Category: ceai

Sortimente de ceai: Ceai verde Cactus Fig – CTS Corner

Am trecut ieri prin magazinul Coffee Tea Spice Corner din complexul comercial Felicia pentru a cauta un ceainic mai deosebit. In timp ce ma uitam la accesorii, nu am putut sa nu observ si ceaiurile si tot analizand pungutele de pe raft am observat una la un pret incredibil, si anume 2.4 lei. Punguta continea doar 18 grame de ceai, in loc de 50, dar pe mine m-a surprins faptul ca se vindeau si cantitati asa de mici. Asa ca am intrebat la casa si am aflat ca la Coffee Tea Spice Corner se vinde ceai la vrac. Bucuria mea. 🙂

De acum pot sa cumpar cate 20-30 grame din mai multe sortimente de ceai, sa le incerc acasa, sa vad care imi plac si care nu, si de asemenea asa nu mai am timp sa ma plictisesc de ele si nu raman aruncate pe raft, ocupand spatiu inutil.

Sa nu credeti ca 20 grame este prea putin. La o cana se pun cam 2.5 grame de ceai, din cele 18 grame ale mele imi pot face lejer cam 7-8 cani de ceai. Foarte important cand cumparati ceai la vrac este sa aveti niste cutii in care sa il depozitati. Punguta de 50 grame in care iti este oferit ceaiul este mult prea mare si este dificil sa scoti ceai din ea. Si eu trebuie neaparat sa-mi cumpar cateva cutii pentru ceai.

Ceaiul de la care a pornit aceasta mica descoperire a mea si pe care l-am adus acasa este Cactus Fig; contine ca ingrediente ceai verde, flori de portocale, lemongrass si aroma. Pe eticheta este mentionat faptul ca gustul aminteste de o combinatie de pere si pepene galben. Nu este un ceai realizat de Coffee Tea Spice Corner, ci de Mount Everest Tea Company din Germania si importat de Rainbow Power.

Ceaiul Cactus Fig este foarte parfumat iar gustul este placut, insa nu-mi aminteste de pere sau de pepene galben. Este suficient de dulce, dar tot am adaugat doua lingurite de zahar (am ramas fara miere). Mi se pare un ceai verde tipic, cu o aroma de lemongrass care se face destul de bine simtita. Imi place, dar nu cred ca as fi reusit sa termin 50 grame. 18 grame e absolut perfect!

Voi merge cat de curand la CTS Corner sa mai incerc si alte sortimente de ceai. Nu mai vad motivul pentru care as cumpara ceaiuri la cutii din comert (in afara de ceaiuri medicinale) – sunt pline de arome, sunt scumpe, sunt cutii cu 20 pliculete care se termina greu, expira, unele chiar isi pierd din aroma deoarece nu sunt pastrate in anumite conditii. Ceaiul la vrac mi se pare cea mai buna solutie.

CTS Corner are magazin si in Bucuresti.

Update: Am gasit exact acelasi sortiment de ceai (nume si ingrediente identice) la Casa de Ceai, asa ca banuiesc ca CTS Corner achizitioneaza ceaiuri (si) de la acestia. Doar vazusem pe raft o punga de ceai marca Casa de Ceai, dar nu m-am gandit ca au mai multe sortimente de la acestia.

Gama de ceaiuri Greenfield

Atunci cand v-am prezentat sortimente de ceai de la Princess Noori si Greenfield, v-am povestit si cateva lucruri despre Bold Impex, firma care importa aceste ceaiuri. Pe urma acestia m-au contactat si mi-au transmis foarte multe informatii interesante despre ceai precum si gamele complete de ceaiuri pe care le comercializeaza. Nu am avut timp pana acum sa le prezint, nu am stiut daca ati fi interesati de astfel de informatii, dar…

Avand in vedere faptul ca ceaiurile Greenfield se gasesc in destul de putine locuri si chiar si acolo sunt prezente doar cateva sortimente, m-am gandit sa va prezint intreaga gama de ceaiuri Greenfield, asa cum mi-a fost prezentata si mie, pentru ca sa stiti exact ce sortimente sunt disponibile si sa le puteti cauta pe acelea pe care vi le doriti. Acest articol este pur informativ, destinat celor care vor sa vada toate sortimentele existente (Cristina lasase un comentariu la un moment dat despre acest subiect).

Cutiile de ceai de la Greenfield contin 25 pliculete de ceai si costa aproximativ 9.70 lei (la producator). In Iasi gasiti ceaiuri Greenfield in supermarketurile Gima, K-Max, in farmaciile Sensiblu si Catena si uneori in Metro. In K-Max de ex, o cutie de ceai Greenfield costa intre 12.50 (ceaiurile negre si verzi) si 15 lei (ceaiurile de fructe).

Daca doriti sa stiti si toate sortimentele de ceaiuri de la Princess Nori, Tess, Princess Java (celelalte marci de la ei) sau prezentari power point despre tipuri de ceai, legende despre ceai sau alte informatii de acest gen contactati-ma si vi le trimit prin mail.

De asemenea, daca va doriti sa incercati foarte multe sortimente de la Greenfield si aveti si 45 lei la dispozitie, puteti sa va cumparati de pe site-ul bizoo al firmei cutia cu 30 de tipuri de ceai Greenfield a cate 4 plicuri, in total 120 de plicuri din categorii variate de ceai negru, ceai verde, ceai alb si ceaiuri din plante.

CEAIURI NEGRE

Earl Grey Fantasy

Ceai negru din Ceylon cunoscut si sub denumirea Earl Grey. Aroma de citrice da o expresivitate speciala ceaiului Greenfield Earl Grey Fantasy. Nuantele de portocala accentueaza savoarea ceaiului negru.

Continut: Ceai negru din Ceylon

Magic Yunnan

Ceai negru. Acest ceai special este cultivat in provincia Yunnan din China, in regiuni muntoase si este uscat deasupra focului. In aceasta provincie, arborii de ceai sunt plantati la distante mari, motiv pentru care toate frunzele au acces la soare si sunt astfel extrem de aromate si proaspete. Greenfield Magic Yunnan va va incanta prin combinatia de prune uscate naturale cu gustul usor de fum.

Ingrediente: ceai negru din India

(more…)

Ceaiuri din meniul cafenelei Maideyi

O perioada de timp am fost innebunita dupa fresh-ul cu pepene galben de la Maideyi, dupa care a inceput obsesia mea cu limonadele lor aromate. Asta pana cand am reusit sa le incerc pe toate. 🙂 Acum, daca tot a venit toamna si e mai frig afara, am zis sa incerc si ceaiuri din noul lor meniu de toamna. Acestea au pretul de 6.9 lei iar ingredientele sunt specifice anotimpului rece.

Am vrut sa incerc un ceai cu cocos, asa incat alegerea mea a fost ceaiul Fragola Colada cu bucati de capsuni, fulgi de nuca de cocos, ananas, lemongrass si ceai rooibos. L-am indulcit cu miere. Cocosul se simtea subtil, ceaiul era dulce si delicat. Nu pot spune ca mi-a placut la nebunie si asta din cauza cocosului – dar eu l-am vrut, eram curioasa sa stiu cum s-ar simti un astfel de ceai.

Ceaiul comandat de prietena mea este Fragola Lampone cu bucati de capsuni, bucati de zmeura, hibiscus, sofran, macese, ananas, stafide. Mi-a placut mai mult acest ceai, este usor acrisor, dar are capacitatea de a te incalzi bine – este un ceai perfect pentru toamna – iarna.

Tot la Maideyi mai puteti incerca ceaiuri negre (Earl Grey, English Breakfast, Darjeeling), ceaiuri de menta sau tei, ceai verde chinezesc sau ceai verde cu iasomie si ceaiuri realizate din diferite ingrediente de sezon (combinatii de portocale, hibiscus, stafide, macese, mar, condimente). Mai jos aveti o poza cu meniul si puteti sa analizati sortimentele.

Acum urmeaza sa trec pe la Maideyi sa incerc chocolate fondue (un deliciu de ciocolata de castane, capsuni sau caramel si fructe uscate – dupa cum este prezentat pe pagina de Facebook a cafenelei). 😛

(more…)

Ceaiuri si accesorii de ceai de la Carturesti

Libraria Carturesti, gazda ultimei intalniri a Clubului de Carte, ne-a lasat incantati de produsele si serviciile lor. Si cum am avut un fotograf foarte priceput printre noi, m-am gandit sa va arat cateva poze frumoase si sa va mai povestesc cateva lucruri despre ceaiurile care se pot servi si cumpara de la Carturesti (produse de Casa de Ceai).

In primul rand trebuie sa va spun ca veti gasi cateva sortimente de ceai la reduceri destul de mari. Daca va place ceaiul Pu-Erh, aflati ca puteti cumpara o punguta de 50 grame la doar 7.90 lei.

Sortimentul Chocolate cu coaja de cacao, scortisoara, nucsoara, ghimbir, radacina de cicoare, cuisoare si piper, este un ceai cu mirodenii, cu gust picant (acest tip de ceai se numeste masala chai, dar cei de la Carturesti ii zic simplu “chai” ). Se serveste indulcit cu miere si lapte.  Am incercat acest ceai la Clubul de Carte asteptandu-ma la un ceai cu gust de ciocolata, in schimb ceaiul este foarte picant, aroma predominanta fiind de piper. Indiferent de indulcitori, nu am putut scapa de acel gust picant si astfel n-am putut bea mai mult de doua boluri de ceai. Il recomand insa iubitorilor de ceai picant. Ceaiul Chocolate este incadrat de producatori la ceaiuri pentru cunoscatori si este un ceai ayurvedic. Poate fi servit la Carturesti la pretul de 9 lei. O poza gasiti aici.

Cateva informatii din meniul de la Carturesti despre ceaiurile cu mirodenii:
Sub denumirea de “chai” este cunoscut amestecul de mirodenii, ceai (optional), miere si lapte, foarte popular in Occident. Originea acestei specialitati se afla in modul indian de servire a ceaiului, unde ceaiul negru se amesteca cu un cocktail de mirodenii numit “masala”, si se bea foarte dulce si cu adaos de lapte pentru a atenua concentratia ceaiului ceaiului negru. Daca in India sunt cunoscute doar variantele pe baza de ceai negru, in Occident astfel de amestecuri se fac si cu ceai verde, dar atunci laptele trebuie eliminat sau prezent doar in cantitate foarte mica.

Scented Spring cu flori de hibiscus, boabe de soc, stafide, coji de maces, bucati de ananas si kiwi, flori de bujor, fulgi de cocos, flori de floarea soarelui, aroma de ananas si cirese, este o infuzie de fructe cu gust predominant de cirese. Sortimentul este disponibil in meniu la pretul de 8 lei.

Cherry & Banana cu hibiscus, bucati de ananas, stafide, bucati de banana si aroma, a avut mare succes la intalnirea Clubului de Carte. A fost sortimentul ales de majoritatea participantilor. L-am incercat si eu cu o zi inainte: este un ceai usor acrisor, cu gust predominant de cirese, nu se simte aroma de banana. Il puteti servi la pretul de 8 lei.

Sortimentul Coconut & Melon (nu cunosc ingredientele; poate le aflam printr-un comentariu la acest post) a fost incercat de Simona S. Din cate am inteles de la ea, gustul predominant este de cocos, pepenele nu se simte. Recomandat doar celor carora le place ceaiul de cocos.

Sortimentul Gunpowder with mint (ceai verde chinezesc aromat cu menta) a fost incercat de Cristina; este foarte incantata de el, asa ca vi-l recomand.

Nepal Masala a fost incercat de Adrian la intalnirea Clubului de Carte. Ingredientele acestui ceai sunt: ceai negru, bucati de scortisoara, seminte de anason, cuisoare, bucati de ghimbir, coriandru, piper negru si chimen. Este un ceai foarte parfumat, aroma de scortisoara se simtea de la distanta; piperul nu este la fel de puternic ca la Chocolate, se simtea foarte putin.

Sortimentul MultiFruit cu flori de hibiscus, boabe de soc, stafide, coji de macese, bucati de portocale, de papaya, de ananas, de mango, scaete colorant, aroma de ananas, maracuja, a fost servit de Raluca. Ceaiul este gustos, putin acrisor, ca si cum ar fi avut in compozitie vitamina C. Recomandam indulcirea cu doua lingurite de zahar. Poza cu ceaiul MultiFruit este disponibila aici.

Despre Banana Dream v-am scris aici.

Grandma’s Fruit Basket este sortimentul incercat de Alexandra. Ingredientele sunt: hibiscus, coji de macese, frunze de mure, bucati de mar, boabe de soc, mure, bucati de capsuni si zmeura, stafide negre, aroma de capsuni si rubarba. Ceaiul se indulceste cu zahar. Alexandra mi-a povestit ca ceaiul este acrisor, usor fad, iar aroma predominanta este cea de stafide.

Puteti citi si impresii despre sortimentele de ceai Mate “Hulla Hoop”, Coconut & Melon, Lemon Cream with Ginseng.

Nu cred ca va trece mult timp pana cand voi vizita din nou ceainaria. Pe masura ce voi mai incerca ceaiuri din meniu voi adauga in acest articol detalii si pareri.

Daca si voi ati incercat un sortiment de ceai de la Carturesti si vreti sa va spuneti parerea despre el (sau sa adaugati ceva la ce am zis deja), lasati un comentariu.

Nu uitati ca de la Carturesti puteti cumpara si cafea bio si accesorii pentru ceai.

Sortimente de ceai: Cherry Vanilla – Maideyi Tea

Nu vreau sa exagerez cu articole despre ceai, insa trebuia sa va prezint acest sortiment cat mai repede, deoarece mai puteti sa-l cumparati doar pana pe 31 octombrie de la cafeneaua Maideyi din Iasi. In cadrul “The Maideyi Experience for Women“, timp de o saptamana puteti alege intre 7 sortimente de ceai cu ingrediente naturale: Red Sensation (portocale rosii, ghimbir, mar, curmale, caracade), Cherry Vanilla (mar, vanilie, cirese, coacaze, caracade), Oriental Black (ceai negru Ceylon), Black Cinnamon (ceai negru, scortisoara, portocale), Black Anise (ceai negru Ceylon, anason), Flower Blossom (trandafir, caracade, portocale, ceai negru), Exotic Peach (piersica, vanilie, portocale, caracade). Toate aceste ceaiuri sunt la punguta de 50 grame si costa 9 lei.

Eu am ales sortimentul Exotic Peach cu piersica, vanilie, portocale si caracade (sincera sa fiu, nu stiu ce sunt aceste “caracade” si nici nu gasesc vreo explicatie pe internet). Culoarea ceaiului a fost insa destul de surprinzatoare pentru mine. Ma asteptam la ceva galben spre portocaliu si nu la un rosu atat de aprins. Imediat m-am gandit ca poate s-au gresit etichetele la ceai si ca de fapt am cumparat un ceai cu cirese. Dupa ce am gustat acest ceai si l-am dat si altora sa-l guste, am stabilit faptul ca sigur e un ceai de cirese si deci, banuiesc ca este de fapt ceaiul Cherry Vanilla (cu mar, vanilie, cirese, coacaze, caracade). Nu ma deranjeaza aceasta mica eroare, Cherry Vanilla ma ispitea. Ma bucur ca nu este Oriental Black sau Black Cinnamon, deoarece am suficiente ceaiuri negre pe acasa si chiar nu mai am nevoie de inca unul.

Ceaiul este acrisor insa nu necesita a fi indulcit. Am baut prima cana cu o lingurita de miere insa gustul deosebit al ceaiului l-am simtit de-abia la a doua cana, cand nu am mai adaugat nimic. Uneori indulcitorii astia schimba complet un ceai, de aceea va recomand sa faceti si voi ca mine: prima cana de ceai cu indulcitori, urmatoarele fara, ca sa puteti sa faceti o comparatie.

Aroma predominanta a ceaiului este cea de cirese, vanilia nu se simte deloc (lucru care ma bucura nespus).  Este un ceai care te incalzeste rapid, iti da o stare de bine – pe mine m-a si relaxat. Parfumul este destul de puternic, foarte placut.

Ca de obicei am preparat ceaiul in ceainicul meu de 700 ml (am pus 3 lingurite de ceai pentru aceasta cantitate) si astfel am avut suficient ceai pentru intreaga seara. Dupa ce se raceste este la fel de bun iar gustul devine foarte asemanator cu cel al compotului de cirese, care mie imi place foarte mult.

Concluzia? Sunt multumita de ceai, chiar daca este alt sortiment decat cel pe care l-am ales. Va recomand ceaiurile de la Maideyi insa aveti grija la etichete, intrebati ca sa fiti sigur ca plecati cu ceaiul pe care vi-l doriti.

Update: Simona S a fost foarte, foarte draguta, si mi-a transmis un link despre acest ingredient, “caracade”, care din cate vad e tradus “carcade” in limba romana. Va traduc de acolo cateva lucruri, care mi s-au parut mai interesante.

– Ceaiul de carcade este realizat din florile unei plante tropicale.

– Arbustul se numeste Hibiscus sabdariffa.

– Florile carcade sunt cunoscute pentru parfumul lor puternic.

Cateva din beneficiile ceaiului de carcade:

  • sunt prezenti antociani care ajuta la intarirea peretilor vaselor de sange
  • este un foarte bun remediu pentru oboseala cronica
  • ajuta metabolismul cerebral
  • are efecte de relaxare si de indepartare a stresului
  • ajuta la reducerea nivelului de colesterol

Pentru si mai multe informatii despre acest ceai intrati aici. Am gasit si cateva informatii in limba romana pe site-ul slimart.ro: http://www.slimart.ro/articole/carcade-bautura-faraonilor

Sortimente de ceai: Banana Dream – Casa de Ceai

Intalnirea de sambata a Clubului de Carte a fost organizata la Libraria Carturesti si astfel am avut ocazia de a petrece cateva minute bune analizand si comparand ceaiurile comercializate acolo.

In cele din urma am ales sa cumpar ceaiul Banana Dream de la Casa de Ceai, sortiment de ceai alb, pentru cunoscatori. Punguta de 50 grame costa 9.9 lei si contine urmatoarele ingrediente: ceai alb, ceai verde, lemongrass, fulgi de morcov, bucatele de banane confiate, petale de galbenele, fulgi de ciocolata alba si aroma de banane. Pentru preparare, se aduce apa la temperatura de fierbere, se lasa sa se raceasca 2-3 minute, dupa care se adauga o lingurita de ceai la o cana si se lasa la infuzat 1-2 minute. Eu am preparat si de data aceasta in ceainic, care are o sita si astfel imi este foarte usor. Am adaugat la un ceainic de 700 ml trei lingurite de ceai.

Trebuie sa recunosc ca acest ceai este o minunatie, mi-a placut foarte, foarte mult. Este un ceai potrivit de parfumat, dulceag si foarte aromat. Producatorii ne recomanda sa-l servim simplu si le-am ascultat sfatul. Cred ca daca as adauga chiar si jumatate de lingurita de zahar sau miere ar fi mult prea dulce.

Veti simti aroma de banana, insa aceasta este foarte subtila. Nu am simtit ca predomina o anumita aroma, ci mai mult ca impreuna au realizat un gust aparte, ceva deosebit. M-am bucurat sa observ ca acest ceai nu ma tine treaza noaptea, desi are ceai verde in compozitie.

Cu siguranta voi mai cumpara ceaiuri de la Carturesti, am vazut multe interesante. Preturile pornesc de la 7.7 lei pentru ceaiuri verzi chinezesti, si urca si pana la 22 lei sau chiar mai mult pentru pungutele cu ceaiuri rare, pentru cunoscatori, la 100 grame.

Am pregatit un articol mai general despre ceaiurile de la Carturesti, cu poze si pareri. Va fi publicat in zilele urmatoare, ca sa nu aglomerez cu prea multe subiecte pe acelasi domeniu.

Sortimente de ceai: Peach & Passion Fruit – Twinings

Va povesteam la sfarsitul lunii august despre intentia mea de a cumpara acest sortiment de ceai. Atunci mi s-a parut mult prea scump (11.95 lei la Carrefour) dar mi-am promis ca daca il gasesc putin mai ieftin in alta parte, il cumpar. Zis si facut, l-am cumparat zilele trecute din Metro cu 10.75 lei. Nu este o diferenta prea mare de pret (nu cred ca il veti gasi in alta parte si mai ieftin, la Kaufland nici nu se vand ceaiuri Twinings); as fi ales un ceai mai ieftin dar cei de la Metro nu mai aveau atat de multe sortimente de ceai precum am vazut eu in august si n-am vrut sa plec fara sa cumpar un ceai. Si daca tot il cumpar, macar sa fie un ceai care sa-mi placa si pe care mi-l doresc, nu orice sortiment de ceai pe care nu-l mai am pe acasa.

Oricum, sunt foarte multumita de investitie. Este un ceai delicios, cu o aroma deosebita si nici nu contine cafeina. In ultimul timp am baut ceaiuri numai seara, dimineata beau cafea si nici nu am timp in cursul zilei sa-mi prepar ceaiuri. Mai mereu sunt pe drumuri sau am atat de mult de lucru incat nu am chef sa mananc sau sa beau ceva. Din acest motiv am cam renuntat la ceaiurile negre si verzi si beau mai mult ceaiuri de fructe, ca sa pot dormi linistita noaptea.

Cutia contine 25 de pliculete de ceai, ambalate individual si avand snurulet. Ingredientele sunt: hibiscus, macese, bucati de mar, coaja de portocala, frunze de portocala, coaja de lamaie, aroma de piersica (7.5%), afine, radacina de lemn dulce, aroma de fructul pasiunii (2%), scortisoara, bucati de piersica (1%), bucati de fructul pasiunii (1%).

Aroma se simte inca de cand deschizi cutia. Pentru preparare, producatorii recomanda un pliculet de ceai/persoana iar timpul de infuzie de 3-5 minute in apa la 100 grade. Eu am pus un singur plic la ceainic si consider ca este suficient. Este un ceai concentrat si un pliculet ajunge pentru 700 ml de apa.

Cel mai mult imi place mirosul la acest sortiment de ceai. Aroma de piersici este una dintre preferatele mele, in mod ciudat imi aminteste de o guma de mestecat din copilarie, dar nu-i retin numele (daca va amintiti de gume de mestecat cu aroma de piersici din copilarie va rog sa-mi lasati un comentariu cu numele; nu cred ca e guma Turbo, era totusi vorba tot de o guma de mestecat foarte cunoscuta). Am lasat ceainicul descoperit si in cateva minute toata camera s-a umplut de miros de piersici. 🙂

Gustul este unul dulceag, foarte placut. Poate fi baut cu sau fara indulcitori, rece sau fierbinte. Chiar si producatorii ne recomanda sa-l servim si cu gheata, ca bautura racoritoare.

Dupa ce am baut acest ceai cateva seri la rand pot sa spun ca a devenit unul dintre sortimentele mele preferate. Il recomand!

Sortimente de ceai: Tropic – Grande

Am observat in statisticile blogului ca se cauta informatii despre ceaiurile Grande astfel incat am cumparat si eu doua sortimente (Tropic si Rooibos) pentru a le testa.

Astazi va prezint ceaiul Tropic, preferatul meu din cele doua. Acest sortiment este un ceai de fructe aromatizat cu gust de fructe tropicale. Ingredientele sale sunt mar, floare de hibiscus, macese, aroma, coaja de portocale (1%), banane (0.5%) si coaja de lamaie (0.5%). Cutia contine 20 de pliculete de ceai, fiecare avand snur dar nefiind ambalate individual. E si normal, cutia costa doar 1.5 lei (aproximativ).

Eu am folosit la preparare un singur pliculet de ceai pentru un ceainic de 700 ml (pe cutie se recomanda un pliculet de ceai/cana). Mi s-a parut suficient, ceaiul pare destul de concentrat.

Tropic este un ceai usor parfumat, dulceag si placut. L-am indulcit cu o lingurita de miere dar se poate bea si simplu. Imi place ca este un ceai pe care il pot servi seara (nu contine cafeina) si am observat ca este la fel de bun atat cald cat si rece.

Ceaiurile Grande se gasesc de cumparat in Kaufland. Veti gasi numeroase sortimente precum: Pu-Erh, Assam, Wild Berries, Rooibos (ceai rosu), Rooibos cu portocale, Melissa, Herbal Mix, Ceylon, Earl Grey, Lemon, Blackberry, Green Tea (ceai verde cu aroma de cactus), macese, menta. Am observat ca ceaiul Melissa si cel de macese sunt disponibile fiecare in cate 2 variante. Nu intelegeam de ce cutiile au culori diferite desi au acelasi titlu. Diferenta apare la ingrediente.

Mi se par niste ceaiuri destul de bune, luand in considerare si pretul foarte mic. Voi le-ati incercat?

Daca sunteti interesati de ceaiurile de la Grande puteti citi si alte prezentari aici.

Expozitie de sortimente de ceai

Va multumesc tuturor pentru pozele frumoase pe care mi le-ati trimis. Am descoperit o multime de ceaiuri interesante pe care as dori sa le cumpar si sa le testez. 🙂

Voi mai adauga poze pe masura ce le primesc (mai trebuie sa primesc cel putin 2 poze; de asemenea puteti inca sa-mi trimiteti pe mail pozele voastre). UPDATE: Pozele pe care le primesc dupa publicarea expozitiei, vor fi afisate primele, pentru a fi mai usor de observat.

1. Gabi

2. Lala are o colectie de ceaiuri de invidiat. Pliculetele de la Lipton din poza 2 nu sunt disponibile in Romania, au fost cumparate din Turcia (Apple Elma si restul).

3. Florin – “Cel mai bun ceai din lume pentru mine este Rooibos cu 10 lacrimi de lapte in el..

4. Evelina

5. Cristinacred ca voi cumpara si eu un sortiment de ceai de la Carturesti, Cristina mi-a facut pofta. 🙂

6. Maya – o colectie foarte interesanta de ceaiuri. In Iasi nu am vazut ceaiul Mystic Nepal de la Lipton, poate apare in curand.

7. Alexandra – o alta colectie interesanta de ceai. Mi-a trezit interesul pentru ceaiul de codite de cirese de la Alevia, nu l-am mai vazut pana acum. Typhoo am inteles ca este un ceai adus din Anglia. Ramane sa primesc de la Alexandra cateva pliculete din aceste ceaiuri si vi le voi prezenta cat de curand.

8 Adriana – “Am atasat poza cu ceaiurile mele preferate si unele necesare (cel de sunatoare) si cu cana mea mult iubita, o am de la Mos Nicolae totusi.” Si mie imi place mult cana ta. 🙂

9. Adriana de la AdraWhite mi-a trimis o poza cu ceaiurile pe care le are la birou. Ma bucur sa descopar ceaiuri noi cu fiecare poza pe care mi-o trimiteti.

10. Simona S mi-a trimis alaturi de poza si un top cu sortimentele de ceai preferate.

Dupa cum am promis iti trimit poza cu ceaiurile mele pe care le am prin dulapuri in acest moment. Noroc de vremea urata de afara, altfel nu mai aranjam eu nimic. 🙂
Din pacate acum nu am niciunul din ceaiurile mele preferate in poza, dar voi face un top cu cele mai bune degustate de mine (pana in prezent):

Ceai Buna Dimineata – Sonnentor – este perfect de dimineata, la micul dejun. Este o combinatie de plante, fara niciun fel de adaos artificial, cu o aroma foarte placuta data de menta.

Ceai de boboci de trandafir  – Sonnentor – la fel ecologic, foarte rafinat si aromat. Are gust perfect de dulceata de trandafiri (pe care o ador). Din pacate nu l-am cumparat eu, ci mi l-a adus cineva din Bucuresti. L-am cautat si in Iasi, dar nu l-am gasit nicaieri.

Soare de ghimbir – Sonnentor ce contine ghimbir, scrotisoara, portocale, petale de tradafir. Este excelent pe timp de iarna, dar are un gust putin picant si acid de la ghimbir.

Ceai cu portocale Teekanne – cel mai bun ceai de portocale pe care l-am degustat vreodata, Foarte parfumat (iti umple toata bucataria de miros de portocale).

Ceai de mere verzi si melissa Fares – chiar daca pe el scrie ca este relaxant pentru mine este ca un energizant consumat rece cu multe cuburi de gheata in timpul verii. Este bun si caldut, dar eu prefer sa il beau rece im timpul verii.

Ordinea este aleatorie, asa ca nu am unul pe care l-as pune neaparat pe locul intai. Marturisesc insa ca dintre toate combinatiile de ceaiuri preferatul meu ramane cel din plante culese cu mana mea. Combinatia care ma da pe spate pe mine este urmatoarea: busuioc, frunze de gutui, flori de tel si de soc. Pentru mine asta este cel mai bun leac impotriva tusei sau a febrei.

11. Pixxie

12. Rodica

13. Denny

14. Andreea GloryBox

Am tot amanat momentul, dar in seara asta pe cand faceam un ceai am zis ca nu se mai poate amana 🙂 Am atasat o poza cu cateva dintre ceaiurile mele preferate (caci dulapul e plin cu de toate). Imi e greu sa il aleg pe cel care imi place cel mai mult dintre  cele prezentate – fiecare are un ceva al lui si se potriveste unui moment aparte. Rooibos-ul cu vanilie il beau cu prietenii, Sweet Chai-ul l-am primit de la prieteni si nu stiu de unde l-as mai putea lua, dar e un ceai rafinat si oriental dedicat iernilor friguroase in case calduroase si povesti de dragoste, Turkish Apple-ul e aproape copilaros, mai ales ca iti permite sa mananci ingredientele la sfarsit, Vietnam Jasmin-ul este sensibil tare si trebuie pregatit cu atentie pentru a fi savurat, iar ceaiul cu Visine si Rom mi-a tinut cald pastrat in termos la targurile de iarna 🙂

15. Simona A. – “Cele doua cani si ceaiul le-am primit de la sora mea, cadou din excursia ei din China. Pachetul contine ceai verde amestecat cu flori de iasomie.”

Sortimente de ceai: ceai alb – Lipton

In fiecare saptamana fac curatenie pe raftul meu cu sortimente de ceai, incercand sa gasesc loc suplimentar pentru noile cutii. Astfel am vazut ca mai aveam doar 2 piramide de ceai alb de la Lipton, ceai pe care nu l-am prezentat pana acum, desi il am de o multime de timp. Nu puteam sa arunc cutia fara sa ii fac o prezentare pe blog; am luat in considerare si faptul ca este putin probabil sa mai cumpar acest sortiment de ceai.

Din cate am vazut pe alte bloguri, ceaiul alb de la Lipton a fost foarte apreciat (Mika & Ama), de aceea l-am si cumparat primavara trecuta. Mi-a placut si mie, dar nu m-a impresionat, precum au facut-o ceaiurile din topul 5 pe care vi l-am prezentat.

Ceaiul alb de la Lipton este disponibil in cutii cu 20 pliculete de ceai sub forma de piramide. Se gaseste in majoritatea supermarketurilor si costa in jur de 9 lei (8.5 lei la Kaufland si 9.5 lei la Carrefour). Ingredientele sale sunt ceai verde 93.6% (din care muguri de ceai 11.6%), aroma naturala 5.9% si petale de trandafiri 0.5%, deci nu este un ceai alb pur. Parfumul ceaiului este unul subtil, dar placut. Este suficient de dulce pentru a putea fi baut si fara indulcitori, dar eu prefer sa pun o lingurita de miere. Se poate bea atat fierbinte cat si rece, gustul este la fel de bun.

NU UITATI sa trimiteti poze cu sortimentele voastre de ceai. Cel mai probabil voi publica articolul miercuri. Pana acum s-au strans poze foarte frumoase, am descoperit multe sortimente de ceai interesante.