Archive of ‘cărţi’ category

Croitoreasa de la Dachau – Mary Chamberlain

croitoreasa-de-la-dachau_1_fullsizeCând am ales această carte din biblioteca mamei mele mă aşteptam să citesc mărturiile unui supravieţuitor de la Dachau, dar în schimb am descoperit povestea unui personaj fictiv. Am fost dezamăgită la început, dar pe parcurs am început să fiu din ce în ce mai captivată de ceea ce citeam şi acum, la final, pot spune că este una dintre cele mai frumoase cărţi citite în acest an. Dar mult prea tristă. Mi-a lăsat un gust amar la sfârşit.

Eroina romanului este Ada Vaughan, o tânără londoneză, dintr-o familie modestă, care lucrează într-un atelier de croitorie. Este foarte talentată şi ambiţioasă, visul ei este să-şi deschidă o casă de modă, Casa Vaughan. Atunci când îl cunoaşte pe Stanislaus von Lieben, un conte maghiar este fermecată, mai ales că acesta o scoate la cele mai în vogă restaurante şi cafenele şi se poartă foarte curtenitor. O cucereşte iar atunci când o invită să meargă într-o mică excursie la Paris, Ada nu spune nu. Ignoră părerea şefei ei sau a familiei, falsifică semnătura tatălui ei pentru a-şi procura un paşaport şi pleacă la Paris, fără să anunţe pe cineva.

Citeste in continuare: Croitoreasa de la Dachau – Mary Chamberlain

Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson

un-baiat-pe-lista-lui-schindler_1_fullsizeCei care aţi urmărit filmul Lista lui Schindler, ştiţi deja cine e Oskar Schindler şi cum de a ajuns ca un nazist să fie un erou al evreilor. Cartea de care vă scriu azi prezintă memoriile lui Leon Leyson, un evreu din Polonia care de la vârsta de 10 ani a fost nevoit să se mute cu familia într-un ghetou din Cracovia. Datorită îndemânării tatălui său, au fost remarcaţi de Oskar Schindler care a luptat pentru a-i ţine pe toţi membrii familiei în siguranţă, lucrând în condiţii cât mai bune.

Chiar şi cu multiplele intervenţii ale lui Schindler, Leon şi familia sa au ajuns în lagăre, au suferit de foame, au fost bătuţi şi au suferit pierderi inimaginabile prin moartea a doi dintre fraţi. Supravieţuitori au fost Leon, o soră şi un frate şi părinţii lor. După finalizarea războiului, n-au putut rămâne în Polonia unde în continuare erau persecutaţi, sora şi fratele lui Leon au plecat în Israel, iar părinţii şi mezinul Leon şi-au făcut o nouă viaţă în Statele Unite.

Am urmărit ceva timp această carte pe elefant, sperând să o cumpăr cu 50% reducere, dar mereu apărea ca indisponibilă, aşa încât am ajuns să o primesc cadou, cumpărată din Carrefour la preţul întreg de 35 lei. Şi deşi cartea este foarte interesantă şi o recomand, nu ştiu dacă 35 lei este suma corectă pentru o carte care se citeşte în câteva ore. Recomandarea mea este să aşteptaţi să o găsiţi la reducere.

Citeste in continuare: Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson

Viaţa mea printre miliardarii ruşi

viata-mea-printre-miliardarii-rusi-jurnalul-unei-guvernante_1_fullsizeCând am dat peste această carte pe elefant, n-am rezistat şi am cumpărat-o. Aşa cum mă şi aşteptam este o carte uşurică, interesantă, un fel de articol mai lung despre viaţa unei guvernante în Rusia.

Marie Freyssac a locuit în Franţa până la 30 de ani, când a plecat să lucreze la Moscova ca guvernantă şi profesoară de limba franceză pentru cei doi copii dintr-o familie de oligarhi.

Din cele relatate, Marie s-a îndrăgostit de familie şi s-a considerat norocoasă că a ajuns să aibă grijă de nişte copii bine crescuţi şi modeşti, mai ales că auzise diverse poveşti, care de care mai înspăimântătoare, de la alte guvernante care lucrau în familii bogate.

Cu toate acestea, comportamentul familiei şi a celor 2 copii este pe măsura avuţiei lor. Marie povesteşte de sărbătorile în familie, despre călătoriile dese şi cazările luxoase, de mersul la şcoală în limuzine, de cartierul cu vile de minim 5 milioane de dolari, de viaţa înconjurată de agenţi de pază. Sau poate v-ar interesa poveştile despre vacanţa pe iahtul din Monaco, despre dorinţa oligarhilor de a ajunge la nivelul nobililor vechi, despre prietenii de familie, despre cum sunt trataţi copiii când sunt bolnavi, despre vodka care este privită ca un medicament de către ruşi. Citeste in continuare: Viaţa mea printre miliardarii ruşi

Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova – Helen Azar

jurnalul-marii-ducese-olga-romanovaMonarhia a fost mereu o sursă de fascinaţie pentru mine. Citesc tot ce prind despre monarhii din Europa şi nu numai, şi dacă cu ocazia asta mai aflu şi informaţii despre istoria ţărilor în cauză, cu atât mai bine. Aşa s-a întâmplat şi cu cărţile despre Romanovi pe care le-am citit în ultima perioadă. Mai ales în Saga dinastiei Romanov, scrisă de Jean des Cars, care prezintă toţi ţarii Rusiei şi contextul în care au domnit.

Dar astăzi n-o să vă povestesc despre acea carte ci despre una mai uşurică, care se citeşte în 1-2 zile maxim, Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova. Denumirea este puţin incorectă pentru că doar jumătate din carte este cu jurnalul fiicei ţarului, Olga, restul este cu jurnalul ţarului, pentru că Olga n-a mai scris sau şi-a ars jurnalul.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu povestea Romanovilor, o să fac câteva mici menţiuni. Nicolae al II-lea a fost ultimul ţar al Rusiei. A fost asasinat, împreună cu soţia sa şi cei 5 copii (4 fete – Olga, Tatiana, Maria, Anastasia, şi un băiat – Alexei), după un an de detenţie la domiciliu. Cu ei au murit şi servitorii lor loiali, care nu au vrut să-i abandoneze. Citeste in continuare: Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova – Helen Azar

Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept

prea-devreme-batran-prea-tarziu-intelept---30-de-lucruri-adevarate-pe-care-trebuie-sa-le-stiti-acum_1_fullsizeDupă cum bine ştiţi, nu mă dau în vânt după cărţi de dezvoltare personală. Uneori însă mă las convinsă de anumite titluri şi eventual un preţ mic şi mai cumpăr astfel de cărţi. Pe majoritatea nu reuşesc să le termin, mă plictisesc îngrozitor, din păcate sunt prea sceptică ca să gust aşa ceva. Dar sunt şi câteva care îmi plac, cum ar fi această carte, Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept, scrisă de Gordon Livingston.

În primul rând titlul sună grozav. La fel şi denumirile capitolelor din carte. Mi-a mai plăcut că se citeşte foarte uşor, nu încearcă să ţi se bage pe gât idei fanteziste de fericire. Ce povesteşte omul ăsta e destul de real, nu e nici prea frumos, nici prea rău. El vorbeşte pur şi simplu despre viaţă, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele.

Câteva citate din carte care mi-au plăcut:

  • Cele trei componente ale fericirii sunt ceva de făcut, cineva pe care să-l iubeşti şi ceva în care să speri. (preferatul meu)
  • Orice relaţie este sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin.
  • Viaţa e o luptă, plină de durere şi pierderi, care se termină prost. Dacă ne gândim un pic, e remarcabil că, în loc să fim total descurajaţi de această stare a lucrurilor, căutăm în continuare fericirea în scurtul nostru timp petrecut pe pământ.
  • Dacă alegem să ne concentrăm conştiinţa şi energia pe lucrurile şi persoanele care ne aduc plăcere şi satisfacţie, avem multe şanse să fim fericiţi într-o lume plină de nefericire.
  • Confundată de multă lume cu uitarea sau cu împăcarea, iertarea nu este nici una, nici alta. Nu este un lucru pe care-l facem pentru alţii; este un dar făcut nouă înşine.

Citeste in continuare: Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept

Cum am omorât-o pe Diana – Ana Muşat

Coperta_cum-am-omorat-o-pe-dianaÎn 2008 am deschis acest blog şi la scurt timp am cunoscut-o online pe Ana Muşat prin intermediul blogului ei, questioare. Am început şi o relaţie de amiciţie online, ne citeam una alteia blogurile, lăsam comentarii când era cazul, făceam şi link exchange. Şi deşi i-am citit majoritatea articolelor de pe site, niciodată nu m-am oprit asupra acelora din seria Cum am omorât-o pe Diana. Probabil m-am gândit că nu e ceva serios, că se va opri din scriere, că va lăsa povestea neterminată. Sau că va dura prea mult până o va termina şi nu voiam să stau să aştept o continuare.

Dar uite că n-am avut dreptate. Cum am omorât-o pe Diana a fost şi este ceva serios, prin urmare Ana a devenit autoare publicată. Şi a fost drăguţă şi mi-a trimis şi mie un exemplar din cartea ei, cu autograf. Şi îi mulţumesc pentru asta.

În primul rând trebuie să menţionez că îmi place foarte mult coperta cărţii. Am şi votat pentru această imagine, aşa încât mă bucur că a ieşit câştigătoare. Citeste in continuare: Cum am omorât-o pe Diana – Ana Muşat

Povestea adevărată şi tragică a prinţesei Japoniei – Ben Hills

printesa-masako-prizoniera-tronului-crizantemei-povestea-adevarata-si-tragica-a-printesei-japoniei_1_fullsize

Pentru că dacă las să treacă mai mult de 3 zile de la terminarea unei cărţi clar nu voi mai scrie pe blog de ea, îmi rezerv seara de vineri pentru a vă povesti despre ultima biografie citită, mai exact Prinţesa Masako – prizoniera Tronului Crizantemei. Povestea adevărată şi tragică a prinţesei Japoniei, de Ben Hills. Sună un pic a telenovelă, dar e o carte interesantă, mie mi-a plăcut.

Nu ştiam nimic despre monarhia din Japonia. Prin această carte mi-am făcut o părere asupra situaţiei actuale, dar şi despre monarhii din istorie. De fapt cartea conţine multe informaţii legate de istoria Japonei, tradiţii, mod de gândire şi viaţa de zi cu zi. Noi vedem Japonia ca o ţară foarte modernă, cu toate acestea sunt câteva discrepanţe. În primul rând când vorbim de medicină. Nu ştiu dacă informaţiile din carte sunt de actualitate, având în vedere că a fost publicată în 2007, dar în acel moment existau măcar două probleme majore: fertilizarea în vitro şi problemele psihice. Problemele psihice sunt (sau erau) foarte prost văzute în Japonia. Lumea preferă să nu meargă să se trateze, decât să arunce o asemenea ruşine asupra familiei. Iar dacă durata medie de spitalizare pentru o persoană cu probleme psihice este de 10 zile în Statele Unite, în Japonia este de vreo 350 de zile. Adică te ţin mai mult decât trebuie şi-ţi fac mai mult rău decât bine. Cât despre fertilizarea în vitro, la fel, este considerat ceva ruşinos. În special pentru familia imperială, dar despre asta vorbim mai târziu. Citeste in continuare: Povestea adevărată şi tragică a prinţesei Japoniei – Ben Hills

Despre Henrietta Lacks şi celulele nemuritoare HeLa

Henrietta-Lacks2-620x390Din studierea celulelor HeLa, savanţii au aflat că celulele canceroase se pot diviza la nesfârşit şi au speculat ani întregi pe baza ipotezei că, de fapt, cancerul era cauzat de o eroare la mecanismul care făcea să moară celulele când atingeau Limita Hayflick (celulele normale ajung la limită atunci când s-au duplicat de aproximativ cincizeci de ori). Ştiau, de asemenea, că există un lanţ de ADN la capătul fiecărui cromozom, numit telomer, care se scurta puţin de fiecare dată când celulele se divizau, la fel ca nisipul care se scurgea dintr-o clepsidră. Pe măsură ce celulele normale înaintează în viaţă, telomerii lor se scurtează la fiecare diviziunea, până când aproape nu mai rămâne nimic. Apoi încetează să se mai dividă şi încep să moară. Acest proces e corelat cu înaintarea în vârstă a unei persoane: cu cât suntem mai bătrâni, cu atât se scurtează telomerii noştri, celulelor noastre ramanandu-le din ce în ce mai puţin timp să se dividă înainte de a muri.

…celulele umane canceroase conţin o enzimă numită telomeraza, care reconstruieşte telomerii. Prezenţa telomerazei este un semn că celulele îşi pot regenera telomerii la infinit.

Citeste in continuare: Despre Henrietta Lacks şi celulele nemuritoare HeLa

Amy pleacă în luna de miere – Julia Llewellyn

amy-pleaca-in-luna-de-miere_1_fullsizeAcum mulţi ani eram mare amatoare de chicklit. Mi-am cumpărat atunci (şi am şi citit) vreo 20 de astfel de cărţi, pe care le-am şi donat ulterior, că nu e că şi cum ai ce face cu astfel de cărţi. Când am revenit la cărţi mai serioase, am renunţat complet la astfel de romane superficiale, mi se părea o totală pierdere de timp citirea lor. Dar s-a întâmplat să mai cumpăr una sau două, convinsă de diferite promoţii. Aşa s-a întâmplat şi cu acest roman, Amy pleacă în luna de miere, pe care l-am găsit la doar 10 lei…acum vreun an.

Cum de am ajuns să o citesc până la urmă? V-am scris că mi-am propus să citesc tot ce mai am prin casă înainte să-mi cumpăr cărţi noi. Inclusiv această carte. Şi m-am apucat să o citesc în momentele când n-aveam chef de citit ceva mai bun, dar nici n-aveam altceva de făcut. Şi aşa am descoperit o carte rezonabilă, care nu merită să fie categorisită ca un roman de duzină. Şi de aceea vă şi scriu de carte, pentru că eu una simt că am învăţat ceva din ea.

Povestea este redată de două dintre personaje: Amy şi Hal. Citeste in continuare: Amy pleacă în luna de miere – Julia Llewellyn

Hibiscus purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie

hibiscus-purpuriuMi-am propus să nu mai cumpăr cărţi până nu le termin de citit pe cele noi de acasă. V-am arătat şi vouă cât de multe cărţi mi-am luat, impulsionată de reducerile frecvente de 50% pe care le-am găsit, însă dacă nu le şi citesc, n-am rezolvat nimic. 🙂

Hibiscus purpuriu este una dintre “comorile” cumpărate şi uitate într-un maldăr de cărţi. Când am plecat spre mare m-am uitat prin acele cărţi, căutând o carte mai subţire, să o iau cu mine în vacanţă. Şi am găsit-o pe aceasta. M-am apucat de citit la mare, dar de-abia acum am terminat-o, pentru că în vacanţă mai mult de 10 pagini n-am apucat să citesc.

Acţiunea cărţii are loc în Nigeria, ceea ce mi-a permis să mai descopăr nişte tradiţii şi obiceiuri, să mai aflu de nişte locuri frumoase de pe acest pământ. Pe de o parte avem familia lui Eugene, un bogat om de afaceri, fanatic religios, care-şi terorizează familia, compusă din soţie, fiica Kambili şi fiul Jaja, şi pe de altă parte familia lui Ifeoma, sora lui Eugene, o femeie puternică, văduvă, cu picioarele pe pământ, care trăieşte în semi-sărăcie alături de copiii ei. Kambili şi Jaja au un program pregătit de tatăl lor, învaţă la o şcoală misionară exclusivistă, unde dacă nu sunt mereu primii sunt bătuţi crunt de tatăl lor, şi au grijă să-şi respecte îndatoririle religioase, care nu-s deloc puţine. Cu tot acest stil de viaţă, Kambili îl idolatrizează pe tatăl ei, tot ce face este ca să obţină aprobarea şi iubirea lui. Şi Eugene are dese momente când îşi îmbrăţişează copiii, când se simte mândru de ei iar atunci când este violent consideră că o face că să-i aducă pe drumul cel bun, religios vorbind. Bineînţeles că asta nu e o scuză. Persoanele păgâne, precum tatăl lui Eugene şi al Ifeomei, care încă se roagă la zei, nu sunt acceptaţi în casă lui. Bunicul nici nu are voie să-şi vadă nepoţii. Citeste in continuare: Hibiscus purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie

1 2 3 4 5 17