Category: ceai

Sortimente de ceai: Blue Pomegranate – CTS Corner

Blue Pomegranate este unul din sortimentele de ceai primite cadou de la fetele de la Clubul de Carte – Cristina, Simona, Anca, Roxana si Raluca. Va multumesc mult pentru frumosul cadou!

Am primit acest ceai intr-un recipient din sticla foarte dragut; chiar imi doream sa cumpar cateva astfel de recipiente, dupa ce le-am remarcat de Craciun pe rafturile din magazin. Ceaiul este pastrat astfel foarte bine, nu-si pierde aroma, si se vede si foarte dragut.

Dintre cele doua ceaiuri primite in recipiente, l-am remarcat imediat pe acesta, datorita albastrelelor. Se vad foarte frumos in sticluta acele frunzulite albastre, inconjurate de mult rosu si portocaliu, culorile predominante din compozitie.

Ingredientele ceaiului Blue Pomegranate sunt: bucati de mere, flori de hibiscus, boabe de soc, seminte de rodie, aroma, afine, albastrele si nalba. Ca timp de infuzare se recomanda 5 – 10 minute la 100 de grade Celsius.

Ceaiul mi s-a parut foarte interesant, diferit de alte infuzii de fructe incercate. Are un gust cremos, as indrazni sa zic chiar putin uleios, probabil de la semintele de rodie. Sa nu va ganditi insa ca are un gust neplacut, este chiar delicios, ca un lichior. Gustul este delicat, dulceag, foarte putin amarui iar parfumul este subtil.

Nu as putea zice care este aroma predominanta, simt si mar si afine (nalba nu stiu ce gust are, asa ca nu ma pot pronunta). L-am baut cu usurinta neindulcit.

Pretul pentru acest ceai nu il cunosc, nu l-am gasit nici pe site-ul CTS Corner. Le intrebati pe fete daca sunteti curiosi. Recipientul din sticla costa 10 lei.

Mai jos aveti poze cu sticluta, cu continutul (nu se vad superb frunzulitele albastre?) si culoarea ceaiului, un rosu intens:

Sortimente de ceai: Dong Fang Mei Ren “Frumusetea Orientala” – CTS Corner

Cu ocazia sarbatoririi zilei mele de nastere am primit cadou o multime de sortimente noi de ceai. Mi-am marit astfel colectia cu 6 tipuri de blooming teas, un ceai oolong, unul negru mai deosebit (veti vedea zilele viitoare de ce), unul rosu, unul de fructe si un ceai mate. Nu pot sa va zic ce bucuroasa sunt. 🙂 De-abia astept sa le incerc pe toate!

Cateva din sortimentele de ceai primite au fost alese de mine. Am fost la CTS Corner si ca de obicei, am intrebat ce ceaiuri Oolong au. Astfel am gasit un nou sortiment – Dong Fang Mei Ren, un Oolong din Taiwan, cu frunze neobisnuit de inchise la culoare si tonuri argintii pe margine. In China Oriental Beauty (Frumusete Orientala) mai este cunoscut si ca Dong Fang Mei Ran sau “Maimuta alba Oolong”, nume dat de regina Elizabeth II. Producatorii l-au incadrat in categoria de ceaiuri albe.

20 grame din acest sortiment costa 6 lei (0.30 lei/gramul). Cu discountul meu de 15% a costat 5.10 lei. Pretul este destul de mare, dar cred ca se merita, fiind un ceai deosebit, cu o istorie aparte.

Oriental Beauty este un ceai Oolong cunoscut de asemenea sub denumirea de White-Tip sau Champagne Formosa. Este unul dintre cele mai vestite ceaiuri din Taiwan si China. La culesul ceaiului sunt selectate doar cele doua frunze gingase de deasupra si mugurii. Ceaiul este neobisnuit de aromatic, calitate ce starneste simturile instantaneu.

Dupa infuzie, ceaiul produce o dulceata asemanatoare cu cea a fructelor ca si cazul ceaiului negru dar cu parfumul de miere al unui Oolong. Acest ceai a castigat o faima deosebita in Japonia si Europa.

Sursa

De la Chadao am aflat ca trasatura caracteristica e ca frunzele sunt muscate de insecte, nefiind astfel nici intregi nici aspectuoase ca forma. Ceaiul este placut datorita varietatii de culori, fiind numit si ceaiul celor 5 culori.

Ceaiul Oolong se prepara cu o apa la temperatura de 85º- 95ºC si un timp de infuzare de 1 – 6 minute, in functie de sortiment si de cantitatea de ceai. Pe eticheta nu apar indicatii de preparare si nici un timp de infuzare recomandat, asa ca l-am tinut in apa cam 2-3 minute.

Parfumul este subtil, foarte placut. Gustul este dulceag, cu o usoara aroma florala si aminteste de mierea de albine. Este putin mai aspru decat cel alb/pufos organic, pe care vi-l recomand, daca incercati pentru prima data un ceai Oolong (mie mi-a placut tare mult, mi-a trezit apetitul pentru acest tip de ceai). Dong Fang Mei Ren nu necesita a fi indulcit si chiar va recomand sa-l beti simplu ca sa ii simtiti aroma autentica.

In continuare va prezint poze cu continutul si cu culoarea ceaiului:

Puteti citi pe blog si despre ceaiul oolong alb/pufos organic si China Oolong Tit Kon Yum.

Sortimente de ceai: Granny’s Finest & Black Currant – Teekanne

Zilele trecute va povesteam de oferta de la Kaufland cu ceaiuri de fructe Teekanne la pretul de 4.9 lei (reducere 17%). In mod normal ele costa in jur de 6.5 – 7 lei, de aceea m-am grabit sa beneficiez de promotie. Am cumparat doua sortimente de ceai, Granny’s Finest si Black Currant with Lemon. Mai erau disponibile Fresh Orange, Multivitamin, Fruit Love, Fruit Kiss, Sweet Cherry si Raspberry. Cutiile de ceai contin 20 de pliculete ambalate individual, fiecare cu snur.

Aveam mari asteptari de la Granny’s Finest. Din pacate am fost foarte dezamagita de gust, nu este deloc pe placul meu. In schimb alte persoane au fost incantate, asa ca nu va spun sa nu-l cumparati/incercati, ci doar va povestesc despre impresiile mele. 🙂

Ingredientele ceaiului sunt: zamosita, mar, macese, scortisoara 7%, aroma boabe de soc cu vanilie 6%, boabe de soc 4%, aroma de prune 3%, lemn dulce. Pentru preparare se toarna apa fiarta intr-o cana cu un pliculet de ceai si se lasa 8 minute.

As fi vrut ca gustul predominant sa fie cel de prune, insa parfumul si aroma de vanilie acopereau complet celelalte ingrediente. Simona in schimb mi-a spus ca a simtit predominanta aroma de soc. Mi s-a parut foarte dulceag si pot spune ca am terminat o cana de 200 ml cu greu si doar din cauza ca imi era foarte sete.

Black Currant a fost mai ok. Este un ceai foarte parfumat, se simte parfumul coacazelor negre si cand cutia e inchisa. Am simtit parfumul lor imediat ce am scos ambalajul de protectie – daca stai la un metru de raftul unde este asezat (cutia inchisa) simti parfumul.

Ingredientele sale sunt: zamosita, macese, coaja de portocale, mar, fermenti: acid citric, aroma de lamaie 4% si coacaze negre 2%, coaja de lamaie, coacaze negre, boabe de soc. Este un ceai din fructe coapte in stare naturala si arome fine de coacaze si lamaie. Pentru preparare, se toarna apa fiarta intr-o cana, se adauga pliculetul de ceai si se lasa 8 minute.

Aroma predominanta este cea de coacaze si se simte foarte bine si lamaia. Este un ceai placut, cu gust dulce-acrisor. Poate fi consumat si fara indulcitori, insa daca va doriti puteti adauga o lingurita sau doua de zahar/miere.

Au aparut articole noi si pe Tea Mug, asa ca nu uitati sa-l vizitati. Ma bucur ca am primit si primele comentarii acolo, primele like-uri iar site-ul a inceput sa apara in listele de linkuri de pe alte site-uri. Va multumesc pentru suport!

Sortimente de ceai: China Oolong Tit Kon Yum – CTS Corner

Ultima data cand v-am prezentat un ceai Oolong, v-am aratat si noul meu ceainic, primit cadou de Craciun. Intamplator, la a doua prezentare a unui ceai Oolong va arat un alt nou ceainic (de fapt set de ceai) primit cadou. In ambele cazuri accesoriile au fost cumparate impreuna cu ceaiul, pentru ca am dorit ca primul ceai pe care il incerc intr-un set nou sa fie unul deosebit.

Sortimentul de ceai despre care va voi vorbi astazi este China Oolong Tit Kon Yum, cumparat de la magazinul CTS Corner din Complexul Comercial Felicia Iasi. Aceste ceaiuri Oolong (cel de astazi + ceaiul oolong organic alb/pufos) nu sunt neaparat dispuse la vedere, asa ca daca doriti sa le cumparati, intrebati ce sortimente de ceaiuri Oolong au in stoc. Eu ieri am gasit acest sortiment.

China Oolong Tit Kon Yum are pretul de 0.16 lei/gram (40 grame – 6.40 lei; eu am platit doar 5.5 lei pentru ca am reducere 15%), este prezentat ca fiind un ceai Oolong clasic din provincia chinezeasca Zhejiang. Este incadrat de producatori la categoria “ceai verde”. Ceaiul Oolong se prepara cu o apa la temperatura de 85º- 95ºC si un timp de infuzare de 1 – 6 minute, in functie de sortiment si de cantitatea de ceai. Pe eticheta nu apar indicatii de preparare si nici un timp de infuzare recomandat, asa ca l-am tinut in apa cam 2-3 minute.

“Un gust deosebit. Frunzele ondulate, pe jumatate deschise ofera o infuzie aurie. Un ceai pentru intreaga zi, care poate fi baut fierbinte sau rece; acest ceai nu va deveni prea amar atunci cand se va raci. Armonios, cu un gust minunat.” – prezentarea de pe eticheta.

Este intr-adevar un ceai minunat. Este putin mai aspru ca cel organic alb/pufos, foarte usor parfumat si placut la gust. Are o aroma florala si este usor dulceag. Daca ar trebui sa aleg intre cele doua sortimente, l-as alege pe cel alb/pufos dar si acesta imi place foarte mult.

Continutul ceaiului China Oolong Tit Kon Yum – prima poza e facuta cu blitz, a doua fara.

Bolurile de ceai sunt de culoare neagra in interior si astfel nu se poate observa culoarea ceaiului. Am pozat ceaiul si intr-un bol din alt set de ceai, pentru a putea sa vedeti frumoasa sa culoare – un galben intens.

Update: Ceaiul Oolong se poate reinfuza – puteti prepara din nou ceai cu aceleasi frunzulite, chiar si de 4, 5 ori. Eu astazi am preparat inca 800ml de ceai cu frunzulitele de ieri si a iesit absolut perfect.

(more…)

Sortimente de ceai: Almond Marzipan si Ginger & Lemon – Casa de Ceai

Almond Marzipan si Ginger & Lemon sunt sortimente de ceai rosu de la Casa de Ceai, cumparate de sora mea pentru a le darui mamei si mie de Craciun.

Ginger & Lemon a costat 8.7 lei/50 grame iar Almond Marzipan 15.9 lei/100 grame. Eu am primit Ginger & Lemon si o cutiuta metalica pentru depozitarea ceaiului (de 20 grame) pe care am umplut-o cu Almond Marzipan (nu s-a suparat mama ca i-am luat din ceaiul ei 😛 ). Cum ambele sunt sortimente de ceai rosu m-am gandit sa le prezint impreuna, intr-un articol 2 in 1.

Almond Marzipan contine rooibos, bucati ananas, migdale tocate, zahar candel, arome. Pentru preparare, se aduce apa la temperatura de fierbere, se adauga o lingurita de ceai/250 ml de apa si se lasa la infuzat timp de 3 – 5 minute. Se serveste cu lapte si miere (recomandarea producatorilor). Este un ceai calmant.

Parfumul este puternic, veti simti cu siguranta mirosul pregnant de martipan. Este posibil sa vi se para chiar prea dulceag, usor deranjant, mai ales daca nu va place martipanul.

Almond Marzipan o sa va incalzeasca si o sa va relaxeze; va recomand sa-l beti seara, inainte de culcare, va va ajuta sa aveti un somn linistit.

Ginger & Lemon contine rooibos, radacina de lemn dulce, bucatele de ghimbir, iarba de lamaie, coaja de lamaie, granule de lamaie (sirop de glucoza grau, suc de lamaie concentrat, caise usor indulcite, amidon modificat, agent de ingrosare, alginat de sodiu, arome), menta, piper negru, flori de galbenele, arome.

Pentru preparare, se aduce apa la temperatura de fierbere, se adauga o lingurita de ceai/250 ml de apa si se lasa la infuzat timp de 3 minute. Se serveste cu lapte si miere (recomandarea producatorilor).

Gustul predominant al acestui ceai este cel de lamaie. Este un ceai dulce-acrisor, aromat, puternic concentrat. Eu l-am servit neindulcit, insa daca il doriti mai dulce, puteti adauga miere si lapte.

Desi ambele sunt sortimente de ceai rosu, gustul lor este foarte diferit. Daca preferati ceva mai dulce, alegeti Almond Marzipan, iar pentru ceva mai “fresh”, Ginger & Lemon. Daca doriti sa daruiti un ceai de la Carturesti, cumparati si o cutiuta mica metalica. Costa 6 – 9 lei, sunt deosebite si mai ales, utile. Mie mi-ar mai trebui inca multe astfel de cutiute, am 4 pana acum, dar toate sunt ocupate. 🙂

Sortimente de ceai: Lemon Cream with Ginseng – Casa de Ceai

De curand si mama si sora mea au devenit iubitoare de ceai si astfel au trecut pe la Carturesti si si-au cumparat cateva sortimente interesante. Bineinteles ca am incercat si eu aceste ceaiuri si mi-am luat si la pachet, ca nu se putea altfel. 🙂

Este vorba de ceaiul Almond Marzipan (ceai rosu) si Lemon Cream with Ginseng (ceai verde). Astazi vi-l prezint pe ultimul, urmand ca in viitorul apropiat sa va prezint doua sortimente de ceai rosu – cel mentionat si Ginger & Lemon.

Lemon Cream with Ginseng este un sortiment de ceai verde, energizant, disponibil la pungute de 50 grame la pretul de 9.5 lei. Recunosc ca nu l-am remarcat pana acum pe rafturile librariei, insa nici nu sunt foarte interesata de ceaiurile verzi. Eu ma uit in special la ceaiurile de fructe, de plante sau eventual, albe. Mama mea insa si-a dorit ceva mai puternic si care sa contina ginseng, deci a gasit exact ceea ce isi dorea.

Ingredientele acestui sortiment de ceai sunt: ceai verde, bucati de radacina de ginseng, bucati de lamaie granulata, petale de floarea soarelui, aroma de lamaie si ginseng. Pentru preparare, se aduce apa la temperatura de fierbere, se adauga o lingurita de ceai/250 ml de apa si se lasa la infuzat 3 – 5 minute. Se serveste cu miere.

Ceaiul are un parfum delicat iar gustul este predominant de lamaie. Este placut, nu foarte acrisor, poate fi baut chiar si fara indulcitori. Eu nu sunt un mare fan al ceaiurilor verzi, asa ca poate nu-l apreciez chiar la adevarata sa valoare, insa mamei mele ii place foarte mult. Si eu l-am baut cu placere, mai ales ca veneam de afara si aveam nevoie de ceva care sa ma incalzeasca rapid.

Nu uitati si de beneficiile aduse de ginseng, unul din ingredientele principale ale acestui ceai: inlatura efectele de imbatranire ale organismului, fortifica sistemul imunitar, stimuleaza digestia, echilibreaza procesele metabolice si este un bun tonic cerebral.

Update: Gasiti acest ceai si la CTS Corner, de unde il puteti cumpara la vrac (deci nu trebuie sa cumparati 50 grame, puteti lua doar 20 grame pentru a-l incerca).

Poze cu continutul si cu culoarea ceaiului:

Oferta: Saptamana aceasta Kaufland ofera ceaiuri de fructe Teekanne la pretul de doar 4.95 lei (reducere de 17%). Puteti astfel cumpara mai ieftin ceaiuri precum Sweet Cherry, Fresh Orange sau Granny’s Finest. Am trecut si eu, cu greu am ales doar 2 sortimente + un ceai de la Vedda. 🙂 De-abia astept sa le incerc si sa vi le prezint!

Sortimente de ceai: ceai de caise – Milford

Am trecut zilele trecute prin Iulius Mall, ocazie cu care am servit la Carturesti un minunat ceai mate – Mate Hulla Hoop de la Casa de Ceai. La plecare am vrut sa cumpar un ceai din Gima, speram sa fiu iarasi incantata de numeroasele sortimente de ceai noi si interesante. Din pacate niciunul nu mi-a atras atentia in mod deosebit, asa ca am facut iarasi un compromis, si ca sa nu plec cu mana goala, am cumparat un ceai de caise de la Milford.

De la Milford am incercat pana acum ceaiul de cirese si banane si cel de cirese si lamaie, care mi-au placut, asa ca m-am gandit ca sigur si ceaiul de caise va fi foarte bun.

Inainte sa va povestesc impresiile mele, trebuie sa va spun ca puteti cumpara acest sortiment de ceai din Kaufland sau Gima. La Gima o cutie cu 20 de pliculete de ceai cu snur si ambalate individual costa 7.3 lei. Cei de la Milford pun foarte mare pret pe faptul ca nu folosesc capse metalice pentru prinderea pliculetelor. Apreciez aceasta initiativa a lor, insa la cate arome pun in ceaiuri, nu prea rezolva nimic per total.

Ingredientele ceaiului de caise sunt: mere, hibiscus, coji de portocale 8%, arome 4.8% (caise, piersici), macese 5%, sfecla, boabe de soc, acidulant acid citric 4.5%, radacina de cicoare, suc granulat de caise 0.1% (maltodextrina, concentrat de caise), suc granulat de piersici 0.1% (maltodextrina, concentrat de suc de piersici).

Pentru preparare, se pune un pliculet de ceai in apa clocotita si se asteapta 8 minute. Eu am pus 2 pliculete la aproximativ 700 ml (nu am umplut ceainicul in intregime) si a fost suficient de concentrat.

Ceaiul de caise de la Milford imi aminteste foarte mult de ceaiul Peach & Passion Fruit de la Twinings. Au cam acelasi parfum, la gust e o mica diferenta (in loc de fructul pasiunii – caise).

Nu pot sa zic ca m-a impresionat, este un ceai de fructe ca oricare altul, mai slab decat cel de la Twinings. Este dulceag, insa, desi l-am baut neindulcit, as prefera varianta cu o lingurita de zahar sau miere. Data viitoare asa il voi bea. De asemenea, desi este un ceai de fructe, m-a cam tinut treaza noaptea, cel mai probabil din cauza maltodextrinei, care este folosita ca ingredient in energizantele pentru sportivi. Ma tot gandeam azi-noapte daca am baut Cola sau ceva pe baza de cafea, dar singurul “vinovat” putea fi acest ceai. Asa ca va sfatuiesc sa-l beti dimineata, ca sa nu suferiti de insomnie, ca mine.

In continuare va prezint cateva poze cu pliculetul, continutul si culoarea ceaiului:

Vor urma atat aici, cat si pe Tea Mug, o multime de prezentari de ceaiuri Westcliff, primite de la Anca (multumesc mult!): ceai verde cu vanilie, ceai verde cu portocale, ceai de mere, ceai de zmeura cu vanilie, ceai de capsuni, ceai de zmeura si capsuni, ceai de mure si zmeura. 🙂 De-abia astept sa le incerc pe toate!

Sortimente de ceai: ceai antistres – Fares

In urma cu cateva luni era o adevarata placere pentru mine sa vizitez raftul cu ceaiuri de la Carrefour. Nu stiam ce sortiment sa-mi aleg din multitudinea de oferte tentante, nu puteam pleca cu mana goala. Acum nu mai este la fel…sunt mai putine sortimente de ceai, marci de ceaiuri obisnuite, care se gasesc cam peste tot, nimic nou. Daca esti pasionat de Lipton, gasesti cam tot ce iti doresti, in rest mai vezi doar Fares, cateva ceaiuri de la Twinings (zilele astea doar ceaiuri Twinings la cutii metalice + ceaiuri medicinale), Plafar, Belin. Cred ca singurul supermarket care aduce ceaiuri cu adevarat interesante acum este Gima, insa acolo si preturile sunt pe masura.

Deoarece nu am gasit sortimente mai deosebite, am cumparat un ceai medicinal de la Fares, mai exact ceaiul antistres. Era interesant si sortimentul pentru somn linistit, insa acel ceai contine lavanda, tei, musetel, ceaiuri pe care le mai am pe acasa. Ceaiul antistres contine flori de hibiscus, frunze de rozmarin, sulfina, passiflora, verbina, radacina de ginseng. Cutia costa 3.3 lei si contine 20 de pliculete cu snur.

Pentru preparare, se pune un pliculet de ceai la 200 ml de apa clocotita si se asteapta 10 – 15 minute. Ceaiul are un miros obisnuit de ceai de plante, dar gustul este unul placut. Se poate bea acest ceai si de placere, nici nu necesita a fi indulcit. Nu pot spune ce ingredient se simte mai puternic deoarece nu cunosc gustul de verbina sau de rozmarin, insa combinatia este una placuta si relaxanta.

Ceaiul este la fel de bun atat cald cat si rece, dar pentru o relaxare rapida, va recomand sa-l beti fierbinte. Am observat ca noul meu ceainic pastreaza pentru aproape doua ore ceaiul caldut, asa ca mi-a fost de mare ajutor. Am preparat cam 700 ml cu 2 pliculete de ceai (nu l-am umplut in intregime, are o capacitate de 1.1 litri) si am baut ceaiul pe tot parcursul serii.

Am sa incerc si alte sortimente din aceasta gama de la Fares, am auzit ca Hapciu (pentru raceli) este foarte, foarte bun, iar ceaiul pentru relaxare are si el niste ingrediente interesante. Daca ati incercat si voi ceva din aceasta gama, lasati un comentariu si spuneti-mi daca sunteti multumiti.

Nu uitati sa intrati si pe Tea Mug! In fiecare saptamana apar articole noi, ce contin prezentari de ceai foarte interesante.

Ultimele prezentari: Coconut & Melon – Casa de Ceai ; ceai de macese si hibiscus – Vedda ; Tropical Marvel – Greenfield ; ceai de musetel – Siembra.

Revenind la ceaiul antistres, in continuare va prezint cateva poze cu continutul ceaiului si cu culoarea sa:

(more…)

Sortimente de ceai: Oolong organic alb/pufos – CTS Corner

Mosu’ a aflat de pasiunea mea pentru magazinul CTS Corner, astfel incat a trecut pe acolo si mi-a adus cateva daruri foarte frumoase. Am gasit sub bradul de Craciun un ceainic exact cum mi-am dorit, mare (1.1 litri) si colorat, si un ceai mai deosebit, un tip pe care nu l-am mai incercat pana acum – oolong. Ah, si ca bonus, am primit un card de 15% reducere pentru orice produs de la CTS Corner. 🙂

Ceaiul oolong organic alb/pufos este destul de scump, costa 0.30 lei/gramul. Este incadrat de producatori in categoria de ceaiuri albe; “datorita bobocilor argintii si frunzelor fragile, acest ceai seamana cu Darjeeling, colorand ceaiul, dand impresia de fruct copt, cu gust dulce” – prezentarea de pe eticheta.

Ceaiul Oolong se prepara cu o apa la temperatura de 85º- 95ºC si un timp de infuzare de 1 – 6 minute, in functie de sortiment si de cantitatea de ceai. Din pacate pe eticheta nu apar indicatii de preparare si nici un timp de infuzare recomandat, asa ca l-am tinut in apa cam 2 minute.

M-a surprins acest ceai, nu ma asteptam sa-mi placa chiar atat de mult. Este dulceag, foarte placut parfumat (dar subtil) si delicat. Nu gasesc rostul indulcirii acestui ceai, mai mult l-as strica. Cred ca este primul ceai la vrac pe care il cumpar/primesc de la CTS Corner pe care chiar l-as mai cumpara, chiar si la o punga mai mare. De obicei ma plictisesc repede de sortimentele de ceai, vreau mereu sa incerc noi combinatii, noi ingrediente, dar acest ceai m-a cucerit. Seamana la gust cu ceaiul alb, insa gustul mi se pare mai puternic, mai interesant. Trebuie neaparat sa-l incercati! (daca nu exact acest sortiment, atunci orice tip de ceai oolong)

Ceaiul oolong prezinta numeroase beneficii: ajuta la digestie, creste rata metabolismului, reintinereste pielea, previne aparitia cariilor. Mai multe despre ceaiul oolong puteti citi aici.

In continuare aveti cateva poze cu continutul, cu infuzia si cu culoarea ceaiului. Pozele sunt de calitate mai buna de data aceasta, le-am facut cu un alt aparat.

Zilele astea va urma si o prezentare a doua ceaiuri rosii de la Casa de Ceai, primite si ele cadou. 🙂

Sortimente de ceai: ceai de cirese si banane – Milford

De mult timp caut un ceai care sa aiba macar un pic gust de banane. Am incercat ceaiul de banane de la Plafar, ceaiul alb cu aroma de banane de la Casa de Ceai, dar nu am simtit decat o aroma subtila, acoperita de celelalte ingrediente. Aceasta pana acum, cand am gustat ceaiul cu cirese si banane de la Milford, primit la testat de la Simona.

Inainte sa va povestesc mai multe despre gust, trebuie sa va spun ca puteti cumpara acest sortiment de ceai de la Kaufland la pretul de 7-8 lei/cutia cu 25 pliculete de ceai. Pliculetele sunt ambalate individual si au snurulet. Ingredientele sale sunt: mere, hibiscus, coji de portocale, arome, macese, frunze de mure dulci, sfecla, suc de banane concentrat.

Pe pliculete este scris in limba germana, insa se pare ca cei 7 ani in care am studiat aceasta limba n-au fost chiar degeaba, asa ca am inteles in mare ce ne comunica producatorii acestui ceai. Ei pun mare accent pe faptul ca nu folosesc capse metalice pentru prinderea pliculetelor de ceai; de asemenea ne propun si consumarea acestui ceai rece, ca bautura racoritoare (la un litru de apa se adauga 5 pliculete de ceai). M-am uitat putin si pe site-ul Milford si am ramas impresionata de cate sortimente de ceai realizeaza. Mi-ar placea sa apara mai multe la noi…

Revenind insa la ceai, trebuie sa va spun ca sunt foarte incantata. Este un ceai dulceag, placut parfumat, cu gust destul de puternic de banane. Eu am simtit mai putin ciresele, Simona insa mi-a spus ca ei i s-a parut exact invers: mai mult gust de cirese decat de banane. Depinde cred de fiecare dintre noi.

Mi-a placut sa-l beau neindulcit, este insa foarte bun si cu o lingurita de miere.

Concluzia? Mi-a placut atat de mult incat voi merge in Kaufland si-mi voi cumpara si eu o cutie intreaga. 🙂

Tot de la Simona am primit si un pliculet de ceai de cirese si lamaie de la Milford. Despre acest ceai puteti citi aici.

Ce a mai aparut nou pe Tea Mug: