Felicia Filip, în concert caritabil la Iaşi

923005_484554748280221_1327822747_n

Acum 2 ani vă invitam la evenimentul caritabil Beat of Art organizat împreună cu colegii mei de la masterul de Marketing şi Comunicare în Afaceri. Astăzi este rândul colegilor mei mai tineri să realizeze ceva frumos.

Pe data de 16 mai 2013, ora 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, ieşenii au ocazia de a participa la evenimentul „Speranţă pentru educaţie”. Sub sloganul „Muzică aleasă pentru inimi deschise”, publicul se va bucura de vocea sopranei Felicia Filip, de cântecele corului Cantores Amicitiae şi de interpretarea unor piese la instrumente simfonice a Cvartetului Symphonis. Prezentatorul evenimentului este regizorul şi maestrul Cristian Mihăilescu.

Felicia Filip este cunoscută sub titulatura de „Noua regină a Traviatei”. Celebră datorită timbrului său vocal neobişnuit, este singura cântăreaţă din lume care a câştigat toate premiile importante Mozart. Ambasadori ai păcii şi prieteniei, cei 32 de membri Cantores Amicitiae, împreună cu dirijorul Nicolae Gâscă, au participat la numeroase festivaluri româneşti şi internaţionale. Repertoriul lor cuprinde peste o sută de melodii, dintr-o varietate de genuri muzicale. Cvartetul Symphonis îşi desfăşoară activitatea încă din 2007. Ei se adresează tuturor iubitorilor muzicii de calitate interpretate la vioară, violă şi violoncel.

Regizor, tenor, profesor universitar, publicist, Cristian Mihăilescu a desfăşurat de-a lungul timpului o activitate intensă în sfera culturală. Maestru al prezentărilor, el va fi moderatorul evenimentului „Speranţă pentru educaţie”.

Biletele pentru eveniment sunt puse în vânzare la preţul de 45, respectiv 65 de lei. Acestea pot fi achiziţionate în exclusivitate din Librăriile Cărtureşti Palas Mall şi Cărtureşti Iulius Mall. „Speranţă pentru educaţie” este un eveniment caritabil organizat de Value Team, o echipă de 18 masteranzi ai Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, în colaborare cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi cu sprijinul Rotaract Iaşi 2000. Banii obţinuţi din vânzarea biletelor vor fi alocaţi renovării şcolii din Liteni, comuna Belceşti, judeţul Iaşi, unde 450 de copii învaţă în condiţii greu de imaginat pentru secolul 21.

Pentru mai multe detalii puteţi accesa site-ul oficial www.sperantapentrueducatie.com şi pagina de Facebook www.facebook.com/SperantaPentruEducatie.

Noile tendinţe în cerşetorie

Nici cerşetoria nu mai este ce era…

Dacă înainte cerşetorii îşi câştigau venitul mărişor printr-o costumaţie sărăcăcioasă, diverse boli mai mult sau mai puţin inventate, ton plângăcios, rugăminţi fierbinţi, acum, după ani întregi de succese, nici nu se mai obosesc cu aceste tertipuri. De ce? Pentru că în continuare noi susţinem industria cerşetoriei.

Acum câteva zile un om pe la vreo 50 de ani, îmbrăcat în zdrenţe, nu mă roagă, ci îmi propune să-i dau 5000 de lei vechi. “Domnişoară, dă-mi şi mie 5000 de lei”. Fără vreo intenţie de a ruga.

La Buşteni vine la noi o tipă, îmbrăcată normal, aranjată, şi începe o poveste că a fost furată, fără vreo emoţie. Se vedea de la o poştă că îşi spunea poezia.

Pe drum spre Iasi, pe un drum în lucru, la ambele capete stăteau şi cerşeau câte 2 femei, fiecare cu copil în braţe. Neapărat 2, în ambele capete. Să nu cumva să fie ratat vreun binevoitor.

Ce talent actoricesc, ce costumaţii, acum nu mai e nevoie de nimic. Luaţi şi daţi în continuare, neapărat bani, nu mâncare/haine/obiecte, că aşa o să fie în continuare bine. Pentru ei. Iar noi o să ne întrebam de ce apar din ce în ce mai mulţi cerşetori.

Menţiune: Nu sunt împotriva ajutării oamenilor, dar şi ajutatul ăsta se face cu cap. Ai grijă cui dăruieşti şi ce dăruieşti. Altfel ai putea face mai mult rău decât bine.

Cum mi-am petrecut zilele libere de Paşte

Au trecut şi Sărbătorile Pascale şi eu n-am mai dat niciun semn. Mă gândeam că îmi va fi greu să nu scriu atât de mult timp dar adevărul e că cu cât laşi mai mult timp să treacă de la ultimul articol scris cu atât îţi va fi din ce în ce mai greu să te întorci. Tare simplu mi-ar fi acum să renunţ la blog, să nu mai scriu mare lucru, să pun eventual doar poze. Tare confortabil ar fi. Dar nu vreau să fac asta. Da, sunt plictisită, da, mi-am găsit alte ocupaţii pentru timpul liber, dar nu vreau să mă despart de această parte a vieţii mele.

Am tot fost plecată în această perioadă. Bun motiv pentru a nu scrie şi a nu răspunde la comentarii. 🙂 Am fost într-o delegaţie scurtă, ca vizitator la târgul Agraria, am fost şi într-o vacanţă de 3 zile la Buşteni. Cred că despre ea vă voi vorbi separat, pentru că am multe poze şi câteva informaţii care merită a fi menţionate aici.

Am ţinut mult să fiu acasă de Paşte. Am ajuns în Iaşi sâmbătă după-amiază, am luat ouă roşii şi alte mâncăruri tradiţionale de la părinţi şi bunici. N-am mai apucat să-mi cumpăr haine noi sau să gătesc/aranjez ceva prin casă. Chiar şi lumânările pentru biserică le-am luat de pe drum, dintr-un sat.

Prima zi de Paşte a fost destinată familiei – ne-am întâlnit cu toţii la prânz, părinţi, bunici, copii (adică noi) şi copii şi mai mici (adică nepoţica mea). Am sărbătorit împreună după care m-am întors la treaba, pentru că cu atâtea plecări s-au adunat foarte multe de făcut. Rezerv zilele libere de la serviciu pentru proiectele mele part-time.

Şi cam asta am făcut în această perioadă. Mai am încă de lucru după-amiezile dar vreau încet, încet, să recuperez cu blogurile voastre, să citesc ultimele articole şi poate să încep să mai scriu şi eu, mai serios.

Sper că sunteţi bine şi că aţi avut parte de cele mai frumoase Sărbători!

O amintire din copilărie

Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de bicicletele mele. Am avut 2. Una nou nouţă şi frumoasă, alta rămasă de la sora mea, care mergea brici şi-mi plăcea mult mai mult.

Prima bicicletă am primit-o cadou la 7 ani, de la tata. Era un BMX, bicicletă făcută în China, albastră, cu tot felul de stickere lipite pe ea. M-am urcat cu teamă, nu aveam nici roti ajutătoare, şi singură, fără ajutorul cuiva, am încercat să pedalez fără să cad într-o parte sau alta. La început a fost mai greu dar destul de repede am reuşit să merg cu ea prin curte.

La a doua bicicletă, Pegas-ul surorii mele, nu ştiu cum am ajuns. Probabil BMX-ul era stricat şi am apelat la bicicleta din garaj. Era albă, cu stickere lipite de sora mea, cadou de la gume de mestecat. Mi s-a spus că are 7 ani şi am fost avertizată să nu o stric. 🙂 Era mai înaltă (deci mai complicat de urcat şi de coborât) şi nu avea frâne la ghidon, ci la roţi, lucru care mi-a plăcut mai mult, mi se părea mai simplu. Cu ea am avut curajul să merg peste tot. Am mers şi pe câmp şi prin grădină unde aveam nişte pavele puse unele după altele. Deja aveam curaj, îndrăzneam să merg cu viteză, nu mai alegeam doar drumuri bune şi drepte.

Nu-mi amintesc să mă fi rănit vreodată. Nici nu purtam cască şi genunchiere – nici nu era moda lor pe atunci, cred că nici nu se găseau de cumpărat. Acum aş purta şi aş sfătui toţi părinţii să le cumpere copiilor şi să aibă grijă ca aceştia să le poarte. Mai degrabă m-am rănit dandu-mă în scrânciob sau alergând prin curte.

La 20 şi ceva de ani mi-am cumpărat prima bicicletă din banii mei. Nu mai urcasem pe una de vreo 5 ani şi a fost ciudat la început dar m-am obişnuit repede. Nu m-am obişnuit la fel de repede cu tot ce are pe ea, frâne, viteze. Nu prea mai seamănă cu Pegas-ul meu iubit.

Acum există o mulţime de variante de biciclete pentru copii. De toate culorile, cu coşuleţ, cu franjuri, cu personaje din desene animate. Mai ieftine sau mai scumpe. Recomandate pentru grupe de vârstă şi/sau număr de kilograme. Totul ca să fii sigur că ţi se va potrivi perfect.  Am găsit pe un magazin pentru copii tot felul de biciclete simpatice, dintre care vă şi arăt câteva.

1613Bicicleta-DHS-1604-model-2012
Drăguţe, nu?

How to Live with Your Parents (For the Rest of Your Life)

how_to_live_with_your_parents_for_the_rest_of_your_lifeDacă sunteţi amatori de seriale, o cunoaşteţi cu siguranţă pe Sarah Chalke. A jucat în Scrubs, a avut roluri episodice în How I Met Your Mother şi Grey’s Anatomy. Acum are rolul principal în serialul comedie How to Live with Your Parents.

Mi-e simpatică tare actriţa, însă nu cred că acest serial va avea viaţa lungă. Este drăguţ, potrivit de amuzant, dar nu îi dau mai mult de 2, maxim 3 sezoane. Sper să mă înşel. 🙂

În serial, Polly (Sarah Chalke) se mută după divorţ în casa părinţilor ei. Mama ei şi tatăl vitreg (Brad Garrett – îl ştiţi din Everybody loves Raymond), un cuplu excentric,  o primesc cu braţele deschise, atât pe ea, cât şi pe fetiţa ei.  Un rol important în serial îl are şi Julian (Jon Dore), fostul soţ al lui Polly. (more…)

NOTD: Fluturi mov

Când vine ziua în care am programare la unghii, ştiu ce am de făcut. Intru pe contul de Facebook al Oanei de la salon, mă uit prin pozele cu modele de unghii, îmi aleg ce vreau şi-mi trimit pe mail. Ajung la salon, îi arăt Oanei şi ea îmi reface modelul. Aş putea să aleg eu un model, din imaginaţia mea, dar deocamdată am văzut prea multe modele drăguţe şi am vrut să le încerc. Chiar şi acum, la câteva zile de la manichiură, am salvate câteva imagini cu modele de unghii, pentru data viitoare.

Modelul meu, faţă de cel original, are un pic de sclipici şi desene mai simple pe unghii. Oana mi-a menţionat că este prima dată când îmi fac french alb şi într-adevăr…aşa e. Nu mi-am dat seama. Este şi prima dată când aleg să-mi pun o pietricică. În caz că nu vă daţi seama din imagini, pe inelar este un desen cu un fluture. Mi s-a părut un model frumos pentru această perioadă a anului.

Mă gândeam să-mi fac un model special pentru Paşte, cu iepuraşi, ouă roşii. Dar nu avea rost. Paştele durează 3 zile, eu rămân cu manichiura 3 săptămâni.

DSC05948 DSC05949 DSC05951 DSC05958 DSC05961 DSC05964

Din nou la Mamaia?

Ani la rând mi-am petrecut vacanţa la mare pe litoralul românesc. Am stat în Mamaia, Costinesti, Eforie Nord şi am vizitat Jupiter, Neptun, Eforie Sud şi Vama Veche. Şi deşi anul ăsta mi-am programat vacanţa în Bulgaria, nu aş zice nu unei vacanţe la noi, fie ea de 2 zile sau de 7.

Discutam să mergem de 1 mai la mare. Să stăm o noapte, două, că nu se merită să conduci atât doar pentru câteva ore. Dacă nu reuşim acum, poate dăm o fugă la vară. Din partea mea, cu cât mai multe vacanţe, cu atât mai bine. 🙂 Şi vine întrebarea, ce staţiune alegem? Mergem pe unde am mai fost sau alegem ceva nou?

Când vine vorba de mine e clar. Nu vreau să mai stau în Eforie Nord. Măcar câţiva ani, prea m-am săturat de acest loc. În schimb mi-e tare dor de Costineşti şi Mamaia, staţiunile mele de suflet. Îmi sunt tare dragi pentru că în copilărie aici stăteam cu părinţii. Mai ales în Mamaia. Veneam aici pentru linişte, pentru frumuseţea plajei, pentru marea curată. Nu mă interesa atunci (şi nici acum) cluburile, vedetele şi alte minuni. Foarte importantă era şi cazarea. Cât am mers cu părinţii, mereu stăteam în locuri frumoase şi confortabile. Are tata talentul de a alege foarte bine locurile de cazare, niciodată nu dă greş.

Dar şi eu pot găsi un loc unde merită să-ţi petreci vacanţa. De exemplu Phoenicia Mamaia (4 stele). M-au cucerit pozele, chiar înainte de a căuta mai multe informaţii despre hotel. Este situat între lacul Siutghiol şi Marea Neagră, are o plajă privată cu şezlonguri şi acces gratuit la Wi-fi. Pentru mine contează foarte mult accesul la internet, n-am ce face, trebuie să verific zilnic mailuri, comenzi şi ca să mă alint, şi blogul. Şi din câte am observat, dacă în România se oferă Wi-fi cam peste tot, în Grecia, Turcia, nu mai zic de vestul Europei, internetul se oferă rar şi costă foarte mult.

57039 57061 57042

Îmi amintesc şi câteva hoteluri unde am stat în copilărie. Nu ştiu dacă e la fel de bine ca atunci, dacă au mai modernizat, dacă au păstrat calitatea serviciilor, dar eu acum vreo 10 ani am fost foarte mulţumită de hotel Comandor (4 stele) şi hotel Savoy (4 stele), acum Best Western Savoy. Acesta din urmă mi-a plăcut în mod deosebit, era extrem de elegant. Am mâncat aici lucruri grozave şi am gustat pentru prima dată Bacardi Breezer. Ce amintiri am şi eu. 🙂

Dacă puteţi să recomandaţi locuri de cazare pentru Mamaia, vă rog să lăsaţi un comentariu.

Lipsă de interes

Am vrut să profit de această perioadă pentru a scrie pe blog. Pentru a răspunde la comentarii. Pentru a pregăti articole pentru zilele viitoare, care vor fi mai aglomerate. Dar n-am putut.

Nu ştiu dacă e din cauză că am acest blog de 4 ani şi că încet, încet, începe să se instaleze monotonia. Nu ştiu dacă e pentru că nu am mai făcut nimic ce merită menţionat aici. Dar de câte ori mă aşez în faţa calculatorului şi vreau să scriu ceva, observ că nu pot. Orice aş vrea să zic mi se pare lipsit de importanţă şi deloc util.

Mă gândesc uneori să public pe blog doar informaţii de interes public. Fără gânduri, fără lucruri personale. Asta ar însemna probabil unul, două articole pe lună. Aş putea sta departe de blog pentru atât de mult timp? Nu e vorba numai de scris aici, de împărtăşit, pentru mine contează mult şi comunicarea cu voi. Faptul că-mi spuneţi părerile voastre, că mă sfătuiţi, că vă bucuraţi sau vă întristaţi pentru mine. Dacă aş renunţa la a scrie lucruri personale, ar fi ca şi cum aş renunţa la o prietenie.

O să mă bucur de aceste zile relativ libere. S-a făcut mai frumos afară, voi continua să ies, să fac activităţile care îmi fac plăcere. Nici să scrii din obligaţie nu este bine. O să scriu când o să simt nevoia, când o să vreau să povestesc ceva. Nu vreau să public pe blog lucruri doar de dragul de a avea un post pe zi. Pentru că se simte când nu faci ceva din plăcere.

Accesorii de la Orsay, la prețuri foarte bune

Îmi plac foarte mult accesoriile de la Orsay. În special inelele, dar și colierele, brățările și cerceii. Numai că până acum n-am cumpărat decât inele…pentru că restul îmi mai fac și eu și-n plus, colierele au prețuri destul de mari. Nu doar la Orsay, și la Meli Melo, Accessorize sau alte magazine de acest tip. Nu prea îmi vine să dau 60 de lei pe un colier lung…

Ei, dar zilele trecute am văzut că sunt reduceri la Orsay iar la accesorii reducerile chiar se simt. Am găsit un raft plin cu accesorii la 10, 15 și 20 de lei. Nu aveam intenția să cheltui prea mult așa că am cumpărat doar o brățară și un colier, cu 25 de lei. Brățara a costat 10 lei iar colierul 15.

DSC05880

Brățara am cumpărat-o pentru că am văzut una asemănătoare în Californication și mi-a rămas gândul la ea. Mă gândesc că e ideală pentru vară, pentru ținutele boho chic. Iar la colier îmi place mult pandantivul mare. Și sora mea are un colier asemănător și mereu l-am admirat. Ea l-a cumpărat de la C&A, și acolo găsiți coliere cu pandantive mari, dacă vă interesează.

Vă reamintesc și inelele pe care le-am cumpărat de la Orsay:

IMG_0370 IMG_0380 photo (21)

photo (20) photo (19)

Săptămânal apar accesorii noi la Orsay. De aceea îi și vizitez des, tot caut inele drăguțe și cum mărimea S se dă cel mai repede, trebuie să mă grăbesc.

Link-uri utile pentru conducătorii auto

Zilele trecute am aflat o serie de link-uri utile pentru posesorii de autoturisme. Acum poți afla o mulțime de informații legate de mașină de la calculator, având datele necesare. Cum ar fi:

  • dacă ai sau nu RCA

https://www.rcam.ro/ro/polite-rca

De ce este util: dacă nu ai polița cu data de expirare la îndemână și vrei să afli dacă și când îți expiră RCA-ul. E interesant că poți vedea baza de date cu asiguratorii pe care i-ai folosit, din 2004 și până acum.

Merge perfect, am încercat mai multe mașini, atât a mea cât și a unor prieteni. Am dat link-ul și cunoscuților mei, să-l folosească și ei. N-am văzut informații greșite. Și se actualizează foarte repede. Îmi expira RCA-ul pe 30, l-am plătit pe 28 și tot atunci, peste doar câteva ore, deja îmi arăta o perioadă prelungită până la următoarea expirare.

  • istoric daune

http://www.asfromania.ro/consumatori/baza-de-date-cedam/interogare-istoric-daunalitate

Puteți verifica aici prejudiciile asociate unei mașini. Dacă ați lovit o altă mașină, o să vă apară data accidentului și când a fost trimisă suma de bani de către asiguratorul vostru (RCA) la persoana prejudiciată.

  • verificare rovinietă

http://cnadnr.ro/pagina.php?idg=184

N-am testat acest progrămel, așa că nu garantez că funcționează. Oricum, e util și el, mai ales că acum nu mai primești nimic când cumperi rovinieta, doar bon, nimic de pus în geam. Eu uit mereu aceste date de expirare, le mai verific o dată la câteva luni ca să fiu sigură.

  • disponibilitate număînmatriculare

http://www.drpciv.ro/info-portal/plateAvailability.do

Îți faci cont și…te joci. Eu am încercat o grămadă de numere într-o seară, gândindu-mă la cum aș vrea să arate o viitoare plăcuță de înmatriculare. Partea nasoală e că nu era disponibil nimic din ce mi-aș fi dorit eu. 🙂 E util pentru că te poți duce pregătit, îți faci o listă cu numere și ești sigur că sunt libere. N-ai surpriza să constați acolo că nu e disponibil nici unul din numerele la care te gândeai.

  • stare emitere permis, stare emitere certificat, calculator taxa specială de înmatriculare

http://www.drpciv.ro

Găsești aici toate aceste informații.

Sunt curioasă acum dacă sunt printre voi persoane care, după ce fac niște verificări pe aceste site-uri, realizează că aveau expirată rovinieta sau RCA-ul. 🙂

Later edit:

De la Alina

  • poți verifica valabilitatea ITP-ului, introducând seria cărții de identitate a vehiculului

http://prog.rarom.ro/rarpol/rarpol.asp