Love Bubble Tea

Mi-am dorit să ajung la Love Bubble Tea de când am auzit numele său, care mi s-a părut tare drăgălaș și original, însă de-abia zilele trecute am reușit să-i trec pragul.

Love Bubble Tea este o cafenea sau mai degrabă spus un local unde se servesc în special niște cocktailuri deosebite și sucuri, poziționat în Copou, în zona Habitat (vis-a-vis de Spitalul CFR). După cum veți vedea și în poze (luate de pe contul lor de Facebook, eu n-am apucat să fac poze) Love Bubble Tea este decorat foarte fain și are o terasă în spate care oferă intimitate și liniște. Ești păzit astfel de praful și zgomotul de bulevard. Bineînțeles, pentru cei care vor să fie văzuți stând la o cafea de către cei care merg pe bulevard ar putea fi o problemă. 🙂

Deși am stat la terasă am fost impresionată de un separeu din interiorul localului. Pare perfect pentru serbarea unei zile de naștere sau pentru o petrecere.

Meniul este unul bogat, cuprinde inclusiv gustări precum sushi, sandvișuri, deserturi. Ca băuturi puteți servi sucuri, cafea, apă, cocktailuri. Eu inițial mi-am ales o băutură cu banane (frozen) dar apoi am văzut și gustat unul din cocktailurile Bubble Tea și am comandat și eu un pahar.

Ce e atât de special la această băutură? În primul rând faptul că nu am mai băut niciodată ceva asemănător. Bubble Tea este o băutură tip cocktail care a luat naștere acum trei decenii în Taiwan. Este considerată o băutură benefică deoarece are un conținut bogat de calciu, fosfor, vitamina C și este bogat în antioxidanți naturali.

Ingredientele principale sunt ceai verde cu iasomie, ceai negru şi lapte, la care se adaugă o varietate largă de siropuri naturale de fructe (maracuja, căpşuni, litchi, kiwi, măr verde, mango, piersică, pepene galben, ananas, afine, lămâie, struguri).

Cel mai fain lucru la această băutură este că are în componenţă nişte biluţe delicioase, care se beau odată cu băutura, cu ajutorul unui pai larg.

Aceste biluţe pot fi:

  • popping boba, biluţe din alge marine umplute cu suc (căpşuni, mango, litchi, portocale, iaurt, fructul pasiunii)
  • tapioca (făină de amidon, un produs extras din rădăcina de manioc, ce conţine proteine şi gluten, precum şi multe minerale). Tapioca furnizează energie şi sunt asemănătoare unor perle, astfel încât Bubble Tea mai are şi o altă denumire, Pearl Tea (ceai cu perle)
  • coffee jelly (jeleu cu aroma de cafea)
  • jelly & nata de coco (jeleuri din fructe naturale în sirop – aloe vera, măr verde, fructul pasiunii, mango, ananas, litchi)

Cel mai important este că Bubble Tea este delicios! Şi are şi un preţ foarte bun, 8 lei. Din câte am putut vedea, la Love Bubble Tea preţurile sunt rezonabile.

Cred că se vede că sunt foarte încântată. 🙂 De-abia aştept să revin şi să încerc un alt tip de Bubble Tea. 😛

Cursuri SEO online

Cursuri SEO în Iaşi? Asta am căutat acum ceva timp şi se părea că nimeni nu ştie nimic de organizarea unor astfel de cursuri în oraşul meu natal, până când am primit un comentariu şi ulterior un email de la cei de la Rezistenţa Online, care susţin cursuri SEO în Bucuresti.

Ei m-au anunţat de susţinerea unui prim curs online SEO pentru începători şi m-au invitat să particip şi eu. Cu mult entuziasm am deschis sâmbătă, 15 iunie, Skype-ul şi am început cursul cu trainerul Ela Iliesi, alături de alţi 4-5 participanţi. Pentru o experienţă optimă ni s-a recomandat să avem în funcţiune căşti, microfon şi o cameră web.

Cursul a durat 8 ore şi a constat din două sesiuni şi două workshop-uri. Am discutat despre SEO, Page Rank şi atributele SEO On Page, precum şi despre link-uri, stabilirea popularităţii unui site şi metode pentru obţinerea link-urilor. Workshop-urile au constat din exerciţii practice de creare a unei pagini optimizate şi exerciţii de promovare corectă a unei pagini. Au existat şi două evaluări, constând fiecare din 10 întrebări despre SEO On Page şi SEO Off Page.

Mi-a plăcut nespus modul de împărţire a cursului. Totul a fost foarte clar, chiar şi pentru cei mai puţin iniţiaţi în domeniu. Ni s-au explicat câţiva termeni importanţi, ni s-a vorbit despre cuvinte cheie, despre alegerea lor, despre metode care ne ajută să facem această selecţie. Am trecut apoi la SEO On Page şi ulterior la SEO Off Page. Cursul s-a finalizat cu informaţii despre monitorizare. Am putut interveni cu întrebări, ni s-a răspuns de fiecare dată. Ni s-au menţionat numeroase site-uri şi unelte care să ne ajute în tot acest proces.

Ela Iliesi a fost mereu foarte amabilă, ne-a explicat cu multă răbdare, a folosit ca exemplu propriile noastre site-uri, ceea ce ne-a ajutat cu atât mai mult să înţelegem ce avem de făcut în continuare.

Nu a fost nevoie să iau notiţe, cu toate acestea am scris cred că vreo 20 de pagini pentru că am aflat multe lucruri interesante, pe care nu le ştiam. Pot spune că acum ştiu ce am de făcut la site-urile mele şi prin urmare am o grămadă de lucru.

Credeam că am suficiente cunoştinţe de SEO. Dar adevărul e că până acum erau frânturi. Ştiam una sau alta, dar nu eram sigură sau nu înţelegeam clar de ce se procedează aşa şi nu altfel. Cursul m-a ajutat să-mi fac ordine în gânduri, să completez spaţiile libere, să aflu ce făceam bine şi ce greşeam. Şi nu-l văd ca un curs doar pentru începători, cred că este bun şi pentru cei are se consideră intermediari. S-ar putea să aflaţi lucruri noi.

Un alt lucru minunat este că după curs am primit de la trainer prezentarea făcută şi o serie de materiale care să ne ajute în munca noastră.

Planul meu pentru următoarele săptămâni este să urmez toate sfaturile primite, să mă familiarizez cu toate uneltele, să optimizez site-urile la care lucrez. Şi cu siguranţă sunt interesată şi de celelalte cursuri organizate, cursul SEO pentru intermediari şi cursul Google AdWords. Sper să se organizeze şi acestea online, cât de curând. Şi dacă se vor organiza, voi anunţa şi aici, pentru că ştiu că mai sunt câteva persoane interesate să afle mai multe informaţii despre SEO. Puteţi da Like şi paginii de Facebook Cursuri SEO – aşa veţi afla imediat când şi unde se organizează astfel de cursuri. Pentru că ştiu că este important şi preţul unui curs, menţionez că 8 ore de training SEO pentru începători costă 300 de lei, un modul SEO pentru intermediari costă 150 lei şi cursul Google AdWords 450 lei. Alte detalii aflaţi de pe site-ul lor.

Pe scurt? Sunt foarte entuziasmată şi de-abia aştept să aplic ceea ce am învăţat. 🙂

Planuri pentru vacanţa de vară

Odată cu începutul lunii iunie am început să mă gândesc din ce în ce mai mult la ce vreau să fac vara asta. Nu aveam planuri foarte mari, dar premiul câştigat de curând la concursul organizat de Alice m-a motivat să încerc să fac tot ce e posibil ca această vară să fie cât mai frumoasă şi memorabilă.

Pentru această vară îmi propun:

E mai mult decât un plan. Ne-am ales staţiunea, hotelul, am plătit şi în curând vom primi şi voucherele de la agenţia de turism. Aşa că în luna iulie voi petrece 7 zile la vecinii noştri, pentru prima dată. Sper să prind vreme bună şi să reuşesc să mă relaxez şi să mă simt cât mai bine.

  • Excursie la Băile 1 Mai

În urmă cu câteva săptămâni am participat la un concurs de pe blogul lui Alice şi am câştigat 3 nopţi de cazare la Hotel Aqua, cu SPA inclus. (more…)

Campanii umanitare

ASOCIAŢIA „MANAGEMENTUL VIEŢII” și firma CONEX DISTRIBUTION s-au implicat în ultimele luni în două proiecte de sponsorizare de amploare, pentru comunitatea ieșeană, defavorizată. Primul dintre acestea, “Ajutor pentru un zâmbet” s-a desfășurat în luna mai 2013 și a avut drept scop distribuirea în mod gratuit a unor articole vestimentare către persoane aflate în evidența Centrului Diecezan Caritas Iași. Valoarea totală a sponsorizării a fost de 20.100 lei. Persoanele care au primit sponsorizarea, reprezentând articole vestimentare, au fost bătrâni și persoane cu dizabilități de la Centrul Diecezan Caritas – Iași. Acțiunea prin care s-au împărțit articolele vestimentare, a avut loc la Biserica Catolică Sf.Tereza, Iași, pe data de 16 mai 2013.

Al doilea proiect – “Un copil – un zâmbet” – desfășurat de Asociația Managementul Vieții cu sprijinul firmei CONEX DISTRIBUTION, a avut drept scop distribuirea în mod gratuit de articole vestimentare către copii. Sponsorizarea, concretizată în îmbrăcăminte pentru copii, în valoare de 15455.32 lei s-a adresat copiilor aflați în evidența Organizației Salvați Copiii Iași.

Astfel, în data de 06 iunie 2013, o echipă de voluntari de la Salvați Copiii Iași a ajuns la Ceplenița și Lungani în județul Iași, și au oferit unui număr de 24 de mămici – beneficiare ale programului “Fiecare Copil Contează” – pachete pentru copii, oferite de Asociația Managementul Vieții cu sprijinul Conex Distribution.

În această lună a copiilor, vor fi susținute cu sprijinul donației în bunuri cu o valoare de peste 15.000 lei din partea Conex Distribution și Asociației Managementul Vieții, familiile defavorizate asistate în programele Salvați Copiii Iași.

Liber la surprize

cadouri_perfecteŞtii că cineva drag îşi doreşte foarte mult un anumit obiect. Ai ocazia să îi faci o bucurie şi nu vrei să aştepţi o zi anume (aniversare/onomastică/altă sărbătoare). Cum procedezi?

În cazul meu ştiu că sora mea îşi doreşte foarte mult un portofel. Vrea un portofel cu personalitate, colorat, de piele, încăpător. Portofelul Anuschka de la iLUX.ro ar fi perfect. Este din piele, pictat, bine compartimentat, cuprinde 2 buzunare pentru mici hârtii, o fereastră plastifiată pentru buletin, 2 buzunare deschise, 7 port carduri şi un buzunar mare pentru monezi închis cu fermoar. N-ai nevoie de mai mult.

Portofelul l-aş dărui cu prima ocazie, pentru a o surprinde cu atât mai mult. Aş aştepta un moment de neatenţie din partea ei pentru a-i lua din geantă portofelul folosit acum. Aş merge într-o altă cameră, aş pune toate obiectele din vechiul portofelul în cel nou (acte, bani, carduri, hârtiuţe, s.a.), după care aş împacheta noul portofel şi i-aş pune şi o fundiţă.

Mi-ar plăcea să-i văd expresia feţei când va umbla în geantă şi va descoperi un cadou frumos împachetat. Iar după ce îl va desface şi va vedea noul portofel care deja conţine tot ce are ea nevoie, îi voi mărturisi că eu i-am făcut cadoul şi i-aş povesti şi despre portofel, pentru că acest cadou nu este doar un portofel. Este o mică operă de artă. (more…)

NOTD: Roz sidefat cu flori

Pentru începutul lui iunie am ales ca şi culoare pentru unghii roz sidefat, cu câte 2 unghii pictate cu flori. Deşi îmi fac unghiile la Bellessere de vreo 7-8 luni, tot nu-mi vine să cred ce flori frumoase pot să desene fetele de acolo. Şi nu credeam vreodată că o să am nişte unghii atât de frumoase. Nu ştiu cum vi se par vouă, dar eu sunt tare mulţumită.

Culoarea nu începe chiar de la baza unghiei, pentru a nu arăta urât când unghiile vor creşte. Delimitarea e făcută cu sclipici gri. Florile au fost desenate pe inelar şi degetul mijlociu şi cică sunt flori de măceşe. În desen apar şi nişte frunze şi crenguţe.

Unghiile le-am tăiat cât mai scurt, îmi este mai uşor să le port aşa. Pozele au fost făcute după o săptămână, deci erau mai scurte.

Pentru mijlocul lui iunie mă gândesc să încerc ceva mai “tare”. Poate un albastru?

DSC06321 DSC06322 DSC06324 DSC06326 DSC06328 DSC06330 DSC06332 DSC06335

Prima comandă pe miniprix.ro

Acum vreo lună am avut răbdare să mă uit cu atenţie pe miniprix.ro. Până atunci nu m-a interesat. N-am crezut că voi găsi aici ceva care să-mi placă.

Am fost surprinsă plăcut. Am stat ore întregi pe site, am ales câteva produse, ulterior m-am răzgândit şi într-un final am comandat. N-am vrut să cumpăr prea multe, am ales doar 3 produse şi am aşteptat să ofere transport gratuit. Lucru care s-a întâmplat weekendul trecut.

Am comandat o jachetă din vascoza (19.5 lei – reducere 50%), un colier din metal (39 lei) şi un top negru simplu (9 lei). Comanda a fost făcută sâmbătă, a fost confirmată luni şi miercuri a ajuns la mine cu curierul (Cargus).

Sincer nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult produsele cumpărate. Jacheta este preferata mea, este absolut grozavă, perfectă pentru serile răcoroase de vară. Topul negru este o piesă vestimentară utilă şi a costat incredibil de puţin. Colierul este mai extravagant, nu seamănă cu nimic din ce mai am pe acasă, dar am vrut să am ceva şi pentru serile mai deosebite, pentru petreceri, s.a. Colierul nu a fost chiar ieftin, având în vedere preţurile de pe miniprix, a costat mai mult decât topul şi jacheta la un loc. Dar cum vă spuneam, nu-mi pare rău.

Concluzia? Sunt foarte mulţumită de prima comandă. O să urmeze cu siguranţă şi alte comenzi.

1 2 3

Cofetăria mea preferată

V-am mai menţionat prin articole cât de mult îmi plac deserturile de la Cake Expert şi acum a venit timpul să fac un articol în care să adun toate pozele cu dulciuri cumpărate de aici şi să vă spun şi câteva impresii.

Cake Expert are laboratorul pe B-dul Chimiei în Iasi, dar eu n-am fost niciodată acolo. Am cumpărat mereu de la standul amenajat la Carrefour Felicia. Nu este foarte mare, dar are şi produse de patiserie, şi torturi/prăjituri şi tot felul de biscuiţi/ciocolată/brioşe şi alte dulciuri mai micuţe.

Nu ştiu să vă fac o comparaţie ca şi preţuri. O prăjitură (Tiramisu, cu ciocolată, cremşnit, s.a.) costă între 5 şi 6 lei, o bucată de ciocolată de casă costă 2-3 lei, în funcţie de gramaj. Torturile au un preţ de 55 lei/kg, dacă nu mă înşel. Oricum, dacă sunt preţuri mari, se merită. Nu a existat prăjitură cumpărată de aici care să nu-mi placă.

Plus angajatele de la standul din Carrefour sunt foarte drăguţe. Şi vreau să menţionez şi identitatea firmei, care mie îmi place la nebunie. Logo-ul simpatic, site-ul şi toate lucruşoarele personalizate, gen hârtia de ambalat. Aceasta arată atât de bine încât nu-mi vine să o arunc după ce consum prăjitura.

Şi acum hai să vă prezint câteva din dulciurile încercate. Adevărul e că multe cofetării fac dulciuri aspectuoase, dar credeţi-mă, acestea sunt şi foarte bune.

DSC 4712 300x199 Cum mi am serbat ziua de naștere

Tort cu ciocolată și vanilie, pe un blat de pișcoturi. L-am cumpărat pentru că era ultimul de pe raft, însă nu mi-a părut deloc rău. A fost grozav, mi-a plăcut la nebunie.

photo (7)

Tartă cu vanilie. Şi fructe. Fructele diferă de la zi la zi, combinaţia de mai sus mi s-a părut însă cea mai completă şi delicioasă.

IMG 0309 300x300 De pe Instagram

Prăjitură cu iaurt – pentru Ziua Îndrăgostiţilor

photo (8) photo (9)

Cremşnit şi ciocolata de casă de care vă povesteam mai sus. Ciocolata de casă este o minune. Foarte gustoasă, mereu proaspătă, potrivit de moale.

Un cadou perfect

DSC06310

Cel mai frumos mod de a-ţi începe săptămâna? Să găseşti acasă un pacheţel frumos împachetat trimis de cea mai bună prietenă tocmai din Belgia.

L-am desfăcut cu emoţie şi când am văzut conţinutul am zâmbit, mi-am dat seama cât de norocoasă sunt să am o prietenă care mă cunoaşte atât de bine, deşi nu am avut ocazia nici să copilărim împreună, nici să mergem la şcoală împreună şi nici măcar să locuim în acelaşi oraş.

Raluca mi-a făcut cadou jurnalul One Line A Day, pe care mi-l doresc de foarte mult timp. De fapt de când a scris Diana despre el. Eu sunt mare amatoare de jurnale, am început să scriu în ele de la 12 ani şi le-am păstrat pe toate. Jurnalul One Line A Day este cu atât mai deosebit cu cât îţi permite să scrii câteva cuvinte, în fiecare zi, timp de 5 ani. Vă puteţi imagina ce interesant este să citeşti peste un an, doi, despre lucrurile pe care le făceai într-o zi anume.

DSC06308 DSC06309

În pachet am mai găsit un jurnal, un altfel de jurnal, foarte simpatic – One Good Deed A Day. Pentru fiecare zi ai un sfat despre cum ai putea face bine. Plus spaţiu pentru a scrie câteva cuvinte. O să mă ţin şi de acest jurnal.

DSC06302 DSC06304 DSC06305 DSC06307

Alături de cele două jurnale, mostre de ceai şi de parfum, am găsit şi o scrisoare cu un scris frumos (da, ai un scris foarte frumos, să ştii!) şi cu gânduri şi mai frumoase, care m-a emoţionat. Nu credeam că la peste 20 de ani voi cunoaşte o persoană care să-mi devină atât de apropiată. Care să fie atât de sinceră, iubitoare, fără să pretindă ceva în schimb. Care să mă susţină, să mă asculte, să-mi fie prietenă cu adevărat. În zilele noastre şi mai ales la vârsta noastră prietenia sinceră e ceva foarte rar şi de aceea trebuie preţuită.

Îţi mulţumesc Raluca pentru tot! Îţi mulţumesc că-mi eşti prietenă!

În sfârşit o geantă nouă

Îmi place ca în fiecare lună să-mi fac un mic cadou, să-mi cumpăr ceva frumos. Poate fi vorba de o carte sau de un accesoriu. Poate ceva de îmbrăcat sau încălţat. Orice ar fi, mă motivează. E frustrant să ştii că munceşti atât de mult doar ca să plăteşti facturi şi să întreţii o casă. Parcă e altceva când ştii că uite, ţi-ai făcut şi ţie o bucurie.

Dar în ultimele câteva luni a trebuit să renunţ la astfel de achiziţii. Am avut foarte multe facturi de plătit + excursia în Bulgaria + excursia la Buşteni. A venit însă şi momentul când am putut să-mi cumpăr o geantă, ce-i drept cu inima strânsă ca nu cumva să fac cheltuieli inutile.

Mi-a plăcut geanta din imaginile de mai jos. Am găsit-o la New Look (Palas), la preţul de 90 lei. Geanta este de mărime medie şi datorită lanţului poate fi purtată în mai multe moduri. Fie ca în imaginea de mai jos sau cu lanţul în două şi atunci vine cam până la mijlocul trunchiului.

În imagini, părţile laterale crem se poartă în afară, însă de fapt ele sunt în interior, nu se văd. Nici nu mi-ar fi plăcut să le port aşa, în afară.

275832679 275832679D1 275832679D2

Mi-au plăcut şi plicurile din imaginile de mai jos. În magazinul din Iaşi erau doar varianta pe roz şi alb, la preţul de 45 lei.

277459449 277459477