Chemarea îngerului – Guillaume Musso

O altă carte din colecția Strada Ficțiunii care mi-a plăcut mult este Chemarea îngerului de Guillaume Musso. După descrierea de pe spatele cărții credeam că voi avea de-a face cu un roman de dragoste, însă am fost plăcut surprinsă să constat că este și un roman polițist.

Descrierea cărții:

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră niciodată şi n-ar fi trebuit să se revadă. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile. Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el, se ocupă de un mic restaurant la San Francisco. Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna… Îmbinând în mod fericit o comedie romantică şi un thriller captivant, Guillaume Musso construieşte în Chemarea îngerului o intrigă care te va ţine cu sufletul la gură şi nişte personaje de-a dreptul fermecătoare.

(more…)

Excursie prin țară: ziua 7

Sibiu – Barajul Siriu – Vulcanii Noroioși – Iași

Ultima zi a excursiei nu a fost mai puțin plină decât celelalte, dovadă fiind că am ajuns în Iași seara târziu, aproape de miezul nopții.

Am plecat de dimineață din Sibiu și ne-am îndreptat spre județul Buzău pentru a vizita Vulcanii Noroioși. Am avut ceva de condus, dar mi-a plăcut drumul prin munții din județul Buzău, unde am descoperit și Barajul Siriu. Ne-am oprit puțin aici, am admirat priveliștea și am făcut câteva poze. După care am plecat mai departe.

(more…)

Nu-ți începe ziua fără a lua micul dejun

Deoarece nu-mi place să mă trezesc mai devreme decât trebuie, am ales să renunț la micul dejun. Îl înlocuiam cu o gustare la ora 11, la birou. Însă am observat că nu sunt foarte activă dimineața, sunt somnoroasă, fără vlagă. Ca să nu mai zic că după ora 11 începe să-mi tot fie foame și chiar dacă iau gustări, îmi revine foamea după câteva zeci de minute.

Și atunci am încercat să îmi rezerv câteva minute în fiecare dimineață pentru micul dejun. Și rezultatele s-au văzut imediat: mă simțeam mai “în putere”, mai veselă, mai energică. Și nu mi se mai făcea foame până după prânz. Uneori nici atunci.

Nu zic, tot îmi este lene să mă trezesc mai devreme și să-mi prepar ceva. Dar am și norocul că de multe ori mă ajută iubitul meu cu micul dejun, alege el meniul, îl prepară, îl așază frumos pe farfurie. Mă răsfață. 🙂

L-am răsfățat și eu cu iaurt clasic cu fulgi de cereale Activia, primit cadou de la Danone (mulțumesc!). I-a plăcut mult și cred că se va regăsi de acum în frigiderul nostru.

Ce fel de blog mi-ar fi plăcut să am

Mă gândeam zilele trecute că dacă nu aș fi avut un blog personal, unde oricum scriu tot ce-mi trece prin cap, mi-ar fi plăcut să am un:

  • blog de călătorii – îmi plac astfel de bloguri, le citesc cu mare plăcere, îmi place să regăsesc locuri pe unde am fost sau să visez la cele la care deocamdată doar sper că voi ajunge. Mi se par și foarte folositoare atunci când urmează să merg într-un loc și caut informații despre el. Parcă îmi place mai mult să citesc părerile unor români decât cele de pe Trip Advisor.
  • blog de modă – îmi plac mult hainele și accesoriile. Acum parcă mai mult ca niciodată. Mă tem că voi deveni shopaholic pentru că îmi este foarte greu să mă opresc să cumpăr toate hainele care-mi plac – iar eu niciodată n-am fost cheltuitoare. Mi-ar plăcea să fac OOTD-uri toată ziua, să povestesc despre hainele pe care le-am văzut și care mi-au plăcut. La început acest blog era cam blog de modă, 90% din articole despre modă erau, dar pe parcurs am început să scriu mai mult despre mine. Poate o să reîncep să scriu mai mult despre modă.
  • blog culinar – îmi plac foarte mult și dintre toate blogurile, cred că sunt cele care au cel mai mult succes. Adică foarte mulți vizitatori unici, multe vizite, comentarii.

Ce blog v-ar plăcea să aveți? 🙂 Personal sau de nișă (ce domeniu)? Puteți lua acest articol și ca o leapșă, numai să-mi lăsați comentariu ca să vă adaug link-ul aici.

Antonia @ Office Aqua Lounge

Ultima zi de vară calendaristică merită a fi sărbătorită cu un concert “tare”. Mai exact Antonia va cânta în această seară în Office Aqua Lounge, reședința de vară a clubului Office din Iași, începând cu 23:30 (aproximativ).

Despre Office Aqua Lounge ați auzit cu siguranță. Locația este foarte frumoasă, aerisită, cu un design curat și minimalist. Dacă vii o singură dată, revii cu plăcere. Instalația de sunet este ireproșabilă și este posibil accesul cu mașinile. Lumea se simte în siguranță, nu sunt niciodată figuri dubioase, scandaluri / bătăi sau droguri. Tot aici au avut loc concerte ale unor artiști precum: Loredana, Horia Brenciu, Parov Stelar, Alex Velea.

Pentru mai multe detalii accesați pagina de Facebook a clubului. S-a creat și un eveniment pe Facebook (mai exact aici) unde puteți vedea care dintre prietenii voștri merg la eveniment sau care se gândesc să meargă – poate îi sunați și mergeți împreună.

 Eu vă urez de pe acum distracție plăcută! 🙂 E posibil să ajung și eu, asta dacă îmi mai trece din răceală. 😛

(more…)

Reguli care nu se respectă

Știți ce nu am înțeles eu din excursia intreprinsă în această vară? De ce oamenii refuză cu îndârjire să respecte niște reguli de bun simț adoptate tocmai pentru protejarea obiectivelor turistice.

Fie că vorbim de un parc național, de o pădure, sau de un obiectiv turistic închis (salină, biserică, cetate), sunt stabilite niște reguli de bună purtare, deloc exagerate, pentru evitarea distrugerii cu voie sau fără voie. În unele locuri regulile sunt făcute publice de către ghid, uneori chiar de mai multe ori, pentru a nu exista confuzie. Alteori apar scrise pe foi, plăcuțe, bannere, exact deasupra obiectelor protejate. În ciuda acestor lucruri, oamenii tot nu pricep și tot fac exact opusul a ceea ce li se cere. Din rea-voință nu cred că o fac, cine ar dori să distrugă un obiectiv turistic natural care nu mai poate fi remediat ulterior? Dar atunci de ce? Din prostie, ignoranță?

Am întâlnit acest tip de atitudine mai peste tot pe unde am fost. La Praid, deasupra fiecărui leagăn scria mare: “A se folosi doar de persoanele cu vârsta până în 14 ani.” Am văzut zeci de adulți care nu respectau acea regulă și se dădeau în leagăne. Cum să nu se strice dacă tu nu respecți o regulă simplă? Sau poate ei se gândesc că lasă, am dat 20 lei, au bani să repare…ce mă interesează pe mine?

La Peștera Muierii, ghidul ne-a spus de câteva ori că este interzis să punem mâna pe stalactite și stalagmite sau să le rupem. Ne-a explicat că ele trebuie să stea la o anumită temperatură și dacă punem mâna sau vrem să le rupem, să le scoatem afară, se vor topi, deci nu vom rezolva nimic. Cu toate acestea, am văzut cel puțin 3 persoane din grupul de vizitatori care puneau mâna pe ele. În general băieți tineri, că ei oricum se cred rebeli și liberi, ce le pasă lor că distrug ceva ce nu poate fi remediat?

În zona montană se menționa din când în când că se interzice camparea în alte locuri decât cele amenajate. Bineînțeles că erau corturi peste tot, nu conta dacă era sau nu loc amenajat. Dar să zicem că acest lucru nu e chiar atât de grav, sper doar ca acei oameni să nu lase mizerii unde au stat și/sau să nu aibă surprize neplăcute noaptea cu animalele sălbatice.

Despre alte reguli care nu se respectă, mai ales cele ce țin de curățenie, puteți citi pe blogul Iuliei.

Excursie prin țară: ziua 6

Transalpina – Sibiu

Ne-am trezit de dimineață, pe la 8 jumătate, și după ce ne-am îmbrăcat și ne-am dus bagajele, am început să parcurgem Transalpina. Am prins vreme mult mai frumoasă decât pe Transfăgărășan, soare, fără ceață, așa că am putut vedea priveliștile superbe.

La început drumul a fost cam prost, se lucra în multe locuri, dar pe măsură ce urcam devenea din ce în ce mai frumos. Pe mine m-au apucat iar emoțiile căci eram așa sus, nu erau balustrade, drumul era destul de îngust. Se tot urcă și coboară, urcă și coboară, până ajungem în cel mai înalt punct. Transalpina este cel mai înalt drum rutier din întregul lanț al Munților Carpați, atât din România cât și din afara ei, atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele 2145 m. Șoseaua traversează Munții  Parâng de la N la S fiind paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului între care se află și leagă Localitatea Săliște din Județul Sibiu de Localitatea Novaci din județul Gorj.

Transalpina este mai puțin cunoscută decât Transfăgărășanul (deși este mai spectaculoasă și mai frumoasă – cel puțin așa mi s-a părut mie) pentru că a început să fie asfaltată de-abia din 2009.

  

Ne-am oprit pe drum și am luat masa la Pensiunea Valea Mariei din Rânca. Recomand acest loc, mi-a plăcut mult mâncarea de aici + servirea. Ne-au adus și pâine caldă, de-abia scoasă din cuptor. Și m-am bucurat că au un meniu divers, am avut de unde alege. Ah, și sala de mese pentru fumători (deși noi am stat la nefumători) este superbă, cu ferestre mari care dau spre munți – o priveliște de neuitat.

După ce am terminat cu Transalpina ne-am îndreptat spre Sibiu. Aici ne-am cazat la Pensiunea Lazy, unde am stat și în ianuarie. S-a schimbat proprietarul, însă pensiunea arată la fel de bine. Am stat iarăși în camera 12, pentru un preț de 98 lei/camera dublă/noapte. Micul dejun se poate servi doar la cerere. Au wi-fi.

Ne-am dus apoi să ne plimbăm prin Sibiu. Am vizitat iar obiectivele turistice pe care le văzusem și iarna trecută – Piața Mică, Piața Mare, Podul Minciunilor, magazinul cu inscripția “mă gândesc la ea”. Am urcat și în Turnul cu Ceas. Mai târziu ne-am întâlnit și cu Raluca, care ne-a mai plimbat puțin prin Sibiu, prin alte locuri, ne-a arătat niște parcuri, ne-a mai povestit despre obiectivele turistice. Am cumpărat suveniruri, Raluca mi-a făcut apoi cadou macarons. Ne-am plimbat până seara târziu, de-abia pe la 11 am ajuns la pensiune, unde am mai stat puțin pe net și apoi ne-am culcat.

   

În poza a doua se poate vedea priveliștea de pe balconul pensiunii Lazy – frumos, nu? 🙂 

Cu Raluca

Vă aștept zilele următoare cu ultimul episod al excursiei. 🙂

În căutarea încălțămintei de calitate

Nu doream decât să menționez sandalele cumpărate dar când m-am apucat de scris de ele într-un alt articol…nu mă mai opream. Așa că am decis să vă vorbesc despre ele separat, aici.

În general sunt o persoană care nu vrea să cheltuie prea mulți bani pe pantofi. Mă gândeam mereu că nu am nevoie să mă țină o veșnicie, e suficient un sezon, că oricum se mai schimbă moda, mă plictisesc și eu de model. Mama mea este exact opusul, îi place să cumpere produse din piele, de calitate. Tot mergând cu ea prin magazine am început și eu să înțeleg că este o diferență mare între pantofi de firmă, de calitate, și pantofi no name, la prețuri infime. Și am înțeles/învățat asta pe pielea mea.

Încălțăminte sport:

  • Adidași Reebok cumpărați în 2006 (cam 200 lei, o sumă foarte mare pentru studenta de atunci) – încă sunt în stare perfectă, nu s-au rupt, am mers cu ei prin munți, păduri, s-au comportat excelent, deși nu-s făcuți pentru trekking sau drumeții. Trebuie schimbați doar pentru că s-au murdărit și nu mai ies acele pete.
  • Adidași no name cumpărați de prin diferite magazine – s-a deplasat materialul din interior de la a doua purtare, s-au rupt, după câteva ore de mers cu ei dau dureri mari la tălpi.
Pantofi – nu am ce să reproșez, nu mi s-a întâmplat la pantofi să se rupă tocul, să se strice talpa. După câteva luni de purtare se cam deplasează tocul dar asta e din vina mea, nu merg mereu corect. Trebuie însă să menționez următorii:
  • Pantofi din piele Guban, cumpărați din magazinul Essencia (Complexul Comercial Felicia), la 300 lei – de calitate, comozi, frumoși. Nu am ce să le reproșez.
  • Pantofi din piele din magazinul Lorenzo (Moldova Mall, Hala Centrală) – mama mi-a arătat acest magazin, are pantofi de calitate, majoritatea din piele. Mi-am luat de aici niște sandale cu talpă de plută (sunt foarte mulțumită de ele, sunt comode deși au toc de vreo 10 cm), botine de iarnă și cred că și niște cizme mai demult.
Să vorbim și despre sandale.
  • Sandale din piele de la Ecco cumpărate în 2008/2009 (nu mai țin minte exact), la 200-300 lei. S-au comportat excelent, sunt comode, cu talpă bună. Și acum le mai am, după 2-3 ani în care le-am purtat aproape toată vara sunt încă în stare perfectă, nu s-au rupt, doar se vede că sunt uzate. Talpa exterioară arată încă bine, nu au apărut găuri, bretelele nu s-au rupt.
  • Sandale cumpărate online, la 50 lei – nu aveam mari pretenții de la ele, voiam să mă țină o vară (nu le purtam exclusiv). După câteva purtări au apărut găuri mari în talpa exterioară – am descoperit asta când a intrat o piatră acolo. Gaura nu se vede și nu pot zice că din cauza ei mersul este incomod, asta până când intră vreo piatră, de dimensiunea potrivită, și rămâne prinsă acolo.
  • Sandale din piele la 200 lei cumpărate dintr-un magazin de renume (nu Leonardo) – mă așteptam să mă țină măcar o vară, dar în relativ scurt timp s-a stricat talpa exterioară, practic se desprinde, este franjurată pe margini. Acum nu mai sunt bune decât pentru când ies cu cățelul afară, în jurul blocului. Se poate merge cu ele, însă talpa arată destul de urât.
  • Sandale de aproximativ 50 lei cumpărate din Carrefour – și la ele s-a stricat talpa, dar nu se vedea atât de urât. S-au comportat exact ca sandalele din piele de 200 lei. A doua vară în care le-am purtat s-a rupt și o bretea și oficial sunt bune de aruncat la gunoi.

Așa că aveam nevoie pentru ultima excursie din această vară de o nouă pereche de sandale, una de calitate, ca să n-am surprize că-mi face răni sau se rupe pe drum. Însă când am ajuns în magazine am văzut pe rafturi colecția de toamnă și mult prea puține modele de sandale. Și nici nu mai aveam încredere în magazinele de pantofi din marile centre comerciale, acele magazine elegante, cu o grămadă de reclamă, dar care pe mine m-au cam lămurit.

Așa că am ajuns la Ecco și mi-am ales de aici o pereche de sandale din piele, fără toc dar cu talpă bună, moale, nu din aia subțire cum se vând în toate magazinele. Prețul este destul de piperat, 300 lei (redus de la 380 lei), dar dacă se comportă ca fostele mele sandale de la Ecco sunt mulțumită.

Descriere: Sandale confecţionate din piele netedă în culori metalizate pentru a oferi un aspect deosebit. Interiorul moale oferă confort pentru picioare. Căptușeala din piele respiră, asigurând un mediu plăcut. Branțul foarte moale oferă confort de la călcâi până la degete. Talpa este durabilă.

În magazinele Ecco nu se vând chiar cele mai elegante modele de pantofi, sunt stilul mai casual spre sport, dar pentru mine contează mult calitatea și durabilitatea lor. Da, aceste sandale nu se vor potrivi cu rochiile mele de seară, dar pentru rochițe de vară/blugi/pantaloni scurți merg. Menționez că eu mi-am luat varianta pe maro.

Am văzut multe alte modele de sandale drăguțe, însă din păcate nu mai aveau mărimea 35 sau 36. Zic de amândouă pentru că se pare că port 35.5 altfel nu-mi explic de ce unele modele la 36 mi-s mari, altele la 35 mi-s mici. Așa că trebuie să încerc de amândouă.

La final vreau să vă întreb și pe voi ce firme de încălțăminte v-au mulțumit? Ce magazine îmi recomandați? Preferați să dați mai puțini bani pe pantofi și să vă țină doar un sezon sau o sumă mai mare și să-i aveți mai mulți ani?

Ce să fac cu moștenirea – Kerstin Gier

Când am răsfoit prima dată această carte am crezut că am de-a face cu un roman amuzant, chick lit, care să aibă printre personaje și un câine. M-au indus în eroare coperta și titlul cărții. Așa că am fost surprinsă de adevăratul subiect al cărții, mult mai sensibil, realist și serios.

“Ce să fac cu moștenirea” este despre o tânără supradotată, Carolin, care se căsătorește cu un bărbat mai în vârstă, tatăl fostului ei prieten. Când acesta moare subit, Carolin se mută în casa surorii sale pentru a-și reveni din șoc, și atunci află că fostul ei soț era un bărbat bogat, așa că ea, alături de copiii din fosta căsătorie, va moșteni o adevărată avere. Apar  însă certuri privind moștenirea iar Carolin trebuie să se descurce atât cu pretențiile lui Thomas, cumnatul ei mincinos, cât și cu cele ale fostului ei prieten, fiul lui Karl, Leo. Începe să frecventeze și un psiholog, ia și medicamente pentru a se simți mai bine. În aceste momente dificile îi sunt alături Justus, un farmacist simpatic și săritor, sora și cumnatul ei și părinții. Cumnata ei mai puțin, fiind în general o persoană dificilă, care nu poate rezista să nu spună lucruri îngrozitoare în cele mai rele momente.

(more…)

Excursie prin țară: ziua 5

Reșița – Hațeg (Geoparcul Dinozaurilor, Rezervația de Zimbri) – Transalpina

După o noapte la cort, ne-am trezit dis-de-dimineață și am început să ne strângem lucrurile, după care ne-am pregătit de drum, mai aveam de mers vreo oră până la mașină.

Când am ajuns la mașină am refăcut bagajele (adică am pus și hainele lăsate în mașină în rucsac) și am pornit la drum. Cred că pe la 10 am reușit să plecăm din Parcul Național Cheile Nerei.

(more…)