peste tot. O mulţime de coşuri de gunoi pe stradă, nu ca la noi, unde-s puse cu zgârcenie.

Momentan atât despre Barcelona. Urmează articole despre obiectivele turistice vizitate, poate vă ajută să vă decideţi dacă merită sau nu să le vedeţi şi voi.

Zile cu ger

Şi, cum vă petreceţi aceste zile frumoase cu ger, zăpadă şi viscol? E un clişeu de acum să te plângi de vreme, dar sunt atât de săturată de frig şi de iarnă, încât nu mai pot. Din octombrie până acum parcă numai zile urâte am avut.

Mi-e atât de dor de primăvară, de temperaturi de 20 de grade, de soare, de bujori, nici nu vă puteţi imagina. Aşa am realizat şi că noul meu anotimp preferat este primăvara, singurul în care avem parte de vreo 2 săptămâni (maxim) de vreme perfectă, nici prea cald, nici prea rece.

Între timp, zilele cu ger…

  • îmi ia 10 minute doar să trag hainele pe mine: 2 perechi de şosete, 2 perechi de pantaloni (să vedeţi aici reuşită, să tragi 2 perechi de pantaloni skinny unul peste celălalt), o maletă, un pulover, o căciulă, un hanorac cu glugă, geaca cu încă o glugă, fularul şi mănuşile.
  • nu poţi să-ţi faci niciun plan, de ex că ai vrea să te duci pe undeva, pentru că este foarte posibil ca a doua zi să nu poţi ieşi din bloc de cât de multă zăpadă este.
  • temperaturile…-15 grade, se simte ca la -30. Când îţi apare aşa ceva pe telefon parcă nu-ţi vine să crezi. În copilăria mea erau frecvente, dar atunci parcă nu-mi păsa, eram mai obişnuită şi oricum nu mă deranjau pe mine. Nu trebuia să scot maşina să mă duc la serviciu, nu trebuia să ies din casă cu treburi, nu trebuia să fac nimic decât eventual să mă joc puţin şi apoi să intru la căldură.
  • e o “bucurie” să scoţi câinele la plimbare pe temperaturi percepute de -20 de grade. Îl obişnuisem cu plimbări mai lungi, dar acum nu fac decât să-l las să zburde prin jurul blocului. El e bucuros foc, eu îl urmăresc vigilentă şi alerg prin zăpadă după el ca să nu se ducă brambura. Când ajung acasă nu pot să fac decât să scot zăpada care mi-a intrat în cizme.
  • plictiseală, plictiseală, plictiseală. Nu ştiu ce să mai fac ca să-mi treacă această stare. Citesc o grămadă, stau pe net, mă uit la televizor, dar nimic nu mă mulţumeşte.

Ştiu, e o vreme normală pentru această perioadă. Nu ar trebui să mă plâng. Rareori mă plâng de vreme, dar acum mă voi răsfăţa şi alinta şi mă voi plânge de vreme. Mi-e dor de primăvară.

Rafa. Povestea mea

La început de an am profitat de reducerea de 50% de pe elefant şi mi-am comandat vreo 10 cărţi. Am ce citi până prin aprilie, mai. 🙂

Am comandat mai multe cărţi ale unor jucători de tenis. Citisem pe goodreads că în afară de Open, al lui Agassi, restul nu-s grozave, dar le-am comandat oricum pentru că chiar vreau să aflu mai multe informaţii despre aceşti oameni. Cum au început să joace tenis, când au început să aibă succes.

Dintre toate cărţile am început cu cea a lui Rafael Nadal, pentru că era cea mai subţirică. Prea multe nu am ce să vă spun. Merită a fi citită de cei interesaţi de tenis şi/sau de Rafael Nadal.

(more…)

Review Nioxin System 2 – tratament împotriva căderii părului

V-am mai povestit pe aici despre problemele pe care le am cu părul. Am un păr fin, gras, cu tendinţe de a face mătreaţă dacă folosesc anumite şampoane şi care cade foarte mult. Atât de mult încât am cam intrat în panică acum câteva luni.

Iniţial am crezut că rezolv cu vitamine. De ceva timp credeam că şampoanele şi tratamentele pentru probleme gen căderea părului sunt nişte prostii, pentru că problema vine din interior, nu din exterior. Dar de această dată n-a mai mers cu vitamine.

Aşa că am căutat un şampon împotriva căderii părului. Nu mi-am făcut mari speranţe, am citit câteva reviewuri, bineînţeles că unii zic de bine, alţii de rău, aşa că nu prea te poţi decide. Şi e destul de aiurea să investeşti sume de peste 50 lei pe un şampon fără să ştii dacă îţi va fi bun sau nu. (more…)

Hollywood la Phenian – Paul Fischer

Titlul acestei cărţi nu o descrie foarte bine. Mai citeşti şi descrierea de pe spate şi te aştepţi să afli povestea unei actriţe şi a unui regizor din Coreea de Sud care au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Interesant de altfel, dar nu asta este tot.

Titlul original este A Kim Jong-Il Production: The Incredible True Story of North Korea and the Most Audacious Kidnapping în History. Jumătate din carte prezintă istoria detaliată a Coreei de Nord. Aflăm despre cum s-a ajuns la împărţirea Coreei în Nord şi Sud, cum a ajuns Kim Il-sung conducătorul, legendele (şi propaganda) care circulă prin ţară despre conducător şi familia sa, cum a ajuns Kim Jong-il succesorul tatălui său, în detrimentul unui alt frate, cum erau trataţi prizonierii în câteva din închisorile din ţară, cum erau trataţi oaspeţii lui Kim Jong-il. Foarte interesant a fost şi descrierea modalităţii de a face bani a lui Kim Jong-il, pentru că era un om foarte bogat, cu zeci de vile pe teritoriul ţării, care trăia o viaţă de lux şi oferea o viaţă de lux anumitor oaspeţi ai săi. De unde atâţia bani când ţara de-abia are cu ce să-şi hrănească populaţia?

După cum atestă biografii săi, Jong-il nu a dezamăgit. La vârsta de doar trei săptămâni, mergea prin jurul taberei. La vârsta de opt săptămâni, vorbea. La vârstă de trei ani, cu puţn timp înainte ca Armata Revoluţionară Coreeană să reuşească eliberarea ţării de sub ocupaţia japoneză, el a intrat într-o clasă unde era o hartă a insulelor japoneze. Copilul şi-a muiat câteva degete într-o călimară cu cerneală, apoi a mers direct la hartă, pe care a acoperit-o cu cerneală neagră. De îndată ce a făcut asta, asupra Japoniei s-au abătut cele mai violente taifunuri şi uragane, cauzând distrugeri masive şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti.

Se pune accent în carte pe pasiunea pentru filme a lui Kim Jong-il. Habar n-aveam de asta. Şi-a creat o colecţie personală de filme, din toată lumea, inclusiv sud-coreene şi americane, a studiat în domeniu, a scris şi-o carte despre cum să regizezi un film şi a fost în spatele multor filme din Coreea de Nord. Îşi dorea cu disperare să creeze o industrie a filmelor nord-coreene, dorea ca acestea să câştige premii internaţionale şi să fie văzute şi apreciate de oameni din întreaga lume. De aceea a şi dispus răpirea regizorului Shing Sang-ok şi a fostei sale soţii, actriţa Choi Eun-hee, staruri din Coreea de Sud cu rezultate pe măsură. Se pare că Kim Jong-il a fost în spatele mai multor răpiri. Au fost răpiţi sau s-a încercat răpirea multor oameni, fie ei persoane publice sau oameni obişnuiţi. Şi nu numai din Coreea de Sud, China sau Japonia. Au fost persoane răpite inclusiv din Europa.

Deja am dezvăluit prea mult dar mi-e greu să nu scriu despre această carte, m-a impresionat, a fost exact genul de carte care îmi place şi care-mi creează apetit pentru a cunoaşte şi mai multe.

O recomand cu căldură, pentru toţi pasionaţii de istorie, pentru cei curioşi să afle mai multe despre Coreea de Nord şi conducătorii lor, sau despre Coreea de Sud. Şi pentru cei care vor să citească povestea vieţii a doi oameni, o actriţă şi un regizor, care au cunoscut succesul în Sud, au fost răpiţi şi duşi în Nord, au trecut peste 5 ani de detenţie şi reeducare, şi au reuşit să-i câştige încrederea lui Kim Jong-il pentru ca mai târziu să reuşească să călătorească în străinătate şi să poată evada şi ajunge în siguranţă. Disponibil aici la preţul de 30 lei.

Numele meu este Mahtob

Secret Santa mi-a adus anul acesta 2 cărţi pe care chiar mi le doream, iar astăzi vă voi vorbi despre una din ele, scrisă de Mahtob Mahmoody. Poate unii dintre voi îşi amintesc de acest nume. Mama autoarei a scris şi ea o carte acum vreo 30 de ani, Nu fără fiica mea, carte care a fost şi ecranizată. Filmul Not Without my Daughter a fost lansat în 1991 iar actriţa principala a fost Sally Field, pe care sigur o ştiţi.

Mahtob prezintă în cartea ei atât evenimentele din Iran, cât şi viaţa ei de după. Pe scurt, despre ce este vorba în carte. Betty şi soţul ei iranian Sayyed s-au cunoscut în America, locuiau aici împreună cu fiica lor, Mahtob. La un moment dat Sayyed s-a schimbat, din cauza războiului din ţara natală, avea anumite vederi politice, începuse să fie împotriva Americii, avea un alt comportament, devenise mai agresiv. A convins-o pe Betty să meargă într-o vacanţă de 2 săptămâni în Iran, să-şi viziteze familia (i-a spus că dacă nu acceptă, pleacă doar el cu fata, a jurat şi pe Coran că se vor întoarce). După cum va aşteptaţi probabil, nu a fost cazul. În Iran le-a ascuns paşapoartele, a devenit agresiv cu soţia lui şi o ameninţa constant că o va despărţi de fiica lor. Cu mari eforturi, Betty a reuşit să fugă din ţară cu Mahtob (nu aveau dreptul să o părăsească legal, în Iran tatăl are drepturi depline asupra copilului, nu li se dădea viza de plecare fără acordul lui). În anii ce au urmat Betty şi-a creat o carieră în America, dar toată viaţa au trăit-o în frică, frica ca Sayyed să nu se întoarcă şi să o răpească pe Mahtob.

Cartea prezintă mult mai multe detalii despre viaţa din Iran, despre fuga lor, despre viaţa în America. Mi-a plăcut şi vi-o recomand şi vouă. Disponibilă aici, la aproximativ 26 de lei.

Despre demachiantul de la Frezyderm

Când am scris review-ul despre crema colorantă Frezyderm am crezut că nu va interesa pe nimeni pentru că nu este un brand foarte cunoscut. De aceea nici n-am revenit cu informaţii despre demachiant sau crema pentru acnee.

Dar după câteva luni am văzut că au început să se adune vizualizările şi mai mult, manichiurista mea (care nu ştia că am blog), mi-a zis că m-a găsit căutând informaţii despre Frezyderm. Cred că este un semn că Frezyderm începe să fie folosit şi de către românce, deja este recomandat de mulţi dermatologi. După cum v-am scris aici, şi eu tot de la dermatologul meu am auzit de ei.

Dacă crema colorantă o folosesc mai rar acum, demachiantul este sfânt, îl folosesc în fiecare zi, indiferent dacă mă machiez sau nu. Este de fapt lapte demachiant, potrivit pentru faţă, ochi şi ten, capabil să înlăture şi machiaj rezistent la apă, potrivit pentru toate tipurile de ten şi toate vârstele.

Îl cumpăr din farmacia Ester (din Iaşi), are preţul de 50-60 de lei. Un tub de demachiant îmi ajunge cam 2-3 luni. Nici nu mă machiez foarte mult, atunci când folosesc fond de ten (rar) am nevoie (normal) de mult mai multă demachiant ca să mă curăţ. Eu însă mă dau doar cu un pic de rimel.

Are o compoziţie lichidă, un miros plăcut şi slab, curăţă foarte bine, nu ustură pielea, nu ustură ochii. Da, se poate folosi şi pentru ochi.

Ce să va mai zic despre el? De când îl folosesc (peste un an), niciodată nu am avut probleme gen piele roşie, usturimi sau piele uscată. Mi-a fost recomandat de dermatolog, este bun pentru problemele tenului meu (ten mixt, sensibil, acnee, pori deschişi), aşa că îi dau notă maximă.

Cum scriam şi în articolul precedent, este bine să vizitaţi un dermatolog care să vă recomande acele produse potrivite pentru tipul vostru de ten + eventuale probleme pe care le aveţi. Evitaţi produsele ieftine, de duzină.

Hai să respectăm spaţiul personal

intimate-1523821_640Am tot vrut să scriu aici despre cât de mult mă enervează oamenii care-mi invadează spaţiul personal. Mi se întâmplă aproape în fiecare zi, cu siguranţă şi vouă, dar cel mai mult mă enervează când se întâmplă la cumpărături. Am vrut să scriu, să mă mai eliberez de frustrări, apoi când mă apucăm îmi dădeam seama că degeaba scriu, că nu e ca şi cum s-ar schimba ceva.

Şi aşa e. Degeaba scriu aici de cât de mult mă enervează acest obicei nepoliticos al unora. Persoanele care procedează aşa când stau la cozi nu sunt aceleaşi cu cele care citesc, care se informează. Acele persoane atât ştiu, să se împingă la cozi, să-ţi respire în ceafă, să te lovească cu căruciorul, crezând că dacă procedează aşa, se mişcă casiera un pic mai repede şi merge coada mai repede.

Apropo de spaţiul personal. Întâi am crezut că sunt eu antisocială de nu accept ca orice străin să se lipească de mine. Dar se pare că spaţiul personal, conform unui studiu al antropologului Edward Hall, are 4 dimensiuni. Cea mai restrânsă, spaţiul intim, se extinde în afara corpurilor noastre cu 45 cm în fiecare direcţie, în ea putând pătrunde doar familia, prietenii şi animalele de companie. Urmează spaţiul personal, de la 45 la 120 cm, unde pot pătrunde doar prietenii şi cunoscuţii. De la 120 la 360 cm este spaţiu social şi dincolo este vorba de spaţiu public. (sursa)

Aşadar am realizat că degeaba mă plâng aici sau în discuţiile cu prietenii mei. Dacă vreau să mi se respecte spaţiul personal, trebuie să discut direct cu persoana care habar n-are cum să se comporte în public. Şi am început deja asta. Ultima vizită la cumpărături? Am lăsat un spaţiu normal între mine şi persoana din faţă, doar pentru a fi împinsă (şi lovită cu căruciorul în spate, în mod intenţionat) de un bărbat la vreo 65 de ani. I-am atras atenţia să nu mai împingă. O dată, de două ori. Nu a înţeles, dar nici eu nu am abandonat “lupta”. Am continuat să păstrez distanţa şi să-i spun să nu mai împingă, să înţeleagă că nu merge mai repede coada dacă respirăm unul în ceafa celuilalt. Şi casiera îmi dădea dreptate. Din păcate pe “grăbit” nu cred că l-am făcut să înţeleagă, dar nu-i nimic. Voi continua să comentez, voi continua să iau atitudine când nu mi se respectă spaţiul personal şi voi continua să respect spaţiul personal al altora, chiar dacă vin unii din spate şi mă lovesc. Iar la vară îmi voi inscripţiona un tricou cu un mesaj special pentru zilele când merg la cumpărături.

Va avea efect? Nu ştiu, dar trebuie să încerc. Încep să înţeleg că degeaba vorbim, degeaba scriem, dacă vrem o schimbare trebuie să participăm efectiv.

Mai muncim şi noi?

Dă-i omului un peşte şi va avea de mâncare o zi. Învaţă-l cum să pescuiască şi va avea de mâncare toată viaţa.

De câteva săptămâni mă tot gândesc la ceva şi de-abia acum, după ce am văzut că a scris şi Cabral despre acest subiect, m-am hotărât să-mi exprim şi eu părerea.

Suntem în perioada Sărbătorilor, peste tot citesc de acte de caritate, foarte frumos, ajutăm cu toţii cum putem, cât putem. Însă exceptând bătrânii, copii, bolnavii şi animalele fără stăpân, nu pot să nu mă întreb de ce unele persoane nevoiaşe, în stare bună de sănătate, nu încearcă să-şi găsească ceva de lucru. Sau poate încearcă, cine ştie, dar nu reuşesc. Nu am auzit însă că ar cere un loc de muncă, persoanele care fac campanii de ajutorare vorbesc de bani, haine, mâncare, dar nu şi de locuri de muncă. De ce? (more…)

Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu

duduia-scrisori-din-exil-ale-elenei-lupescu_1_fullsize

De Black Friday am cumpărat cărţi iar în mini-vacanţa de 1 decembrie le-am citit. Printre ele şi cea despre care vă scriu astăzi.

Duduia este o colecţie de scrisori ale Elenei Lupescu, destinate prietenei ei, Tantzi Cosăcescu. Scrisorile din carte încep din 1945, până prin 1960. Afli despre viaţa în Brazilia sau în Portugalia anilor 1940-1950. Despre lipsurile cu care se confruntau toţi oamenii pe atunci. Despre suferinţele românilor, după venirea comuniştilor la putere. Despre pasiunea lui Carol al II-lea pentru filatelie sau grădinărit. (more…)